27 iulie 2010

Completare grafic sedinte publice 27-30 iulie 2010

Gabriel Bratu si-a acordat gradatie de merit

Odata apucat cu toti dintii si cu caninii portocalii ciolanul puterii, democrat-liberalilor nu le mai pasa de nimic. Abuzurile la sefia deconcentratelor sunt, se pare, la ordinea zilei, acestea atragând dupa sine nepotisme si o împarteala a putinelor resurse absolut dirijata politic. Nici la sefia Inspectoratului Scolar Judetean Arges lucrurile nu stau altfel... Astfel, cel mai longeviv director de institutie din Arges, Gabriel Bratu (ca si-a petrecut mandatele strigând dupa ele, nu muncind, aceasta este alta poveste!), face si desface dupa bunul-plac. Ultima ,,realizare” a inspectorului general o constituie o gradatie de merit, de toata frumusetea, pe care si-a acordat-o pentru ca... cel mai probabil se afla la cârma Inspectoratului. Conform declaratiilor liderului SIPA Muntenia, Adrian Voica, Bratu nu avea dreptul la aceasta gradatie, deoarece nu este titular în învatamântul preuniversitar si nu are contract pe perioada nedeterminata.
,,A fost un prapad cu gradatiile de merit!”
Aceasta perioada nu este deloc buna pentru învatamânt. Salariile profesorilor, si asa destul de mici, au fost diminuate cu 25%. Nu este, deci, de mirare, ca profesorii din Arges s-au înghesuit la gradatiile de merit, care reprezinta 25% din salariul lor, spor pe care îl vor lua 5 ani. ,,A fost un prapad în ceea ce priveste gradatiile de merit. Într-adevar, cei mai multi dintre profesori si le-au obtinut pe merit, dar unii le-au obtinut cu interventii. Verificând dosarele mai multor candidati am descoperit diferente si de 40 de puncte, ceea ce reprezinta foarte mult. În ceea ce-l priveste pe domnul Bratu, acesta a mai încercat sa-si acorde o asemenea gradatie si acum 4 ani, însa noi ne-am sesizat. La dumnealui, acest spor de 25% înseamna un plus de venit de vreo 800 de lei”, ne-a declarat liderul SIPA Muntenia, Adrian Voica. Am încercat sa luam legatura si cu domnul Gabriel Bratu, dar fara succes, la câte numere de celulare închide si deschide în ultima perioada.

Sursa: http://argeseanul.com/index.php?option=com_content&view=article&id=124:gabriel-bratu-i-a-acordat-gradaie-de-merit&catid=37:general-dezvaluiri&Itemid=55

Frauda de sute de milioane la o gradinita din Pitesti

.
Ca tot se taiara salariile bugetarilor cu 25%, unele dintre cadrele didactice din Pitesti s-au gândit cum sa faca rost de venituri suplimentare. Unele dintre ele fac meditatii cu elevii care nu prea au avut timp sa treaca pe la scoala. Alti dascali îsi deschid o mica afacere, altii... Ei bine, în ultimele doua luni, la Gradinita cu program prelungit numarul 11 din Pitesti, sute de milioane de lei au disparut ca prin farmec. Nu au fost ,,topiti” de inflatie si nici de criza, ci, o data încasati de la parintii copiilor, nu au mai ajuns în casieria de la centrul bugetar.
,,Nu o sa mai avem bani nici pentru hrana copiilor!”
La Gradinita 11 din Pitesti îsi petrec cea mai parte din zi zeci de copii. Cum parintii lor sunt ocupati, la gradinita, micutii, pe lânga orele de educatie prescolara au parte de masa si chiar de odihna. Pentru aceste facilitati, nu prea raspândite în sistemul public de învatamânt, parintii platesc 8 lei pe zi. Beleaua e ca, de ceva vreme, banii încasati ajung în alte buzunare. ,,Prima neregula am descoperit-o în luna mai. Lipseau 500 de milioane din banii încasati de la parinti, pe mai multe luni. Am anuntat Inspectoratul Scolar, care a demarat un control. În doar câteva zile, directoarea Elena Iordache si adjuncta ei, educatoarea Natalia Dinca, au pus banii la loc. Luna trecuta, însa, am mai descoperit o gaura de peste 200 de milioane de lei vechi. Cele doua ne-au spus ca nu sunt de vina pentru acest debit, deoarece multi dintre parinti nu dau banii la timp, dar realitatea este alta. Acei parinti ne-au dovedit ca au platit pâna la ultimul leu. Nu am facut, înca, plângere la Parchet, ca nu vrem sa facem rau nimanui. Numai ca nu o sa mai avem bani nici pentru plata hranei pentru copii”, ne-a declarat Carmen Mazilu, contabila-sefa de la Centrul Bugetar numarul 2, de care apartine gradinita cu pricina.
Gaura de 100 de milioane, garantata
De cealalta parte, educatoarea Natalia Dinca a predat, zilele trecute, o nota explicativa catre centrul bugetar în care explica ce s-a întâmplat cu acesti bani. La sfârsitul lunii iunie 2010 am depus situatia restantierilor, în valoare de 22.023 lei. Am depus, din aceasta suma, pe data de 8 iulie, restante de 4.640 de lei. Din suma totala de 22.023 lei, 789 lei reprezinta restantieri mai vechi de septembrie 2009... Diferenta de 10.729 lei reprezinta bani pe care nu am de unde-i recupera. Nu am fost singura care am încasat contributia de hrana pe anul 2009-2010, acest lucru facându-l si directoarea Iordache Elena”, declara Dinca în nota explicativa. Pâna la urma, din câte o acadea, de la o ciocolata, se pot face bani frumosi si în saracaciosul sistem de învatamânt.

Sursa: http://argeseanul.com/index.php?option=com_content&view=article&id=127:fraud-de-sute-de-milioane-la-o-grdini-din-piteti&catid=37:general-dezvaluiri&Itemid=55

24 iulie 2010

Autonomie, dar macar s-o stim si noi

.
Pentru moment înca europarlamentar român si, din motive care ne scapa, chiar Vicepresedinte al Parlamentului European, Laszlo Tokes a facut astazi, se pare, insolatie.
Prezent la Baile Tusnad pentru o apa minerala si o universitate de vara, domnul Tokes a stat probabil prea mult în soare înainte de a lua cuvîntul, motiv pentru care, atunci cînd a început sa vorbeasca, în microfoane au început sa se auda tot felul de nazbîtii: "Kosovo", "secuimea trebuie sa iasa în strada", "autonomie", "Tinutul Secuiesc este Catalunia".
Destul de pe faza la asemenea cuvinte cheie, care aprind un bec rosu pe biroul sau din camera de joaca a copiilor, de la Palatul Victoria, Premierul Emil Boc l-a luat în serios pe Laszlo Tokes, comentînd sec, pe principiul "prima regula a autonomiei teritoriale este ca nu vorbim niciodata despre autonomia teritoriala": "România are o constitutie care se respecta, nu se comenteaza!"
Pentru ca distractia sa fie maxima si alti domni, de data aceasta de etnie maghiara, s-au grabit sa-l ia în serios pe domnul Tokes, taindu-i rapid kurtos kolac-ul: "Autonomia e buna dar sîntem împotriva modificarii granitelor statului." (Gyorgy Frunda), respectiv "UDMR-ul militeaza pentru regiuni de dezvoltare, nu pentru regiuni autonome!" (Marko Bela).
Într-un final, invitat la Realitatea sa explice la ce anume se referea cînd vorbea despre autonomie, însusi Laszlo Tokes a parut sa nu fie de acord cu Laszlo Tokes, afirmînd ca "pe bune si pe bune" nu s-a gîndit foarte bine la ce ar însemna aceasta autonomie, însa ar fi tare misto ca ea sa fie ca aia din Catalunia, daca nu se poate ca aia din Kosovo.

Sursa: http://www.catavencu.ro/autonomie_dar_macar_s_o_stim_si_noi-14929.html

21 iulie 2010

Adio concedii la grupurile scolare cu rezultate dezastruoase!

.
Este amenintarea facuta de inspectorul general al ISJ Arges Gabriel Bratu, dupa ce in unele dintre licee promovabilitatea a fost sub 50%
Toti directorii de la colegiile, liceele si grupurile scolare din Arges au fost chemati astazi la Liceul Astra de catre inspectorul general Gabriel Bratu pentru a comenta pe marginea rezultatelor obtinute la examenul de bacalaureat.
Avand in vedere ca in judetul nostru promovarea a sarit cu putin peste 61%, sedinta s-a dovedit a fi o adevarata chelfaneala la adresa conducerilor celor 19 grupuri scolare, de la care nu au reusit sa ia examenul nici jumatate dintre liceeni.

Sursa: http://www.time4news.ro/social/adio-concedii-la-grupurile-scolare-cu-rezultate-dezastruoase/#

Meseria de profesor, atractiva in ciuda numeroaselor probleme !

Principalele cinci greutati cu care se confrunta sapte scoli din sate de pe tot cuprinsul Romaniei nu seamana deloc intre ele. Daca in Perisoru, Calarasi, 50 de copii au nevoie de transport catre scoala, in Marginenii de Jos, Prahova, unul din trei elevi este lasat in grija rudelor, dupa ce parintii au plecat sa munceasca in afara tarii.
Prezenti la scoala de vara pentru profesorii din mediul rural ,,Educatia Merita!”, dascalii din Marginenii de Jos ne-au vorbit despre cat este de greu sa lucrezi cu elevi deprimati, agresivi sau fara nici un interes de a invata.
Numeroasele solicitari pentru un psiholog scolar au ramas fara raspuns din partea inspectoratului, din lipsa de fonduri. Iar rudele batrane care ii gazduiesc pe elevii ramasi perioade lungi fara parinti dau din umeri: nu pot face nimic sa alunge furia si tristetea copiilor.
Chiar si atunci cand parintii n-au plecat nicaieri, vin tot mai rar la scoala pe masura ce copilul creste. Iar profesorilor le e greu sa poarte toata responsabilitatea educatiei elevilor lor, in conditiile in care le lipsesc materialele didactice, laboratoarele si calculatoarele care sa le mentina acestora interesul treaz. La Malureni, Arges, dificultatile tin de socializarea si frecventa elevilor de etnie rroma, care reprezinta 50-70% din efectivul claselor.
In ciuda eforturilor pe care le fac profesorii, sondajele de opinie din ultimii 20 de ani arata ca prestigiul meseriei lor este in continua scadere. Luna trecuta, au scazut cu 25% si salariile profesorilor din invatamantul preuniversitar, si asa mici. Si totusi, concurenta la examenul de titularizare de anul acesta s-a dublat, aproape, fata de anul trecut: 12 candidati pe un loc, la nivel national. In unele judete s-a ajuns, potrivit oficialilor Ministerului Educatiei, chiar si la 64 de concurenti pentru un post de profesor titular de istorie.
Chiar si invidiate de catre angajatii din mediul privat, avantajele meseriei de profesor nu par suficiente pentru a explica aceasta situatie. Atunci cand veniturile lor sunt foarte mici iar munca la clasa le solicita competente pentru care nu sunt pregatiti, precum acelea necesare in consilierea psihologica, balanta inclina, pentru profesori, in favoarea insatisfactiei legata de meseria pe care si-au ales-o. Iar avantajele precum numarul mic de ore pe saptamana, concediile mai lungi, meditatiile si siguranta locului de munca incep sa paleasca.
Care sa fie, atunci, motivele din spatele competitiei mari de la concursul de titularizare de anul acesta? Sa fie, oare, candidatii atrasi de dimensiunea nobila a profesiei de dascal, sau sa o aleaga in lipsa de altceva mai bun?
Situatia din Romania nu este singulara. In toate statele europene, restrangerea angajarilor in mediul privat a dus la cresterea atractivitatii posturilor bugetare. Cererea studentilor pentru modulele pedagogice care le vor permite sa predea a crescut, in Marea Britanie, cu 40% anul acesta. In plus, in tara noastra, la fel ca in majoritatea tarilor europene, numarul pozitiilor libere de dascali devine de la an la an mai mic, odata cu scaderea numarului de elevi care incep ciclul gimnazial.
In tari precum Franta si Germania, insa, tinerii absolventi castiga, daca se angajeaza ca profesori debutanti, mai mult decat colegii lor care se indreapta spre pozitii entry-level in companii din sectorul privat. In Romania, salariul unui dascal debutant nu ii acopera nici o jumatate din chiria unui apartament din orasele mari.
De ce se indreapta, atunci, atatia absolventi de studii superioare catre o activitate putin apreciata, prost platita si plina de greutati de toate felurile? Pe de o parte am putea crede ca fac asta din lipsa de altceva mai bun in localitatile lor si din convingerea ca abilitatile pe care le au nu le-ar putea aduce o slujba mai bine platita si fara asa de multe probleme. Iar a ramane in sistemul de invatamant familiar, in care s-au format si ei, reprezinta o cale usoara.
Pe de alta parte ne putem uita la numarul mare de elevi romani care obtin, an de an, premii la olimpiadele internationale, iar dupa ce studiaza la cele mai bune universitati din lume le multumesc profesorilor de acasa pentru ceea ce le-au oferit. Prin comparatie cu statele dezvoltate, conditiile in au lucrat dascalii lor li se par studentilor romani din afara tarii si mai dificile.
De ce parte a limitei dintre disperare si increderea in idealurile nobile ale profesiei se situeaza dascalii romani? E o intrebare la care va invitam pe dumneavoastra sa raspundeti.

En Roumanie, le corps de l'ancien dictateur Ceausescu exhumé

L'exhumation des corps présumés de l'ancien dictateur roumain Nicolae Ceausescu et de sa femme Elena, exécutés il y a plus de vingt ans, a commencé mercredi 21 juillet ŕ Bucarest, afin de permettre de vérifier leur identité par des tests ADN ŕ la demande de leur famille. Les analyses devraient durer plusieurs semaines. Une fois les prélčvements effectués, les corps seront ré-inhumés.
Depuis 2005, le dernier des enfants du couple encore en vie, Valentin Ceausecu, cherche ŕ prouver que ce sont bien ses parents qui ont été enterrés dans le cimetičre de Ghencea, ŕ Bucarest. Aprčs la mort du dictateur et de sa femme, tués par balles le 25 décembre 1989, les autorités de l'époque avaient décidé de les enterrer en cachette, pendant la nuit, sous des croix portant de faux noms, craignant que les tombes des Ceausescu ne soient profanées alors que la haine contre l'ancien couple dictatorial était trčs vive.
Séparées de plusieurs dizaines de mčtres et surplombées désormais par des croix en marbre érigées par des nostalgiques du régime communiste, les deux tombes supposées renfermer les ossements de Nicolae et Elena Ceausescu sont devenues des lieux de pčlerinage, notamment ŕ l'occasion des anniversaires du couple. Sous l'čre soviétique, le dictateur a dirigé la Roumanie d'une main de fer de 1965 ŕ 1989.

Sursa: http://www.lemonde.fr/europe/article/2010/07/21/en-roumanie-le-corps-de-l-ancien-dictateur-ceausescu-exhume_1390367_3214.html

Los cuerpos del dictador Ceausescu y su mujer son exhumados para determinar su identidad

Los pantalones tenían agujeros producidos por las balas, al igual que el abrigo", ha explicado Mircea Oprean, yerno del ex dictador comunista rumano, Nicolae Ceausescu, y de su esposa, Elena, después de que sus restos se exhumaran para verificar si realmente fueron sepultados en el cementerio de Ghencea, al oeste de Bucarest, el 30 de diciembre de 1989.
"Me inclino a pensar que los restos son los de mis suegros, pero no puedo estar seguro al 100% hasta que no se hayan hecho las pruebas de ADN", ha relatado Oprean, que intenta cumplir la voluntad de su difunta mujer, Zoia.
"Mi suegro fue enterrado sobre serrín", ha subrayado. "Mi suegra tenía la cabeza mirando hacia el este y fueron enterrados en un pasillo del cementerio", ha proseguido.
Zoia inició en 2005 los trámites para averiguar si sus padres se hallaban donde las autoridades aseguraban. La confusión creada por el miedo de que los cadáveres fueran profanados provocó que surgieran dudas.
"Si no están enterrados aquí, denunciaremos al Estado rumano, porque éste debe saber dónde están los cuerpos. Ion Iliescu [miembro del Partido Comunista y, más tarde, presidente de Rumania durante la democracia] y los otros deberán responder por este crimen", anunció Oprean.
Parece ser que las explicaciones de los hechos empiezan a surgir. "Se decidió evitar que se mezclaran el pasado y el futuro, por lo que se mudaron sus cuerpos al cementerio civil. Entonces, apareció la teoría de la conspiración. Para que nadie viniera a profanar sus tumbas, se dieron nombres ficticios", ha contado Victor Stanculescu, encargado de dirigir el tribunal militar que los juzgó.
Por su parte, Gelu Voican Voiculescu, quien enterró los cuerpos sin vida, ha confirmado que son ellos. "Se precipitó todo por la efervescencia de los hechos, por el temor y el odio de la población. Si los Ceausescu hubiesen estado en manos del pueblo, los habrían hecho pedazos", ha seńalado.
Muchos ciudadanos, en cambio, consideran la muerte de Nicolae el mayor crimen sin castigo. "El cambio debía venir, pero sin ser fusilados, sino encarcelados para que comieran huesos como nosotros", ha explicado Vlad Nicolae. Otros creen que la exhumación despejará las dudas de la familia pero los interrogantes sobre los acontecimientos de los días de navidad de 1989 seguirán en el aire.
El yerno de Ceausescu, Oprean, junto con su único hijo aún vivo, Valentin, cuida la imagen del ex dictador. Registraron hace dos ańos la "marca Ceausescu" y el ańo pasado intentaron prohibir la representación de una obra de teatro titulada Las últimas horas de Ceausescu, impulsada por el Instituto Internacional para el Crimen Político de Berlín y que debería haber tenido un gran impacto con motivo de los 20 ańos de la caída del régimen.
Los resultados de los análisis podrían tardar unos seis meses, dependiendo de la humedad de la tierra donde fueron enterrados los Ceausescu.

Sursa: http://www.elpais.com/articulo/internacional/cuerpos/dictador/Ceausescu/mujer/exhumados/determinar/identidad/elpepuint/20100721elpepuint_2/Tes

20 iulie 2010

Raspuns Ministerul Muncii 25% concediu de odihna

Comanda taiere bani concediu

19 iulie 2010

Adevarul

Se apropie examenele de admitere la facultatile din tara

 

Majoritatea universitatilor încep, saptamâna viitoare, testarea candidatilor sau selectia lor pe baza mediilor de liceu si Bacalaureat. Tinerii recapituleaza pe ultima suta de metri materia pentru examenul de admitere sau trimit dosare la cât mai multe facultati.

Universitatea Bucuresti organizeaza, pâna pe 22 iulie, concursuri de admitere, iar data limita de afisare a rezultatelor este 25 iulie.

La Universitatea de Vest din Timisoara , concursul de admitere în ciclul de studii universitare de licenta se desfasoara în perioada 8 – 28 iulie, dupa un calendar stabilit de fiecare facultate. Rezultatele concursului se vor comunica prorectorului în termen de cinci zile de la desfasurarea lui, urmând si anuntarea candidatilor.

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia mai organizeaza înscrieri în perioada 19-23 iulie. Pe 26 iulie, tinerii vor sustine un interviu si probe de aptitudini, iar doua zile mai târziu se vor comunica rezultatele. Candidatii admisi vor fi înmatriculati, pentru început, în perioadele 28-30 iulie si 2-6 august.

Universitatea „Transilvania” din Brasov organizeaza, în perioada 18-20 iulie, probele practice la Facultatile de Muzica si Educatie Fizica si Sporturi Montane, iar pe 19 iulie se va desfasura proba de concurs la Facultatea de Medicina. Ulterior, în intervalul 19-20 iulie, se va afisa o prima lista a celor admisi si respinsi.

Universitatea „Ovidius” din Constanta va termina cu înscrierile pe 20 iulie, pentru specializarile unde se sustine examen, iar în intervalul 21-26 iulie se vor desfasura probele de concurs. Candidatii care opteaza pentru specializarile unde se intra cu dosar se pot înscrie pâna pe 27 iulie .

La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi se intra, la majoritatea facultatilor, pe baza de dosar. Rezultatele sunt în curs de afisare, pâna pe 20 iulie, si se pot vizualiza pe www.infouaic.com.

Înscrierile s-au terminat si la Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” din Iasi. Testul grila se va desfasura în data de 21 iulie 2010.
Candidatii la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca se mai pot înscrie pâna pe 24 iulie. În intervalul 5-28 iulie are loc procesarea datelor, sustinerea probelor si afisarea rezultatelor.

Universitatea din Oradea termina cu înscrierile pe 24 iulie. Candidatii vor sustine probe la specializarile care organizeaza examen în intervalul 25-28 iulie. În perioada 25-30 iulie se vor afisa rezultatele.

Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi organizeaza admiterea pe baza de concurs de dosare. Înscrierile se termina la majoritatea facultatilor la sfârsitul lunii iulie, iar rezultatele se afiseaza imediat a doua zi.

 

 

 

 

 

 

 

Curentul

Funeriu vrea sesiune extraordinara pentru adoptarea Legii Educatiei

 

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a declarat, la un post de televiziune, ca va cere grupurilor PSD si PNL din Senat, prin intermediul unei scrisori, organizarea unei sesiuni extraordinare pentru adoptarea Legii Educatiei. Acesta a adaugat ca senatorii PSD si PNL din Comisia de educatie ar fi trebuit sa lucreze mai repede astfel încĺt proiectul sa fi fost votat în sesiunea parlamentara care s-a încheiat în iunie. „Senatorii din Comisia de educatie au lucrat pe Legea Educatiei cu o viteza de trei cuvinte pe ora. Daca senatorii se miscau la fel de repede ca deputatii, am fi avut o lege a educatiei pe care sa o aplicam de la 1 septembrie“, a afirmat ministrul Funeriu.

 

Gandul

Bacalaureatul, un subiect mereu actual pentru DNA

Zeci de licee din tara sunt anchetate de procurori pentru fraudarea bacalaureatului. Conform DNA, metodele de furt merg de la umflarea notelor - la xerocopierea lucrarilor. În timp ce ministrul Funeriu asteapta rezultatul anchetelor, fostul sef al învatamântului, Andrei Marga, acuza "incapacitatea ministerului de a organiza orice"

Au scris câte patru pagini de text în care au însiruit orice, indiferent de cerinte, iar înaintea ultimului cuvânt din penultimul rând au introdus parola: "asta este". Asa au trecut probele scrise la bacalaureat 42 de elevi clujeni de la Grupul Scolar "Alexandru Borza", care aveau o întelegere simpla cu profesorii: puteau scrie orice pe foaia de examen, caci lucrarea ce continea parola de identificare urma sa fie înlocuita cu o lucrare xerocopiata. Daca elevii treceau cu bine examenul, directorul Ioan Rus si profesorul Ioan Vaidahazan primeau între 1.000 si 1.300 de euro pentru fiecare elev "rezolvat", procurorii DNA stabilind ca seful Liceului "Alexandru Borza" a strâns în acest an de la candidati si de la parintii acestora 10. 600 de euro. Rezultatele anchetei procurorilor vin la o saptamâna dupa ce ofiterii DGA au descins la Colegiul National "Anghel Saligny", din Bacau, unde 18 elevi au reclamat ca le-au fost cerute sume de bani cuprinse între 100 si 1.000 de euro în schimbul promisiunii ca vor promova examenul de bacalaureat.

Aceasta dupa ce, tot în judetul Bacau, directorul, directorul adjunct si secretara Grupului Scolar "Al. Vlahuta" din comuna Podu Turcului au fost retinuti pentru 29 de zile, la sfârsitul lunii trecute, sub acuzatia de luare de mita si trafic de influenta. Practic, cei trei sunt acuzati ca le-au solicitat elevilor câte 600 euro, pentru obtinerea examenului de bacalaureat, respectiv câte 200 euro pentru trecerea cu succes peste o proba scrisa.

Examenul de bacalaureat tinde sa devina unul dintre subiectele preferate de procurorii anticoruptie. Pe lânga cele câteva zeci de cazuri de mita din aceasta vara, DNA a trimis în instanta 21 de profesori, inspectori scolari si primari pentru fraudarea examenului din 2008. Vrancea pare sa fie nucleul anchetelor judiciare. Profesorii de la sase licee vrâncene au dosare penale pentru luare de mita sau complicitate la luare de mita, iar printre acuzati se numara si inspectorul scolar general al judetului Vrancea, Iordache Bostan, trimis în judecata pentru trafic de influenta. Printre numele facute publice de DNA apare si cel al primarului din Panciu, Ion Petre, trimis în judecata pentru cumparare de influenta, alte doua persoane fiind acuzate de dare de mita.

Marga: "Frauda e mai mare decât ceea ce apare în datele Politiei"

În contextul scandalurilor legate de spaga la bac si al prabusirii promovabilitatii cu peste zece procente într-un singur an, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, promite ca va lua masuri drastice împotriva profesorilor si a directorilor implicati în fraudarea bacalaureatului, dar deocamdata asteapta finalizarea anchetelor deschise de procurori.

"Frauda este mai mare decât ceea ce apare în datele Politiei", spune, însa, Andrei Marga, rectorul Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, explicând, pentru Gândul, care sunt motivele pentru care examenul maturitatii îsi pierde valoarea: "Neregulile de la bacalaureat sunt cauzate de optica gresita a Ministerului Educatiei. Constatam ca, în ultimii ani, fiecare ministru îndreapta eroarea generata de predecesorii sai cu o alta eroare. Nicio tara din Occident nu-si schimba modul de desfasurare a bacalaureatului atât de des. Franta si Germania organizeaza de decenii un bacalaureat stabilizat. Deci, o problema e instabilitatea la bac. O alta problema e cea de natura organizatorica. La bacalaureat intra oricine, de la primarul care vrea diploma la unul sau altul care nu are cunostintele necesare. În al treilea rând, avem de-a face cu incapacitatea ministerului de a organiza orice, nu doar bacalaureatul, iar în al patrulea rând, demotivarea corpului didactic. Niciodata profesorii nu au fost atât de demotivati".

"Principala problema a fraudei la bac este legata de supraveghere", crede, în schimb, rectorul Universitatii "Politehnica" din Bucuresti (UPB), Ecaterina Andronescu. "Trebuie marita securizarea si sanctionarea drastica a celor care nu îsi fac treaba corespunzator în privinta supravegherii. Problema poate fi rezolvata prin introducerea camerelor de supraveghere", a precizat, pentru Gândul, fosta sefa a învatamântului, anuntând ca a pregatit candidatilor din acest an ai UPB o evaluare prin care rezultatele de la bac vor fi comparate cu notele pe care acestia le-au obtinut la examenul de admitere.

Romania libera

Document plin de greseli, redactat de elita profesorilor universitari

 

Un document oficial trimis de elita profesorilor universitari este plin de greseli de ortografie. Actul reprezinta evaluarea unui proiect

depus în cadrul programului "Resurse umane", desfasurat chiar de catre Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Învatamântul Superior, informeaza realitatea.net.

Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Învatamântul Superior reprezinta o autoritate care analizeaza proiecte complexe din toate domeniile stiintifice, de la inginerie, stiinte umaniste pâna la medicina sau arte. Proiectele depuse de profesorii universitari sunt analizate de o comisie ce numara aproape 40 de membri. O astfel de evaluare a unui proiect a fost expediata însa cu foarte multe greseli de ortografie.

În textul evaluarii cuvântul "punctaj" este scris în mai multe rânduri ca "puncataj". La fel de dese sunt si greselile în care în loc de "autorul" textului, este scris "autoarul" textului. Cuvinte precum "institutie", "filosofic", "românesc", "scoli", sau "cariera" sunt de asemenea scrise gresit.

Profesorul universitar care a primit evaluarea plina de greseli de ortografie a reclamat acest fapt institutiei în cauza. În replica, presedintele comisiei de evaluare a recunoscut greseala, precizând ca exista într-adevar "câteva scapari de ortografie".

Realitatea.net

Elevii români au obtinut o medalie de argint si una de bronz la Olimpiada Internationala de Biologie

 

Lotul olimpic de biologie al României a reusit sa pastreze si în acest an traditia performantelor notabile la concursurile internationale de profil. Astfel, elevii români au obtinut o medalie de argint si una de aur la a XXI-a editie a Olimpiadei Internationale de Biologie, desfasurata în perioada 10-18 iulie, la Changwon , Coreea de Sud.

Mihaela Georgescu, de la Liceul Teoretic "Alexandru Ioan Cuza" din Bucuresti, a câstigat medalia de argint, iar Paula Enache, de la Colegiul National "Ion C. Bratianu" din Pitesti, pe cea de bronz, se arata într-un comunicat al Ministerului Educatiei.

Din echipa tarii noastre au mai facut parte Alina Sacarescu, de la Colegiul National "Emil Racovita" din Iasi si Emilia Georgiana Pascu de la Colegiul National "Carol I" din Craiova.
Editia din acest an a Olimpiadei Internationale de Biologie de la Changwon a reunit 233 de concurenti din 58 de tari.

Un sfert dintre profesorii bistriteni au luat note sub 5 la titularizare

 

Aproape 200 de profesori din Bistrita-Nasaud care au dat examenul de titularizare, respectiv 26,08% din numarul celor care au participat la concurs, au luat note între 1 si 4,99.

În schimb, alti 246 pot spera ca vor ocupa una dintre catedrele vacante disponibile, anul acesta, în judet. Este vorba despre 33,24% dintre participantii la concursul de titularizare care au luat note peste sapte, ceea ce le da dreptul sa ocupe un post în învatamânt. Un numar de 157 de candidati au luat note între 7 si 7,99 (21,22%), 67 de candidati au obtinut note între 8 si 8,99% (9,05%), iar 22 de candidati au primit note între 9 si 9,99 (2,97%). Nu a existat nicio nota de 10.

Inspectoratul Scolar Judetean Bistrita-Nasaud a anuntat ca au fost 143 de note între 6 si 6,99 (19,32%), 158 de note între 5 si 5,99 (21,35%) si 193 de note între 1,01 si 4,99 (26,08%).  Cei nemultumiti de nota obtinuta mai pot depune si în data de 19 iulie contestatii, pâna la ora 18.00, la cele doua centre de examen, acolo unde si-au depus dosarul  pentru titularizare.

Rezultatele finale ale examenului de titularizare se vor afisa în data de 20 iulie. Sedintele publice vor avea loc în data de 22 si 23 iulie, în sala de sedinte a Inspectoratului Scolar Judetean Bistrita-Nasaud.

 

 

S-au afisat rezultatele la titularizare

 

Aproape 40.000 de candidati au particpat la examenul de titularizare din acest an. Concurenta a fost acerba, ajungând pâna la 9 candidati pe loc.

Ministerul Educatiei a publicat rezultatele examenului national de titularizare.

Din cei 49.203  candidati înscrisi s-au prezentat la examen 39.649 . Dintre acestia, 4.408 s-au retras din examen, dupa o ora, conform prevederilor metodologice, invocând motive personale sau medicale. 99 de candidati la titularizare au fost eliminati din salile de concurs, cei mai multi - 75 - din cauza unor tentative de frauda.

Prima etapa de repartizare - repartizarea în sedinta publica, la nivel de centru de concurs/unitate de învatamânt, a candidatilor care au obtinut cel putin nota 7,00 (sapte), pe posturile didactice/catedrele vacante titularizabile se realizeaza în perioada 22-23 iulie 2010.


18 iulie 2010

Bula demnitarului

CATEGORIA COASA DE AZUR
Emil Boc (prim-ministru): „Nici unul dintre noi sa nu aiba vise de concediu, vacante sau week-end-uri.“
CATEGORIA CORTUL POPULAR ROMÂNESC
Ioan Tichindelean (directorul Directiei Sanitar-Veterinare Sibiu): „Ideea de a face nunta pe terenul de fotbal, în cort, ne-a venit dupa ce am constatat ca în Sibiu nu sînt sali care sa poata gazdui peste 300 de participanti, iar varianta cortului începe sa fie tot mai mult îmbratisata si la noi.“
CATEGORIA DELTA ADUNARII
Traian Basescu (presedintele României): „Adun debitul Prutului cu debitul Dunarii si cu debitul actual al Siretului si nu îmi iese inundatie.“
CATEGORIA CALARETUL FARA CAL
Petru Lakatos (deputat UDMR): „Trebuie sa fim atenti si sa nu cadem dintr-o parte într-alta a calului.“
CATEGORIA ÎNTREBARI SI RASPUNDERI
Marko Bela (presedinte UDMR): „A trebuit sa alegem, din luna trecuta, între alternative ascutite care se mentin la fel, pîna la alternativa urmatoare: guvernare sau opozitie?“
CATEGORIA MICIMEA CONTEAZA
Marian Vanghelie (primarul sectorului 5): „În România nu facem nimic pentru relansare, pentru investitorii astia micuti.“
CATEGORIA SINISTRA?II DE LA BICICLETA
Elena Udrea (ministrul Dezvoltarii Regionale): „Asa de mult m-ati impresionat cu ce ati spus ca, uitati, v-am adus o bicicleta noua.“
CATEGORIA LEC?IA DE ANAGRAMATICA
Daniel Funeriu (ministrul Educatiei): „Singurele concluzii pe care ministrul Educatiei poate sa le traga este cele bazate pe analizele din sistem.“
CATEGORIA ACUM ORI ALTADATA!
George Becali (europarlamentar): „El mi-a spus ca vrea sa facem un proiect pe termen lung cu cîstigarea titlului imediat.“

16 iulie 2010

Romania Libera

Încep examenele la facultate

 

Pentru anul I, la studiile universitare de licenta s-au alocat prin hotarâre de guvern 62.600 de locuri, la fel ca anul trecut. Cifra de scolarizare pentru masterat este de 35.500 de locuri (la fel ca în 2009), iar pentru doctorat - de 3.500 de locuri (cu 500 mai multe decât anul precedent). La acestea se adauga alte câteva zeci de mii de locuri cu taxa la universitatile de stat si la cele private.

Concurenta la facultate va fi însa mai mica decât la admiterea de anul trecut, daca avem în vedere faptul ca mai bine de o treime din absolventii de liceu nu au reusit sa promoveze examenul de bacalaureat. Potrivit datelor statistice ale Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului

si Sportului, au dreptul legal sa se înscrie la facultate în vederea admiterii, în prima sesiune de examen din aceasta luna, cei 140.368 de absolventi de liceu care au promovat bacalaureatul în prima sesiune. 

Daca la unele facultati astazi este ultima zi de înscriere, de exemplu la Academia de Studii Economice din Bucuresti, Universitatea de Arta si Design

din Cluj-Napoca etc. si deci începe si focul examenelor, la cele mai multe  înscrierile sunt înca în desfasurare si  se întind în unele cazuri chiar pâna pe 30 iulie. Pentru a afla datele exacte, este suficient sa intrati pe site-ul universitatii care va intereseaza si va puteti informa cu privire la tot ce va intereseaza - numar de locuri alocate, facultati, acte necesare la înscriere, desfasurarea concursului, sesiune de examen, taxa de înscriere si de studii daca vorbim de locurile cu taxa etc.

Centrul Universitar Bucuresti

 Academia de Studii Economice - Strada Piata Romana nr. 6, telefon 021.319.19.00 si 021.319.19.01, fax 021.319.18.99, www.ase.ro.

 Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza" - Aleea Privighetorilor nr. 1A, Sectorul 1, Bucuresti, telefon 021.317.55.23, fax 021.317.55.17, www.academiadepolitie.ro.

 Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu" - Strada Academiei nr. 18-20, Sectorul 1, Bucuresti, telefon 021.307.71.12, fax  021.307.71.09, www.uaium.ro.

 Universitatea din Bucuresti - B-dul Mihail Kogalniceanu nr. 36-46, Sectorul 5, Bucuresti, telefon 021.307.73.00, fax  021.313.17.6o, www.unibuc.ro.

 Universitatea Nationala de Educatie Fizica si Sport - Strada Constantin Noica nr. 140, Sectorul 6, Bucuresti, telefon 021. 316.41.07 sau 021.316.41.08, fax 021.312.04.00, www.anefs-edu.ro.

 Academia Tehnica Militara - B-dul George Cosbuc nr. 81-83, Sectorul 5, Bucuresti, telefon 021.335.46.60, fax 021.335.57.63, www.mta.ro.

 Academia Nationala de Informatii „Mihai Viteazul" - Soseaua Odai nr. 20, Sectorul 1, Bucuresti, telefon 021.410.65.50, interior 1144/1289, fax 021.310.47.50, www.sri.ro.

 Universitatea Nationala de Muzica - Strada Stirbei Voda nr. 33, Sectorul 1, Bucuresti, telefon 021.314.63.41 sau 021.314.26.10, fax 021.314.63.41, www.unmb.ro.

 Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative - Strada Povernei nr.6, Sectorul 1, Bucuresti, telefon 021.318.08.97 sau 021.318.08.98, fax 021.312.25.35, www.snspa.ro.

 Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila" - Strada Dionisie Lupu nr. 37, Sectorul 1, Bucuresti, telefon 021.318.07.18, fax 021.318.07.19, www.umf.ro.

 Universitatea Politehnica - Splaiul Independentei nr. 313, sectorul 6, Bucuresti, telefoane 021.402.91.00, 021.318.10.22 / 23 / 24 / 25?, fax 021.318.10.01, www.upb.ro.

 Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale" - Strada Matei Voievod nr. 75-77, Sectorul 2, Bucuresti, telefon 021.252.74.57, fax 021.252.58.81, www.unatc.ro.

 Universitatea Tehnica de Constructii - B-dul Lacul Tei nr. 122 - 124, Sectorul 2, Bucuresti, telefon 021.242.12.08, fax 021.242.07.81, www.utcb.ro.

Centrul universitar Cluj

 Universitatea „Babes Bo­lyai" - Strada Mihail Kogalniceanu nr. 1, Cluj-Napoca, telefon 0264.405.301, 0264.405.302, fax 0264.591.906, www.ubbcluj.ro.

 Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu" - Strada Emil Isac nr. 13, Cluj-Napoca, judetul Cluj,  telefon 0264.597.256, fax 0264.597.257, www.umfcluj.ro. 

 Academia de Muzica „Gheorghe Dima" - Strada Ion I.C. Bratianu nr. 25, Cluj-Napoca, judetul Cluj, telefoane 0 264.591.241, 0264.591.242, 0264.591.243, fax 0264.593.879, www.amgd.ro.

 Universitatea Tehnica - Strada Constantin Daicoviciu nr 15, Cluj-Napoca, telefon 0264.401.200 sau 0264.401.248, fax 0264.592.055, www.utcluj.ro. 

 Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara - Calea Manastur  nr. 3-5, Cluj-Napoca, , telefon 0264.596.384, ?fax 0264.593.792, www.usamvcluj.ro

Centrul Universitar Iasi

 Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi" - B-dul Dimitrie Mangeron nr. 53A, Iasi, telefon 0232.212.326, fax 0232.212.326, www.tuiasi.ro.

 Universitatea de Arte „George Enescu" - Strada Sararie nr. 189, Iasi, telefon/fax 0232.225.333, www.arteiasi.ro.

 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" - B-dul Carol I Nr. 11, Iasi, judetul Iasi, telefon 0232.201.000, fax  0232.201.201, www.uaic.ro.

 Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa" - Str. Universitatii nr. 16, Iasi, telefon 0232.267.798, fax 0232.211.820, www.umfiasi.ro.

 Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad " - Strada Universitatii nr.16, Iasi, telefon  0232.211.818 sau 0232.301.603, fax 0232.211.820, www.umfiasi.ro.

Alba Iulia

 Universitatea „1 Decembrie 1918" - Str. Gabriel Bethlen Nr.5, Alba Iulia, telefon 0258.806.130, fax:0258.812.630, www.uab.ro.

Arad

 Universitatea „Aurel Vlaicu" din Arad - B-dul Revolutiei nr. 77, Arad, telefon 0257.283.010, fax  0257.280.070, www.uav.ro.

Bacau

 Universitatea din Bacau - Calea Marasesti nr. 157, Bacau, telefon 0234.542.411, fax 0234.545.753, www.ub.ro.

Baia Mare

 Universitatea de Nord - Strada Dr. Victor Babes nr 62 /A, Baia Mare, telefon 0262.218.922, fax 0262.276.153, www.ubm.ro.

Brasov

 Universitatea „Transilvania" - B-ul Eroilor nr. 29, Brasov, telefon 0268.412.088, fax 0268.410.525, www.unitbv.ro.

 Academia Fortelor Aeriene „Henri Coanda" - Strada Mihai Viteazul nr. 160, Brasov, telefon 0268.42.34.21, fax 0268.42.20.04, www.afahc.ro.

Craiova

 Universitatea din Craiova - Strada Al. I. Cuza nr.13, Craiova, telefon 0251.414.398, fax  0251.411.688, www.ucv.ro.

 Universitatea de Medicina si Farmacie - Strada Petru Rares nr. 2, Craiova, telefon 0251.522.458, fax  0251.593.077, www.umfcv.ro.

Galati

 Universitatea „Dunarea de Jos" - Strada Domneasca nr. 47, Galati, telefon 0236 130.108, fax 0236.461.353, www.ugal.ro.

Constanta

 Universitatea „Ovidius" - B-dul Mamaia nr. 124, Constanta, telefon/fax 0241.619.040 sau 0241.618.372, www.univ-ovidius.ro. 

 Universitatea Maritima - Strada Mircea cel Batrân nr.104, Constanta, telefon  0241.664.740, fax 0241.617.260, www.cmu-edu.eu. 

 Academia Navala „Mircea cel Batrân" - Strada Fulgerului nr. 1, Constanta, telefon 0241.62.62.00, fax 0241.64.30.96, www.anmb.ro.

Sibiu

 Universitatea „Lucian Blaga" - B-dul Victoriei nr. 10, Sibiu, telefon 0269.217.989, fax 0269.217.887, www.ulbsiubiu.ro.

 Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu" - Strada Revolutiei nr. 3-5, Sibiu, telefon 0269.43.29.90, fax 0269.21.55.54, www.armyacademy.ro.

Oradea

 Universitatea din Oradea - Strada Universitatii nr. 1, Oradea, telefon 0259.408.113 sau 0259.408.105, fax 0259.432.789, www.uoradea.ro.

Petrosani

 Universitatea din Petrosani - Strada Universitatii nr. 20, Petrosani, telefon 0254.54.29.94, fax 0254.54.29.94,
www.upet.ro.

Ploiesti

 Universitatea „Petrol-Gaze" - B-dul Bucuresti nr. 39, Ploiesti, telefon 0244.573.171, fax 0244.575.847, www.upg-ploiesti.ro.

Târgu Jiu

 Universitatea „Constantin Brâncusi" - B-dul Republicii nr.1, Târgu Jiu, telefon 0253.214.307, fax 0253.215.794, www.utgjiu.ro.

Pitesti

 Universitatea din Pitesti - Strada Târgu din Vale nr.1, Pitesti, telefon 0348.45.31.00, fax 0348.45.31.23, www.upit.ro.

Resita

 Universitatea „Eftimie Murgu" - Strada Piata Traian Vuia nr. 1-4, Resita, telefon 0255.21.02.27, fax 0255.21.02.30, www.uem.ro.

Centrul Universitar din Târgu-Mures

 Universitatea de Arta Teatrala - Strada Köteles Sámuel nr. 6, Târgu Mures, telefon/fax 0265.266.281, www.uat.ro.

 Universitatea „Petru Maior" - Strada Nicolae Iorga nr. 1, Târgu Mures, telefon 0265.262.275, fax 0265.262.275, www.upm.ro.

 Universitatea de Medicina
si Farmacie - Strada Gheor-
ghe Marinescu nr. 38, Târgu Mures, telefon 0265.215.551, fax 0265.210.407, www.umftgm.ro.

Suceava

 Universitatea „Stefan cel Mare" - Strada Universitatii nr. 13, Suceava, telefon 0230.520.081, fax 0230.520.080, www.usv.ro.

Târgoviste

 Universitatea „Valahia" - B-dul Carol I nr. 2, Târgoviste, telefon 0245.206.101, fax 0245.217.692, www.valahia.ro.  

Primii care intra în emotia examenului de admitere sunt tinerii care viseaza sa urmeze una dintre facultatile existente la Academia de Studii Economice din Bucuresti. Relatii Internationale, Finante, Asigurari, Banci, Comert, Marketing - din nou foarte cautate de absolventii de liceu.

 Acte necesare la înscriere

Înainte de sustinerea examenului, care se face prin analiza dosarului sau prin probe de concurs, în functie de metodologia stabilita de fiecare universitate în parte, candidatul trebuie sa se înscrie, în sensul ca trebuie sa depuna la secretariatul facultatii pentru care a optat un dosar care cuprinde o serie de acte. De regula, actele sunt comune, dar pentru a evita orice surpriza neplacuta, este bine ca fiecare candidat sa verifice cu exactitate care sunt cerintele facultatii respective în materie de acte necesare.

Va prezentam lista actelor necesare la înscriere:

 cerere-tip de înscriere, care se obtine de la secretariatul facultatii

 copie legalizata dupa certificatul de nastere

 copie legalizata dupa certificatul de casatorie, doar daca este cazul

 doua-patru fotografii color tip buletin de identitate

 diploma de bacalaureat sau diploma echivalenta cu aceasta, în original

sau copie legalizata sau adeverinta pentru absolventii de liceu ale caror licee nu au eliberat diplomele pentru promotia 2010

 adeverinta medicala

 chitanta de plata a taxei de admitere

 un dosar plic.

Candidatii care solicita scutirea de plata taxei de admitere trebuie sa prezinte unul dintre urmatoarele documente:

 copii legalizate dupa certificatele de deces ale parintilor (în cazul celor care sunt orfani de ambii parinti)

 adeverinte de la casa

de copii (în cazul celor care se afla într-o asemenea situatie)

 adeverinte din care sa rezulte calitatea de personal didactic (în activitate, pensionar sau decedat) a sustinatorilor legali, conform prevederilor Legii nr. 128/2007

 adeverinte din care sa rezulte calitatea de personal didactic sau nedidactic (în activitate, pensionat sau decedat) încadrat la universitatea  la care urmeaza sa se înscrie respectivul candidat.

Centrul universitar Timisoara

Universitatea Politehnica - Strada Piata Victoriei nr. 2, Timisoara, telefon 0256.403.000, fax 0256.403.021, www.upt.ro.

 Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes" - Strada Piata Eftimie Murgu nr. 2, Timisoara, telefon 0256.204.400, fax 0256.490.626, www.umft.ro.

 
Universitatea de Vest - B-dul Vasile Pârvan nr. 4, Timisoara, telefon 0256.592.111, fax 0256.592.310, www.uvt.ro.

Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului - Calea Aradului nr. 119, Timisoara, telefon 0256.494.023, fax  0256.200.296,
www.usab-tm.ro.

Realitaea.net

Parole pentru elevii care au fraudat Bac-ul la Cluj

 

Elevii trebuiau sa redacteze patru pagini de lucrare, indiferent de continutul acesteia, iar în penultimul rând, penultimul cuvânt, trebuiau sa scrie expresiile “asta este” sau “daca asa este”.

Cei 42 de elevi care au predat lucrari xerocopiate în cazul mitei la Bac , de la Grupul Scolar “Alexandru Borza” din Cluj, aveau doua parole prin care le erau recunoscute lucrarile originale, pentru a fi, ulterior, înlocuite cu cele xerocopiate. Elevii trebuiau sa redacteze patru pagini de lucrare, iar în penultimul rând, penultimul cuvânt, trebuiau sa scrie expresiile “asta este” sau “daca asa este”.

Procurorii DNA arata ca, înainte de examenul de Bacalaureat, printre elevii ce urmau sa sustina examenul la Grupul Scolar “Alexandru Borza” a circulat un zvon potrivit caruia directorul Ioan Rus, si Ioan Vaidahazan, membru în comisia de examen, pot înlesni promovarea bacalaureatului. Sumele pretinse erau, potrivit unora, de 150-200 de euro pentru fiecare proba sau de 1.100-1.300 de euro, potrivit altor persoane audiate.

În acest context, 42 de elevi, de diverse vârste, i-au abordat pe cei doi inculpati, pentru a-si “rezolva” examenul. Cercetarile au scos la iveala ca Ioan Rus a luat de la mai multi candidati, dar si de la parinti ai acestora, suma totala de 10.600 de euro.

Profesor universitar, arestat de DNA pentru o mita de peste 50.000 de euro

 

Profesorul de drept de la Hyperion , Gheorghe Stancu, cercetat de DNA pentru ca ar fi luat 52.500 de euro mita de la 35 de studenti pentru a îi promova la licenta a fost arestat preventiv, prin decizia Tribunalului Timis, informeaza Directia Nationala Anticoruptie.

Potrivit comunicatului DNA, profesorul de drept Stancu este acuzat de mita în forma continuata, pentru ca în sesiunea de licenta iunie 2010 a luat de la 35 de studenti de la Centrul Tutorial din Caransebes, al facultatii Hyperiom suma totala de 52.500 de euro, pentru a îi promova la examenul de licenta, în calitate de membru al comisiei si profesor coordonator.

Reamintim ca, în aceeasi cauza, pe 8 iulie Tribunalul Timis a dispus arestarea preventiva a directoarei Nicoleta Guma, si a studentului Eugen Tacota, pentru trafic de influenta în forma continuata.

Profesorul de Drept Civil de la Universitatea Hyperion , Gheorghe Stancu, cercetat de DNA în dosarul în care 35 de studenti la Drept au platit pentru promovarea examenului de licenta, a predat si la Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza, au declarat, în 8 iulie, pentru NewsIn surse judiciare.

Potrivit acelorasi surse, Gheorghe Stancu, cercetat de DNA pentru ca ar fi încercat sa promoveze 35 de studenti din Caransebes la licenta, în schimbul unor bani, a fost conducatorul cursului de masterat Dreptul Afacerilor din cadrul Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucuresti, parte componenta a Ministerului Administratiei si Internelor.

Mai mult, în declaratia de interese din 2008 publicata pe site-ul Agentiei Nationale de Integritate, profesorul universitar Gheorghe Stancu noteaza ca are functia de sef de catedra la Ministerul Internelor si Reformei Administrative, detine jumatate dintr-un apartament din Bucuresti si jumatate dintr-un apartament situat în Snagov, plus o casa în Snagov si diferite procente din patru terenuri, tot în Comuna Snagov. În aceeasi declaratie, Stancu arata ca preda nu numai la Academie , ci si la Universitatea Hyperion si la Universitatea Ecologica din Bucuresti.

Fostul angajat al Ministerului de Interne, profesorul Stancu, i-a mentionat directoarei Guma semnele distinctive pe care studentii trebuie sa le treaca pe lucrarile de licenta, "pentru garantarea promovarii examenului". Nicoleta Guma a transmis mai departe, elevilor sai, care sunt informatiile ce le deosebeau lucrarile. Din continutul convorbirilor din mediul ambiental si al convorbirilor telefonice dintre Stancu si Guma, depuse la dosarul din instanta, reiese ca profesorul de Drept Civil nu neaga colaborarea sa cu directoarea de la Universitatea Hyperion - Caransebes.

Profesorul de Drept Civil Gheorghe Stancu a mers la o întâlnire cu studentii, la Caransebes , în cadrul careia "le-a furnizat suficiente elemente pentru a le forma parerea ca el este persoana care îi va ajuta", se arata în motivare. În ziua dinaintea examenului, studentii au mers de la Caransebes la Bucuresti, fiind cazati la un hotel de catre directoarea Universitatii Hyperion si de catre colegul lor Eugen Tacota, care discutasera înainte cu profesorul Stancu.

În realitate, spun anchetatorii, nu a existat o comisie de examinare, iar potrivit studentilor, profesorul Stancu le-a vorbit câteva minute, le-a relatat ca el le cunoaste lucrarile si le-a comunicat ca vor primi toti nota 10, lucru atestat de catalogul existent la dosar.

Tribunalul Timis a decis, în 7 iulie, la solicitarea procurorilor DNA, arestarea preventiva a directoarei filialei Caransebes a Universitatii Hyperion si a unui student la Drept , dupa ce acestia au luat câte 1500 de euro de la 33 de studenti, promitându-le ca vor promova examenul de licenta.

Din ordonanta de punere în miscare a actiunii penale rezulta ca, în luna mai 2010, directoarea Nicoleta Guma si studentul la Drept în cadrul Universitatii Hyperion, Eugen Tacota, profitând de influenta pe care au lasat sa se creada ca o au asupra membrilor comisiilor de sustinere a examenului de licenta la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Hyperion din Bucuresti au pretins si acceptat de la 33 de studenti ai acestei facultati câte 1.500 euro, "promitând si garantând ca vor promova acest examen indiferent de nivelul cunostintelor de specialitate".


15 iulie 2010

Adevarul

Judet cu judet: Copiii sinistratilor, în excursie la munte

 

Profesorii de la 19 licee argesene în care promovarea la Bacalaureat nu a ajuns la 50% vor fi obligati sa vina zilnic la serviciu, în vacanta de vara, pentru a-i pregati pe elevii picati. În comuna bistriteana Parva, 78 de persoane concureaza pentru titularizare la catedra de educatie fizica. Litigiul dintre judetele Dâmbovita si Prahova, care îsi disputa zona turistica Babele, va fi transat de Guvern.

Din cele 185 de posturi scoase la titularizare în judet, cea mai mare concurenta se înregistreaza la scoala din comuna Parva, pentru catedra de educatie fizica. 78 de persoane s-au înscris la examen pentru acest post.

Un profesor în vârsta de 55 de ani, de la o scoala generala din municipiul Giurgiu, a fost arestat preventiv, timp de 10 zile, pentru relatii sexuale cu o minora, în vârsta de 15 ani. Fata este eleva a scolii unde preda cadrul didactic.

 

Cotidianul

Peste 125 de joburi pentru tineri la târgul de joburi hipo.ro

Peste 50 de angajatori ofera 125 de joburi si mai multe programe de internship si trainee în cadrul Târgului online de joburi pentru studenti si absolventi, hipo.ro.
Tinerii pot aplica pentru un job sau se pot înscrie la un stagiu de practica într-o companie pâna pe data de 15 august. "Tinerii îsi pot gasi un job sau pot acumula experienta practica în cadrul unor firme multinationale si nationale de pe piata locala. Cele mai multe dintre programele de internship sunt platite de catre companii, iar sumele variaza între 600 si 1.400 de lei în functie de program", a declarat Dragos Gheban, manager la Catalyst Solutions , firma care organizeaza târgul de joburi, relateaza realitatea.net.
Cele mai multe oportunitati de angajare sunt oferite de companiile din domeniul bunurilor de larg consum, IT&C, call center, banci si servicii financiare.

Curentul

Si candidatii la titularizare au încercat sa copieze

 

Aproape 50.000 de candidati au participat, ieri, la proba scrisa a concursului de titularizare. În unele judete, concurenta a fost extrem de strĺnsa. Spre exemplu, în judetul Timis, un numar de 1.340 de candidati au concurat pentru cele 37 de posturi titularizabile, în timp ce în judetul  Mures 1.600 de candidati au concurat pentru 241 de locuri. În judetul Arad, doar jumatate din candidatii care s-au înscris la examenul de titularizare s-au prezentat la proba scrisa de ieri. În judetul Suceava, doi candidati au fost eliminati pentru frauda, iar al treilea pentru ca s-a prezentat fara carte de identitate. Alti 71 s-au retras din examen dupa primirea subiectelor. În Capitala au fost eliminati, dupa ce au fost prinsi copiind, patru candidati, în judetul Dolj - doi trei candidati si în judetul Cluj - doi candidati.

 

Romania Libera

Chimia si fizica "sar" în ajutorul istoriei

 

Învatamântul universitar din Aachen face dovada transmiterii valorilor culturale, stiintifice si umane, încercând o îmbinare a traditiei istorice cu aspiratiile unei societati moderne, puternic impregnate de apartenenta europeana. Universitatea este apogeul formarii profesionale a tinerilor, dovedind interesul societatii pentru tehnica si cultura.

Am avut ocazia sa cunoastem aceste intentii facând parte, pentru o zi, din auditoriul Universitatii Tehnice din Aachen. Mai precis, am participat la un curs al Institutului pentru Cercetarea si Restaurarea în Constructii (IBAC), unde ni  s-au prezentat solutiile cercetatorilor în  privinta prevenirii degradarii Domului din Aachen din cauza umiditatii si a poluarii. Ne-au fost gazde ing.dr. Janette Orlowsky si ing.drd. Till Büttner.

IBAC este o organizatie recunoscuta pe plan international, fondata în anul 1948 si coordonata de ingineri specializati în domeniul constructiilor si în supravegherea deteriorarii monumentelor istorice. Cei 80 de angajati, calificati în diferite ramuri - beton, tipuri de mortar, zidarie si coroziunea otelului,-contribuie la activitatea de conservare si restaurare prin crearea materialelor de constructii.

Împreuna cu gazdele noastre am patruns si în laboratoarele institutului. Aici, spiritul de cercetare parca te atinge de la început. Specialistii lucreaza cu calm, netulburati de prezenta noastra.

Dupa ce am facut noi însine câteva masuratori ale umiditatii cu ajutorul electrozilor cu inele, am observat puterea si viteza de absorbtie a apei de catre piatra poroasa si cea dura. Apoi, am umplut cu mortar „istoric"  o fisura dintr-o grinda-esantion si am înteles usor câteva masuri luate de constructori pentru vindecarea ranilor uriasului Dom. 

Realitatea.net

Mita la Bac : Doi directori de liceu din Cluj Napoca au fost arestati

 

În sarcina celor doi directori s-au retinut infractiunile de luare de mita, fals material în înscrisuri oficiale si sustragere sau distrugere de înscrisuri, toate în forma continuata.

Directorul Grupului Scolar "Alexandru Borza", Ioan Rus, si directorul adjunct al Liceului "Edmond Nicolau", Ioan Vaidahazan, din Cluj Napoca, au fost arestati preventiv de DNA pentru ca au luat mita la sesiunea din iunie-iulie a examenului de bacalaureat, informeaza DNA, printr-un comunicat.

Potrivit DNA, în cursul lunii iunie 2010, cu ocazia sesiunii iunie-iulie 2010 a examenului de bacalaureat, Ioan Rus a pretins de la mai multi candidati si de la parintii acestora sume cuprinse între 1.000 si 1.300 euro, totalizând 14.100 euro, din care a primit efectiv suma de 10.600 euro. Directorul a promis ca va interveni pe lânga membrii Comisiei de bacalaureat din cadrul Centrului de examen Grup Scolar "Alexandru Borza" din Cluj Napoca, în vederea asigurarii promovarii în mod fraudulos a probei de limba si literatura româna.

La rândul sau, în cursul lunii iunie 2010, Ioan Vaidahaizan, membru în Comisia de bacalaureat si director adjunct la Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau" din Cluj Napoca, a pretins si primit de la un candidat suma de 400 euro pentru a-l ajuta sa promoveze probele scrise la examenul de bacalaureat. Pentru a asigura promovarea frauduloasa unui numar de 42 de candidati, cei doi inculpati s-au angrenat în falsificarea unor lucrari de bacalaureat si multiplicarea acestora prin xerocopiere color, iar lucrarile originale au fost înlocuite cu cele astfel falsificate.

De asemenea, pentru a crea aparenta de legalitate si pentru a îngreuna verificarile, s-a procedat la sustragerea documentelor care ar fi putut atesta înlocuirea lucrarilor (borderourile de predare a lucrarilor scrise profesorilor supraveghetori la proba de limba si literatura româna).

În data de 13 iulie 2010, procurorii anticoruptie au dispus retinerea celoi doi directori pe o perioada de 24 de ore, iar la data de 14 iulie Tribunalul Cluj a hotarât arestarea preventiva a lui Ioan Rus pentru 29 de zile, respectiv a Ioan Vaidahaizan pentru 20 de zile, se mai arata în comunicatul DNA.

Spaga de 5.000 de euro la examenul de licenta

 

Spaga la examenul de licenta a devenit deja un lucru comun. Scandalurile pe aceasta tema s-au înmultit în ultima perioada la fel si cercetarile procurorilor. Între timp studentii au realizat un top al spagilor la licenta.

Traficul cu lucrari de licenta nu mai este o noutate în unele universitati. În unele cazuri lucrarile pot fi chiar cumparate la pachet cu examenul respectiv.

Uniunea Nationala a Studentilor a realizat un sondaj printre studenti si, pe baza lui, s-a facut topul spagilor la licenta. Cele mai mari sume se platesc la Academia de Politie din Capitala. Studentii trebuie sa scoata din buzunar între 3.000 si 5.000 de euro.

În top apar si alte universitati precum Bioterra din Bucuresti, Dimitrie Cantemir sau Titu Maiorescu. Aici sumele de bani ajung pâna la 4.000 de euro.

Si în universitatile din tara se practica procedura de-a da bani pentru a obtine mai usor diploma de licenta. La Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca sau la Universitate de Medicina si Farmacie din Craiova sumele percepute pornesc de la 2.000 de euro.

Presedintele UNSR, Ionut Poenaru, a explicat pentru presa ca procedura este destul de simpla: în primii ani de facultate, studentii se intereseaza de la colegii mai mari unde se poate da spaga. Tot din vorba în vorba se afla si care sunt profesorii care primesc mita. Chiar saptamâna trecuta, directorul filialei din Caransebes a Universitatii Hyperion, Nicoleta Guma, si un student complice au fost arestati pentru ca cereau 1.500 de euro fiecarui student promovat la examenul de licenta. Printre beneficiari au fost identificati grefieri, politisti si jandarmi.


14 iulie 2010

Adevarul

Copiii copiilor nostri...

 

A trecut si Bacalaureatul asta. Dl ministru al Educatiei a declarat ca au fost mai putine încercari de coruptie si de frauda, presa a descoperit totusi destule.

Dar nu numarul lor e neaparat important, ci felul nostru, al tuturor, de a privi acest examen important în viata fiecaruia.

Pe vremuri se numea „examen de maturitate" - tocmai pentru ca marca, simbolic, trecerea tinerilor spre viata de adult. Astazi, tinerii devin maturi într-o atmosfera marcata de trocuri („note de trecere contra bani pentru comisie"), de evolutia agitata din ultimii ani (caci s-au tot schimbat materiile, subiectele, procedurile de Bac) si de scaderea tot mai mare a nivelului de pregatire. Procentul de promovati din acest an (cam doua treimi) e mai aproape de adevar decât cei 80-90% care luau Bacul în anii '90. Dar nu pentru ca examenul ar fi mai serios sau mai sever, ci pentru ca nivelul de pregatire al liceenilor e tot mai slab.

Acum ceva timp, o comisie prezidentiala a elaborat un raport despre starea învatamântului (care a facut multa vâlva), partidele s-au înteles asupra unui „pact pentru educatie" (de care între timp au si uitat), s-au spus vorbe mari despre educatie ca „prioritate nationala". Între timp însa nu s-a întâmplat mare lucru: politicienii se umfla în pene usor când vine vorba despre educatie si despre „viitorul copiilor nostri", dar se dezumfla la fel de usor când trebuie sa treaca la fapte: legea educatiei - stufoasa si cu destule puncte discutabile - înca n-a fost adoptata: la începutul lui iulie, senatorii au decis ca „are incoerente" si ca discutarea ei va fi reluata în sesiunea parlamentara din toamna.

Din amânare în amânare, starea educatiei se tot degradeaza. Iar Bacalaureatul tinde sa devina, în aceasta atmosfera de nepasare politica, un simplu mod de a „bifa" sfârsitul scolii pentru multi elevi care nu vor decât note de trecere si apoi sa fie lasati sa-si vada de viata...
De douazeci de ani, politicienii vorbesc despre „reforma scolii", iar învatamântul merge din rau în mai rau. Îi vor fi necesari alti douazeci de ani ca sa-si revina. Atunci, copiii nostri vor fi preocupati de „viitorul copiilor lor"...

VIDEO Funeriu: "Dupa scadere, salariile debutantilor vor ajunge la 750 lei". Se poate face educatie cu astfel de salarii?

În contextul în  care în ultimul timp se tot vorbeste de calitatea educatiei românesti, ministrul Daniel Funeriu a afirmat astazi (13 iulie), la videochatul adevarul.ro, ca dupa scaderea cu 25% salariile brute ale profesorilor debutanti vor ajunge la circa 800 - 900 lei.

"Nivelul de salarizare nu este unul adecvat, cu atât mai mult suntem în aceasta perioada în care trebuie sa operam aceste reduceri salariale drastice. Salariul brut de intrare este undeva între 1100 - 1200 de lei", a afirmat Daniel Funeriu.
Ministrul a precizat ca în ciuda faptului ca salariile sunt foarte mici , dupa reducere vor ajunge la 800 - 900 de lei.

"Renuntarea la reduceri este în functie de situatia economica a României", a conchis ministrul.
Totodata, ministrul a spus ca "orice sistem pentru a putea functiona în conditii optime trebuie sa se bazeze pe o resursa umana corect informata si echitabil folosita".

Academia Catavencu

 

CATEGORIA LECTIA DE ANAGRAMATICA


Daniel Funeriu (ministrul Educatiei): „Singurele concluzii pe care ministrul Educatiei poate sa le traga este cele bazate pe analizele din sistem.“

 

Cotidianul

 

Peste 80% dintre studentii de la Medicina vor lucra în afara tarii

România pregateste medici pentru export

Facultatile de Medicina au fost luate cu asalt de absolventii de liceu, concurenta pe un loc ajungând s-o depaseasca pe cea din vremurile ceausiste. Daca anul trecut la Universitatea de Medicina si Farmacie Iasi erau 2,5 candidati pe un loc, anul acesta conducerea institutiei se asteapta la o dublare a numarului celor înscrisi la examenul de admitere. Acelasi fenomen a fost înregistrat si în celelalte facultati de profil din tara, explicatia fiind cererea mare de medici din Uniunea Europeana.

„Tarile din UE au, în acest moment, un deficit de 150.000 de medici. Deficitul a aparut în urma Directivei Europene care reglementeaza timpul de lucru al medicilor. Astfel, s-a stabilit ca doctorii nu pot face decât o singura garda pe saptamâna, cu o zi libera obligatorie dupa garda, iar numarul de manopere chirurgicale pe care le poate face un medic într-o saptamâna a fost redus drastic, totul pentru siguranta pacientilor. În acest context, fiecare tara din Uniunea Europeana a fost nevoita sa-si redimensioneze sistemul de sanatate", ne-a precizat prof.dr. Vasile Astarastoae, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie Iasi si presedinte al Colegiului Medicilor din România.

Acesta a atras atentia ca peste 80% dintre studentii de la Medicina sunt decisi sa paraseasca tara. „Nu-i poti cere sa ramâna aici, nici macar din punct de vedere moral, când unui medic rezident în anul I statul român îi da 700 de lei pe luna. Si asta în conditiile în care aceluiasi rezident Iordania îi da un salariu de 4.000 de dolari pe luna, Israelul, 3.500 de dolari, iar statele din UE, 1.200-1.400 euro, fara garzi. Anul trecut, la profilul balneofiziochinetoterapie am avut o concurenta de opt candidati pe un loc, pentru ca este cea mai cautata specializare din Uniunea Europeana", a afirmat rectorul UMF Iasi.

Numarul studentilor straini s-a triplat

Intrarea României în Uniunea Europeana a adus cu ea si recunosterea diplomelor absolventilor facultatilor de Medicina de la noi în tarile UE. Totodata, daca în Statele Unite este nevoie de un examen de libera practica, în Canada si Australia diploma unei facultati de Medicina din România este valabila fara nici un fel de test pentru echivalare. Aceste lucruri au condus la o triplare a numarului de studenti straini de la facultatile de Medicina românesti, care percep o taxa de 5.000 de euro pe an. Spre exemplu, daca acum 4 ani Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi avea 600 de studenti din afara tarii, în prezent, numarul acestora a ajuns la 1.840.

„Avem sectiuni de studii în limba franceza si în limba engleza, cei mai multi studenti provenind din Tunisia , Malaiezia , Bangladesh si Germania . Sectiuni de limba franceza si engleza exista si la Universitatea de Medicina din Cluj, iar sectiuni de engleza la Bucuresti , Timisoara , Târgu-Mures si Craiova . Oricum, si la sectiunea de limba româna, în anul I si II de studii, limba engleza, franceza si germana sunt materii obligatorii, acestea devenind optionale în anii superiori", ne-a declarat prof.dr. Vasile Astarastoae.

Posturile de medici din tara, blocate

Presedintele Colegiului Medicilor din România a sesizat faptul ca fenomenul emigrarii doctorilor din tara este mai mult decât îngrijorator. „Daca nu se vor lua masuri imediate, situatia va deveni dezastruoasa. Am încercat sa semnalam problemele majore conducerii Ministerului Sanatatii, însa ultima masura cu reducerea salariilor cu 25% îngroapa sistemul. Desi s-a spus ca masura este temporara, pâna la 31 decembrie, exista un paragraf care spune ca fondul pentru cheltuieli de personal din 2011 nu trebuie sa depaseasca fondul din 2010, ceea ce înseamna ca, daca nu reduci salariile si în 2011, trebuie sa dai afara. În plus, avem doua generatii de medici specialisti pe care statul i-a facut someri si care, evident, nu au încotro si vor pleca din tara. Când spun medic specialist, înseamna ca au terminat Facultatea de Medicina, au facut si rezidentiatul si au promovat examenul de medici specialisti. Este vorba despre 3.000 de medici care nu au loc de munca pentru ca Ministerul Sanatatii a blocat posturile în sistem. Si asta în conditiile în care ne confruntam cu un deficit major de medici. Numai la anestezie si terapie intensiva, potrivit normativelor în vigoare, este nevoie de 1.400 medici specialisti, iar noi avem în toata tara doar 860", a mai precizat prof.dr. Vasile Astarastoae.

Elevii din sectorul 1, încurajati sa mearga cu bicicleta la scoala

Mersul elevilor catre scoala pe jos sau pe bicicleta si implementarea serviciilor online în toate scolile si liceele din sectorul 1 sunt doua initiative, parte a unor proiecte europene pentru care autoritatile locale au aplicat în luna iunie.

Primul proiect promoveaza mersul elevilor spre scoala cu bicicleta sau pe jos, eliminându-se, astfel, efectele negative asupra mediului si, implicit, asupra sanatatii populatiei cauzate de mersul cu masina.

„Am aplicat pentru aceste proiecte în urma cu trei saptamâni, iar evaluarea lor dureaza în jur de 3-4 luni. Proiectele înseamna doar 2% bani de la buget, restul fiind finantare din banii UE. Din grija pentru mediu, dar si pentru a combate sedentarismul, dorim sa-i încurajam pe parinti sa-si conduca copiii la scoala pe jos sau cu bicicleta. Folosirea în exces a autoturismului, pe lânga aglomeratia din trafic, presupune consum mare de carburant si emisii puternice de gaze în atmosfera care sunt nocive pentru sanatatea noastra si a copiilor nostri", a declarat Mihai Badea, director adjunct administrativ în cadrul Administratiei Unitatilor de Învatamânt Preuniversitar si Unitatilor Sanitare Publice Sector 1.

Totodata, proiectul urmareste introducerea în sistemul de educatie a unui Plan de calatorie spre scoala dupa modelul belgian (Octopusplan). Planul de calatorie spre scoala cuprinde pregatirea, punerea în aplicare si evaluarea masurilor destinate sa promoveze mobilitatea durabila într-o comunitate scolara. Astfel de masuri sunt: eliminarea oricaror bariere sau probleme de mers pe jos la si de la scoala, reducerile de viteza si de gestionare a traficului de vecinatate în jurul scolilor, înfiintarea unor autobuze (în care un parinte merge cu un grup de elevi la si de la scoala), campanii si evenimente speciale pentru a încuraja parintii si elevii sa reduca calatoriile cu masinile spre scoli, facilitati de parcare pentru biciclete.

Al doilea proiect, intitulat „Formarea si dezvoltarea facultatilor intelectuale, morale si civice ale elevilor din unitatile de învatamânt din sectorului 1", presupune implementarea unei solutii de „eEducatie" în toate scolile generale si liceele din cadrul sectorului 1, folosind o platforma informatica centrala specializata pentru servicii online de tip „eEducatie", accesibila pe baza de user si parola, folosind politicile si drepturile de acces la informatie din acest moment.

Platforma „eEducatie" este un mediu website online foarte usor de folosit si accesibil de oriunde si oricând. Acest website online presupune ca oamenii sa interactioneaze între ei prin intermediul instrumentelor de învatamânt si sa obtina sau sa împarta cunostinte ce apoi vor fi evaluate.

Curentul

 

Mere patate si cornuri expirate la „gustarea“ de la scoala

 

Pe tot parcursul anului scolar trecut, multi producatori si furnizori de produse din cadrul programului „Laptele si cornul“, dar si numeroase unitati scolare au pus în pericol sanatatea copiilor prin ceea ce le-au oferit în pauze. Nu a existat control al comisarilor Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) care sa nu se fi lasat cu sanctiuni, fie din cauza ca elevilor li se dadeau lapte si corn expirate, fie ca aceste produse erau stricate sau erau depozitate în locuri necorespunzatoare. Nici în ultimele zile de scoala din anul scolar 2009/2010 ANPC nu a scapat din vedere programul „Laptele si cornul“. Astfel, în perioada 1-11 iunie, au fost controlate 133 de scoli, 68 de gradinite, sase producatori si trei distribuitori. Comisarii ANPC au avut destule „surprize“. Spre exemplu, Scoala gimnaziala din comuna Frasinet, judetul Calarasi, a primit în 10 iunie de la operatorul economic doar cornuri, nu si produse lactate pentru elevi. Gradinita cu  program normal din Valea Macrisului, judetul Ialomita, nu a primit într-una din zile produsele de panificatie conform clauzelor contractuale. Operatorul economic a fost sanctionat cu amenda în valoare de 10.000 lei. La Scoala Generala Iernut, judetul Mures, cutiile cu cornuri erau depozitate direct pe paviment, iar laptele pe o masa, pe holul scolii, la temperatura mediului ambiant, neexistĺnd un spatiu special amenajat pentru pastrarea produselor alimentare.
La Scoala Generala Cuci, tot din judetul Mures, în frigider s-au gasit cinci cornuri cu mucegai, expirate de patru zile. ANPC a verificat si modul de aplicare a OUG 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în scoli. În judetul Teleorman, un operator economic care nu respecta prevederile contractului încheiat cu Consiliul Judetean Teleorman în baza acestei ordonante a fost amendat cu 20.000 de lei.
Totodata, s-a dispus oprirea de la distributia în unitatile scolare a 1.472 mere cu deficiente de calitate (12,8%) si înlocuirea acestora cu mere „bune“. Merele stricate care urmau sa ajunga la elevi prezentau urme ale atacurilor de boli si daunatori, lovituri provenite de la transport, pete, mucegai.
Loturile de mere nu erau însotite de buletine de analiza privind continutul de nitriti, nitrati, pesticide sau alti contaminanti.

 

Profesori si primari, deferiti justitiei pentru fraudarea Bac-ului

Procurorii anticoruptie au trimis în judecata 21 de persoane, între care profesori, inspectori scolari, primari, politisti, au fost trimise în judecata pentru fraudarea examenului de bacalaureat din 2008, desfasurat în judetul Vrancea. Astfel, printre persoanele trimise în judecata se numara Anca Sonia Alexandrescu - profesor de limba franceza si limba engleza la Colegiul Tehnic „A.I.Cuza“ Panciu, Nicoleta Moise - profesor de limba si literatura romĺna la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea“ Focsani, Angela Sĺrbu - profesor de chimie la Colegiul National „Unirea“ Focsani, Florin Iamandei - director al Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea“ Focsani, Constantin Constantinescu - profesor de istorie la Liceul Teoretic „Emil Botta“ Adjud, Nelu Botez - profesor de sport la Liceul Teoretic „Emil Botta“, Iordache Bostan - inspector scolar general la Inspectoratul Scolar Judetean Vrancea, Mariana Bostan, Mircea Zetu - agent de politie Inspectoratul de Politie al Judetului Vrancea, Vasile Zbĺrciog - primar al comunei Straoane, Ion Petre - primar al orasului Panciu, Vica Munca - inspector scolar de specialitate la disciplina educatie fizica si sport în cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Vrancea. În vederea confiscarii speciale a sumelor de bani pretinse si primite cu titlu de mita, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile apartinĺnd mai multor inculpati Alexandrescu Anca Sonia, Sĺrbu Angela, Moise Nicoleta, Iamandei Florin, Constantinescu Constantin si Botez Nelu. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galati.

 

Sute de candidati la titularizare

 

Numarul candidatilor pentru posturile titularizabile în învatamĺnt este mai mare decĺt în anii anteriori în conditiile în care numarul posturilor este în scadere. Potrivit secretarului de stat în cadrul Ministerului Educatiei, Oana Badea, cei mai multi candidati pe loc sunt pe posturile de profesor de limba si literatura romĺna, profesor economist, consilier pshihopedagogic, educatie fizica, confectii si la educatori. Probele practice si orale au avut loc în urma cu doua zile, iar astazi va avea loc concursul scris.

 

Realitatea.net

Universitatile de stat, de sase ori mai scumpe decât cele private

Universitatile de stat sunt mai scumpe decât cele private. Taxele de scolarizare anuale, stabilite la universitatile publice, pentru studentii care nu sunt admisi pe locuri subventionate de la buget, sunt si de sase ori mai mari decât cele cerute de institutiile de învatamânt private. Cea mai mare taxa din învatamântul de stat este de 10.000 de lei, la Universitatea de Vest din Timisoara.

Una dintre cele mai mari taxe de studiu pe care trebuie sa o achite studentii de la facultatile de stat, se practica la Universitatea de Vest din Timisoara. Astfel, un an de scolarizare la specializarile Interpretare muzicala sau Artele spectacolului costa 10.000 de lei .

Putin mai mica este taxa de la Universitatea de Medicina si Farmacie din Târgu Mures care ajunge la 8.000 de lei pe an.

Nici la Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti taxa de studiu nu este de neglijat. Senatul UMF a stabilit pentru ciclul de studii universitare 2010 - 2011 o taxa  anuala de 6.000 de lei pe an. Aceeasi taxa vor trebui sa plateasca si studentii de la  Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr.T. Popa" din Iasi, înscrisi la facultatile de Medicina, Medicina Dentara sau Farmacie.

Absolventii de liceu admisi pe locurile cu taxa la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca vor avea de achitat taxe de scolarizare cuprinse între 2.000 de lei si 5.500 de lei pe an. Tot 5.500 de lei trebui sa plateasca si studentii de la Universitatea Ovidius din Constanta.

Studentii de la Universitatea Politehnica din Bucuresti vor trebui sa scoata din buzunar  în fiecare an 4.000 de lei pentru taxa de scolarizare.

Pentru studentii de la Universitatea Bucuresti care nu vor fi admisi pe locurile subventionate, taxa ajunge la 3.100 de lei pe an. De asemenea, la Academia de Studii Economice din Bucuresti, taxa de scolarizare este de 3.000 de lei în primii doi ani de studiu, apoi scade la 2.700 de lei pe an în ultimul an.

La Universitatea "Al.I.Cuza" din Iasi taxele de studiu sunt cuprinse între 1.600 de lei si 3.000 de lei pe an.

Si studentii care se înscriu la cursurile Universitatii Stefan cel Mare din Suceava trebui sa scoata anual din buzunar pâna la 3.000 de lei.

Ceva mai mica este taxa anuala impusa la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti. Aici, studentii au de achitat anual 2.000 de lei.

Universitatile private, de sase ori mai ieftine decât cele de stat

Concurenta acerba cu universitatile de stat a determinat institutiile private de învatamânt sa reduca semnificativ taxele de scolarizare. Astfel, daca în anii trecuti învatamântul privat era mult mai costisitor decât cel de stat, astazi raportul s-a inversat.

Una dintre cele mai mici taxe de studiu cerute la o facultate privata este cea de la Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir din Bucuresti. Aici, taxa de scolarizare la cele noua facultati din cadrul universitatii este cuprinsa între 850 de lei si putin peste 2.300 de lei.

La Universitatea Spiru Haret din Bucuresti, taxa de scolarizare începe de la 1.080 de lei pe an la învatamântul fara frecventa si ajunge la 2.530 de lei la Facultatea de Medicina.

Studentii care aleg sa se înscrie la cursurile facultatilor din cadrul Universitatii Andrei Saguna din Constanta vor trebui sa scoata din buzunar între 1.200 de lei si 2.500 de lei pe an.

Indiferent de facultatea pentru care opteaza, studentii de la Universitatea Nicolae Titulescu din Bucuresti trebuie sa achite o taxa de scolarizare de 1.600 de lei pe an.

Cu putin mai mare este taxa la Universitatea Hyperion din Bucuresti. Aici, aceasta porneste de la 1.800 de lei si poate ajunge la 3.500 de lei, în functie de facultatea aleasa.

Taxa de studiu de la Universitatea Mihail Kogalniceanu din Iasi este de 1.900 de lei în primul an, dupa care creste cu 100 de lei în urmatorii doi ani.

Tot 1.900 de lei trebuie sa plateasca si cei care sunt admisi la Universitatea Avram Iancu din Cluj Napoca.

Putin mai mare este taxa de scolarizare de la Universitatea Titu Maiorescu din Bucuresti. Aici, taxa anuala este cuprinsa între 2.000 de lei si 3.000 de lei. Aceeasi taxa de scolarizare trebui sa scoata din buzunar si studentii de la Universitatea Petre Andrei din Iasi.

Afacerile si Limbile straine, cele mai cautate la admiterea de la Universitatea Bucuresti

Dupa cinci zile de înscrieri, numarul candidatilor care au ales Universitatea Bucuresti a ajuns la 7989. Cele mai cautate facultati sunt cele de Administratie si Afaceri,  de Limbi si literaturi straine si de Litere. La polul opus, facultatile de stiinte exacte si de Geologie au atras cel mai mic numar de candidati.

Prima care a dat startul admiterii din acest an, Universitatea Bucuresti, a adunat în primele cinci zile de înscrieri 7.989  de dosare.

Cea mai mare concurenta se înregistreaza la facultatile  de Administratie si Afaceri cu 3,7 candidati pe un loc subventionat de la buget, Limbi si Literaturi Straine cu 3,2 candidati pe un loc de la buget si Geografie cu 3,1 candidati pe loc.

Concurenta mare este si Facultatea de Litere (2,3 candidati pe un loc subventionat), dar si la Drept (1,79 candidati pe loc).

Stiintele exacte nu se dovedesc nici în acest an atractive pentru absolventii de liceu. Astfel, la Facultatea de Fizica s-au înscris în perioada 8-12 iulie doar 34 candidati pe 185 de locuri subventionate de la buget, iar la Facultatea de Chimie 83 pe 130 de locuri.  Un numar mic de candidati s-au înscris si la Geologie si geofizica (32 pe 125 de locuri bugetate).

La Universitatea Bucuresti au fost scoase la concurs 4.211 locuri la buget si 6.530 la taxa. Înscrierile au loc între 8 si 15 iulie. Taxa pentru înscrierea la admitere difera în functie de facultate, de la 80 de lei la Facultatea de Fizica, la 100 de lei la Geografie , 150 de lei la Administratie si 260 de lei la Drept.


13 iulie 2010

Adevarul

 

Funeriu vine la videochatul „Adevarul“

 

Daniel Funeriu vine astazi, de la ora 11.00, la videochatul „Adevarul“. Cititorii sunt invitati sa intre pe www.adevarul.ro si sa-i puna ministrului întrebari despre probleme din Educatie.

Timp de o ora, Daniel Funeriu va vorbi despre rezultatele de la Bacalaureat 2010 si despre fraudele care au marcat examenul de absolvire al liceului din acest an.

Ministrul Educatiei va vorbi despre admiterea la facultate, în conditiile în care numarul celor care au luat Bac-ul este mult mai mic anul acesta. Legea Educatiei Nationale si examenul de titularizare vor fi alte subiecte despre care Funeriu va discuta cu cititorii „Adevarul".

De asemenea, Daniel Funeriu va discuta si despre programele pe care ministerul le are pentru aducerea absolventilor români din strainatate. Recent, ministrul a anuntat ca din toamna 10.000 de profesori vor parasi sistemul. Aflati live care vor fi criteriile dupa care profesorii vor pleca de la catedra.

Brasov: Coduri de bare pentru cadidatii la posturi în învatamânt

Securitate sporita la examenul de titularizare de anul acesta. La intrarea în sala, candidatii vor primi un autocolant asemanator codurilor de bare de pe produse, care va contine numele si codul numeric personal.

Vor fi 10 etichete autocolante pentru fiecare aspirand la un post la catedra, care vor fi lipite pe fiecare coala de examen parcursa de candidat.

Vom primi sase aparate, care vor detecta numele si codul numeric personal al candidatului. Autocolantele sunt personalizate, astfel încât cel care corecteaza sa nu stie a cui este lucrarea. Candidatii vor primi câte 10 autocolante, pe care le vor lipi pe fiecare foaie de examen", a declarat Dorel Agache, seful Inspectoratului Scolar Judetean.

Lucrari scanate ca în supermarket

Lucrarile vor fi corectate în centre de evaluare, iar apoi scanate pentru a dezvalui identitatea candidatilor. În acest an, la titularizare sunt scoase la concurs doar 39 de posturi titularizabile si alte 752 de catedre pentru suplinitori, pentru care s-au înscris 1136 de candidati.

Cei care nu reusesc sa ia concursul au sansa de a ocupa posturi de suplinitori. Numarul posturilor din învatamânt este mult mai mic decât anul trecut, când erau vacante 910 catedre, dintre care 350 de posturi au fost titularizabile în scolile din judet.

Emotiile concursului încep de mâine.

Cluj: 200 de liceeni din toata tara, studenti pentru doua saptamâni la UBB

Cea de-a treia editie a proiectului educational Junior Summer University va debuta vineri la Cluj. 200 de elevi de clasa a XI-a din toata tara vor urma timp de doua saptamâni cursurile a 15 facultati din cadrul UBB.

Universitatea „Babes-Bolyai” îsi va deschide portile în aceasta saptamâna pentru 200 de elevi, absolventi ai clasei a XI-a, din toata tara. A treia editie a proiectul educational „Junior Summer University” initiat de Organizatia Studentilor din Universitatea Babes-Bolyai (OSUBB) se va desfasura la Cluj , în perioada 15-29 iulie.

"Este foarte putin probabil ca participantii din prima editie a proiectului, care acum sunt studenti, sa fie tentati pe viitor sa renunte la facultate pe motiv ca nu li se potriveste, spre deosebire de elevii care nu au avut ocazia sa testeze pe pielea lor continutul materiilor de care se vor lovi cel putin 3 ani", se arata într-un comunicat emis de UBB.

Deschiderea oficiala a proiectului va avea loc vineri, 16 iulie, de la ora 9, în  sala Auditorium Maximum.

Desi caravana de promovare a proiectului a fost desfasurata în 14 judete din tara, cei care vor testa facultatile clujene provin din toata tara. Elevii si-au exprimat în formularele de înscriere optiunea de a aplica în acest an pentru 15 facultati din Universitatea „Babes-Bolyai”.

Agerpres

 

Oana Badea, secretar de stat MECTS: Concurenta la titularizare este mai mare fata de anii precedenti

Concurenta pentru posturile titularizabile în învatamânt este mai mare decât în anii precedenti în conditiile în care numarul acestor posturi este în scadere, a declarat marti pentru AGERPRES secretarul de stat în cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului Oana Badea.

 


Secretarul de stat a afirmat ca cei mai multi candidati pe loc sunt pe posturile de consilier pshihopedagogic, profesor economist, mecanic, profesor de limba si literatura româna, pshihopedagogie speciala, agricultura-horticultura, confectii, educatiei fizica si la educatori.

Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) scoate la concurs pentru examenul de titularizare de anul acesta un numar de peste 5.200 de posturi titularizabile si peste 49.500 de posturi netitularizabile, potrivit unui centralizator al ministerului.

Pentru examenul de titularizare s-au înscris 60.700 de candidati si au fost acceptati 50.000. Probele practice si orale au avut loc pe 12 iulie, iar miercuri va avea loc concursul scris, potrivit calendarului aprobat de MECTS.

În Capitala, la Limba româna exista sapte posturi titularizabile, 102 netitularizabile si 150 de înscrisi, la Matematica doua posturi titularizabile, 37 netitularizabile si 225 de candidati înscrisi, la Limba engleza 12 posturi titularizabile, 118 netitularizabile si 243 de candidati înscrisi.

Pentru Limba franceza vor fi scoase la concurs sase posturi titularizabile, 67 netitularizabile si s-au înscris 119 candidati, la Istorie sunt 24 de posturi netitularizabile si 128 de candidati, la Geografie trei posturi titularizabile, 34 netitularizabile si 154 de candidati, la Biologie patru posturi titularizabile, 25 netitularizabile si 61 de candidati.

Pentru Chimie se va scoate un post pentru titularizare, 15 netitularizabile si 66 de înscrisi, la educatoare, cele mai multe posturi, 379 posturi titularizabile, 988 netitularizabile si 403 înscrisi.

Pentru învatatori vor fi scoase 27 de posturi titularizabile si 290 netitularizabile, pentru care s-au înscris 311 candidati.

Azi

Un profesor... întelegator

Ioan Sorin Tontea, profesor în cadrul Comisiei de bacalaureat la Grupul Scolar „Horea, Closca si Crisan“, din orasul Abrud (Alba), a fost trimis în judecata de DIICOT, sub acuzatia ca a distribuit unor elevi subiectele înainte de sustinerea examenului.

Profesorul va fi judecat pentru savârsirea infractiunilor de transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic si permiterea accesului unei persoane neautorizate la informatii ce nu sunt destinate publicitatii. Procurorii DIICOT Alba Iulia sustin ca profesorul a copiat de pe calculatorul de la centrul de examen subiectele la proba de Limba si literatura româna ce urma a fi sustinuta si le-a transferat unor candidati la examenul de bacalaureat, permitându-le sa aiba acces la informatii care, la acea data, nu erau destinate publicitatii, în scopul de a le facilita promovarea examenului. (Agerpres)

 

Cotidianul

 

Cât îi costa pe britanici cresterea unui copil

Parintii britanicii aloca din ce în ce mai multi bani pentru cresterea unui copil, respectiv 800 de lire pe luna.

În acelasi timp, în România, alocatia pentru un copil este de 42 de lei pe luna.

Potrivit unui studiu citat de telegraph.com, de la nastere si pâna la vârsta de 21 de ani, fiecare familie din Marea Britanie, cheltuie în medie pentru cresterea unui copil, 200.000 de lire, echivalentul a 800 de lire pe luna.

Numai în ultimii ani, costurile legate de îngrijirea propriu-zisa au crescut în ultimul an cu 5,1%, costând în prezent între 30 si 80 de lire, pe zi, se mai arata în acelasi studiu.

În aceste conditii, din ce în ce mai multi bunci au fost nevoiti sa se transforme în bone, astfel încât ambii parinti sa poata merge la lucru pentru a-si acoperi cheltuielile.

Curentul

 

Legea Educatiei, blocata voit de opozitie la Senat

 

Trecând de dezbaterea Camerei Deputatilor, legea educatiei s-a împotmolit la Senat de boicotul opozitiei, în ciuda eforturilor senatorului PDL Mihail Hardau (foto) de a prelungi peste vara termenul de depunere al raportului astfel încĺt Pactul National pentru Educatie a devenit o forma fara fond. În acest sens, deputatul PDL Sulfina Barbu a acuzat, ieri, partidele de opozitie ca blocheaza procesul legislativ al Legii educatiei nationale, afirmĺnd ca, daca PSD si PNL îsi revizuiesc atitudinea, legea ar putea fi votata într-o sesiune extraordinara a Senatului în luna august si aplicata din acest an scolar. „Din pacate, PSD si PNL nu participa la sedintele comisiei de educatie din Senat, astfel încĺt nu este cvorum. Facem apel la PSD si PNL sa-si trimita reprezentantii în comisie astfel încĺt sa fie gata la 1 septembrie, iar daca îl finalizeaza mai devreme, se poate convoca o sesiune extraordinara în luna august în Senat“, a spus liderul democrat-liberalilor. Potrivit acesteia, desi a semnat Pactul National pentru Educatie, opozitia nu sustine proiectul care transpune în plan legislativ prevederile acestui document. „Cĺnd discutam de aprobarea efectiva în comisie, constatam ca partidele din opozitie una declara si alta fac“, a spus Barbu precizĺnd ca este necesar ca anul scolar 2010-2011 sa se desfasoare în conformitate cu prevederile Legii educatiei nationale aflate în dezbaterea Senatului. La rĺndul sau, presedintele Comisiei, Mihail Hardau (PDL), arata ca cel mai important  lucru în forma finala a Legii îl reprezenta coerenta cu care aceasta fusese gĺndita în contextul în care impactul acesteia este pe termen lung.

 

EVZ

A doua specializare, solutia pentru profesorii tineri

Dascalii sub 35 de ani se pot specializa gratuit într-o a doua sau a treia materie pe care s-o predea, printr-un proiect demarat de Ministerul Educatiei.

Sursa: Adrian ScutariuBilantul pe care trebuie sa-l faca un profesor, la începutul acestui an sco lar, e unul sumbru: salariul redus cu un sfert si nici un leu de la stat pentru achizitionarea de carti de specialitate sau pentru naveta. La toate acestea se adauga si nesiguranta locului de munca.

"Reducerea numarului de ore la anumite materii face ca pro fesorii de la o anumita materie sa fie mai cautati decât ceilalti. Spre exemplu, în câtiva ani, posturile pentru dascalii de limbi straine sau informatica se vor înmulti, la fel ca si posturile de educatoare", sustin specialistii.

O posibila salvare pentru locul de la catedra

Daca în privinta achizitiei de car ti, profesorii vor trebui sa apeleze la biblioteci, anticariate sau sa împrumute de la colegi, solutia pentru a ramâne la catedra, în aceasta perioada de criza, este reconversia profesionala.

Chiar Ministerul Educatiei are în desfasurare un program de reconversie profesionala pentru profesorii din toata tara. Numarul de locuri este însa limitat: doar 1.000.

"Celor 1.000 de dascali din învatamântul preuniversitar li se ofera o reala oportunitate de dezvoltare profesionala, acestia obtinând, la sfârsitul perioadei de pâna la doi ani de studii de nivel postuniversitar, o diploma de conversie profesionala care sa le fa ciliteze, spre exemplu, asigurarea normei didactice într-o singura scoala", se arata în proiectul ministerului.

Dascalii ar trebui sa profite de acest program, pentru ca, dupa reforma curriculara anuntata de mai-marii Ministerului E du catiei, se preconizeaza ca balanta sa cada pe anumite materii în detrimentul celorlalte, sustin spe cialistii.

"În aceasta perioada de criza, o dubla sau chiar tripla specializare poate însemna salvarea u nor cadre didactice. De ce sa avem un cadru didactic care sa se plimbe la trei scoli, când un dascal poate preda doua-trei materii într-o singura scoala si poate sa fie astfel si aproape de casa si sa nu mai faca naveta? E o cheie pentru formarea fiecarui profesor. Oricum, dascalii trebuie sa demonstreze la fiecare cinci ani ca au urmat o pregatire si, decât sa faca un modul doar de dragul de a-l face, mai bine se specializeaza pentru înca o materie. Asa îsi pot îmbunatati situatia actuala", arata, la rândul ei, utilitatea reconversiei Oana Badea, secretar de stat în preuniversitar.

Abandonul scolar, stopat prin cursuri

Aceasta crede si ca instabilitatea profesorilor care sunt nevoiti "sa se plimbe" în fiecare an pentru completarea normei este una dintre cauzele abandonului scolar. "Copilul nu mai are no tiunea de profesor, daca are anul asta unul, în urmatorul an altul... Or, daca profesorul ramâne în scoala îsi recapata statutul", apreciaza secretatul de stat.

Programe de specializare pentru profesori în cadrul universitatilor se fac din 2002, dar în cadrul acestui proiect finantat din fonduri structurale, dascalii au ocazia sa faca doi ani de pregatire postuniversitara gratuit.

Studiile de specializare se organizeaza în universitatile Politehnica, din Bucuresti, Tehnica de Constructii, tot din Bucuresti, "Babes-Bolyai", din Cluj-Napoca, Petrol si Gaze, din Ploiesti, Transilvania, din Brasov si din Bucuresti. Domeniile de reconversie sunt: matematica, fizica, chimie, biologie, educatie tehnologica, tehnologia informatiei, româna, engleza, franceza, psihopedagogie, geografie si istorie.

"În aceasta perioada de criza, o dubla sau chiar tripla specializare poate însemna salvarea unor cadre didactice.",

OANA BADEA, secretar de stat

OPINIA SPECIALISTILOR

Limbile straine vor fi cautate în câtiva ani

Daca privim catre disciplinele cautate pentru titularizare în acest an, doar la nivelul Bucurestiului, observam ca cele mai multe posturi existente sunt cele pentru educatoare, spun reprezentantii inspectoratului scolar.

"Daca se introduce, cum este si firesc, grupa pregatitoare în cadrul ciclului primar si va deveni obligatorie, posturile de educatoare vor fi si mai cautate", arata Marian Banu, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB). În plus, acesta e convins ca profesorii de limbi straine vor fi foarte cautati în urmatorii ani. "E foarte bine sa ai specializarea în limba engleza, de exemplu. Se vor cauta candidati în doi-trei ani", sustine acesta.



Ca sa poata participa la aceste cursuri, dascalii trebuie sa fi absolvit, cu diploma de licenta, un program de studii universitare, sa fi predat minimum doi ani din ultimii cinci, sa nu fi beneficiat, în ultimii cinci ani, de un program de formare cu durata de mai mult de un an (doua semestre) sau care sa corespunda unui numar de 60 de credite, în cadrul unor proiecte finantate din fonduri publice. Pentru ierarhizarea candidatilor se va lua în considerare media de absolvire a studiilor de licenta.

Profesorii vor urma cursuri trei sau patru semestre, în func tie de specializarea aleasa, timp în care vor primi materiale de studiu gratuite, care pun accentul pe studiul individual al acestora.

Puterea

Daca spaga nu e, nici Bac nu e. Funeriu lasa de izbeliste vechile proiecte din educatie

La liceele care nu au avut nici un elev promovat la examenul de bacalaureat au fost profesori care nu au luat mita, potrivit EDU CER. Asociatia atrage atentia ca sistemul de învatamânt are restante de organizare de 20 de ani, iar actuala conducere a Ministerului Educatiei nu da nici un semn de recuperare a acestora. Proiectarea unui nou Curriculum National este restanta cea mai importanta a actualei conduceri a Ministerului Educatiei, potrivit EDU CER. “De 20 de ani nu suntem în stare sa proiectam un curriculum flexibil, adecvat particularitatilor elevilor, pietei muncii globalizate, noilor provocari ale evolutiei economiei si societatii. Vina principala o poarta Institutul de Stiinte ale Educatiei, care nu este capabil, în ciuda salariilor bugetare pe care le încaseaza, sa se achite de principala sarcina. Vina este si a ordonatorului principal de credite, Ministerul Educatiei, care nu stabileste standarde de calitate si de eficienta, de îndeplinirea carora sa fie conditionata eliberarea salariilor”, se arata într-un raport al EDU CER.

Reprezentantii asociatiei considera ca examenul de bacalaureat este, în continuare, prilej de vânzare-cumparare a diplomelor, cu furnizori si beneficiari. “În acest an începe sa apara vârful aisbergului. În primul rand, sunt pe rol patru anchete ale DNA sau ale procuraturii, pentru cazuri de flagrant de luare de mita”, se mentioneaza în acelasi raport. Au aparut însa si licee cu zero procent de promovare. “Singura explicatie este ca presedintii comisiilor de la centrele de examen cu zero promovati n-au acceptat compromisul. N-au luat mita pentru a închide ochii, se mai arata în acelasi document.

Realitatea.net

Absolventii de la stat versus cei de la privat, pe piata muncii. VEZI CE SPUN ANGAJATORII

Startul admiterii la facultate, dat luni de majoritatea universitatilor din tara reactiveaza o veche concurenta, cea dintre învatamântul privat si cel de stat. Unde se învata mai mult si mai bine, cine formeaza cei mai buni specialisti, cine are sanse mai mari pe piata muncii? Angajatorii ne spun cât de mult creste tipul de universitate absolvita ''ratingul''  unui candidat.

 

Angajatorii nu tin cont de universitatea pe care intervievatul a absolvit-o / FOTO: GrupRC

Credibilitatea unui proaspat absolvent nu este data de tipul facultatii urmate. Faptul ca absolventii unor universitati de stat ar fi mai buni, mai seriosi si ar avea mai multe sanse în cazul unui interviu în comparatie cu un absolvent al unei facultati private este o prejudecata de mult uitata, spun recruiterii de pe piata muncii. Angajatorii le acorda aceleasi sanse celor doi candidati si numai cunostintele si experienta lor va face diferentierea.

"Înainte faceau nazuri, diferentieri, dar nu mai este cazul. În ultimii trei ani nu mai este facultatea un criteriu. Din ce în ce mai multe companii care lucreaza cu recruiteri încep sa masoare la intrare competentele.
Foarte multe firme si-au pus la punct sisteme de recrutare în care nu conteaza ce esti, cum te cheama, sau daca ai terminat la stat sau la privat. Daca dovedesti ca esti capabil atunci esti luat si nu conteaza", a explicat general managerul companiei de consultanta si recrutare, Pluri Consultants, Madalina Popescu.

De aceeasi parere este si directorul de dezvoltare al companiei de plasare a fortei de munca Adecco, Florin Godean. "Majoritatea companiilor serioase, care nu fac recrutare pe ochi frumosi sau doar pe baza CV-ului care de multe ori poate fi înselator, organizeaza procese de evaluare a candidatilor. Daca vorbim de candidati care sunt absolventi, ei vor trece prin niste teste care la sfârsit le vor arata competentele si abilitatile pe care le au pentru a se încadra pe o pozitie sau nu. Nu e neaparat important ce facultate a absolvit respectivul candidat.
Ca este important sa termine o facultate, asta da, dar nu neaparat ce facultate", a spus Godean.

Nu numai ca angajatorii nu tin cont de universitatea absolvita, dar nici macar în momentul trierii CV-urilor, în faza în care managerul de resurse umane selecteaza viitorii posibili angajati nu se uita la tipul institutiei de învatamânt finalizata.

"Nu conteaza daca este o facultate de stat sau privata. Conteaza numai sa aiba facultatea pe un anumit profil. Atât! Nu te uiti daca este de stat sau privat. Eu cel putin nu m-am uitat si nu am considerat acesta ca fiind un criteriu", a spus fostul director de resurse umane al Vodafone România si actual membru HR Club, Anca Podoleanu.

Tipul de universitate absolvita nu constituie criteriu de selectie a candidatilor pe piata muncii

Atât în cadrul universtitatilor de stat, cât si în cele private exista si studenti mai slab pregatiti, dar si unii competenti, spun angajatorii.

"Angajatorii nu tin deloc cont. Depinde foarte mult de persoana, pentru ca am vazut si la stat mai slab pregatiti,  dar si la privat.  Nu este un criteriu acesta. În unele situatii am avut chiar o surpriza neplacuta. Eu am pornit cu conceptia ca la stat se face mai bine carte, se învata materia mai bine, iar selectia este mai dura si la privat nu este asa. Pe parcursul timpului, aceasta mi s-a spulberat.
Din punctul meu de vedere, sunt comparabile. Nu pot spune ca unul e mai altfel decât altul", a explicat Anca Podoleanu.

"Poate o diferentiere între cei de la stat si cei din privat ar putea fi semnalata din punctul de vedere al atitudinii. La privat,  pentru ca trebuie sa plateasca, poate sunt mai cu picioarele pe pamânt si mai pregatiti sa faca un efort, sau înteleg mai bine ce înseamna sa se angajeze, sa munceasca. Asta ar fi ca si atudine, dar ca si cunostinte nu se poate face o departajare, nu este ceva care chiar sa-mi fi atras atentia", a mai spus Anca Podoleanu.

Madalina Popescu crede ca exista totusi o diferentiere între cele doua tipuri de absolventi, dar numai dupa medie. "Ca medie, absolventii facultatilor de stat, sunt mai buni decât cei ai universitatilor private.
Exista cazuri de vârf atât în facultatile de stat cât si în cele private. Doar în privinta absolventilor mediocri si submediocri se poate spune ca cei din facultatile private sunt mult mai jos".

Si Florin Godean a avut parte de absolventi de privat foarte slab pregatiti.  "Câteodata sunt si eu uimit. Avem niste procese de testare a candidatilor unde observ ca unii absolventi de facultati particulare nu stiu nici tabla înmultirii, ca sa spun asa".

Tipul de universitate absolvita nu constituie criteriu de selectie a candidatilor pe piata muncii, spun angajatorii. "Întotdeauna se va lua în considerare, mai mult decât ce facultati a absolvit, ce activitati extracurriculare a avut persoana respectiva. De exemplu, un absolvent de universitate particulara care a avut si alte activitati pe perioada facultatii are întâietate în fata unui absolvent de stat care are numai studiile", a mai spus Godean.

Studentii vor avea din nou acces usor la piata muncii abia din 2014-2015

Piata muncii ar putea reveni la capacitatea ei de dinainte de criza financiara abia în 2013, crede Madalina Popescu. În privinta pietei muncii pentru absolventi, aceasta se asteapta sa îsi revina abia în 2014 - 2015 si nici atunci nu crede ca se vor face diferentieri între absolventii de stat si cei din privat.

"Nu se va face diferenta. Acest lucru tine de trecut. Nu avem o baza, niste elemente care sa te faca sa faci diferenta", a explicat ea.

Nici în privinta salariului nu se pune problema unor diferentieri.
Toti angajatorii au spus ca nu stabilesc salariul în functie de facultatea absolvita.
Imaginea 1/1

România, exemplu în New York Times pentru felul în care calculatorul afecteaza performanta scolara

Faima programului guvernamentul "200 de euro pentru un calculator"  a ajuns pâna în New York Times. Dar nu în mod pozitiv

 

Elevii cu calculator acasa au rezultate mai slabe la scoala

 

Utilizarea calculatoarele în rândul elevilor a dus la scaderea rezultatelor obtinute de acestia la scoala, arata un studiu publicat în editia on-line a cotidianului The New York Times.

Acesta a fost realizat de profesorul Ofer Malamud de la Universitatea din Chicago si de românul  Cristian  Pop-Eleches de la Universitatea Columbia , si s-a bazat pe o cercetare facuta în România, dupa derularea programului sustinut de Guvern, potrivit caruia elevii si studentii cu venituri reduse pot beneficia de un ajutor de 200 de euro din partea statului, pentru a-si cumpara un calculator. De aceasta masura urmau sa beneficieze 25.000 de tineri cu vârste de pâna la 26 de ani.

"Am înregistrat un efect negativ al cunostintelor în rândul elevilor", a declarat Ofer Malamud, în urma studiului.

Familiile cu venituri reduse au salutat masura Guvernului, gândindu-se ca aceste calculatoare vor fi întrebuintate pentru a-i ajuta pe copii la teme. "Copiii le-au folosit zilnic, dar pentru a se juca", se mai arata în articol. Rezultatele slabe s-au înregistrat îndeosebi la materii precum matematica, limba engleza si limba româna.

În SUA, Jacob L. Vigdor si Helen F. Ladd, profesori la Universitatea Duke , au raportat rezultate similare. Ei spun ca au constatat ca, în perioada 2000-2005, studentii au obtinut rezultate mai slabe la testele de la matematica.


12 iulie 2010

Adevarul

Diplomele „Spiru Haret“, interzise la titularizare

Sute de absolventi ai universitatii lui Bondrea au probleme si anul acesta la concursul profesorilor întrucât le-au fost respinse dosarele. Pentru a ascunde ca învatamântul la distanta (ID) nu este acreditat, „Spiru Haret“ a redenumit ID-ul în „centre tehnologice de acces la platforma de examinare e-learning“.

Carmen Sandoiu, absolventa a Facultatii de Litere, forma ID, a fost respinsa de inspectoratul de la Sectorul 6 din Capitala, pe motiv ca diploma obtinuta în 2007 nu este valabila. „Eu m-am înscris la facultate în 2003, la frecventa redusa, dar în 2004 m-am transferat la învatamânt la distanta (ID) si asa am facut patru ani de studii în total si nu cinci, cât as fi facut initial.

Pâna acum am predat timp de 2 ani, ca suplinitor la limba româna. Anul acesta am fost respinsa de la inspectorat pe motiv ca diploma mea nu e valabila. Am întrebat la facultate si ne-au spus ca noi am terminat o specializare acreditata, dar cu toate acestea nu e recunoscuta de minister", a spus Carmen.

În situatia lui Carmen ar putea fi alti 100.000 de absolventi care ar vrea sa devina profesori, care au absolvit Universitatea „Spiru Haret" începând cu 2007.

„Inspectoratele sunt de vina"

Reprezentantii institutiei patronate de Aurelian Bondrea sustin ca de vina sunt inspectorii din diverse judete care au interpretat diversele ordine si legi privind universitatea. Într-un comunicat de presa, „Spiru Haret" precizeaza ca atât diplomele, cât si adeverintele de absolvire sunt legale.

„În ceea ce priveste situatia absolventilor, aceasta va fi remediata, pentru ca relatia cu Ministerul Educatiei si cu ministrul au fost îmbunatatite în ultima perioada. Iar de la începutul anului, ARACIS-ul (Agentia pentru Asigurarea Calitatii în Învatamântul Superior) a vizitat toate specializarile noastre", au declarat surse de la universitate.

Ordin de la ministru

La rândul lor, reprezentantii Ministerului Educatiei sustin ca acum este în vigoare o ordonanta adoptata de Guvern în august anul trecut prin care institutiei de învatamânt superior i s-a interzis sa scolarizeze pentru specializarile si programele de studii de la forma de ID. Gabriel Ispas, directorul Departamentului Juridic si Contecios de la Educatie, a declarat pentru „Adevarul" ca la 29 iunie ministerul a câstigat la Curtea de Apel Bucuresti procesul împotriva lui „Spiru Haret", prin care universitatea cerea anularea actului normativ prin care nu mai avea voie sa organizeze ID.

Daniel Funeriu, ministrul Educatiei, a declarat saptamâna trecuta: "Cât priveste situatia de la Universitatea Spiru Haret, se va intra în legalitate, adica se va face acreditarea programelor. Acestea vor fi monitorizate pe o perioada de zece ani de zile, iar studentii cu statut incert vor fi reexaminati".

De altfel, Ministrul Educatiei a semnat la 25 iunie un ordin de ministru prin care „Spiru Haret" e monitorizata pe o perioada de 3 ani, începând cu august 2009.

Cum a început scandalul

- Iunie 2008. Ministerul Educatiei nu include toate specializarile de la „Spiru Haret" în legea universitatilor acreditate.

- Septembrie 2008. Universitatea „Spiru Haret" da în judecata Ministerul Educatiei.

- Iunie 2009. „Spiru Haret" nu a fost cuprinsa în Hotarârea de Guvern cu reteaua universitatilor care aveau dreptul sa organizeze examen de admitere pentru licenta. De asemenea, Ministrul Educatiei a refuzat sa semneze 56.000 de diplome de licenta.

- August 2009. A fost adoptata ordonanta de urgenta prin care universitatea este monitorizata timp de 3 ani.

Concurenta acerba la titularizare în Capitala!

3.335 de candidati vor concura marti în Capitala pentru unul dintre cele 645 de posturi titularizabile.

Cea mai mare concurenta este, potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, la disciplinele româna, chimie, matematica, engleza, franceza, geografie si biologie. Astfel, la limba româna exista doar 7 posturi titularizabile si 102 netitularizabile, pentru care s-au înscris 340 de candidati.

Spre deosebire de anii trecuti, la titularizarea din acest an, se vor lua masuri suplimentare de securitate pentru ca examenul sa nu fie fraudat, sustin reprezentantii din Ministerul Educatiei. Astfel, fiecare candidat în parte va avea un cod de bare unic înscris pe foile de examen. Afisarea rezultatelor examenului se va face la 16 iulie, iar pâna la 18 iulie pot fi depuse contestatii. Rezultatele finale, dupa rezolvarea contestatiilor, vor fi afisate la 20 iulie.

Botosani: Zecarii de la Bac, pleaca din tara

Majoritatea elevilor eminenti aleg sa si continue studiile în strainatate. Universitatile europene au devenit tot mai populare printre tineri. Zeci de absolventi de 10 vor studia la scoli de renume din Belgia, Anglia, Italia ori Germania.

În vreme ce sute de absolventi înca nu s-au hotarât la ce facultate din tara sa si continue studiile, unii îsi fac deja bagajele pentru plecarea din tara. Dar nu pentru vacanta, ci pentru studiu.

Cel putin 10 elevi eminenti au fost admisi înca de toamna trecuta la marile universitati din lume. Sunt tineri cu performante deosebite care au decis sa îsi continue studiile în strainatate.  Toti vor sa si depaseasca limitele, sa aiba acces la o educatie superioara si recunoasterea studiilor la nivel international.

Majoritatea vor studia  Dreptul si economia timp de trei ani la univesitati de renume ca Oxford din Anglia, Libre de la Bruxelles ori Univesitatea de Studii din Florenta. „Disponibilitatea profesorilor este mult mai ridicata dect în România, atentia este orientata catre student, materia de studiu este actualizata continuu, iar accentul se pune pe partea practica." a declarat Adina Vintan, coordonator de proiecte în cadrul LSRS si masterant în studii europene în cadrul Universitatii de Studii din Florenta. Caravana LSRS va ajunge în aceasta toamna si în liceele din Botosani.

Brasov: Casele NATO din Sacele, transformate în scoala

În cele doua locuinte modulare vor învata, din toamna, elevii claselor întâi din cartierul sacelean. Initial, acestea urmau sa asigure opt locuinte familiilor din cartierul Gârcini. Noul proiect al primarul a stârnit revolta printre romii, care nu vor scoala ci locuinte.

Casele modulare de tipul celor destinate trupelor NATO au fost achizitionate în anul 2007, de catre fostul primar al municipiului Sacele, Vasile Lata. Edilul intentiona sa asigure opt locuinte familiilor din cartierul Garcini. Proiectul nu a fost finalizat, fiindca, la alegerile din 2008, a fost ales un nou primar, Florea Nistor, iar locuintele de tip NATO au ramas în voia sortii.

Acum, primarul vrea ca ele sa fie transformate în scoala si deja a facut toate demersurile, pentru ca, din toamna, elevii care intra în clasa întâi sa învete în noua unitate de învatamânt. „Aceasta va fi ca o anexa la Scoala Generala nr. 5 din Gârcini. Sunt foarte multi copii care merg la scoala si, din estimarile noastre, în toamna,  se vor forma între  opt si zece clase a câte 25-30 de copii. Mai trebuie sa rezolvam doar problema utilitatilor, fiindca deocamdata nu exista acolo canalizare, apa si energie", a spus primarul Florea Nistor.

Revolta printre romi

La auzul vestii ca, în loc de locuinte, casele de tip NATO vor fi transformate în scoala, romii din Gârcini s-au revoltat. „Sunt oameni saraci, cu copii, care nu au unde sa doarma si primarul face scoala. Nu se gândeste nimeni ca noi murim de foame? La ce trebuia alta scoala? Este deja o scoala, nr.5, care a fost renovata de curând si este loc suficient. Sa le dea cui n-are unde sa stea", a spus Lucretia Marsavela, de 55 de ani.

La fel cred si parintii ai caror copii intra în toamna în clasa întâi. „Copilul meu poate merge si la scoala care este acum în Gârcini. Mai bine sa dea casele NATO familiilor care au nevoie", a spus Codrut Gândac, tatal unui baietel de sapte ani.

Singurii care s-au bucurat de noua scoala au fost copiii. „La scoala învatam sa ne purtam, sa nu ne batem, sa nu lipsim de la ore, altfel ne lasa repetenti", a spus Tiberiu Craciun Marin, de 13 ani, elev în clasa a VII-a.

Am prieteni care în toamna intra în clasa întâi. E bine pentru ca ei ca vor merge la scoala. Mi-e mi-ar placea sa învat si apoi sp fac o scoala de ospatari, fiindca îmi place sa gatesc si o ajut si pe mama la mâncare", a spus Rares Maruntelu, de 9 ani, elev în clasa a IV-a.

Curentul

 

Alba: Opt candidati pe un loc la examenul de titularizare

 

Concurenta la examenul de titularizare în judetul Alba este de aproximativ opt candidati pe un loc, mult mai mare comparativ cu anii trecuti, din cauza numarului redus de posturi titularizabile scoase la concurs, transmite Mediafax. Inspectorul scolar general adjunct Marcel Stan a declarat ca în total în centrele de examen din Alba s-au înscris 1.116 candidati, care vor concura pentru 147 de posturi.

 

Alte 25 milioane de euro pentru cele 102 scoli BEI din Capitala

 

Costul lucrarilor la cele 102 scoli bucurestene cuprinse în programul de împrumut pe care BEI l-a încheiat cu Primaria Capitalei a crescut cu 25 milioane de euro, potrivit unui proiect de hotarĺre al Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB). În raportul de specialitate se arata ca majorarea acestor costuri este justificata de „nevoia de lucrari suplimentare descoperite dupa operatiile de decopertare si demolare, de lucrari suplimentare de finisaje, învelitori, vopsitorie, utilitati si racorduri“.
Potrivit proiectului CGMB, BEI finanteaza lucrarile la cele 102 scoli cu 112,2 milioane de euro, iar Primaria cu 141 milioane de euro. Fondurile BEI trebuie extrase pĺna pe 31 decembrie 2011, iar lucrarile finalizate pĺna pe 30 iunie 2012.

 

Cotidianul

Românii, un popor de artisti

Elevii olimpici au ras medaliile de la arte si tehnica

Elevii români care au terminat liceul în acest an au obtinut cele mai multe premii la olimpiadele scolare nationale si internationale desfasurate în 2009 si 2010 la profilurile arte si tehnic. Astfel, din cei 609 medaliati, 199 sunt din domeniul artelor, iar 162 de la profilurile tehnice. La sectiunea arte, elevii s-au remarcat la pictura, sculptura, ceramica, icoane, design ambiental si urban, arta actorului, dans contemporan si clasic, canto clasic, muzica vocala traditionala româneasca, precum si în domeniile muzicale pian, nai, viola, violoncel, fagot, oboi, corn, trombon, chitara si fagot. Cei mai multi laureati în arta sunt din Bucuresti - 30, Cluj - 30, Iasi - 15 si Prahova - 10.

La profilul tehnic, olimpicii au stralucit în telecomunicatii, electronica, instalatii electrice, electromecanica, prelucrarea lemnului, design vestimentar, turism si gastronomie. De remarcat faptul ca din cei 162 premianti la olimpiadele tehnice, doar cinci elevi erau din Bucuresti, cei mai multi provenind din judetele Moldovei.

Aptitudinile elevilor români nu au fost atât de vizibile însa la celelalte materii. Astfel, la biologie, geografie si limba engleza au fost înregistrati doar câte cinci olimpici, la istorie - 6, stiintele pamântului (geografie, fizica, chimie, biologie) - 3, matematica - 9 si informatica - 6. La categoria limbi straine, cele mai multe premii au fost obtinute la limba germana moderna - 34 si limba franceza - 14. Si la religie olimpicii s-au dovedit destul de talentati, acestia obtinând 24 de premii.

Cei 609 elevi medaliati vor participa la admiterea în învatamântul superior fara sustinerea vreunui examen.

EVZ

Un caz ce merita sa fie întors pe toate fetele: clasa celor 27 de genii

Caz incredibil la Colegiul National "Silvania", din Zalau: 27 dintre cei 30 de absolventi ai unei clase a XII-a au avut media 10. În timp ce patru dintre ei au obtinut nota maxima si la Bac, unul a picat examenul.

La un liceu din judetul Salaj, Colegiul national "Silvana", din Zalau, s-a înregistrat în acest an un record absolut: 27 dintre cei 30 de elevi ai clasei a XII-a, profil uman - engleza intensiv, au terminat ultimul an de liceu cu nota 10 pe linie!

Mai mult, sefa de promotie a primit doar nota zece în toti cei 12 ani de studii de pâna acum. Este vorba despre Antonia Abrudan, fiica inspectorului general scolar de la Salaj.

"Sunt convinsa ca vor confirma"

Monica Morar, diriginta clasei-minune, preda psihologie. Ea recunoaste ca, luat din context, rezultatul e incredibil. "De la început am observat ca sunt, într-adevar, o generatie de copii foarte isteti, foarte respobsabili. Stiau foarte bine ce îsi doresc. De la început s-a vazut ca este o generatie de elita si sunt convinsa ca o sa confirme peste ani", a spus profesoara Morar.

Cei 30 de aboslventi au intrat la Colegiul "Silvania" în anul 2006, cu note foarte mari, media clasei fiind de 9,67. În clasa a lX-a, media a fost de 9,70, în a X-a – 9,72, în a XI-a 9,90, iar în a XII-a 9,97.

Clasa cu copii ai unor notabilitati ale orasului, dar si cu copii de bucatari

Directorul Colegiului "Silvania", Vasile Bulgarean, spune ca generatiile mai vechi, "tributare unui alt tip de scoala", înteleg mai greu performantele elevilor sai. "În Zalau, multi comenteaza pe la colturi. Spun ca nu pot fi toti de 10, dar cei care se arata asa de socati nu vor sa vada ce se întâmpla la liceu", spune el.

"Ma deranjeaza mult când oamenii nu cred ca este posibila si performanta. Pe plan local au fost foarte multe discutii, dar va pot spune ca între cei 27 de elevi sunt si copii care au parinti bucatari sau someri sau care vin de la tara si fac naveta. Nu toti elevii sunt copiii unor notabiltati", tine el sa le raspunda celor care explica notele maxime de la "Silvania" prin faptul ca în clasa cu pricina învata copii din familii de vaza ale orasului si ale judetului.

Ce-i drept, în clasa-minune învata, printre altii, fiica inspectorului general scolar ori fiica viceprimarului din Zalau.

Directorul Bulgarean mai spune ca, în comparatie cu clasele de real, curricula scolara pentru clasele de uman e mai usoara pentru ultimii doi ani de liceu si de aceea se obtin note asa mari. E un lucru pe care nici oficiali ai Ministerului Educatiei nu-l stiu, zice directorul.

"Daca întrebati pe cineva la minister si daca stie vreunul ce contine curricula, eu îmi tai gâtul. Pe plan local aceasta disputa o avem de trei saptâmani. Sunt si în colegiu profesori care nu stiu ce se preda la profilul real. În clasa XII-a, este o materie mai lejera si este foarte bine canalizata pe profilul uman", tine sa adauge Bulgarean.

Doar patru au luat 10 si la Bac

La Bacalaureat, din cei 249 de absolventi ai Colegiului "Silvania", 207 au obtinut medii peste 9, iar 25 au luat nota maxima. Doar patru dintre ei provin din clasa-minune. Printre acestia si Antonia Abrudan, fiica inspectorului general scolar.

Unul dintre cei 27 de absolventi cu nota 10 a picat însa la Bac (a luat nota 3,7 la româna). "A avut o sincopa. A fost un accident la mijloc, e un elev foarte bun", a replicat directorul.

CUM ÎSI EXPLICA SUCCESUL

Antonia Abrudan: " Notele mari au fost o ambitie personala"

La colegiul din Zalau nu se foloseste cuvântul "tocilar", spun elevii. "La noi exista o apreciere si o cultivare a per formantelor. Tocilar poate fi un elev bun de la un liceu mai slab. Acolo, cel care se afirma e ironizat de toata clasa. La noi a fost o lupta pentru cunostinte si pentru note", ne-a spus Antonia Abrudan, sefa de promotie, care a avut întotdeauna doar nota 10.

"În clasa vorbim mult"

Tânara, care acum are 19 ani, spune ca orele se desfasoara diferit fata de cum eram obisnuiti mai de mult.

"Se pune accent pe cultivarea talentului si pe creativitate. Planul lectiei se face în clasa, iar apoi totul se face acasa. Sa zicem ca avem lectia despre basm. Citim acasa despre lectie, iar a doua zi putem sa ne exprimam opinii despre personaje. Doamna profesoara ne întreaba si, împreuna, facem un plan de abordare a lectiei. E un dialog constant între profesori si elevi. În clasa se vorbeste mult, dar nu se mai scrie mult. Fiecare elev scrie ce crede de cuviinta, îsi ia notite", spune ea.

Antonia spune ca i-a placut toata viata sa învete. "Faptul ca sunt fiica inspectorului general scolar nu m-a ajutat. Poate ca am devenit ceva mai cunoscuta - toata lumea vorbeste despre mine. Dar nu înteleg de ce un copil al unei persoane publice nu poate sa faca performanta. Dupa cum am învatat si m-am pregatit, consider ca am fost de nota zece. Dar asta nu înseamna ca nu mai am de învatat", zice ea.

Antonia Abrudan va da examen la Facultatea de Medicina Dentara din Cluj-Napoca si îi contrazice pe cei care sustin ca notele mari sunt doar ca s-o ajute sa intre mai usor la facultate. "Eu dau examen de admitere, iar media de la liceu nu îmi foloseste la nimic. Mi-am dorit sa am note mari. A fost o ambitie personala dupa ce, în clasa a VIII-a, am terminat sefa de promotie. Asa ca am simtit ca trebuie sa demonstrez".

Ioana Sabau, alta eleva care a terminat clasa a XII-a cu zece pe linie, intentioneaza sa urmeze cursurile Facultatii de Stiinte Politice din Bucuresti. "Vreau sa devin expert în comunicare. În prezent vorbesc foarte bine engleza si spaniola si bine limba franceza. Consider ca media 10 este meritata. M-am pregatit zilnic, câte patru ore", spune ea. Cristina Miclea si Patricia Erdei vor studia la o facultate de business la Londra.

"De ce n-am avut 10 curat"

Timea Sojka, fiica viceprimarului Attila Sojka, e unul dintre cei trei elevi care n-a avut media 10 la finalul clasei a XII-a. A avut 9,97. Vrea sa urmeze cursurile Facultatii de Drept din Cluj-Napoca. "Nu am luat nota 10 curat deoarece, la o teza la limba româna, am primit nota 9 fiindca am mers mai mult pe partea de creativitate si nu am respectat algoritmii".

"Între cei 27 de elevi din clasa a XII-a sunt si copii care au parinti bucatari sau someri, sau care vin de la tara si fac naveta. Nu toti elevii sunt copiii unor notabilitati.",
VASILE BULGAREAN, director Colegiul National "Silvania" Zalau

ÎN CE AN S-A NASCUT EMINESCU?

"Noi învatam opera, nu ne axam pe viata autorului"

În catalogul clasei a XII-a, profil uman, notele de zece s-au însirat una dupa alta. Si, totusi, am avut parte de o surpriza neplacuta.

·         La întâlnirea cu o parte dintre elevii eminenti de aici, am întrebat în ce an s-a nascut Mihai Eminescu. N-am primit un raspuns, ci doar niste explicatii. "Va pot spune tot ce vreti despre literatura lui Eminescu, despre viata si moartea lui. Va pot si recomanda carti despre viata lui Eminescu", ne-a spus Timea Sojka, fara sa poata preciza data la care s-a nascut poetul.

·         În apararea ei a sarit sefa de promotie, Antonia Abrudan: “Noi, la limba româna, nu mai învatam despre autor. Învatam operele si nu ne mai axam pe viata autorului. Probabil de aceea nu mai stim datele astea exacte. Ne axam pe lucrare, pe felul în care analizam opera, nu pe autor sau pe biografie...".

·         Dintre cei 27 de absolventi care au avut zece pe linie, doar 15 au luat nota maxima la Bacalaureat la limba si literatura româna.

·         Materii predate la Colegiul "Silvania" la profil uman: istorie (2 ore pe saptamâna), limba româna (6), engleza (6), geografie (1), stiintele naturii (1), religie (1), latina (2), muzica (1), educatie fizica (1), filosofie (2), tehnologia infomatiei comunicarii (1), literatura universala (1), germana/franceza (3).

OPINIE CATEGORICA A SECRETAREI DE STAT OANA BADEA

"Notele si-au pierdut valoarea. E chiar cazul fiului meu"

Andreea Strachina 

Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educatiei, spune ca notele si-au pierdut din greutate, exemplificând cu anii ei de liceu.

Ea considera ca învata mai mult decât o face acum fiul ei, dar avea note mult mai mici: "La pedagogie, cea mai mare nota a fost 8. Acum, nu se mai pomeneste sa n-ai zece. Fiul meu a terminat al noualea în clasa, cu 9,67 si sunt doua fete cu 10. Dar copilul meu nu citeste cât citeam eu, nu sta la masa de studiu cât stateam eu. Notele nu mai au nicio însemnatate".

Oana Badea crede însa ca sistemul de notare nu poate fi particularizat la exemplul Zalau, fiind o problema generala. Mai mult, da credit profesorilor din Ardeal: "Din provincie vin copii cu rezultate excelente. Poate sunt niste elevi foarte buni, nu cred ca avem dea face cu un caz iesit din comun, ci cu unul care refleta sistemul general de notare".

Sistemul de notare din Capitala, diferit de cel de la Zalau

La cele mai bune licee din Capitala, clasele de elita numara doar câte 2-3 elevi cu media generala 10 la sfârsitul clasei a XII-a. La Colegiul "Sf. Sava", sefa de promotie Ioana Amarande nici nu are 10, ci 9,91. Marilena Milian, directoarea adjuncta a liceului, n-a vrut însa sa comenteze cazul de la Zalau, considerând ca-si depaseste atributiile.

În schimb, fostul ministru al educatiei Ecaterina Andronescu spune ca exemplul clasei cu 27 de genii merita analizat în detaliu. "E foarte important de vazut ce-au facut la Bac. Daca au luat note peste 8, atunci îsi meritau notele din liceu. Daca au luat note mai mici, atunci e de cercetat în amanunt".



La niciun alt liceu din România nu exista ceva similar

Oricâte licee de elita ar mai fi în mari le orase din tara, nicaieri nu mai exista o clasa de-a XII-a în care aproape 90% dintre elevi au numai note de 10. În Arad, la "Goldis", au fost doar doi cu 10.

În Constanta, la Colegiul "Eminescu" a fost doar o eleva cu 10, la Colegiul National "Andrei Saguna" din Brasov n-a existat nicio medie finala de 10, la "Mihai Viteazul", din Bucuresti, e doar un decar în toata generatia, si exemplele pot continua. Mai exista însa un caz interesant la Bacau: 20 de elevi au avut media 10 la Colegiul National "G. Vrânceanu", dar proveneau din mai multe clase.

La Bacalaureatul recent încheiat s-au constatat zeci de cazuri de elevi cu medii de absolvire foarte mari (9,25-9,50), dar care au luat note de 2 si 3 la examenele scrise. Ministerul a anuntat ca va efectua anchete în aceste unitati scolare.

Gandul

63 de absolventi ai “Spiru Haret”, întorsi din drum la titularizare

• Dosarele de înscriere la titularizare a 63 de absolventi ai Universitatii "Spiru Haret" au fost respinse de Inspectoratul Scolar Prahova, acestia nefiind primiti în concursul pentru obtinerea posturilor de profesor.

Cei 63 de candidati nu au fost primiti la titularizare, dupa ce comisia de verificare a dosarelor a constatat ca specializarile absolvite de acestia nu figureaza ca fiind acreditate în hotarârile de guvern ce stabilesc cadrul legal de desfasurare a învatamântului superior.

"În conformitate cu articolul 90 din Metodologia de organizare si desfasurare a concursului pentru ocuparea posturilor si catedrelor vacante din acest an, s-au verificat dosarele depuse si s-a tinut cont de faptul ca, pentru a putea participa la concurs, respectivele persoane ar fi trebuit sa prezinte dovezi ca specializarea pe care au urmat-o în facultate, respectiv forma de învatamânt la care au fost înscrisi, se regaseste într-una din hotarârile de guvern emise de-a lungul timpului.

Puterea

 

Alba Iulia: Profesor trimis în judecata pentru dezvaluirea subiectelor la Bac

 

Un profesor la un grup scolar din Abrud a fost deferit justitiei pentru facilitarea promovarii bacalaureatului de candidati, furnizându-le acestora, cu câteva zile înainte de examen, subiectele la proba de Limba si literatura româna. Dosarul a fost înaintat spre solutionare Judecatoriei Alba Iulia.

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus, vineri, trimiterea în judecata a lui Ioan Sorin Tontea, pentru transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic si permiterea accesului unei persoane neautorizate la informatii ce nu sunt destinate publicitatii. Potrivit DIICOT, în calitate de profesor în cadrul Comisiei de bacalaureat de la centrul de examen din cadrul Grupului Scolar “Horea Closca si Crisan” din orasul Abrud, de pe calculatorul de la centrul de examen a copiat subiectele la proba de Limba si literatura Româna, ce urma a fi sustinuta în zilele urmatoare si le-a transferat unor candidati la examenul de bacalaureat, permitându-le acestora sa aiba acces la informatii care, la acea data, nu erau destinate publicitatii, în scopul de a le facilita promovarea examenului.

Realitatea.net

 

Vezi topul celor mai bune universitati si specializari din România

 

Cei care nu au reusit sa se decida înca pentru ce specialitate sa opteze sau nu s-au decis asupra centrului universitar, pot consulta ghidul cu topul celor mai bune specializari oferit de studentie.ro.

Dintre specializari, pe primul loc ce se afla facultatea de jurnalism. Locul doi este ocupat de facultatea Energetica.



Pentru ca domniul IT este foarte cautat pe piata muncii si ofera o oarecare siguranta absolventilor, facultatea Matematica-Informatica este pe locul 3.  Urmeaza în ordine, facultatea de Management, facultatea de Limbi Straine, facultatea de Administrarea Afacerilor, facultatea de Relatii Internationale, facultatea de Geografie,  facultatea de Drept, facultatea de Medicina.

Topul universitatilor din România realizat de Asociatia de cercetare Ad-Astra:

1. Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi
2. Universitatea Babes-Bolyai Cluj Napoca
3. Universitatea Bucuresti Bucuresti
4. Universitatea Politehnica Bucuresti
5. Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi Iasi
6. Universitatea de Vest Timisoara
7. Universitatea Valahia Târgoviste
8. Universitatea Politehnica din Timisoara
9. Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca
10. Universitatea din Craiova
Topul  celor mai grele facultati din România, potrivit studentie.ro:

1. Facultatea de Automatica si calculatoare
2. Facultatea de arhitectura
3. Facultatea de medicina
4. Facultatea de ingineri în limbi straine
5. Facultatea de electronica, telecomunicatii si tehnologia informatiei
6. Facultatea de cibernetica, statistica si informatica economica
7. Facultatea de matematica-informatica
8. Facultatea de drept
9. Facultatea de litere
10. Facultatea de stiinte politice
11. Facultatea de fizica

09 iulie 2010

Informare 8 iulie 2010 FSLI

Azi

Trafic de influenta la licenta

Directorul filialei Caransebes a Universitatii Hyperion Bucuresti si un student din anul terminal al Facultatii de Drept de la aceeasi facultate au fost arestati preventiv pentru 29 de zile sub acuzatia de trafic de influenta la examenele de licenta.

Procurorii DNA Timisoara spun ca, în cursul lunii mai 2010, Guma Nicoleta, directorul filialei Caransebes a Universitatii Hyperion Bucuresti, si Tacota Eugen, student în anul terminal al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Hyperion – Filiala Caransebes, au pretins si acceptat de la 33 studenti câte 1.500 euro, pretinzând ca îi vor putea ajuta sa treaca examenul de licenta. Cei doi au lasat sa se creada ca au influenta asupra membrilor comisiilor de sustinere a examenului de licenta la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Hyperion din Bucuresti si au dat asigurari ca examenul va fi trecut indiferent de nivelul cunostintelor de specialitate al celor care au dat banii. La data de 7 iulie 2010, procurorii anticoruptie au dispus retinerea acestora pe o perioada de 24 de ore, iar la aceeasi data Tribunalul Timis a hotarât arestarea preventiva a inculpatilor Guma Nicoleta si Tacota Eugen pe termen de 29 de zile.

 

Adevarul

 

Nemultumitii de la Bac, picati si dupa contestatii

O parte dintre liceenii care au cerut recorectarea lucrarilor la examenul de maturitate s-au ales cu note mai mici decât cele initiale. Rezultatele finale de la Bac vor fi date publicitatii astazi. În judetele care au afisat rezultatele finale, procentul de promovabilitate a crescut usor. Expertii în educatie sustin ca rezultatele slabe de la Bac sunt rodul unui sistem deficitar. 

Gabriela Borcila, absolventa a Colegiului Tehnic „Ioan C. Stefanescu", din Iasi a asteptat cu sufletul la gura afisarea rezultatelor la contestatii.  A venit la liceu împreuna cu matusa de la ora 10.00 pentru a afla daca notele i-au fost marite.

Tânara luase media 5,78 la Bacalaureat, iar media minima de promovare este 6. Pentru a obtine cele 22 de sutimi care-i mai trebuiau pentru a promova examenul de maturitate a facut doua contestatii, la limba româna, unde a obtinut 6,70, si la fizica, obiect la care a luat 5,50. „La româna ma asteptam sa iau macar 7,30.

Greseala mea a fost ca m-am concentrat mai mult la primele doua puncte si la al treilea nu am avut timp sa scriu", spune Gabriela. La ora 12.00, visul ei de a se înscrie la Agronomie a fost spulberat. A obtinut 7,80 la româna, cu 1,20 puncte în plus, dar la fizica a pierdut 1,10 puncte. A ramas astfel cu nota 4,40. „Luam Bac-ul daca nu faceam doua contestatii! Cu nota pe care am obtinut-o la româna puteam sa trec!", a afirmat Gabriela.

În judetul Iasi 2.400 de absolventi dintr-un total de 6.000 au cerut recorectarea lucrarilor la Bacalaureat. Ieri-seara, rezultatele finale nu fusesera înca afisate.

Ce contestatii schimba rezultatele la Bacalaureat

Rezultate partiale

În judetul Cluj, promovabilitatea a crescut dupa contestatii cu 1,6%. Au fost declarati reusiti 4.155 de elevi, cu 104 mai multi decât înainte de contestatii, iar 2.166  (34%) au fost declarati respinsi. Numarul elevilor care au obtinut media 10 a crescut de la 18 la 19.

La Bucuresti, liceenii picati au întâmpinat cu înjuraturi si blesteme afisarea rezultatelor finale. „Nu mi-au marit astia nota", tipa ieri în telefon o absolventa de la Liceul „Marin Preda". La aceasta institutie scolara au fost depuse 383 de contestatii, dar numai 13 elevi au obtinut medii peste 6.

Pâna la închiderea editiei, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti  nu avea o  centralizare a datelor. O situatie finala a notelor va fi facuta publica astazi.   

La Vaslui, numai o treime din cele 1.495 de contestatii depuse au fost acceptate de comisia de recorectare a lucrarilor. 80 de absolventi au primit note marite care sa-i ajute sa fie declarati bacalaureati. În urma contestatiilor, promovabilitatea pe judet a crescut cu 2,25%.

Trei probleme ale Educatiei

Stefan Vlaston, expert Edu-Cer, arata ca un procent de 2% promovabilitate dupa contestatii este normal pentru un judet: „Mai ales ca au fost copii care au picat examenul dupa ce au cerut recorectarea. Ma astept ca procentul final de promovare pe tara sa ajunga undeva la 68%". Procentul de promovabilitate de la Bac este în acest moment de 67,29%.

Rezultatele slabe de la Bacalaureat sunt explicate de fostul ministru Mircea Miclea prin sistemul de educatie deficitar. Miclea a identificat trei mari probleme: prima este legata de curriculum, cel actual nu instruiesste oameni care sa aiba legatura cu piata muncii. A doua problema este finantarea.

„E nevoie de sume consistente. O prioritate trebuie sa ramâna prioritate si pe timp de criza.  Va dau exemple: Singapore, Taiwan au investit în Educatie în ultimii 15 ani câte 12% din PIB, chiar daca au avut si ei caderi economice. Si, de la colonii britanice, au ajuns centru financiar al Asiei de Sud-Est", a explicat Miclea.  A treia problema este legata de resursele umane si de formarea lor. 

În opinia lui Miclea, profesorii trebuie sa fie pregatiti sa predea pentru mintea „generatiei digitale", care a crescut cu internetul.

Nemultumiti

Potrivit datelor oficiale, numarul elevilor nemultumiti de notele primite a fost de 42.916, de peste doua ori mai mult decât în anii trecuti. În 2009  au fost 17.192 de contestatii, iar în 2008 au fost 39. 700. Un numar-record a fost înregistrat anul acesta în Capitala, unde 8.000 de liceeni din 20.000 au cerut reevaluarea lucrarilor.

O noua sesiune de Bac, în august

23-24 august - proba orala de limba româna

24-25 august - proba de competente într-o limba modern

26-27 august - proba de competente digitale

30 august - proba scrisa de limba româna

31 august - proba de limba materna

1 septembrie - proba de matematica sau istorie

3 septembrie - proba la alegere a profilului

5 septembrie -  afisarea rezultatelor si depunerea contestatiilor între orele 16.00 si 20.00
7-8 septembrie - rezolvarea contestatiilor

9 septembrie - afisarea rezultatelor finale

Sef de liceu, cercetat penal pentru spaga

Robert David de la Liceul „Anghel Saligny" si-a dat ieri demisia din functia de director dupa ce miercuri a fost ridicat de procurori pentru luare de mita la Bac.

Alaturi de el mai sunt cercetati sotia sa, Roxana David, dascal la colegiu, secretara scolii, Aura Alexandroaie, si înca trei profesori. Cele cinci cadre didactice si secretara liceului sunt acuzate ca au sprijinit mai multi elevi sa promoveze în mod nedrept examenul de Bac.

În dosar mai sunt cercetati si 18 elevi, suspectati ca ar fi dat plicuri cu sume între 100 si 1.000 de euro pentru promovarea probelor de examen. În urma descinderii ofiterilor Directiei Generale Anticoruptie (DGA) Bacau, în scoala s-au gasit în biroul directorului David, pe lânga plicuri cu bani, si biletele pe care erau scrise nume ale unor candidati.

„Ancheta continua. Avem mai multe probe pe care trebuie sa le cercetam", a declarat Daniel Apetroaie, procurorul de caz. La finalizarea audierilor, directorul David a refuzat sa comenteze acuzatiile aduse de procurori. „Las ca anchetatorii sa cerceteze probele si sa decida daca suntem sau nu vinovati. Nu vreau sa comentez mai mult!", a afirmat Robert David.

Sistemul electronic 666 folosit împotriva fraudei la examenele date de profesori

Cei aproximativ 1.300 de candidati care s-au înscris la examenul de titularizare de anul acesta vor avea o surpiza uriasa la intrarea în sali. Pe lânga regulile deja comune impuse împotriva fraudarii examenului, cadrele didactice nu vor mai avea voie sa îsi semneze lucrarile.

Un sistem electronic de control prin cip si cod de bare va fi folosit si la examenul de titularizare din Timis. În data de 14 iulie, când cadrele didactice din judet vor intra în salile de examen pentru a-si demonstra cunostintele la diverse specializari, acestea nu îsi vor mai scrie numele pe foile de examen si nici nu vor mai îndoi colturile. În schimb, vor primi un abtibild cu un cod de bare pe care îl vor lipi pe fiecare fila din lucrarea de examen. „Fiecare candidat va primi un numar suficient de etichete autocolante pentru cât ar putea scrie", a spus Sandu Golcea, inspector general în cadrul Inspectoratului Judetean Scolar Timis. Schimbarea radicala a fost anuntata ieri de Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, în cadrul unei video conferinte la care au participat reprezentantii ISJ Timis.

Centre de corectare în toata tara

Dupa ce lucrarile sunt finalizate, acestea vor fi adunate pe specialitati si vor fi trimise în 11 colturi ale tarii, 11 orase unde vor fi centre de corectare a lucrarilor, în care comisii speciale vor corecta lucrarile tuturor candidatilor de la o anumita specializare din întreaga tara. „Apoi, se decripteaza la centrul de corectare si nota va fi transmisa direct în calculator cu ajutorul unui aparat care citeste codurile respective. Nici în momentul acela nu se stie numele, notele vor fi trecute în dreptul codului de bare", a explicat Sandu Golcea. Urmeaza ca, printr-un sistem electronic rezultatele sa fie decriptate si trimise în centrele de examen din fiecare judet.  Un astfel de sistem este folosit deja în Germania. „Se încearca toate posibilitatile sa se elimine sistemul de fraudare a examenului. Desigur, regulile valabile pâna acum ramân în continuare valabile. Nu au voie cu alte surse de informare", a spus Ion Luican, inspector adjunct în cadrul ISJ Timis.

Scimbare în calendar

În Timisoara vor exista trei centre de examen la Colegiul National Banatean, Colegiul Tehnic „Henri Coanda" si Grupul Scolar „Emanuil Ungureanu". Datorita noului sistem de identificare a lucrarilor de examen, calendarul miscarii personalului didactic va fi modificat. Astfel, rezultatele vor fi transmise comisiilor în 18 iulie urmând imediat depunerea cererilor de contestatii pâna în 19 iulie, inclusiv. Rezultatele finale vor fi aflate abia în 24 iulie. La concurs s-au înscris peste 1.300 de cadre didactice pentru care sunt puse la dispozitie doar 37 de locuri titularizabile.

Ploiesti: Înscrieri la examene. O noua încercare

Astazi este ultima zi pâna la care elevii de clasa a VIII-a din Prahova care nu au fost repartizati în licee, precum si absolventii de clasa a XII-a care nu au promovat bacalaureatul, se pot înscrie la doua sesiune a acestor examene.

În cazul admiterii, este vorba despre 535 de locuri libere disponibile în licee, iar în cazul examenului de maturitate despre aproximativ 4.000 de candidati care îsi pot încerca norocul la a doua sesiune de bac de la sfârsitul lunii august.

Curentul

 

Examenele din învatamânt s-au mutat la DNA

 

Examenul de balaureat si examenele de licenta din diferite universitati au devenit în ultimul timp subiecte pentru procurorii DNA care fac dosare pe banda rulanta. Performantele slabe ale învatamĺntului, lipsa universitatilor romĺnesti din Top 500 sau calitatea manualelor nu sunt singurele probleme care greveaza educatia din tara noastra. Coruptia din  sistem pare sa fi devenit în ultima vreme cel mai periculos fenomen la nivelul învatamĺntului romĺnesc. Procurorii anticoruptie au deschis, în ultimele saptamĺni, mai multe dosare penale pentru infractiuni de luare de mita pe numele unor profesori, dar si pe numele unor studenti care au încercat sa-si cumpere examenele.


Cazurile pe care procurorii DNA le-au scos la suprafata în ultimul timp demonstreaza ca în sistemul educatiei problemele sunt extrem de grave si au un iz penal. Profesorii cu catuse la mĺini ar trebui sa dea de gĺndit unei bresle care a transformat în ultima vreme o profesie nobila într-o afacere. Nu toti profesorii cer sau iau spaga, dar, din nefericire, numarul celor care fac de rusine meseria de dascal a crescut invers proportional cu acea calitate a învatamĺntului romĺnesc de care vorbim aproape zilnic. Faptul ca la examene se copiaza pe rupte, cu acordul dascalilor, sau ca examenele au ajuns sa aiba preturi fixe, ca la supermarket, nu mai reprezinta o noutate demult, nici pentru parinti, nici pentru copii. Tocmai de aceea cred ca imaginea profesorilor încadrati de procurorii DNA nu a mirat pe nimeni.
Spre deosebire de alti ani, anul acesta sezonul examenelor a adus cu el si numeroase plĺngeri pe masa procurorilor anticoruptie. În acest fel s-a „ridicat perdeaua“ si examenele s-au mutat la DNA.


1.500 de euro un examen de licenta


Directorul filialei Caransebes a Universitatii Hyperion Bucuresti, Nicoleta Guma, a fost arestat ieri de Tribunalul Timis, dupa ce a pretins si primit câte 1.500 de euro de la 33 de studenti carora le-a promis ca va interveni pentru promovarea licentei. Purtatorul de cuvânt al Tribunalului Timis, Lavinia Biris, a afirmat, corespondentului Mediafax, ca avocatul directoarei a declarat recurs împotriva arestarii. Nicoleta Guma si studentul Eugen Tacota sunt acuzati de trafic de influenta, în forma continuata, potrivit DNA. Anchetatorii au stabilit ca, în mai 2010, Nicoleta Guma si Eugen Tacota, profitând de influenta pe care au lasat sa se creada ca o au asupra membrilor comisiilor de sustinere a examenului de licenta la Facultatea de Drept, au pretins si acceptat de la 33 de studenti ai acestei facultati câte 1.500 de euro. În schimbul banilor, cei doi le-au promis studentilor ca vor promova examenul de licenta indiferent de nivelul cunostintelor de specialitate. Ancheta va continua în zilele urmatoare, când cei doi vor fi reaudiati si confruntati cu cei 33 de studenti.

Mita la Bac


Cinci profesori si o secretara de la Colegiul National „Anghel Saligny“, din Bacau, suspectati de luare de mita la examenul de bacalaureat, vor fi cercetati în stare de libertate.
Directorul Colegiului „Anghel Saligny“, Robert David, a declarat ca este „de bun-simt“ sa-si dea demisia „pâna la finalizarea acestei anchete“.
Cadrele didactice sunt acuzate ca au primit bani de la elevi înaintea desfasurarii probelor scrise ale examenului de bacalaureat din acest an.
În urma perchezitiilor de miercuri, anchetatorii au ridicat de la secretariatul institutiei de învatamânt calculatoare si documente.
Tot miercuri seara au fost adusi si audiati la Parchet si cei 18 elevi suspectati ca ar fi dat mita.
„Avem mai multe probe pe care trebuie sa le cercetam“, a mai spus si Daniel Apetroaie, procurorul de caz.
Acesta este cel de-al doilea caz de luare de mita înregistrat de politisti la un liceu din Bacau.
În urma cu doua saptamâni, directorii si secretara liceului din Podu Turcului au fost retinuti de procurorii DNA dupa ce au fost gasite asupra lor plicuri cu bani de la elevi pentru a promova examenul de bacalaureat.
La perchezitia facuta la sediul Liceului „Alexandru Vlahuta“, procurorii au gasit 54 de plicuri pe care erau înscrise nume ale unor candidati la examenul de bacalaureat organizat în cadrul unitatii scolare, în interiorul carora erau 91.850 de lei si 7.750 de euro.
În 28 iunie, 251 de elevi ai Liceului „Alexandru Vlahuta“ din localitatea Podu Turcului care au sustinut bacalaureatul au fost tinuti în scoala timp de aproximativ patru ore, dupa ce au terminat de sustinut examenul, în urma unor descinderi ale procurorilor DNA si ale lucratorilor de la Detasamentul de Interventie Rapida al Politiei.

42 de lucrari xeroxate


Si la Cluj Inspectoratul Scolar Judetean a sesizat Directia Nationala Anticoruptie (DNA) în cazul celor 42 de lucrari de la proba scrisa de Limba si literatura româna care au fost anulate, întrucât exista suspiciuni ca ele ar fi fost xeroxate. Profesorii corectori de la Centrul de la Colegiul Tehnic de Transporturi Cluj-Napoca au sesizat dupa proba scrisa la Limba si literatura româna a bacalaureatului ca au existat mai multe lucrari care au „semne distinctive“, Comisia Judeteana de Bacalaureat Cluj declansând o ancheta interna în acest caz.


Funeriu: „Ministerul Educatiei promoveaza lupta antifrauda intelectuala care face mult rau României“


Ministrul educatiei, Daniel Funeriu, a precizat ieri ca asteapta rezultatele anchetei procurorilor, în cazul profesorilor si elevilor retinuti si cercetati pentru dare de mita, iar dupa asta va lua masurile administrative care se impun.
„Vânzarea lucrarilor de licenta si masterat nu este acceptata, iar eu mizez si pe responsabilitatea universitatilor ca acest tip de lucrari sa nu fie acceptate. Ministerul Educatiei promoveaza lupta antifrauda intelectuala care face mult rau României. Ne furam singuri caciula si nu mai putem continua asa“, a mentionat ministrul.
Daniel Funeriu a reiterat ideea ca trebuie sa astepte rezultatele finale ale anchetei procurorilor pentru a putea lua vreo masura, desi acuzatiile par foarte clare.
„În multe cazuri informatiile vin de la elevi. Îi felicit pe elevii care scot la lumina acest lucru. Reamintesc ca si ministerul are linie verde gratuita la care se poate apela si se pot descrie astfel de fapte si trimitem corpul de control al ministerului. Cum spuneam, rezultatele promovabilitatii la bacalaureat sunt în corelare directa cu aceste actiuni antifrauda. Sistemul nu este perfect, dar am facut un prim pas semnificativ“, a mai spus acesta.
Daniel Funeriu le-a multumit profesorilor care l-au ajutat la organizarea bacalaureatului.
„Situatia liceelor unde niciun elev nu a promovat este rezultatul unui sistem inadecvat - acum vedem scoala reala. Rolul ministerului nu este acela de a da sanctiuni, ci de a sprijini calitatea acolo unde ea se afla, dar în caz de lipsa de performanta, cum sunt aceste licee, vor fi masuri drastice si controale dure“, a conchis Funeriu.

 

Cotidianul

 

Elevii mai au o zi pentru a se înscrie la a doua sesiune de Bac

Absolventii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat în prima sesiune sau au absentat din diverse motive mai au la dispozitie o zi pentru a se înscrie pentru sesiunea august-septembrie a examenului.

Perioada de înscriere a început luni, 5 iulie, iar în zilele de 23 si 24 august vor avea loc evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala la limba româna si evaluarea competentelor orale la limba materna.

În zilele de 24 si 25 august se va face evaluarea competentelor lingvistice la limba moderna, iar în zilele de 26 si 27 august vor fi evaluate competentele digitale.

Proba la limba româna va avea loc în 30 august si va fi urmata, în 31 august, de cea la limba materna, examene scrise ambele.

Proba obligatorie a profilului, proba scrisa, se va desfasura în 1 septembrie si în 3 septembrie, proba la alegere a profilului si specializarii. Rezultatele vor fi afisate în 5 septembrie iar cei nemultumiti vor putea depune contestatiile în aceeasi zi. Contestatiile vor fi rezolvate în zilele de 7 si 8 septembrie si rezultatele finale vor fi afisate în 9 septembrie.

 

EVZ

Strainii care vor sa devina ingineri made in Romania

Tineri din 30 de tari aleg, în fiecare an, Facultatea de Inginerie în Limbi Straine de la Politehnica bucuresteana.Sursa: Vlad Stanescu

Unii au trecut prin Spania si nu s-au integrat. Altii au visat sa studieze în Franta, dar nu au avut aceasta sansa. Cei mai multi au ales România pentru ca diploma le este recunoscuta în aproape toata lumea, odata cu integrarea în Uniunea Europeana, si, mai ales, pentru ca aici nimeni nu întoarce capul pe strada dupa un arab.

Poate doar fetele, ar recunoaste fiecare dintre cei 191 de studenti straini care - atunci când li se cere sa spuna primul lucru despre România - vorbesc despre cât de frumoase sunt femeile.

"Fetele de aici sunt cele mai frumoase din Europa", da o sentin ta zâmbind, putin rusinat, Frank Olivier Mpompo, "boboc" al Facultatii de Inginerie în Limbi Straine (FILS) de la Politehnica din Capitala. Îi da dreptate si Itaui Meti, din Liban, care se va casatori curând cu o românca.

Diplomele sunt recunoscute

Nu acesta a fost însa motivul pentru care au venit în România, sunt doar încântati sa primeasca acest "bonus". La asta se adauga si prietenii pe care si i-au facut, si faptul ca taxele de scolarizare nu sunt atât de mari. Unii se gândesc sa ramâna aici, altii spun ca nu s-ar putea adapta fiindca sunt musulmani.

Tunisieni, libanezi, greci, turci, francezi. Aceasta este o parte din echipa multiculturala care îngroasa rândurile FILS, sub îndrumarea profesorilor Traian Cicone si Gelu Ionescu.

FACULTATE, "EN FRANCAIS"

Arabii si românii, prieteni la petreceri si la cursuri

În sala de documentare de la FILS încearca sa-si gaseasca locul la masa câtiva dintre studentii straini. E o zi speciala, care a minteste de serbarile de sfârsit de an.

Si asta nu pentru ca s-ar împarti flori si pupaturi, ci pentru ca profesorii Traian Cicone si Gelu Ionescu le mai strecoara, printre rânduri, câteva cuvinte de lauda, cu care tinerii vor pleca multumiti acasa.

20 de milioane de locuitori, 12 milioane de fete

"E adevarat ca în prezent studentii proveniti din tarile arabe sunt majoritari. Nu cred ca e vorba de taxe, caci sunt tari unde nu se platesc taxe deloc (Franta, Germania etc). Cred ca se simt bine în România, ca suntem un popor primitor, ca nu avem conflicte religioase. (...) Suntem o tara în care extremismul nu se manifesta în viata de zi cu zi, ceea ce este foarte important. Când am fost în Tunisia, sa promovez oferta noastra educationala, una dintre întrebarile des puse, mai ales de catre parinti, suna astfel: «Este periculos pentru un arab sa traiasca la Bucuresti?»".

Raspunsul îl dau tinerii, care nu doar ca studiaza în România, dar si-au gasit si de lucru aici. Este si cazul lui Ibn Abi Zid Zied din Tunisia, student în anul al treilea, care e si managerul unui club.

"Am ales România, pentru ca raportul calitate-pret este mai bun, iar a studia aici e acelasi lucru cu a studia în Europa. În România e minunat, sunt 20 de milioane de locuitori dintre care 12 milioane sunt fete. Cu conditiile de igiena din camin te obisnuiesti - e drept, ca se pot îmbunatati -, însa, în ceea ce priveste atmosfera, e misto sa înveti pe hol si sa-ti cauti cursuri la trei di mineata", spune tânarul, care-si aminteste ca nici nu a calcat bine pe tarâm românesc si a facut greseala de a lua un taxi de la aeroport pâna în Regie. Doar buzunarul lui stie cât a suferit!


Prea multa "flexibilitate"

Robert Galwar face nota discordanta fata de colegii sai bruneti, care mai de care mai ochiosi. E blond cu ochii albastri si vine din Austria. A studiat în România, prin programul Socrates Erasmus, timp de un an.

"Universitatea de aici e buna, dar e putin diferita de cele din Viena. Asta pentru ca în Austria avem doua feluri de universitati, cele clasice - ca aceea de unde vin eu - si cele de stiinte aplicate. Iar aceasta sea mana mai mult cu cea de stiinte aplicate. Pentru mine a fost ceva nou sa înteleg modelul acesta mai flexibil de organizare. În Austria, totul e foarte strict, planuri care nu se schimba întrun an, dar aici tot se schimba, sala de clasa, profesorul, orarul...", spune tânarul.

Desi i-a placut experienta din România, s-ar întoarce doar pentru a face afaceri, nu si pentru a se stabili aici. "Daca e sa te distrezi, simti petrecerea, oamenii sunt deschisi, vin, te ajuta, dar în ceea ce priveste siguranta vietii, as dori sa am asigurarea medicala în alta tara, în Austria sau în alta parte. Daca te uiti la stiri aici si vezi ce se întâmpla în spitale...", spune austriacul, prapastios.

George Niculescu e singurul român dintr-o grupa de 24 de tunisieni si, la început, i-a fost si lui greu sa se adapteze. "Sunt un strain printre straini, în propria tara. Cu toate ca se preda în franceza, auzeam 80% araba si doar 20% franceza. Acum m-am o - bisnuit. Prietenii îmi spun Hassan", adauga tânarul.

"Românii sunt prietenosi"

Itaui Meti prefera sa vorbeasca în româna, pe care a învatat-o de la prieteni. A avut tot timpul, tinând cont de faptul ca este în anul patru. "Am citit, înainte sa vin, despre România: ca oamenii sunt foarte prietenosi, ca în alta tara ca strain te vad mai altfel. Si aici am prieteni mai multi decât am lasat în Liban. Oriunde ma duc cu diploma este respectata. La facultate ne ajuta foarte mult, dar la camin poate trebuie sa ne mai ajute statul", explica tânarul.

În concluzie, le place în România, mai ales ca "în Regie sunt mai multe discoteci decât camine", dar si pentru ca românii sunt primitori. Iar, pentru profesorii lor, FILS e ca o insula straina, cu tot felul de culturi, unde vin zilnic sa predea, pentru ca apoi sa se întoarca acasa, în România.

MISIUNE DE DASCAL

Glume si inginerie, într-o limba straina

De ce este atractiva România pentru studentii straini? Profesorul Traian Cicone are raspunsul. "Este absolut evident ca, intrând în Comunitatea Europeana, România a devenit mult mai cunoscuta si mai atractiva (precum tarile din vestul Europei). La fel de evident este faptul ca fiecare dintre noi tinteste mai sus, astfel ca, în mod normal, studentii care vin sa studieze la Universitatea Politehnica Bucuresti (UPB) provin din tari cu nivel de dezvoltare mai redus sau cel mult egal", spune dascalul.

La toate acestea se adauga si faptul ca învatamântul tehnic nu este la fel de dezvoltat în alte tari. "Extrem de multi tineri din tarile africane sau din cele asiatice-francofone viseaza sa studieze în Franta. Evident ca nu toti îsi vad împlinit acest vis, iar oferta de studii tehnice în limba franceza de la UPB ramâne singura alternativa solida din toata Europa", adauga profesorul.

Foarte multi studenti straini vin aici pentru o perioada mai scurta, prin programul Socrates Erasmus, jumatate dintre acestia fiind francezi care nu au deloc probleme în a se adapta în România. Iar pentru profesori, sa predai într-o limba straina e o adevarata provocare.

"Consider ca un profesor trebuie sa aiba si unele calitati actoricesti, sa spuna glume, sa mai povesteasca câte o scurta istorioara si totul într-o limba straina. Poate si mai greu este la seminarii si laboratoare, unde interactiunea cu studentul este si mai mare si unde trebuie sa raspunzi competent la cele mai diverse întrebari. Si de cele mai multe ori, studentii straini pun mai multe întrebari decât colegii lor români, care mai au si surse alternative de informare", dezvaluie Traian Cicone.

"Când am fost în Tunisia, sa promovez oferta noastra educationala, una dintre întrebarile cel mai des puse, mai ales de catre parinti, suna astfel: «este periculos pentru un tânar arab sa traiasca la Bucuresti?».",
TRAIAN CICONE, profesor, Politehnica Bucuresti

Gandul

 

Spaga la examen si cuvântul lui Funeriu

"Cuvântul unui ministru începe sa bata spaga". În mod normal, o data cu aceasta zicere, seful Educatiei, indiferent cine ar fi el, ar trebui sa trânteasca pe biroul ministerial zeci, sute de ordine de destituire a directorilor, teancuri de dosare rezultate din anchetele inspectorilor scolari si proiecte de legi pentru eliminarea pseudo-universitatilor cu frontispiciu din termopan. Nu este si cazul domnului Daniel Funeriu, care, în lipsa de ceva mai bun, recurge la vorbe aruncate de-a valma peste un sistem ce mai asteapta doar lovitura de gratie pentru colapsul total. Cuvântul lui Funeriu nu a reusit sa bata nici macar inertia colegilor sai de partid din Senat, care au trimis în sesiunea de restante din toamna legea cu care ministrul tot "sperie" cel mai bolnav sistem de învatamânt din Europa. Si atunci, despre care cuvânt, despre care "toleranta zero" fata de spaga vorbeste dl. Funeriu? La bacalaureatul din acest an s-a copiat pe fata, în buna traditie a complicitatii dintre elevul incapabil sa înteleaga un text la prima vedere si profesorul scârbit de propriul sau trai. Spectaculoasa prabusire cu douasprezece procente a promovabilitatii la bac nu are nimic de-a face cu relevanta pe care examenul ar fi capatat-o prin înlocuirea probelor orale cu cele de competente si nici cu presupusa constiinta pe care dascalii ar fi capatat-o inspirând aerele reformiste pe care si le da tânarul nemânjit de mizeria universitatilor autohtone.

Cel mai slab rezultat la bacalaureat din ultimii opt ani nu poate fi explicat decât prin delasarea unei generatii învatate ca învatatul nu ajuta la nimic si reactia fatisa a profesorilor carora leafa diminuata cu 25% le înmoaie mai greu sufletul la corectarea lucrarilor. Faptul ca unul din trei candidati la bac nu a obtinut în aceasta vara diploma este, totusi, o apropiere de realitatea din scoli. Firesc ar fi ca promovabilitatea sa scada constant si în urmatorii ani pentru ca, într-un viitor apropiat, sa se stabilizeze în jurul a 60%, asa cum este ea înregistrata în statele cu un învatamânt performant. Si, eventual, din acel punct sa creasca natural, ca reactie la aerisirea programei si curriculei. Pâna una alta, mecanismul românesc de obtinere a diplomei continua cu o adaptabilitate de invidiat si în învatamântul superior. S-a vazut si probat din nou acest lucru la doar doua zile dupa scandalurile din licee. La Universitatea "Hyperion", 33 de studenti, care, probabil în urma cu trei ani si-au negociat luarea bacului, au batut palma cu profesorii de la licenta pentru un tarif fix: 1500 de euro. Aici, mai mult decât în cazul scolilor vizitate de mascatii în cautare de spagi, ministrul pare un spectator care aplauda de pe margine mobilizarea procurorilor. Niciun cuvânt despre demiterea rectorului, nici macar o aluzie la reevaluarea universitatii. Doar constatarea ca îti poti cumpara diploma si direct de la profesor, nu doar de pe net si anuntul unei "anchete administrative" cu zero finalitate. Daca în privinta spagii la bac ministerul poate avea scuza nemarturisita ca închide ochii pentru a nu întrerupe curgerea absolventilor de liceu spre facultati, în cazul licentei pe bani, privirea în directia opusa nu poate avea niciun fel de motivatie, alta decât crasa incompetenta. Cu atât mai mult cu cât solutiile au fost servite deja ministerului. Întrebarea e: va avea curaj Daniel Funeriu sa traseze macar comasarea universitatilor si sa elimine centrele care nu produc decât furt intelectual si diplome fara sustinere în fapt sau va recurge de fiecare data la vorbe goale în care, probabil, nici domnia sa nu crede?

Statul trimite profesorii la munca în strainatate, pe 2.200 de euro pe luna

Daca în tara profesorii români sunt bugetarii cel mai prost platiti, acestia au sanse sâ câstige peste 2.000 de euro în tari ale Uniunii Europene. Si culmea, platiti tot de statul român!

Potrivit unui ordin al Ministerului Educatiei, cadrele didactice care vor sa predea limba, cultura si civilizatie româneasca în Spania, Italia si Belgia, în anul scolar 2010-2011, vor fi platiti cu 30,5 euro brut lunar, pentru maximum de 72 de ore pe luna.

Puterea

Legea Educatiei sau graba de a pedala pe o bicicleta fara frâne

 

De dupa 1990 încoace, fotoliul de ministru al educatiei a fost ocupat de 13 barbati si o femeie, aceasta din urma având sansa sa primeasca portofoliul de doua ori, ce-i drept, pe perioade scurte de timp, de pâna la doi ani. În total, cu Daniel Funeriu, actualul ministru, putem numara linistiti 14 strategi, numiti pentru a limpezi odata pentru totdeauna treburile din Educatie si pentru a pune pe „roate” sau pe butuci întregul învatamânt, de stat si particular, din România. Cu exceptia primilor doi din aceasta suita, Gheorghe Stefan si Mihail Sora, care au ocupat postul într-o perioada (1990-1992) în care jubilam înca dupa caderea comunismului si în care, cel putin, cei mai multi dintre „expertii” din acest domeniu cautau sa-si asigure, pe banii statului român, domicilii luxuriante în marile capitale ale lumii, toti ceilalti, fiecare, la început de învestitura, au aclamat, fara exceptie, lozinca reformarii Învatamântului si coacerea de noi legi. Nu va pot descrie entuziasmul cabinetelor din acesti ultimi ani, bucuria generala a celor din culoarea politica peste care a dat norocul sa stapâneasca, fie si pentru scurt timp, acest domeniu, declaratiile sforaitoare ca scoala româneasca se va alinia, nici ei nu stiau unde si la ce sau la cine. Ei bine, acum, în anul de profunda criza economica 2010, senatorii au decis amânarea dezbaterii proiectului legislativ propus de Daniel Funeriu într-un moment, consideram noi, de luciditate norocoasa pentru destinele tinerei generatii, rasarita în ceasul al 12-lea. Nu simtim nevoia sa-l indispunem pe ministrul Funeriu, însa ni s-a parut dramatic de suspecta graba cu care a pedalat si pedaleaza pe o bicicleta fara frâne, pentru ca Legea Educatiei Nationale sa fie promulgata în mai putin de trei-patru luni. Toata lumea a înteles ca acest efort de influenta, manifestat si exprimat pe toate caile posibile si imposibile, face parte dintr-un orgoliu nestavilit, personal si de grup (politic, evident), un fel de ambitie adolescentina, imatura, care sa arate opiniei publice ca totul este posibil, indiferent cât de buna sau de proasta este marfa. Marturisesc ca nu am avut niciodata încredere în deputati si senatori însa, de data aceasta, suntem pusi în situatia sa salutam decizia celor din urma de a amâna dezbaterea, mai ales, pentru ca am luat în considerare motivele acestei decizii, pe care ei însisi le-au scris cu mâna lor: „... Textul este nefinisat si confuz, iar legea este mult prea importanta pentru societate”. Cu alte cuvinte, oricâta vointa politica ar fi, nu poti morfoli, în doua-trei saptamâni, 300 de articole, fundamentale pentru tineri, profesori si cercetatori. Si înca un aspect. Analizând din afara aceasta tevatura în culori legislative, intuim ca în spatele zorului de a scoate o lege la alte legi se cuibaresc mai multe interese care nu au nici o legatura cu Învatamântul. Spunem asta, deoarece am constatat cu ochiul liber ca în continutul programelor educative, atât în preuniversitar, cât si în superior, nu s-a umblat deloc. Chiar deloc!   

 

Romania Libera

 

Academia de vacanta pentru cei talentati

IZOP Institut : „Mediul cladeste poduri - Tineri europeni  în dialog"

În cadrul proiectului european „Mediul cladeste poduri -  Ti­neri europeni în dialog", 20 de scoli din Germania si  20 din Bulgaria, Croatia, România si Ungaria formeaza parteneriate si lucreaza împreuna la temele „Durabilitate si mediu", „Europa" si „Mass-media". Proiectul, care se deruleaza pe parcursul a trei ani, între 1 octombrie 2009 si 30 septembrie 2012, si se afla sub înaltul patronaj al domnului Horst Köhler, presedintele Republicii Federale Germania, este  promovat de  Fundatia Federala Germana de Mediu (DBU) si ziare din tarile participante.
Din România este implicat ziarul România Libera. Ma­nagementul proiectului este asigurat de Institutul pentru obiectivarea procedeelor de învatare si examinare (IZOP) din Aachen si Centrul pentru Comunicare în Domeniul Mediului al DBU. Obiectivele si temele principale ale pro­iectului vizeaza Competenta interculturala prin întâlniri personale, Educatia pentru dezvoltarea durabila prin cercetari jurnalistice, Competenta mass-media si promovarea lecturii prin citirea ziarelor.

Istoria Mânastirii Roggenburg, desi a fost construita dupa 1750,  începe în jurul anilor 1121, o data cu înfiintarea Ordinului premonstratensilor, care îl are ca fondator si patron spiritual pe Sfântul Norbert din Xanten. Ordinul a numarat la apogeul sau 600 de mânastiri, majoritatea fiind în Franta, Belgia, Olanda si Ungaria. Calugarii premonstratensi au avut un mare merit în crestinarea triburilor germanice din Est. Mânastirea Roggenburg a fost indicata cu titlul de abatie în anul 1444, si începând cu anul 1544, a devenit subordonata împaratului. Biserica din Roggenburg a fost construita între anii 1752 si 758 si reprezinta una dintre cele mai reprezentative edificii în stil rococo din Bayern, istoria mânastirii fiind încarcata de multe evenimente. În anul 1802, abatia a fost ocupata de armata bavareza, abatele alungat, iar mânastirea cu 36 de calugari a fost dizolvata.

Revenind în zilele noastre, comunitatea din Roggenburg cuprinde acum 14 preoti, dintre care doi îsi desfasoara activitatea în educatie. Opt membri sunt în slujba duhovniceasca în parohiile din împrejurimi sau se ocupa de muzica bisericeasca sau de cursurile de religie. Vârsta medie  a acestora este de 40 de ani, aceasta fiind, din acest punct de vedere, cea mai tânara mânastire din Germania. Mânastirea are acum o noua orientare. Astfel, în anul 2001 a fost deschisa Casa pentru Arta si Cultura, compusa din ateliere, încaperi pentru repetitiile muzicienilor si sali pentru expozitii.

Metamorfozarea naturii în arta

Casa pentru Arta si Cultura, care face parte din Mânastirea Roggenburg, este locul unde oameni de toate vârstele îsi pot da frâu liber creativitatii. „Aici vibreaza terenul", spune parintele Löschinger zâmbind, în timp ce ne povestea despre Academia de Primavara, care are loc la Mânastirea Roggenburg. În fiecare an, în vacanta de Paste vin pâna la 150 de tineri în „Casa Artei si a Culturii" pentru a fi initiati si ajutati în manifestarea talentelor muzicale si artistice de catre actori, muzicieni sau artisti plastici, profesionisti în diferitele discipline. Cu mult entuziasm, umor si talent, amatorii de arta realizeaza într-o singura saptamâna de workshop creatii ca­re se bucura de admiratie, în cadrul unor expozitii. Dar asta nu este tot! Regasirea naturii si a sinelui prin arta reprezinta, de fapt, scopul proiectului, ceea ce este poate cea mai interesanta latura a întregii saptamâni. „Regasirea primordialului prin creatii originale

" este motoul, care si în acest an i-a inspirat pe tinerii artisti. Aceasta casa a artei si a culturii, înfiintata în anul 2001, s-a nascut din dorinta de a promova varietatea si identitatea culturalr.

În afara de academia de vacanta, aici se organizeaza nenumarate cursuri pentru cei interesati sa creeze, de exemplu cursuri de pictura, olarit, muzica, sculptura si multe altele. Urmatoarea editie a academiei bate la usa! În curând vom avea placerea sa vedem din nou cum natura se poate metamorfoza în arta.  

Realitatea.net

 

Noapte alba pentru elevii bucuresteni care au contestat rezultatele la bac

 

Centralizarea rezultatelor contestatiilor depuse în urma examenului de bacalaureat ar putea fi finalizata în noaptea de joi spre vineri, a declarat Marian Banu, de la Inspectoratul Scolar Bucuresti.

Marian Banu a declarat pentru REALITATEA.NET ca anul acesta au fost depuse circa 8.200 de contestatii.

"S-au depus aproximativ 8.200 de contestatii, dar nu avem înca rezultatele si corectarile, pentru ca înca se centralizeaza situatia, pentru ca este foarte dificil procesul", a declarat Marian Banu.

"Pot sa va spun ca în general, din anii precedenti, în urma contestatiilor procentul de promovabilitate urca în medie cu 1%-1,5%. Deci putem sa ne apropiem de circa 60%. În noaptea aceasta speram sa terminam centralizarea", a adaugat el.

Procentul de promovabilitate este în acest moment de 58,92% în Bucuresti.

Marian Banu a mai spus ca procesul de centralizare a contestatiilor din acest an este "anevoios pentru ca au fost sute de situatii în care elevii au depus pur si simplu sa depuna. Au dpus contestatii elevi cu nota 2, 3 sau 4".

 

08 iulie 2010

Adevarul

Tara celor care au copiat la Bac

În sfârsit a picat cineva Bac-ul si în România. Un motiv e si acela ca educatia fizica nu a mai fost proba de examen. Nu conta cât de în forma erai, toata lumea lua Bac-ul la sport.

Lasând gluma la o parte, e pentru prima data în douazeci de ani când la examenul de Bacalaureat s-a furat mai putin. Dar e si prima data când procurorii ridica profesorii din scoala si îi acuza de luare de mita.

Generatii întregi de elevi au crescut în cultul copiatului. Si acest blestem vine din vremuri trecute. Fac parte dintr-o generatie care a copiat din greu. Erai fraier daca nu-ti faceai fituici, daca nu-i sopteai colegului scos la tabla, daca nu aveai curajul sa-ti pui cartea sub fund în timpul extemporalului. Am crescut în vremuri gri, în care hotia se învata pe bancile scolii. Ma doare ca trebuie sa recunosc asta, dar asa era. Erai cu atât mai bun cu cât reuseai sa obtii o nota mai mare prin copiat. Dupa o teza, prima întrebare din curtea scolii era nu daca ai stiut subiectele, ci daca ai reusit sa copiezi. Si astazi port povara faptului ca am luat multe note pe care nu le-am meritat, ca am avut medii mari la materii care-mi erau straine.

Îmi dau seama ca acea minciuna care mi se parea atunci minora si inofensiva, în timp, s-a transformat într-un uragan ce a devastat întreaga Românie. Faptul ca în scoala am copiat alaturi de generatii si generatii de elevi a facut ca milioane de tineri sa intre în viata fara niciun fel de simt al responsabilitatii. Veneai dintr-o realitate vaga, pe care o puteai modifica prin frauda. Te credeai mai bun la matematica decât erai pentru ca luasei 10 la teza, luasei 10 la Bac. Lumea era la picioarele tale. Apoi, toata viata, nu faci altceva decât sa cauti calea usoara. Sa cauti o scurtatura care sa te duca acolo unde ai visat. Cred ca generatiile de copiatori la Bac ar privi ciudat pe cineva care le-ar spune ca nu exista cale usoara. Si chiar daca programele de divertisment de la televizor fac sa para ca frumusetea si bogatia sunt la îndemâna oricui, în realitate nu exista cale usoara. Dar cum poti sa explici asta unor oameni care au fost învatati de la primii pasi ca succesul are legatura cu trisatul. Norocul e ca viata se aseamana cu cel mai necrutator profesor si, daca ai ochi si urechi, te învata repede ca nu exista o cale usoara. Dar câti au?

Dupa 20 de ani am avut un Bac la care s-a copiat mai putin. Si, dintr-o data, o alta Românie. O tara în care copiii nu sunt toti niste genii, o tara în care elevii au esecuri, iar profesorii merg la închisoare daca vor sa scoata bani din examene. 

 

Absolventi ai Universitatii “Spiru Haret”, forma IDD îsi iau “adio” de la posturile în învatamânt

 

Visul de a primi o catedra s-a transformat într-un cosmar cu repetitie pentru 50 de dascali care au absolvit cursurile acestei institutii de învatamânt.

Dupa ce anul trecut au fost dati afara din examen pe motiv ca specializarile pe care le-au urmat nu erau acreditate, acum le-au fost respinse dosarele înca de la finalizarea perioadei de înscriere.

Ionel Lambru a absolvit facultatea de limbi straine din cadrul Universitatii "Spiru Haret" din Focsani, dar nu a putut profesa pâna aum deoarece facultatea de Engleza-italiana, pe care a absolvit-o, nu este acreditata.

"Experienta de anul trecut m-a cam lecuit si cu examenele acestea. Am fost scosi din sali înaintea examenului de parca am fi fost infractori, nu profesori. Anul acesta stiam ca mi se va respinge dosarul pentru limbile straine, dar am avut timp sa-mi depun dosarul pentru învatatori. Am absolovit si un Colegiu de Institutori si am dreptul sa particip la acest examen", recunoaste tânarul cadru didactic.

Un nou ordin

Reprezentantii Inspectoratului Scolar Vrancea au confirmat ca, la fel ca si în anul 2009, exista si anul acesta zeci de candidati care au absolvit cursurile Univeristatii "Spiru Haret" si care nu vor putea sustine examenul de titularizare.

"Sunt 40-50 de dosare respinse din cele 896 depuse. Daca facultatea pe care au absolvit-o unii profesori nu a fost acreditata la momentul înscrierii, nu vor putea participa la examenul de titularizare. Este clar si nu este nevoie de niciun scandal. Asta nu înseamna ca diplomele nu sunt legale, însa este nevoie de un alt ordin al ministrului", ne-a declarat Iordache Bostan, seful ISJ Vrancea.

Doua zile pentru contestatii

În zilele de joi si vineri se depun contestatiile celor nemultumiti ca li s-a respins dosarul. Concursul de titularizare de pe 14 iulie se va desfasura tot pe centre, însa cu subiecte elaborate la nivel national.

În conformitate cu noua metodologie pentru miscarea cadrelor didactice si în anul scolar 2010-2011, profesorii se vor putea transfera din mediul rural în mediul urban si de la o treapta inferioara la una superioara.

Galati: Profesoarele spagare de la BAC au CV-uri impresionante

 

În ciuda faptului ca au intrat în vizorul DNA, cele doua cadre didactice au o imagine foarte buna în rândul colegilor de breasla. Inspectoratul Scolar a cerut analizarea atenta a lucrarilor elevilor proveniti de la Liceul Particular "Dimitrie Cantemir".

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) acuza de dare si luare de mita doua profesoare de la Colegiul National „Vasile Alecsandri" din Galati. Profesoarele au fost retinute timp de 24 de ore, pentru cercetari, dupa care au fost eliberate si au primit interdictia de a parasi tara.

Profesoara Elena Maria Onu este acuzata ca a oferit diferite sume de bani (procurorii DNA au refuzat sa precizeze cât) colegei ei Marianei Lazanu, profesor evaluator la disciplina limba si literatura româna în cadrul centrului de examen de la Seminarul Teologic din Galati, pentru a nota lucrarile unor elevi cu note mai mari decât ar fi meritat.

Pentru banii primiti, Mariana Lazanu urma sa intervina si pe lânga alti profesori evaluatori, în acelasi scop: generizatea la notare.

Elevii vizati de marirea notei pe bani învata la Liceul Particular „Dimitrie Cantemir" din Galati , o unitate de învatamânt proapat înfiintata care, culmea, este administrata chiar de Elena Maria Onu. Profesoara desfasoara aceasta activitate în paralel cu activitatea de la CNVA , unde este titulara la catedra de fizica.

Liceul Particular „Dimitrie Cantemir" functioneaza, sub obladuirea fundatiei cu acelasi nume, în incinta Scoalii Generale nr. 8 din Galati , unde împarte imobilul cu o gradinita si o scoala postliceala. Este de remarcat ca profesoara Elena Maria Onu, în paralel cu catedra pe care o are la CNVA , este presedinta fundatiei care are în patrimoniu liceul particular amintit.

Colegii celor doua cadre didactice sunt consternati de întâmplare.

„Mariana Lazanu este o fire sensibila, chiar aparte. Scrie carti, este preocupata de cultura, îsi implica elevii în proiecte teatrale, chiar zilele trecute a venit de la Iasi cu niste premii la un concurs.Nu cred ca ar fi putut sa faca asa ceva", spune directorul Colegiului National Vasile Alecsandri din Galati, Vasile Ciuchina.

Mariana Lazanu este profesoara de limba româna, are trei carti scrise, iar anul acesta are un elev care a participat la Olimpiada nationala de limba româna. Are grad didactic I si peste 20 de ani vechime în învatamânt.

Elena Maria Onu a fost vreme de câtiva ani inspector de fizica în cadrul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Galati, dar si directoarea Centrului de Excelenta. Pâna în 2008 a fost angajata a Ministerul Educatiei, în functia de consilier. Unii spun ca înca mai este angajata, dar ca are contractul suspendat.

Cu toate acestea exista voci care spun ca în acea perioada lipsea cam des de la catedra de fizica de la CNVA si era înlocuita cu alti colegi de catedra. Mai mult, elevii nu prea o aveau la suflet si erau extrem de fericiti când nu venea la scoala.

Directorul CNVA are serioase îndoieli ca evaluarea elevilor de la licele particulare se face corect. „Învatamântul liceal particular are mari probleme. Acolo se duc elevi care nu reusesc la liceele de stat. Procentul de promovabilitate de la Bacalaureat la ele este de 37% si mi se pare cam mare. Acolo procentul trebuie sa fie între 10 si 20%", spune Vasile Ciuchina.

Cele doua profesoare nu vrut sa declare nimic si ne-au trântit telefonul în nas.

Ancheta interna privind profesoarele

Inspectoratul Scolar a dispus si el ancheta interna, paralela cu cea a DNA. O comisie special constituita a luat la puricat toate cele 71 de teze sustinute de elevii Liceului Particular "Dimitrie Cantemir", punându-se accent în special pe lucrarile corectate de Mariana Lazanu.

Inspectorul general Dorulet Resmerita spune ca daca se vor sesiza nereguli, acestea vor fi aduse la cunostinta organelor de ancheta.

 
„Toate eforturile noastre de a fi cât mai corecti la Bacalaureat s-au dus, chiar daca nu se modifica nimic în ierarhia finala de la Bac ", spune Laura Marin, inspectorul care s-a ocupat cu organizarea examenului din acest an.

Unde vor sa-si continue studiile “zecarii” de la Bac

Cei mai multi dintre campionii Bacalaureatului vor sa îsi continue studiile în strainatate, dupa cum au marturisit reporterilor “Adevarul”

Bacalaureatul din aceasta vara a fost unul al recordurilor pozitive si negative, al notelor extreme. Daca 2010 ramâne anul cei mai multi nepromovati într-un deceniu, aceeasi editie a examenului de maturitate consemneaza si cel mai mare numar de note de 10 în aceeasi perioada: 131. Nici unul dintre acesti performeri nu e din Bucuresti. Cei mai multi “zecari” sunt, în schimb, din judetul Dolj: 22.

Eleva de zece vrea sa devina diplomat asa ca si-a calculat optiunile si a decis sa studieze la Facultatea de Stiinte Politice în Bucuresti. „Mi-a placut politica mereu si sunt convinsa ca domeniul acesta m-ar împlini din toate punctele de vedere", a mai spus tânara. Vacanta de vara si-a programat-o abia dupa admiterea la facultate”, a mai spus absolventa.

Iasi: Madalina de nota 10 pleaca din tara

Madalina Secareanu, absolventa a Colegiului National „Emil Racovita“ din Iasi, a avut în toata viata ei numai medii cuprinse între 9,89 si 9,97. În clasa a X-a, la Olimpiada Nationala de Limba Româna a luat locul doi.„M-am pregatit constant pentru acest examen, chiar de la începutul anului pentru ca nu am vrut sa intru în criza pe ultima suta de metri. Probele de la bac mi s-au parut foarte foarte accesibile“, marturiseste Madalina.

Dupa liceu, tânara nu va ramâne la studii în tara. „Mi-am depus dosarul din septembrie anul trecut la Universitatea „York“ din Marea Britanie si am fost acceptata. Initial am dorit sa fac medicina, dar apoi am ales economia“, spune Madalina. La Iasi au sustinut examenul de maturitate peste 7.000 de elevi, iar procentul de promovabilitate a fost de 55%.

Vaslui: Oana de la Husi – 10 la Bac – vrea sa ajunga procuror

Absolventa a clasei a 12-a, profil filologie, Oana Todeila din Husi a reusit singura performanta din judetul Vaslui de a obtine nota 10 la Bac. Subiectele au fost de nivel mediu. Mi-a fost teama sa nu-i dezamagesc pe cei care au încredere în mine. Mi-a fost teama la limba româna, acolo unde se stie ca e cel mai greu sa obtii un 10 curat”, ne-a spus Oana.Pentru viitor, Oana vrea sa calce pe urmele bunicului ei, care a fost procuror.

Alba Iulia: Au luat 10 la Bac si vor facultate în strainatate

Andra Bîlea si Alexandra Marica sunt colege de clasa la Colegiul National „Horea, Closca si Crisan“. Au învatat pentru Bac timp de 4 ani, dar nota maxima tot le-a luat prin surprindere.„Cred ca secretul sta în perseverenta. Am învatat constant si anii anteriori astfel ca memoria avea  exercitiu si nimic nu era atât de complicat“, a spus Andra.

Se vor îndrepta catre facultati din Cluj Napoca, cu speranta unei burse “afara”. „Ma voi înscrie la Facultatea de studii europene  cu predare în limba engleza “, a spus Alexandra, în timp ce Andra vrea sa urmeze Facultatea de Relatii Internationale. „În tara tinerii nu au posibilitati de afirmare. Se promoveaza prea mult nonvalorile“, mai spun tinerele.
Galati:  Mihaela si Cristina atrase de universitatile din Iasi si Bucuresti

Mihaela Corbeanu si Cristina Dima au fost colege de banca si sunt singurele din tot judetul cu nota maxima. Amândoua provin din mediul rural si tin sa dezminta renumele prost al scolilor de la tara.

„Se tot bate moneda pe faptul ca la scolile din mediul rural nu se învata carte! Uitati, aceasta este dovada ca teoria nu mai sta în picioare ", spune directorul Colegiului „Vasile Alecsandri", Vasile Ciuchina. Ele au terminat cel mai bun liceu din Galati, “Vasile Alecsandri” . Mihaela vizeaza Facultatea de Comunicare din Bucuresti, iar Cristina la facultatea de limbi moderne aplicate – franceza, la Iasi.

BUZAU: Oana Serban, unul dintre cei opt "zecari" din Buzau, vrea sa-si continue studiile în tara, la Filozofie sau Litere, iar peste ani sa se întoarca la Colegiul "Hasdeu", de data aceasta ca dascal.

Bistrita: campioana de la Bac , atrasa de cultura italiana

Pentru Elena Kuji, nota 10 la Bac nu a fost o surpriza. Absolventa Colegiului National “Liviu Rebreanu” e caracterizata de profesorii scolii drept exceptionala. "S-a remarcat înca din gimnaziu la olimpiadele de limba româna, este un copil extraordinar de matur si ambitios.  Si nu vorbesc doar de activitatea scolara, s-a remarcat în toate activitatile la care a participat : a prezentat spectacole, a avut emisiuni tv”, spune mândru directorul liceului.

Fata are are planuri mari de viitor: s-a înscris la doua facultati de litere din Milano si Modena .  „La sfârsitul lui august voi avea examenul de admitere la franceza, engleza, filosofie, istorie universala si va fi si o proba de cultura generala", explica Elena Kuji.

BAC 2010: Scoala care da repetenti

Toti cei 92 de elevi de la Grupul Scolar Industrial „Timpuri Noi“ au picat examenul de bacalaureat din cauza matematicii. Tinerii dau vina pentru rezultatele dezastruoase în primul rând pe faptul ca anul acesta s-au scos de la Bac disciplinele tehnice de specialitate, care le-ar fi crescut mediile.

Directorul Grupului Scolar Industrial „Timpuri Noi“, Gabriela Lungu, a declarat ca niciodata nu s-a mai întâmplat ca toti elevii sa pice. Mai mult, promovabilitatea de anul trecut a fost de aproape 85% la acest grup scolar, iar unii dintre elevi au obtinut premii la concursurile nationale de discipline tehnice. Directoarea spune ca situatia este explicabila în conditiile în care elevii nu s-au pregatit suficient la disciplinele sustinute la examen si ca nu au mai sustinut, ca în trecut, proba la materiile tehnice de specialitate, de tipul Mecanicii, pe care le-au studiat intens în liceu. „26 dintre elevi au ramas corigenti si majoritatea aveau la matematica medii de 5 si 6“, a explicat dezamagita Gabriela Lungu.

„Sistemul de Educatie e dereglat!”

Elevii care au absolvit acest liceu se plâng de dificultatea subiectelor de la matematica, dar si de faptul ca nu s-au mai afisat pe internet variante de subiecte. „Vi se pare normal ca eu sa fiu obligat sa dau la specialitate Fizica sau Chimie, când eu sunt specialist în masini?! Ce sa le zic la examen, ce reactie are fierul cu metalul? M-au ametit schimbarile în Educatie”, s-a plâns Marius Nae, care a obtinut nota 1,25 la matematica  si 2,05 la Chimie.

Mihai Giurea este unul dintre cei mai buni elevi ai Grupului Scolar Industrial „Timpuri Noi“. „Am avut la matematica media 7 în scoala, dar la Bacalaureat a fost cumplit. Profesorul de la clasa ne-a predat numai anumite chestii, functia de gradul 2, matricea, logaritmii. Erau lucruri de care nici macar nu auzisem la ore“, a spus Mihai Giurea, care a obtinut doar 1,35 la matematica. El a adaugat ca vina majora pentru dezastrul din acest an de la examenul de Bacalaureat sunt schimbarile din învatamânt.

„Sistemul de Educatie este dereglat. E bataie de joc! Daca stiam ca voi da Chimie la Bac aveam grija sa aprofundez si eu niste lucruri în clasele a IX-a si a X-a. Astia de la minister sa dea o lege care sa fie valabila macar pentru o perioada de cinci ani, nu sa ne zapaceasca asa cum fac în prezent“, a spus tânarul care va da examen în sesiunea din toamna.

Rezultatul dezastruos de la acest liceu de la Bacalaureat nu este singular în Capitala. Doar un singur candidat de la Grupul Scolar de Arte si Meserii „Dimitrie Paciurea“ din Capitala a reusit sa promoveze, cu media 6,40, în timp ce la Grupul Scolar de Constructii-Montaj „Elie Radu“, doar doi candidati dintre cei 185 au reusit sa promoveze, iar la Grupul Scolar Mecanica Fina au reusit sa ia Bac-ul numai patru elevi dintre cei 245 înscrisi.

Purtatorul de cuvânt al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, Marian Banu, a explicat ca notele reflecta nivelul de pregatire a copiilor si interesul pe care si l-au dat pe parcursul anului scolar. “Exigenta a fost extrem de mare. A fost cel mai exigent examen. Nu am permis sa se fraudeze. La cea mai mica tentativa de copiere, copiii au fost eliminati din examen. Am avut 45 de elevi dati afara din Bacalaureat“, a explicat Banu.

„I-ar fi salvat pe multi elevi notele la disciplinele tehnice, dar de anul acesta s-au scos aceste probe de la bac”

Gabriela Lungu, directoarea Grupului Scolar Industrial “Timpuri Noi”

Azi

Promovabilitate slaba, multe contestatii

„Recordul“ Bac 2010

Bacalaureatul din acest an doboara record dupa record. În timp ce rata de promovabilitate a scazut la 67%, cea mai mica dupa anul 2000, numarul contestatiilor elevilor nemultumiti a crescut simtitor.

Numai în Capitala au fost, astfel, depuse cu 3.000 mai multe decât în 2009. La nivel national, cele mai multe contestatii le apartin elevilor cu note de 2 si 3, dar exista si numeroase contestatii depuse de elevii cu note de 8 si 9, care tin la medie având nevoie de ea pentru admiterea la facultate.

În fruntea clasamentului se afla Capitala, unde, din cei 21.500 de candidati, 8.256 au cerut recorectarea tezelor. Pentru comparatie, în 2009 au fost depuse doar 5.000 de contestatii si 5.100 în 2008, desi numarul candidatilor a fost mai mare decât anul acesta. La Cluj au fost depuse aproximativ 2.000 de contestatii, în Prahova 2.977, iar la Iasi , peste 2.400, dintre care cele mai multe la Limba si literatura româna si la ultima proba scrisa. O situatie inedita s-a înregistrat în judetul Hunedoara, unul dintre judetele cu cea mai mare rata de promovabilitate – 85,74%. Cu toate acestea, aproape 1.000 de elevi au contestat notele primite.

„Pe elevi nu îi doare mâna sa scrie o contestatie“. Aceasta a fost reactia Lilianei Preoteasa, seful Directiei de Învatamânt Preuniversitar din Ministerul Educatiei, întrebata cum explica numarul mare de contestatii. „Nu spune nimic (numarul contestatiilor – n.n.) despre calitatea bacalaureatului (...) Neplatind nicio taxa, pe un elev de 2,5 la bacalaureat nu-l doare mâna sa scrie o contestatie. El nu are nimic de pierdut. Si la fel mai sunt cei cu note mari, dar care se simt nedreptatiti si o mare parte din ei au surpriza sa vada ca, în urma contestatiei, le-a scazut nota“, a comentat dna Preoteasa.

 

Curentul

 

Peste 8.000 de contestatii la Bac în Capitala

 

Un numar de 8.250 de contestatii au fost depuse în Capitala în urma examenului de bacalaureat, a declarat, ieri, purtatorul de cuvĺnt al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, Marian Banu. Acesta a precizat ca cele mai multe contestatii au fost înregistrate la matematica, însa „nu sunt îndreptatite“, avĺnd în vedere ca notele obtinute erau de trei si chiar doi.


Numarul contestatiilor depuse anul acesta la bacalaureat este mai mare cu 3.000 fata de cele depuse anul trecut. Afisarea rezultatelor finale se va face astazi.

 

Cronica Romana

Contestatia privind reducerea salariilor bugetarilor, respinsa

 

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a decis, ieri, in unanimitate, ca sesizarea depusa de 40 de senatori PNL si PSD+PC privind neconstitutionalitatea Legii de reducere a pensiilor si a salariilor este inadmisibila. Potrivit unui comunicat al CCR, “plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.a) din Constitutie si al art.15 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, s-a intrunit in sedinta in ziua de 7 iulie pentru a solutiona, in cadrul controlului anterior promulgarii, sesizarea referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(1) din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, formulata de 40 de senatori apartinand Grupului parlamentar al Partidului National Liberal si Grupului parlamentar al Aliantei politice PSD+PC”. CCR arata ca motivarea solutiei va fi prezentata in cuprinsul deciziei, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica Presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru. Partidul National Liberal a sesizat, la inceputul lunii, CCR cu privire la neconstitutionalitatea legii privind reducerea salariilor bugetarilor cu 25%. Sesizarea a fost semnata de 21 de senatori liberali si 19 senatori ai Partidului Social Democrat. Semnatarii au invocat faptul ca reducerea salariilor bugetarilor, asa cum este stipulata in legea respectiva, incalca articolul 41 alineatul 5 din Constitutie care garanteaza caracterul obligatoriu al conventiilor colective de munca.
“Guvernul nu se poate imixtiona in conventia colectiva de munca dintre autoritati publice locale, care au autonomie locala, si angajati. In clipa de fata exista contracte colective de munca pe ramura, ori Guvernul, in aceasta relatie intre autoritati publice locale si salariati, este un tert. Si in Codul Civil contractul este legea partilor, ori nu te poti baga tu, ca Guvern, care nu esti parte in contract, intre doua parti care au contracte intre ele”, a explicat senatorul liberal Ioan Ghise, cu ocazia depunerii contestatiei la CCR.

 

COTIDIANUL

 

Profesori din Bacau, suspectati de luare de mita la bacalaureat

Cinci cadre didactice si o secretara de la Colegiul National "Anghel Saligny", din Bacau, sunt suspectate de catre politistii DGA de luare de mita, care fac perchezitii la unitatea de învatamânt si la domiciliile celor sase.

Potrivit politistilor, au existat semnalari din partea elevilor ca cele sase persoane - directorul institutiei de învatamânt, Robert David, secretara Aura Alexandroaiei, sotia directorului, profesoara Roxana David, precum si profesoarele Mihaela Bibire, Nicoleta Moisa si Daniela Popa - ar fi luat mita între o suta de euro pentru o proba si o mie de euro pentru toate probele care contin examenul de bacalaureat, potrivit Mediafax.

Persoanele suspectate de luare de mita au facut parte din diverse comisii de bacalaureat.

În cel mai scurt timp, 18 fosti candidati la examenul de bacalaureat vor fi, la rândul lor, audiati, fiind vizati cei despre care exista presupunerea ca au dat mita pentru a trece probele.

Un caz similar s-a petrecut în judetul Bacau la sfârsitul lunii iunie, când directorul general, directorul adjunct si una dintre secretarele Liceului "Alexandru Vlahuta" din Podu Turcului au fost arestati preventiv de Tribunalul Bacau, fiind cercetati de procurorii anticoruptie într-un caz de mita la bacalaureat.

Mita la examenul de licenta

Directorul Universitatii Hyperion Caransebes a fost arestat pentru luare de mita

Tribunalul Timis a decis, la solicitarea procurorilor DNA, arestarea preventiva a directoarei filialei Caransebes a Universitatii Hyperion si a unui student la Drept , dupa ce acestia au luat câte 1.500 de euro de la 33 de studenti, promitându-le ca vor promova examenul de licenta.

Potrivit realitatea.net din ordonanta de punere în miscare a actiunii penale rezulta ca, în luna mai 2010, directoarea Nicoleta Guma si studentul la Drept în cadrul Universitatii Hyperion, Eugen Tacota, profitând de influenta pe care au lasat sa se creada ca o au asupra membrilor comisiilor de sustinere a examenului de licenta la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Hyperion din Bucuresti, au pretins si acceptat de la 33 de studenti câte 1.500 euro. Ei au "promis si garantat ca vor promova acest examen indiferent de nivelul cunostintelor de specialitate".

Procurorii DNA au aflat ca studentii de la Universitatea "Hyperion" dadeau câte 1.500 de euro pentru a trece fara problema de examenul de licenta. Oamenii legii au retinut doua persoane care intermediau darea de mita: este vorba de Nicoleta Guma, directorul Muzeului de Etnografie din Caransebes, si un student, Eugen Tacota, consilier local din Otelu Rosu, judetul Hunedoara. Tacota strângea banii, iar Nicoleta Guma îi ducea la Bucuresti si îi preda ulterior unui profesor de drept civil.

Procurorii spun ca au fost adunati aproape 50.000 de euro si ca studentii aveau lucrari de licenta identice.

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Timisoara au început, astfel, urmarirea penala fata de cei doi, pentru trafic de influenta în forma continuata. Profesoara si studentul au fost retinuti si ulterior arestati pentru 29 de zile, sustin procurorii anticoruptie.

EVZ

 

Politicienii nu se fac la Facultatea de Stiinte Politice

Un profesor din "garda noua" de la SNSPA îi sfatuieste pe viitorii studenti sa se gândeasca bine înainte de a alege o facultate.Sursa: Arhiva personala

Nicolae Toderas este asistent universitar la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Scolii Nationale de Stiinte Politice si Administrative si totodata coordonator al Centrului de Consiliere si Orientare Profesionala si foarte pasionat de ceea ce face. Nu întâmplator studentii sai l-au nominalizat pentru titlul de Profesor Bologna .

Crede ca studentii îl plac fiindca stie sa comunice cu ei, e perseverent, nu foloseste metodele clasice de evaluare. Si îi dai dreptate, vazând cât de serios vorbeste despre munca sa. Ce-ti trebuie ca sa fii student la SNSPA , ce job ti s-ar potrivi dupa ce absolvi si ce îi face pe speciali pe cei de la aceasta universitate, Nicolae Toderas povesteste într-un interviu pentru EVZ.

O facultate iesita din comun

La ce ar trebui sa se astepte un absolvent de liceu care se hotaraste sa vina la Facultatea de Stiinte politice de la SNSPA ?

Nicolae Toderas: În primul rând, acest absolvent trebuie sa se gândeasca ce vrea sa faca. Daca vrea sa se faca politician, mai bine sa intre într-un partid politic si sa se faca politician. Facultatea de Stiinte Politice nu produce politicieni, ci specialisti în analiza vietii politice si crearea de strategii pentru diversi actori politici, inclusiv produce persoane care sa gândeasca strategic si în timp privind dezvoltarea economica si sociala sau culturala a României. (...)



Exista o concurenta destul de mare mai ales în primii doi ani în care cei mai buni studenti sunt în realitate implicati si în anumite contexte extracurriculare, a­tunci dobândesc foarte multe competente din afara si ei trebuie sa stie sa le valideze în interiorul academic. (...) A sta în biblioteca si a te duce doar la cursuri, a sta la seminarii si a-ti face temele nu reprezinta întregul proces edu­ca­tional.

De ce exista aceasta groapa discrepanta între a fi absolvent de stiinte politice si a fi politician?

În primul rând, mediul politic înseamna absorbtia anumitor persoane care vin din diverse medii: inginerie, comunicare, medicina, orice altceva si e si firesc. Politica este un mediu care poate sa cuprinda orice persoana cu orice pregatire. În schimb, în domeniul analizei politice nu pot fi implicate alte persoane decât cele care au facut un program de studii, nu neaparat de licenta, de master, de doctorat, dar neaparat în domeniu.

E cu totul altceva sa studiezi viata politica, îti trebuie diverse competente, meodologice, de interpretare, ce tin de relationare interpersonala, de sitneza, astfel încât sa poti sa interpretezi mediul social.
Vorbim de domenii diferite.

Pregatirea pentru piata  muncii, din facultate

Este studentia la SNSPA diferita de cea a altor universitati?
Eu în utlimii ani am am vizitat mai multe universitati din tara si nu numai si pot sa confirm ca SNSPA are într-adevar un farmec special, aparte. Este o universitate mica, zic eu de nisa, si în cazul acesta si studentii sunt de o alta natura. Initial, când am venit eu în anii 2000 era o universitate de elita, o universitate care încearca sa formeze viitorul leadership al României si bineînteles, aceasta misiune cumva ancora studentii într-un anumit comportament. (...)

Angajatorii ne spun ca un student la SNSPA se deoasebeste fata de un student de stiinte politice sau comunicare din alta parte pentru ca, în primul rând, noi ne axam pe necesitatile de formare a pietei muncii. Chit ca avem tot felul de materii teoretice, care cica nu au nicio relevanta pe piata muncii, în realitate ele au relevanta pentru ca au foarte multe referinte referitoare la procesele politice din România, care faciliteaza ancorarea stu­den­tilor în procesul de munca.

SNSPA TE FACE MARE

De la analisti, la manageri de proiect

Dupa ce termina facultatea, spre ce se pot îndrepta pe piata muncii?

Dupa licenta, asa cum este considerat, la acest moment, studentii nu prea pot sa se afirme pe piata muncii, competentele pe care le detin ei sunt mult mai generale decât o competenta pe un anumit subiect.

Vorbim astfel de programe de master. La noi, masteratul nu este înca considerat ca fiind complementar programului de licenta, este mai degraba considerat a fi, si nu ma refer doar la SNSPA. Masteratul de obicei repeta nivelul de licenta, aceeasi materie, sunt si aceiasi profesori si cei de la master vin si critica si spun ca "mai bine nu dadeam la acest program de master, ci la altul, fiindca fac acelasi curs ca în anul întâi sau doi si la master nu fac nimic".

Aceasta este o problema a învatamântului superior din România, este valabil si pentru SNSPA, trebuie sa recunoastem acest lucru. Dar daca vorbim de adaptabilitatea la piata muncii, atunci neaparat trebuie sa vorbim si despre programe de master pentru ca ele sutn cele care definesc aceasta adaptabilitate.

Studiile de licenta, din cauza faptului ca sunt generaliste, nu face decât sa te arunce pe piata fortei de munca si ulterior sa te specializezi. Masterul te ajuta sa te specializezi si în functie de specializare sa-ti identifici nisa. Ori, în acest caz SNSPA ofera programe inovative de master.

De exemplu, în acest an Departamentul de Relatii Internationale si Integrare Europeana din cadrul SNSPA ofera doua noi programe de master. Unul dintre aceste programe se refera la o nisa destul de solicitata si anume la Evaluarea Programelor si Politicilor Publice. Acest master este primul si unicul program de acest fel din România.

Necesarul de evaluatori devine din ce în ce mai stringent, iar institutiile specializate ce implementeaza diverse politici publice practic nu vor mai putea activa în mod eficient daca nu vor angaja evaluatori specializati în domeniul politicilor aferente, asa cum precizeaza reglementarile UE. În acest caz, putem vorbi despre o absorbtie a absolventilor de suta la suta pentru acele pozitii care au legatura cu evaluarea programelor si politicilor publice.

Concret, care sunt meseriile spre care se pot îndrepta absolventii de Stiinte Politice?
Meseriile clasice ar fi analisti politici, comentatori politici, tot ceea ce înseamna analiza politicilor publice la nivel de primarii sau ONG-uri teritoriale sau centrale, lideri care activeaza în câmpul societatii civile, management de proiect, exista o plaja destul de larga de specializari.

CV DE PROFESOR

Cele patru reguli ale predarii riguroase

Competente didactice în studiile europene, politici publice, managementul proiectelor si educatie civica, la care se adauga activitatea de cercetare si studii doctorale, plus studii si analize politice, toate sunt cuprinse în CV-ul impresionant al lui Nicolae Toderas. Ceea ce îl face însa sa fie unul dintre cei mai iubiti profesori nu este scris în CV. Tânarul profesor stie prea bine care sunt punctele sale tari, patru la numar. Comunicarea sta pe primul loc.

1. COMUNICARE. "De multe ori aceasta comunicare nu trebuie identificata ca un panaceu al solutionarii tuturor diferentelor de statut, ci mai degraba ca un prilej de a intra în problematica pe care fiecare student în parte reuseste sa o dezvolte si a-l îndruma în aprofundarea acestei arii de inters", crede dascalul.

2. PERSEVERENTA. Pe locul doi sta perseverenta, iar medalia de bronz o primeste metodele sale inedite de evaluare.

3. METODELE INEDITE DE EVALUARE. "Nu pun neaparat note, notele sunt rezultatul final, ci sistem de puncte, de echivalari si în cazul acesta încerc sa impac concurenta cu fundamentarea academica", explica Nicolae Toderas.

4. VOLUNTARIAT. Al patrulea punct care crede ca le place studentilor sai este faptul ca îi încurajeaza sa faca si voluntariat în cadrul ONG-urilor de profil.

Cât costa un an de studentie

Anual, un student va plati cel putin 3.700 de lei pe cazare, mâncare, transport, carti si inerentele iesiri la terasa. Cei mai avantajati sunt cei care locuiesc cu parintii si cei ce au prins loc în camin.Sursa: EVZ

Pretul studentiei poate fi unul decent daca pretentiile sunt mici si facultatea aleasa necostisitoare, însa extrem de piperat pentru cei care doresc conditii, servicii si distractii de lux.

Un calcul amanuntit arata ca, adunând banii necesari transportului, studiului, întretinerii personale si distractiei, se ajunge la o suma anuala de 3.700 de lei. Iar aici nu se tine cont de cazare sau taxe de studiu.


Pentru tinerii care se cazeaza în camin si platesc taxe, costurile se dubleaza, iar cei ce stau cu chirie vor ajunge la cheltuieli de 15.000 de lei.

Caminul: 50-260 de lei/luna

Cei mai multi bani din bugetul unui student sunt alocati cazarii. "Pretul unui loc în camin variaza între 50 si 260 de lei pe luna, în functie de conditii: numar de locuri în camera, localizarea grupului sanitar, conexiune la internet, cablu TV, gradul de renovare", spune Cristina Ramona Fit, vicepresedinte PR al Aliantei Nationale a Organiza ti - ilor Studentesti din România.

Conform imobiliare.ro, chiria pentru o garsoniera este între 200 si 250 de euro în Bucuresti, 150 de euro în Brasov, 170-180 de euro în Cluj-Napoca, 150-200 de euro în Iasi, 150 de euro în Constanta si 120 de euro în Timisoara.

De cele mai multe ori, studentii aleg sa stea câte doi în camera, în apartamente cu doua, trei camere. Conform aceluiasi site, chiria la trei camere este în medie de 300 de euro în Bucuresti, între 200-300 de euro în Brasov, 220-250 de euro în Cluj- Napoca, 300 de euro în Constanta, 200 de euro în Iasi si 250 de euro în Timisoara.

Întretinere si abonamente

Cheltuielilor de cazare li se adauga si cele cu întretinerea. Radu Opaina, presedintele Fe deratiei Asociatiilor de Proprietari din România, estimeaza ca, vara, chiriasii unei garsoniere platesc în jur de 90 de lei, iar iarna aproape 200 de lei.

Cheltuielile pentru un apartament cu trei camere ajung la 160 de lei vara si 360 de lei pe timp de ierna.

Trebuie amintite, de asemenea, abonamentele la cablu, TV si internet, costurile acestora fiind de cel putin 35 de lei pe luna. O suma similara trebuie alocata si transportului. În Bucuresti, spre exemplu, studentii pla tesc 25 de lei lunar pentru mijloace de transport în comun de suprafata si 12,5 lei pentru abonamentul la metrou.

Un alt buget important este cel pentru mâncare. Cei care locuiesc cu parintii nu trebuie sa-si faca griji prea mari privind acest aspect, ei cheltuind minimum 150 de lei/luna pe micile gustari de la facultate, însa cei care locuiesc în camin sau cu chirie dau de cel putin trei ori mai mult. Iar pentru ca viciile costa, fumatorii trebuie sa puna deoparte, pentru tigari, 200-400 de lei lunar.


Medicinistii dau mult pe carti

La stat, taxa minima de studii este de 1.000 de lei, dar exista facultati unde aceasta e de zece ori mai mare. Spre exemplu, la Universitatea de Medicina si Farmacie, din Târgu-Mures, se platesc anual 8.000 de lei. Medicinistii au de dat aproape 2.000 de lei pe an pentru carti.

Si cei de la Drept trebuie sa cumpere carti si manuale scumpe, spre deosebire de studentii de la alte specializari, care dau anual 300-400 de lei pe carti.

Cele mai ieftine distractii: iesirile la terasa

Daca adunam produsele de igiena de care are nevoie lunar un student (sapun, sampon, detergent), ajungem la costuri minime de 70 de lei pe luna.

În studentie, se stie, distractiile sunt aproape obligatorii. Cele mai putin costisitoare sunt iesirile la o terasa, în campusuri cu preturi studentesti, iar la polul opus se afla iesirile în cluburi, unde, într-o noapte, se pot duce banii de întretinere.

Tinerii cu gusturi mai rafinate si dornici de culturalizare vor plati în jur de 50 de lei pe luna daca doresc sa vada filme la cinema, sa vizioneze o piesa de teatru si un spectacol de opera.

Pentru costuri mai mici, ei pot apela la abonamente si carduri studentesti care le faciliteaza accesul pe bani putini în institutii culturale.

STUDIU ÎN ROMÂNIA

Un student cheltuie 1.400 de lei/luna

Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din România (ANOSR) a realizat un studiu printre studenti pe care l-au numit "Cosul zilnic – Cât avem, cât ne lipseste" . Acest studiu s-a facut în 19 universitati în perioada 7-20 septembrie 2009.

"Cheltuielile au fost calculate pentru o luna, iar rezultatele chestionarului au aratat ca un student român cheltuie în medie 1.400 de lei pe luna pentru a se întretine în perioada studiilor. Aceasta suma reprezinta media cheltuielilor unui student în România în ceea ce priveste costurile de cazare, mâncare, transport, igiena personala, cheltuileli necesare procesului de învatare si bani de buzunar", detalieaza Cezar Hâj, presedintele ANOSR.

NEVOI

La ce cheltuieli sa va asteptati

Costurile fiecarui an de studentie depind de tipul de facultate pe care îl urmati, dar si de diversele hobby-uri sau vicii pe care le aveti. Va prezentam estimativ câteva dintre cheltuieli:

·   Taxa de scolarizare – între 1.200 de lei si 10.000 de lei/an;

·   Manuale – 300-2.000 de lei/an;

·   Transport – 500 de lei/an;

·   Cazare – în camin - între 50 si 260/luna, la gazda - între 200 si 500 de lei/luna, garsoniera: între 120 si 250/luna, apartament trei camere: 200-300 de euro;

·   Întretinere – camin: între 100 si 200 de lei pe luna, garsoniera: între 90 si 160 de lei, apartament trei camere: între 160 si 360 de lei (mai scump iarna);

·   Lumina – în jur de 50 de lei;

·   Cablu TV si internet – pachet de 35 de lei;

·   Mâncare – între 150 de lei/luna (pentru cei care locuiesc cu parintii) si pâna la 600 de lei/luna (pentru cei care stau cu chirie)

·   Igiena – 70 de lei/luna;

·   Tigari – 200-400 de lei pe luna;

·   Iesiri în oras - minimum 100 de lei pe luna;

·   Un film – 25 de lei;

·   O piesa de teatru - 20 de lei.

Realitatea.net

Funeriu: Circa 10.000 de oameni vor parasi sistemul de educatie din toamna

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a declarat, miercuri, la REALITATEA.NET LIVE , ca cele 15.000 de norme reduse prin ordonanta 114/2009 vor fi eliminate din luna septembrie 2010, când aproximativ 10.000 de oameni vor pleca din sistem. Niciun titular nu va fi afectat însa de aceasta decizie.

Reprezentantii Ministerului Educatiei au anuntat înca din 2009, ca în toamna acestui an, 15.000 de norme din învatamânt trebuie sa dispara. În replica, sindicatele din educatie spun ca se tem ca masurile ministerului ar putea da peste cap sistemul.

"Începând cu 1 septembrie, 4.000 de profesori titulari vor ramâne fara norma, însa nu vor fi dati afara din sistemul de educatie. Aproximativ 10.000 de oameni, care nu sunt titulari, vor pleaca din sistem din luna septembrie. Datele finale nu le cunosc înca. Numarul final de oameni care nu vor mai face parte din sistem va fi cunoscut la sfârsitul perioadei de miscare a personalului didactic, la începutul noului an scolar", a subliniat Daniel Funeriu la emisiunea REALITATEA.NET LIVE.

Cât priveste reducerea cu 25% a salariilor, aceasta masura se va aplica si în perioada vacantei de vara, a lamurit oficialul.

"Din pacate acesea sunt salariile pe care si le poate permite România astazi. Mai mult, este un mare decalaj între cei nou intrati în sistem si cei în prag de pensie. Inechitatile dintre sistemul preuniversitar si universitar au fost create de cei care ne critica astazi", a conchis Funeriu.

''Avem toleranta zero fata de actul de coruptie''

Ministerul Educatiei, Daniel Funeriu, a declarat ca rezultatele de la bacalaureat din acest an par sa fie corelate cu eforturile depuse de Minister de a avea toleranta zero fata de frauda si actele de coruptie.

"Începând cu acest bacalaureat, cuvântul ministrului Educatiei a început sa bata spaga, avem o intoleranta zero fata de actul de coruptie. Bacul de anul acesta este relevant prin continut si nefardat, bine organizat. De asemenea, tot începând din acest an, am reusit sa reducem fraudele din timpul examenului", a completat oficialul.

Mai mult, ministrul sustine ca examenul de bacalaureat din acest an a aratat ca în învatamânt este nevoie de o noua Lege a Educatiei, "care sa ofere un cadru legal pentru administrarea scolilor, profesori bine pregatiti, un curriculum mai bun".

Tot legat de legea Educatiei, Daniel Funeriu a completat ca marea lui nemultumire este faptul ca "Guvernul si Ministerul Educatiei sunt singurele care înteleg bine de ce e importanta noua Lege a Educatiei. Sper sa se organizeze o sesiune de vara parlamentara pentru a avea o noua Lege a Educatiei".

Ministerul Educatiei a subliniat ca militeaza pentru autonomia universitara, o alta schimbare pe care vrea sa o faca în sistemul de educatie. "Andrei Marga ma acuza ca politizez învatamântul superior prin propunerea mea de a acorda autonomie universitatilor. Am refuzat sa fiu profesor la o facultate, tocmai pentru a nu fi acuzat ca politizez sistemul. Mai mult, acuzatiile vin din partea unor oameni care au functii politice si care au condus institutii din România", a spus Funeriu.

Ministrul a mai spus ca implicarea politica a oamenilor din mediul academic este bine venita si ca nu a avut gândire politica atunci când a scris Legea Educatiei.

Universitatea Spiru Haret va intra în legalitate, spune ministrul Educatiei

Ministerul Educatiei, Daniel Funeriu, a anuntat ca studentii de la Universitatea Spiru Haret care au "un statut" incert vor fi reexaminati si ca programele institutiei vor fi acreditate.

"Cât priveste situatia de la Universitatea Spiru Haret, se va intra în legalitate, adica se va face acreditarea programelor. Acestea vor fi monitorizate pe o perioada de zece ani de zile, iar studentii cu statut incert vor fi reexaminati", a precizat Daniel Funeriu.

17 facultati, cu forma de învatamânt la distanta, din cadrul Universitatii Spiru Haret, au functionat ilegal pâna anul trecut. Desi nu aveau acreditare, acestea au înscris anual sute de studenti si au eliberat diplome false.

Au început înscrierile la Universitatea din Bucuresti

S-a dat startul înscrierilor la facultati. De joi, se deschid portile la Universitatea din Bucuresti.

Înscrierile la Universitatea Bucuresti au început pe 8 iulie si se vor încheia pe 15 iulie. Examenele de admitere vor avea loc în perioada 17 - 22 iulie, iar rezultatele se vor afisa pâna la data de 25 iulie.

Universitatea din Bucuresti pune la bataie  4.485 de locuri finantate de la buget si 7.777 de locuri cu taxa. Pentru tinerii de origine etnica româna din Republica Moldova, absolventi de studii liceale în România, Universitatea Bucuresti pune la dispozitie 19 locuri.

Dosarele de admitere se vor depune la secretariatele facultatilor, care vor functiona în perioada înscrierilor de luni pâna vineri între 9.00 si 14.00, iar în weekend între 9.00 si 12.00.

Universitatea din Bucuresti ofera peste 38 de domenii de licenta, cu 100 de specializari, la cele trei forme de învatamânt: ZI, FR si ID. Taxa de scolarizare pentru studentii care vor fi admisi la taxa este, de anul acesta, de 3.100 de lei pe an.

Înscrierile la examenu de admitere de la Universitatea Politehnica din Bucuresti încep pe 9 iulie si se vor încheia pe 17 iulie.

La Universitatea de Medicina "Carol Davila", absolventii de liceu se pot înscrie în intervalul 12-18 iulie.

Înscrierile la Academia de Studii Economice din Capitala se vor face în perioada 12-16 iulie.

Ministrul Educatiei declara razboi traficantilor de lucrari de licenta

Daniel Funeriu s-a aratat surprins ca niciun ministru înaintea lui nu s-a preocupat de fenomenul lucrarilor de licenta si master vândute pe internet, mai ales ca acest lucru se întâmpla de foarte multi ani.

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a declarat la videochat-ul REALITATEA.NET ca se va ocupa de traficul cu lucrari de licenta, dar si de spaga pentru obtinerea unui loc în caminele studentesti.

"Mai avem de lucru în domenii precum cel al lucrarilor de licenta si master vândute pe internet. Niciun ministru nu s-a ocupat de acest lucru, eu o voi face. Ne vom ocupa si de spaga pentru locurile în camine", a spus Funeriu.

Legat de meditatii, el a spus ca ele nu sunt o "greseala, ci o realitate a oricarei tari", amintind ca acest lucru se practica în aproape toate tarile.

"Îmi doresc sa scoatem la lumina acest fenomen si din acest motiv am prevazut în lege programul "Scoala dupa scoala". E un program foarte important si am fi putut pune în aplicare toate aceste lucruri daca nu am fi avut frânarii care sunt PSD si PNL", a declarat ministrul Educatiei.


07 iulie 2010

FSE Istanbul 2010

Adevarul

 

Gradinitele si scolile au fost luate lacontrol

 

Pentru a fi siguri ca nu se va mai pune problema ca unele unitati deînvatamânt nu corespund din punct de vedere igienico-sanitar.

Începând cu aceasta saptamâna,reprezentantii primariei, în frunte cu primarul si cei doi viceprimari, au luatla purificat gradinitele din oras pentru a vedea cum decurg lucrarile de curateniesi dezinfectie. 

„Vrem sa ne asiguram ca nu vom maiîntâmpina aceleasi probleme ca în anii trecuti si sa ne trezim ca Directia deSanatate Publica nu va da avizul de functionare. În general, probleme sunt launele scoli din localitatile limitrofe ale orasului. Gradinitele se prezintabine. Oricum, pâna la 1 septembrie, câand vom încheia controalele, toata lumeaare timp sa îsi faca curatenie, dezinfectie si dezinsectie", ne-a declaratviceprimarul Daniel Neacsu în timpul unui control la gradinita nr. 8„Licurici".

Culmea performanteiînvatamântului românesc: 9,50 la clasa, 2,40 la Bac

 

Elev la Grupul Scolar Agricol din Smeeni (Buzau), Emanuel Calin era unul dintre cei mai buni la fizica. Laproba de Bac abia a obtinut un punct în plus fata de cel din oficiu. În celputin cinci licee niciun elev nu a trecut de examenul final, în ciuda notelorbune din timpul scolii. Un esec al profesorilor – sustin inspectorii siexpertii.

La GrupulScolar Agricol din Smeeni, judetul Buzau, niciunul dintre cei 63 de candidatinu a trecut examenul. Toata lumea da vina pe toata lumea, dar rezultatul arataesecul unor greseli în lant ale sistemului de Educatie. Notele din catalogul liceenilor buzoieni arata ca cel putin unii dintre ei sunt bunisi chiar foarte buni. La finalul anului scolar, 57 de elevi, dintre care 27 lazi si 30 de seralisti, au intrat în examenul de Bacalaureat. Lor li ­s-aualaturat alti 12 elevi care nu promovasera Bac-ul în anii precedenti.

„Eu am avut media 9,50 lafizica la sfârsitul anului si Bac-ul l-am picat cu 2,40. Doamna de fizica nedadea note mari si numai pentru ca veneam la ore si eram cuminti", a spusEmanuel Calin, unul dintre candidatii care au picat. Lista cu elevi cu notemari pe parcursul anului scolar, dar care au esuat la examen este destul delunga. Georgiana Grigore este un alt exemplu: ea a avut medii anuale de 7, lamatematica si la chimie, si a picat Bacalaureatul cu 2 la ambele discipline.

Profesoara de chimie,Niculina Amarie, se apara: „Examenul la fizica, chimie si biologie e nou. Darnoua ne-a ramas tot o ora pe saptamâna în programa! Ministerul nu s-a gândit sasuplimenteze si numarul de ore. Într-o singura ora, nu aveam ce sa fac",spune profesoara Amarie.

Inspectorii: Dascalii suntvinovati!

Sefii Inspectoratului Scolararata cu degetul spre profesori si spre sefii liceului din Smeeni. „Ei suntsingurii vinovati: tin de catedre si baga elevii nepregatiti în examene. Estedoar vina scolii, în frunte cu directoarea, care nu s-a preocupat sa aibacalitate în procesul de învatamânt. Cum justifica profesorii notele elevilor dela clasa? Vom face o ancheta", anunta inspectorul scolar general FlorinaStoian.

Note pentru locul lor demunca

Pusa la zid, Tanta Bratu,directoarea liceului, acuza la rîndul sau: „Si inspectoratul este de vina,pentru ca ne-a trimis profesori necalificati. Casa nu mai vorbim ca la noi vin numai elevi slabi!"

Directoarea admite, în celedin urma ca elevii primeau note pentru ca profesorii sa-si poata pastracatedrele. „Noi luptam pentru supravietuire. Pâna în clasa a X-a, învatamântuleste obligatoriu, nu avem ce sa le facem elevilor. Iar dupa, nu îi putem lasarepetenti sau corijenti, pentru ca riscam sa fim desfiintati", a declaratTanta Bratu.

Povesti asemanatoare suntsi la un liceu din Capitala, Grupul Scolar Timpuri Noi. Niciunul dintre cei 92de candidati nu a trecut Bac-ul. De vina a fost proba de matematica, pe care aupicat-o cu 1.00 sau cu 2.00 elevi care în toti anii de liceu au luat note detrecere sau chiar bune.

„Am avut la matematica media7 în scoala. Profesorul de la clasa ne-a predat numai anumite chestii, functiade gradul 2, matricea, logaritmii. La Bac au fost însa lucruri de care nici macar nu auzisem laore", a spus Mihai Giurea, nota 1,35 la Bac , la matematica.

Tot mai multe fraudedescoperite de procurori

Un nou caz Podu Turcului aaparut la Galati ,unde doua profesoare sunt cercetate de procurorii DNA. Directoarea Liceuluiparticular "Dimitrie Cantemir", Maria Elena Onu, si un profesorevaluator, Mariana Lazanu, la Seminarul Teologic "Sf. Apostol Andrei"trebuie sa raspunda la acuzatii de luare de mita si trafic de influenta. Ele arfi primit bani de la elevi pentru a interveni pe lânga membrii comisiilor deevaluare, astfel încât candidatii sa ia note mari. Între timp, liceul spagiidin Podu Turcului, unde în anii trecuti toata lumea lua Bac-ul cu nota mare,raporteaza dupa scandal o promovabilitate de numai 13%, adica 32 de admisi din251 de candidati.

În plus, ei acuza ocorectare „la sânge" dupa arestarea directorului, adjunctei si secretareiscolii. „Am înteles ca la matematica, daca nu ajungeam la rezultatul finalcorect, nu primeam niciun punct. Majoritatea colegilor mei au picat", aexplicat Silvia Moldovan (21 de ani).

Ce se întâmpla cuprofesorii de la scolile cu note mici

Multi dintre dascalii de laliceele unde s-au luat note mici risca sa fie depunctati la evaluarea anuala,pentru ca aici conteaza si rezultatele de la examenele nationale. MinistrulEducatiei, Daniel Funeriu, a declarat ca rezultatele de la examenul dematuritate vor fi analizate în amanunt, dar ca deocamdata nu are pârghii legalepentru a-i sanctiona pe cei cu rezultate slabe: "Atunci când ai o selectiebuna a cadrelor didactice si o formare corecta a acestora, când existarecompensa, iar curricula este bine structurata, când orientarea scolara aelevilor este corecta si nu fortata, abia atunci putem cere socoteala pentrurezultatele foarte slabe".

Inspectorul scolar de la Bucuresti , Cristian

Alexandrescu, arata cadecizia privind rezultatele slabe se va lua la nivelul scolii. „Directorul trebuie sa tina cont de ce s-a întâmplat la nivelul scolii. Iarnoi, la inspectorat, vom evalua directorii", a spus Cristian Alexandrescu.

Expertul în educatie EugenPalade sustine ca, în conditiile actuale, profesorii de la scolile cu note micinu pot sa pateasca mare lucru. „Desigur, un mare semn de întrebare îl ridicaacele scoli în care niciun elev nu a obtinut media de trecere. Aici s-ar impune o investigatie din partea Agentiei Nationale de Asigurarea Calitatii în Învatamântul Preuniversitar. Trebuie luat în calcul si prestatiaprofesorilor care predau acolo", a precizat expertul. Eugen Palade maispune ca scolile cu note mici trebuie monitorizate si asistate pe termen lung.

„Este limpede ca ceva nufunctioneaza acolo, fie în modul în care se organizeaza învatarea, fie lanivelul motivatiei elevilor si a profesorilor, sau în modul în care estecondusa scoala", a mai spus Palade.Fost ministru al Educatiei, EcaterinaAndronescu sustine ca masurile trebuie luate de catre inspectorate, de la cazla caz. (Andreea Ofiteru)

Numar-record de contestatii

Rezultatele slabe de la Bacalureat au atras unnumar mare de contestatii în acest an. Pâna acum, datele ministerului arata cadoua treimi dintre centrele de examen au primit contestatii. Numarul elevilornemultumiti de rezultate se ridica la aproape 43.000, dar se estimeaza ca el arputea ajunge la aproape 60.000, dupa ce toate centrele vor da raportul. Asta înseamna ca se asteapta ca unu din trei elevi sa depuna o contestatie la Bac.

Numarul este simtitor maimare decât în anii trecuti: în 2009 au fost 17.192 de contestatii, în 2008 aufost 39.700, iar în 2007 - 36.330. Rezolvarea contestatiilorar putea creste procentul general de promovati, asa cum s-a întâmplat în aniitrecuti. Un numar-record de contestatii a fost si în Capitala, unde 8.000 deliceeni din cei 20.000 prezenti la examen vor sa li se reevalueze lucrarile.

Rezultatele de la Bac , un esec al profesorilor

Mircea Miclea, fostministru al Educatiei, puncteaza cauzele esecului de la examenul deBacalaureat 

Subiectele au fost usoare,dar corectorii au fost mai exigenti. O spun experti,fosti ministri ai Educatiei, dar si actualul responsabil, ministru DanielFuneriu. „Nu avem nevoie de masuri punitive. Trebuie sa avem o evaluare foarteexacta. Acum, când Bacalaureatul a fost organizat corect, ne putem puneîntrebari pe care nu ni le-am mai pus", a declarat Daniel Funeriu,ministrul Educatiei.

Inspectorii scolari îsiexplica rezultatele din acest an printr-o exigenta mai mare a profesorilor.„Cei mai multi dintre colegii mei nu au mai fost asa flexibili. Apoi, media afost alcatuita numai din notele de la probele scrise. Si este stiut ca notelede la probele orale ridicau mult mediile", spune Cristian Alexandrescu,inspector scolar general.

Expertii în educatie atragla rândul lor atentia ca numarul notelor mari ramâne la fel de ridicat ca înanii trecuti. „Procentele sunt mai aproape de normalitate. Cu toate acestea,elevii care au luat note cuprinse între 8 si 9 sunt în proportie de 43%, ceeace reprezinta în continuare foarte mult", a declarat Stefan Vlaston,presedintele Edu-cer.

Eugen Palade, expert îneducatie de la Centrul pentru Educatie 2000+, arata ca rezultatele modeste din acest an pot fidecriptate în mai multe feluri.„Ar putea sa fie dovada unei exigente crescutela evaluare, dar si cresterea exigentei supraveghetorilor la probelescrise", a spus Palade.

În plus, la nota finala nuau mai contribuit probele orale care mareau media generala în ultimii ani. EcaterinaAndronescu, fostul ministru al Educatiei, responsabil pentru formaBacalaureatului din acest an, arata ca numarul mare de note mici se explica înprimul rând prin absenta probelor orale, dar si a unor discipline precumsportul. „Noi vom face o analiza daca notele din timpul anului scolar suntcorelate cu mediile din timpul liceului. În functie de aceasta analiza,directorii trebuie sa stabileasca masurile pe care scoala le va lua", adeclarat Ecaterina Andronescu.

Un alt fost ministru alEducatiei, Mircea Miclea, trage concluzia: „Daca rezultatele acestea reflectarealitatea, atunci este mai degraba un dezastru al profesorilor, al modului încare se face predarea si un dezastru al scolii, în general". (AndreeaOfiteru)

152 de elevi participa la faza nationala a concursului de„Educatie rutiera – Educatie pentru Viata

ARGES. Un singur elev a luat Bac-ul la Stefanesti. De la Grupul Scolar IndustrialStefanesti au dat examen 115 de elevi, iar promovabilitatea a fost de 0,99%.

BUZAU. 18 pe loc la titularizare. Peste 900 de dascali din Buzau s-au înscris laexamenul de titularizare. Erau si mai multi candidati, dar Inspectoratul Scolara respins 90 de dosare de înscriere, pentru ca proveneau de la facultatineautorizate.

DOLJ. Pe primul locîn topul Bacalaureatului de nota 10. Cei 22 de absolventi de liceu din Craiovaau pozitionat judetul pe primul loc din tara în clasamentul notelor maxime.

GORJ. Ministerul Educatiei a achitat datoria Liceului Teologicdin Târgu-Jiu. La interventia Mitropoliei, reprezentantii autoritatilorcentrale au virat 30.000 de lei în contul scolii pentru achitarea restantelorla fabrica de mobila.

SATU MARE. Vacantaprintre jaloane. 152 de elevi din 38 de judete participa, în aceasta saptamâna,la faza nationala a concursului de „Educatie rutiera - Educatie pentruViata". Tinerii vor da teste teoretice privind regulile de circulatie, darsi practice, cum ar fi poligonul pe bicicleta.

Poveste incredibila/ Otânara voluntara de 18 ani a dat bac-ul între doua operatiuni de salvare

 

Iulia Balaban (18 ani) munceste ca voluntar la digurilede aparare ale Galatiului. Ea a plecat de la diguri doar câteva ceasuri, pentrua da bac-ul. În vreme ce galatenii chefuiesc, tinerii voluntari lucreaza pebrânci, tocmai pentru a le salva bruma de avutie celor care stau la baut.

Peste 200 de voluntariveniti din toata tara trudesc la digurile de aparare a Galatiului. Printre ei,si cei 40 de tineri, majoritatea fete, de la Romanian Rescue Association (RRA), un ONG tânar, care se vrea o alternativa la Crucea Rosie.

Dig - BAC - dig

Voluntarii RRA suntprezenti înca de vineri în zonele amenintate de Siret sau de Dunare si umplusaci cu nisip, împart mâncare muncitorilor sau pur si simplu sunt un liantîntre autoritati, având în vedere ca au o retea excelenta de statii deemisie-receptie.

La dig am gasit-o si peIulia Balaban, o fata de 18 ani îmbracata în salopeta rosie a RRA, care a fugitdin calea apelor vreme de câteva ore, doar pentru a sustine probele examenuluide Bacalaureat.

„Am sosit aici înca de joi,însa în noaptea de joi spre vineri a trebuit sa plec acasa, pentru ca trebuiasa sustin Bacalaureatul la Geografie. Imediat dupa ce am termina exemenul,m-am întors aici, pentru ca este nevoie de mine", a spus fata, absolventaa Colegiului National „Gheorghe Munteanu Murgoci"din Braila.

Tinerii în salopete rosiireprezinta o adevarata pata de culoare pe diguri.

„Toata lumea se uita la noicu ochi strâmbi. Poate pentru ca suntem dotati adecvat, poate pentru ca suntemtineri, sau poate pentru ca facem aceste gesturi pro bono. Nu as putea spune.Oricum, lumea trebuie sa se obisnuiasca si cu ideea de voluntariat, la 20 deani dupa Revolutie", a mai explicat Iulia.
Desi a sustinut BAC-ul printre saci de nisip si ape învolburate, Iulia a reusitsa obtina o nota foarte buna la examen - 9.15.

IULIA SI VOLUNTARII ÎNACTIUNE

„Parintii mei ma sustin siau încredere în mine, orice as face. În acest moment, la inundatii auparticipat zece elevi de la Murgoci", a mai povestitfata, care vrea sa urmeze cursurile facultatii de Geografie.

Puturosi si mârlani.

Brasoveanca Flori („Florisi atât", ne-a spus) RRA, are de 20 de ani si este studenta aUniversitatii „Transilvania". Spune ca cei care îsi savureaza berea nunumai ca nu pun mâna sa ajute, dar fac si glume nesarate.

„Unii ne si întreaba deunde suntem si daca nu am dori o noapte de cazare. Nu mi se pare normal caaceste lucruri sa se întâmple, mai ales ca noi suntem voluntari si am venitaici pentru a da o mâna de ajutor, nu ca sa vedem Dunarea", a spus aceasta. Voluntarii muncesc la diguri, galatenii petrec încârciumi.

În ce sute de timpvoluntari, pompieri, jandarmi, politisti sau angajati ai diverselor societaticomerciale se lupta cu fluviul dezlantuit, cârciumile din apropierea PalatuluiFluvial vând ca în vremurile bune.
Peste o mie de oameni lucrau de zor în aceasta dimineata pentru a salva ce semai putea din ramasitele unicului dig ce apara Portul si cartierul ValeaOrasului.
Veniti din toata tara, acestia umpleau de zor sacii cu nisip, scoteau apainfiltrata pe faleza, totul pentru a salva cele peste 7.000 de suflete care potramâne fara un acoperis deasupra capului.

Alaturi de militariigalateni, lucreaza la supraînaltarea digului de la Dunare 300 de jandarmi dincadrul Gruparii Mobile de Jandarmi Ploiesti si Bazei de Administrare siDeservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române si 400 de lucratoridin cadrul Inspectoratelor pentru Situatii de Urgenta ale municipiuluiBucuresti si judetelor Arges, Prahova si Dolj", a declarat Petrica Patilea,purtatorul de cuvânt al Institutiei Prefectului judetului Galati.

Inundatia, combatuta cubere!

În acest timp, unii dintrelocuitorii cartierului, în cel mai pur spirit românesc se delectau cu o bere,fix vis-a-vis de Palatul Fluvial. În momentul în care i-amîntrebat de ce nu pun mâna pe lopata, replica a de-a dreptul dura: „Da' ceva f... grija pe voi?", apoi ne-au amentat cu bataia, printreînjuraturi de mama, tata etc..

Nici în Valea Orasului,cartierul cel mai expus la inundatii, oamenii nu par sa înteleaga ca e nevoiesi de ei pentru a salva situatia.

Responsabilii Jandarmerieispun ca nu pot face nimic pentru a-i convinge pe cei ale caror case vor fiafectate sa puna mâna pe o lopata sau pe un sac. „Eu nu pot sa le ordon samunceasca decât oamenilor mei", a declarat colonel Mircea Olaru, sefulJandarmeriei Galati.
Locuitorii din Valea Orasului spun ca ei ar fi mers la dig, însa nu au fost...chemati.

„Nu ne-a chemat nimeni sapunem mâna. În plus, aici, în zona asta suntem 24 de familii, care vor fiinundate când vine Dunarea", a spus Costica Rusu, un barbat care ia ajutorsocial de la primarie, dar care-si bea tacticos berea la colt de strada, întimp ce fortele de ordine si voluntarii veniti din tara se chinuie cu sacii denisip care urmeaza sa-i protezjeze casa.

Un vecin de-al sau, pe carel-am gasit în zona strazii Moruzzi, spune ca va face tot ce îi sta în putintapentru a rupe digul în apropierea casei sale.
„Daca vine apa, eu pun mâna sa distrug digul! Pe mine oricum ma va inundaDunarea, ca am casa pe partea cealalta a digului. Au mai venit pompierii, ne-aumai scos apa din curte, dar nu cred ca o sa scapam. Macar sa simta cu totiiprin ce trecem noi", a spus Marian Voicu.

Autoritatile recunosc ca nui-au chemat la munca pe cei de la venitul minim garantat. „Sunt 700 de oameni,dar nu ne putem baza pe ei. Sunt neputinciosi. Bolnavi, prost hraniti, lenesi.Daca stam dupa ei, ne ia si dracu si apa", spune Nicusor Ciumacenco,viceprimarul Galatiului.

Conform decizieiComitetului National pentru Situatii de Urgenta, întrunit la Galati , pentru a analizaefectele debitelor mari de pe Siret, Prut si Dunare, prioritatea o reprezintaapararea municipiului Galati.

S-a dispus, astfel, construirea unui dig înalt de 1,5 m , pe o lungime de 4,5 km , cu sprijinul a 1.400de cadre militare din Ministerul Administratiei si Internelor si MinisterulApararii Nationale. Ridicarea acestuia a început înca deieri, timpul estimat pentru finalizare fiind de 36 de ore.


45 de specialisti de la „Apele Române" coordoneaza aceste lucrari simonitorizeaza punctele critice.

Capital

Sistemul privat de învatamânt pica examenul de admitere anul acesta

Cu o luna înainte de începerea examenelor de admitere,cele mai multe universitati private se asteapta la ce e mai rau. Asta, dupa unan deja extrem de greu: în unele universitati‚ un student din patru si-a strânscaietele si a renuntat la studii.

«Slabe sperante», raspunde sec Lidia Cristea, rectorul Universitatiibucurestene de Stiinte si Arte Gheorghe Cristea, întrebata ce asteptari arepentru anul universitar ce urmeaza sa înceapa. Înfiintata înca din 1990,institutia a cunoscut recent o scadere constanta a numarului de studenti, cu10%-15%. Iar în ultimul an academic, un student din sase s-a retras sau a fostexmatriculat din cauza imposibilitatii  de a achita taxele scolare. Asta, desi din 2006 încoace nivelultaxelor a ramas constant, între 450 de euro si 600 de euro, în functie defacultate.

Pe timp de criza, însa, o buna parte din studenti nu îsi mai pot permitenicio cheltuiala, iar taxele, indiferent de nivelul lor, se dovedesc a fi preamari. Este relevant, în acest sens, exemplul Universitatii Nicolae Titulescu,probabil cea mai ieftina din România, cu taxe cuprinse între 1.400 si 2.000 delei. „În ultimii doi ani, din totalul studentilor înregistrati,  am avutretrageri de pâna la 30% la studentii din anii mici si pâna la 15% la cei dinanii mari“, spune Amelia Jiglau, reprezentanta biroului de Relatii Publice dincadrul institutiei. Totusi, pentru urmatoarea sesiune de admitere, „ne asteptamla un numar de candidati suficient de mare pentru a ne completa locurile scoasela concurs“.

Cea mai mare universitate privata din România, Spiru Haret, a avut, an dean, cresteri consistente ale numarului de studenti. Prin urmare, în anuluniversitar 2008-2009, în cataloagele institutiei figurau cu 80% mai multicursanti decât în 2006-2007. Dupa sesiunea de admitere de anul trecut, însa,cifrele au luat-o razna, universitatea înregistrând o scadere de aproape 40 deprocente. Întrucât, potrivit purtatorului de cuvânt Corneliu Toader, „nu existao centralizare a numarului de studenti retrasi în ultimii doi ani“, este greude determinat în ce masura regresia a fost cauzata de problemele financiare aletinerilor sau de scandalul diplomelor în care a fost implicata institutia învara anului 2009.

În provincie, nu Banatu-i fruncea

Dupa ce a cunoscut o scadere a numaru­lui de studenti cu 25% din motive fi­nanciare,universitatea timisoreana Ti­biscus nu vede cu ochi buni nici urmatoareaperioada. „Credem ca numarul de candidati pentru admiterea din acest anuniversitar va scadea. În aceeasi masura, ne facem griji si pentru studentii pecare-i avem deja si care, la rândul lor, sunt afectati de criza“, spuneCristina Maghear, secretar-sef în cadrul institutiei.

În schimb, universitatile din Moldova merg mult mai bine. Unul din­tremotive ar putea fi costul ridicat al învatamântului cu plata de launiversitatea-etalon a acestei zone, Universitatea Alexandru Ioan Cuza dinIasi. „Universitatile de stat au marit progresiv taxele de scolarizare,ajungând în unele domenii chiar sa ne depaseasca. Si probabil ca nu se vor opriaici, pentru ca bugetul de stat nu îsi mai permite sa acopere cheltuielile caîn alti ani, si atunci vor fi nevoite sa suplimenteze taxele pentru a puteasupravietui la aceiasi parametri ca pâna acum“, explica Andrei Cucu,reprezentant al Universitatii iesene „Petre Andrei“. Spune ca, desi au existatscaderi usoare la Facultatea de Stiinte Politice si Administrative, cea deEconomie si cea de Psihologie, numarul studentilor a ramas relativ constant, înjurul a 5.000.

Într-un alt mare oras al Moldovei, Bacau, Universitatea George Bacovia arela rându-i perspective optimiste. „Noi suntem mai mici, avem circa o mie destudenti pe an. În ultimii ani am avut scaderi, dar nu serioase. Prin urmare,efectivul de cursanti este acum cu 6,5% mai mic decât în 2006. Pentru urmatoriicinci-sase ani nu ne facem probleme“, afirma rectorul Dumitru Bontas.

Credem ca numarul de candidati pentru admiterea în acestan va scadea. În aceeasi masura, ne facem griji si pentru studentii pe care-iavem deja.
Cristiana Maghear, secretar-sef, Univ. Tibiscus

37% este procentajul cu care a scazutnumarul studentilor Universitatii Spiru Haret în anul 2009-2010 fata de anulscolar anterior 

 

Curentul

 

Funeriu despreliceele fara elevi promovati la bacalaureat: Rezultatul unui sistem inadecvat

 

Ministrul Educatiei, DanielFuneriu, a cerut o analiza detaliata privind rezultatele la examenul debacalaureat cu accent pe liceele fara niciun promovat, apreciind ca acesta esterezultatul unui sistem inadecvat pe care autoritatile s-au facut pâna acum canu îl vad si pe care opozitia îl sustine.


„Nu avem nevoie de masuri punitive. Deja facem o analiza în sistem pentru adescoperi tarele pe care mai toti le stim, dar acum le vedem cuantificabil.Trebuie sa avem o evaluare foarte exacta. Acum când bacalaureatul a fostorganizat corect punem întrebari pe care nu ni le-am pus“, a declaratministrul. El a mai spus ca situatia trebuie privita în ansambu si nu ca un cazizolat. „Trebuie sa revedem modul de evaluare al profesorilor, al elevilor sichiar al scolii. Realitatea sistemului ne obliga sa avem noi abordari. Noualege nu are masuri punitive, ci de sprijin. Atunci când ai o selectie buna acadrelor didactice si o formare corecta a acestora, când exista recompensa, iarcurricula este bine structurata, când orientarea scolara a elevilor este corectasi nu fortata, abia atunci putem cere socoteala pentru rezultatele foarteslabe“, a explicat ministrul.

 

A dat o proba aBac-ului desi era corigent

 

Inspectoratul Scolar Judetean(ISJ) Bistrita-Nasaud a trimis o comisie de ancheta la Liceul „Petru Rares“ dinBeclean, dupa ce un elev corigent a participat la proba scrisa la Limba si literatura romĺna abacalaureatului, desi nu avea acest drept. Seful ISJ Bistrita-Nasaud, MihaiMuresan, a declarat, pentru Mediafax, ca directorul Liceului „Petru Rares“ dinBeclean este direct responsabil de întreaga situatie si ca va fi sanctionat,Consiliul de Administratie al inspectoratului urmĺnd sa decida sanctiunea dupace va primi raportul unei comisii de ancheta care s-a deplasat, ieri, la Beclean sa verifice situatia.Muresan a adaugat ca nu poate fi luata în considerare nota obtinuta de elev la Limba romĺna, indiferentcare ar fi aceea, iar vinovatii de aceasta situatie pot risca inclusivdesfacerea contractelor de munca.

 

Directorulscolii unde un copil s-a înecat într-o groapa din curte a scapat nesanctionat

 

Inspectoratul Scolar Judetean(ISJ) Mures a decis sa nu îi aplice nicio sanctiune directorului scolii dinCeuasu de Cĺmpie, unde un copil a murit, în luna mai, dupa ce a cazut într-ogroapa plina cu apa de lĺnga terenul de sport al institutiei de învatamĺnt.Seful ISJ Mures, Dumitru Matei, a declarat, pentru Mediafax, ca în urmacercetarii disciplinare s-a decis ca directorul scolii sa nu fie sanctionat.„În urma cercetarii, s-a conchis ca nu este vorba de nicio abateredisciplinara. Raportul de cercetare afirma ca nu se întrunesc elementelenecesare pentru a considera incidentul sanctionabil conform Codului Muncii.Directorul nu a stiut de existenta gropii si, chiar daca stia, este vorba deceva ce s-a petrecut în afara programului scolar, iar copilul eranesupravegheat“, a spus Matei. Acesta a adaugat ca directorul a primittotusi un fel de „observatie verbala“.

 

Cronica Romana

 

Sindicalistiidepun plangeri penale impotriva ministrului Educatiei

 

Presedintele Confederatiei“Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a formulat o plangere penala, ca persoana fizica,impotriva ministrului Educatiei, Daniel Funeriu, considerand ca acesta aimpiedicat ilegal greva angajatilor din invatamant, prin amenintari si emitereaunui ordin de ministru, informeaza Mediafax. Bogdan Hossu a formulat aceastaplangere, considerandu-se ca ministrul a comis mai multe infractiuni prevazutesi pedepsite de lege, se arata intr-un comunicat de marti al confederatiei. “Inplangerea penala se aduc argumente care sustin faptul ca Daniel Funeriu aincalcat Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, inconditiile in care, prin amenintare, violenta ori prin folosirea de mijloacefrauduloase, a incalcat exercitarea drepturilor si libertatilor cetateanului,precum si argumente din care rezulta incalcarea, de catre ministru, a articolul246 din Codul penal, referitor la «fapta functionarului public, care, inexercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un actori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o vatamareintereselor legale ale unei persoane»”, potrivit comunicatului. Plangerea esteurmarea faptului ca ministrul Daniel Funeriu a impiedicat, prin emitereanelegala a unui ordin, exercitarea la data de 31 mai, a dreptului la greva almai multor profesori, cetateni romani, sustine Hossu. “Ministrul a emis Odinul3979/2010 prin care a impiedicat exercitarea dreptului la greva al profesorilorcare, la data emiterii ordinului, erau numiti in comisiile de examen si-siexprimasera deja adeziunea la greva. Ordinul ministrului a fost sustinut si deo serie de declaratii publice ale acestuia care au fost difuzate demass-media”, potrivit sursei citate.
Secretarul general al FSLI, Liviu Pop, a depus, la inceputul lunii iunie, oplangere penala impotriva ministrului Educatiei, Daniel Funeriu, pe motiv caacesta a dat un ordin de schimbare a membrilor comisiilor de Bacalureat, desiatributii in acest sens are doar secretarul de stat, nu si ministrul. “Sunt sanseca unele comisii sa fie ilegale, deoarece ministrul a dat un ordin prin care aschimbat unii membri ai acestor comisii si daca justitia declara aceste comisiiilegale, Bacalaureatul se va repeta”, declara Liviu Pop. Ministrul DanielFuneriu a semnat un ordin de modificare a calendarului Bacalaureatului, inscopul evitarii eventualelor probleme care ar fi putut aparea din cauza greveicadrelor didactice implicate in examen. Astfel, proba la limba straina de la Bacalaureat a putut fisustinuta pana in 25 iunie.

 

COTIDIANUL

 

Funeriu ia banii pentru taberelestudentilor si îi da sinistratilor

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, sustine ca sepot lua bani de la acest minister pentru a-i ajuta pe oamenii din zoneleafectate de inundatii.

"În cadrul bugetului Educatiei, acolo undeavem spatiu bugetar, putem sa ne gândim la canalizarea sumelor de bani, deexemplu, care le avem pentru tabere studentesti înspre alt tip de actiuni carepot sa-i ajute pe cei care au nevoie. Într-adevar, Educatia poate sa faca un efortsi am facut acest efort în conditiile inundatiilor. Am dat, asa cum stiti,consemn tuturor inspectorilor generali sa asigure cazarea în spatiile dininternate si camine si cantine", a declarat ministrul Educatiei, DanielFuneriu, potrivit realitatea.net.

De cealalta parte, studentii sunt nemultumiti ca nuvor mai merge în tabere. Ei avertizeaza ca vor relua protestele atunci când seîntorc din vacanta de vara.

"Cu siguranta, ministerul a întârziat acestetabere ori pentru a nu le mai da deloc si banii sa fie pastrati în contulministerului. Tabere nu au ajuns la studenti, nu stim daca vor ajunge, însa laînceputul anului universitar, daca domnul ministru va mai fi ministru pânaatunci, cu siguranta îi vom pregati o surpriza si-l vom vizita în fata ministeruluicum am mai facut si de atâtea ori", spune presedintele Uniunii Nationale aStudentilor din România, Ionut Poenaru.

Doua profesoare din Galati,cercetate de DNA pentru luare de mita

Directoarea unui liceu din Galati si o altaprofesoara sunt cercetate pentru luare de mita la examenul de bacalaureat dinacest an.

Procurorii DNA Galati le cerceteaza pe Maria ElenaOnu, director la Liceul particular "Dimitrie Cantemir" din Galati, si pe Mariana Lazanu,profesor evaluator la centrul de examen Seminarul Teologic "Sf. ApostolAndrei" din Galati, pentru luare de mita în timpul examenului debacalaureat, anunta DNA.

Cele doua profesoare sunt cercetate si pentrutrafic de influenta, iar Mariana Lazanu este acuzata si de dare de mita. Dinordonanta de punere în miscare a actiunii penale rezulta ca, în perioadasesiunii de bacalaureat iunie - iulie 2010, Maria Elena Onu, în calitate dedirector al Liceului particular "Dimitrie Cantemir" Galati, "înbaza unei întelegeri prealabile, în mod repetat a pretins si a primit mai multesume de bani de la elevii ce urmau sa sustina examenul în cadrul centrului deexaminare de la Seminarul Teologic "Sf. Apostol Andrei"Galati", sustin procurorii.

Banii au fost luati de la elevi sau de la parintiiacestora, pentru a interveni pe lânga alti profesori, care la rândul lor sainfluenteze membrii comisiilor de evaluare. Elevii care plateau banii erauasigurati ca vor promova "în mod fraudulos" examenul de bacalaureat.La data de 5 iulie 2010, procurorii anticoruptie au dispus retinerea celor douapentru 24 de ore, iar pe 6 iulie 2010 Tribunalul Galati i-a impus Mariei ElenaOnu sa nu paraseasca tara, iar Marianei Lazanu, sa nu paraseasca localitatea.

EVZ

Spaga la BAC 2010: profesori retinutide DNA

Directorul Liceului particular "Dimitrie Cantemir", Maria ElenaOnu, si un profesor evaluator la Seminarul Teologic "Sf. ApostolAndrei", Mariana Lazanu, ambele din Galati, sunt cercetate pentru ca aucerut bani de la elevi ca sa-i treaca examenul de bacalaureat, relateazaMediafax.

Sursa: RAZVAN VALCANEANTU

Profesoarele aufost retinute, ieri, de procurorii anticoruptie pentru luare de mita, trafic deinfluenta si dare de mita, toate în forma continuata.

În perioadasesiunii de bacalaureat iunie - iulie 2010, inculpata Onu Maria Elena, încalitate de director al Liceului particular "Dimitrie Cantemir" dinGalati, în baza unei întelegeri prealabile, în mod repetat a pretins si aprimit mai multe sume de bani de la elevii ce urmau sa sustina examenul debacalaureat în cadrul centrului de examinare de la Seminarul Teologic "Sf. Apostol Andrei” Galati, sau de la parintii acestora, pentru ainterveni pe lânga alti profesori, care la rândul lor sa influenteze membriicomisiilor de evaluare, noteaza aceeasi sursa.

Onu Maria Elenai-ar fi oferit sume de bani inculpatei Lazanu Mariana, profesor evaluator ladisciplina limba si literatura româna ca sa noteze lucrarile elevilor pentrucare s-au facut interventii cu note de trecere sau note mai mari, cât si pentrua interveni pe lânga alti profesori evaluatori, în acelasi scop.

Ieri,procurorii anticoruptie au dispus retinerea celor doua profesoare pentru 24 deore.

Azi, TribunalulGalati a decis sa le puna în libertate. POnu Maria Elena nu are voie saparaseasca tara, iar Lazanu Mariana localitatea.

Procurorii DNAvor declara recurs fata de aceasta hotarâre.

Daniel Funeriu, în vizorulprocurorilor

Ministrul educatiei, Daniel Funeriu, a intrat în vizorul procurorilor dupace presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a depus o plângere penala împotriva sa.

Liderulsindical îl acuza pe Funeriu de nerespectarea legii privind responsabilitateaministeriala, "în conditiile în care, prin amenintare, violenta ori prinfolosirea de mijloace frauduloase", ar fi încalcat exercitarea drepturilorsi libertatilor cetatenilor.

Concret, Hossu sustine ca ministrul a emis un ordin prin care le-a îngraditdreptul la greva generala din 31 mai profesorilor care fusesera numiti încomisiile de examinare la Bac.

PUTEREA

 

Directoare de liceu si un profesor, retinuti

 

ElenaMaria Onu, director al liceului particular “Dimitrie Cantemir” din Galati, siMariana Lazanu, profesor evaluator în cadrul centrului de examen SeminarulTeologic “Sfântul Apostol Andrei” din Galati, au fost retinute, ieridupa-amiaza, de procurorii anticoruptie, fiind acuzate de trafic de influentasi dare de  mita, respectiv luare de mita, trafic de influenta si dare demita, toate în forma continuata. Potrivit anchetatorilor, în perioada sesiunii de bacalaureat iunie-iulie 2010, Elana Maria Onu, în baza uneiîntelegeri prealabile, în mod repetat a pretins si a primit mai multe sume debani de la elevii ce urmau sa sustina examenul de bacalaureat în cadrulcentrului de examinare de la Seminarul Teologic „Sf. Apostol Andrei” Galati,sau de la parintii acestora, pentru a interveni pe lânga alti profesori, care,la rândul lor, sa influenteze membrii comisiilor de evaluare, în scopul de afacilita promovarea în mod fraudulos a examenului de bacalaureat de catreelevii pentru care s-au facut interventii.

În acest sens,Maria Elena Onu a oferit diferite sume de bani Marianei Lazanu, profesorevaluator la disciplina limba si literatura româna în cadrul acestui centru deexamen, pentru a nota lucrarile elevilor pentru care s-au facut interventii cunote de trecere sau note mai mari, cât si pentru a interveni pe lânga altiprofesori evaluatori, în acelasi scop.
Celor doua femei li s-au adus la cunostinta acuzatiile, iar ladata de 5 iulie 2010, procurorii anticoruptie au dispus retinerea acestora pe operioada de 24 de ore. Ieri, Tribunalul Galati a hotarât luarea masuriipreventive a obligarii de a nu parasi tara fata de inculpata Onu Maria Elena,iar fata de inculpata Lazanu Mariana luarea masurii obligarii de a nu parasilocalitatea.

Realitatea.net

 

În Capitala s-au depus cu 3.000 de contestatii mai multe decât în 2009, la Bac

 

Bacalaureatul de anul acesta a înregistrat cel mai mic procent depromovabilitate din ultimii ani, de 67,2%. Aproape o treime dintre absolventiide liceu din toata tara n-au reusit sa obtina nota de trecere. În Capitalaexista un liceu în care niciun elev nu a luat Bacul. De aceea, numarulcontestatiilor este si el mai mare fata de anii trecuti.

Examenul de bacalaureat de anul acesta le-a datmari batai de cap abolventilor, dar si profesorilor care le-au corectatlucrarile. Munca profesorilor nu s-a încheiat înca.

Doar înCapitala s-au depus 8.256 de contestatii, cu aproape 3.000 mai multe decât anultrecut. Acest lucru se explica si prin faptul ca peste 40 %dintre elevii bucuresteni nu au obtinut nota de trecere.

Au existat chiar si situatii speciale. La Grupul Scolar Industrial Timpuri Noi din sectorul 3niciunul dintre cei 92 de elevi înscrisi la Bacalaureat nu areusit sa promoveze examenul. Rezultate dezastruoase s-auînregistrat si la Grupul Scolar de Arte si Meserii "DimitriePaciurea" unde un singur elev a trecut Bacul.

Dupa afisarea primelor rezultate reiese ca numarulelevilor care au promovat examenul de bacalaureat este cu 12 procente mai micdecât în 2009. Anul acesta, în 10 judetedin tara, jumatate dintre elevi nu au obtinut nota minina 6.

Cele mai slabe rezultate s-auînregistrat în Ilfov, Ialomita , Calarasi, Galati si Dâmbovita. Înplus, anul acesta, unu din zece elevi înscrisi la Bac a lipsit de la examen, iar244 au fost prinsi copiind si au fost exclusi.

Printre judetelecu promovabilitate mare se numaraSuceava, Bihor, Hunedoara, Neamt si Arad.

Indemnizatiile profesorilor pentruconcediu de odihna, reduse cu 25%

Profesorii vor primi indemnzatii de concediu reduse cu 25%. Sindicatele dineducatie spun ca aceasta taiere se face retroactiv, deoarece majoritateaprofesorilor a intrat în vacanta înca din 15 iunie.

Profesorii, care nu au apucat sa fie platiti înluna iunie pe concediul de vara, vor primi în aceasta luna indemnizatii reduse.

De exemplu, un profesor de gradul I cu un salariude aproximativ 1300 de lei, ar trebui sa primeasca aproape 4000 de lei în mânapentru trei luni de concediu, asa cum prevede Codul muncii. Dar luna aceasta vaprimi doar doua treimi.

Sindicalistii au facut solicitari catre scoli siMinisterul Educatiei ca aceste taieri sa nu se puna în aplicare. În schimb,reprezentantii ministerului educatiei ridica din umeri, nestiind daca acestedrepturi vor fi diminuate sau nu. Ei au cerut Ministerului de Finante lamuri cuprivire la aceste drepturi, urmând ca miercuri sa primeasca un raspuns oficial.

Însa reprezentantii Ministerului Finante auprecizat ca profesorii nu vor face exceptie. Indemnizatia lor va fi redusa lafel ca toate celelalte indemnizatii ale bugetarilor.

Elevi cu media 3 au fost admisi la liceu, în acest an

 

Se poate intra la liceu cu orice medie. Chiar si sub cinci. Scolileprofesionale si cele de ucenici au fost desfiintate, iar acum, chiar si eleviicu medii sub cinci pot intra la liceu. La Târgu Jiu , ultimul elev intrat la Grupul Scolar deTransporturi auto are media 3,67.

Romeo Berca locuieste în satul Cartiu, din comunaTurcinesti si provine dintr-o familie cu noua copii. Atât lui cât siparintilor înca nu le vine sa creada ca a fost admis la liceu.

Baiatul a fost admis la Grupul Scolar de Transporturi Auto "Traian Vuia" din Târgu-Jiu, laspecializarea "Mecanica". Potrivit reprezentantilor liceului,situatia este normala dupa noile norme de admitere la liceu.

"Înainte aveau posibilitatea sa mearga lascoala de arte si meserii sau la ucenici, acum nu mai exista nici ucenici niciarte si meserii, este normal ca el sa ocupe ceea ce ramâne liber pâna la medialui", spune Gabriela Stanciu, director adjunct Grup Scolar "TraianVuia".

Anul trecut mediile de intrare la liceu, au fost înmedie, cu un punct mai mari decât cele de anul acesta. Cu asa elevi înliceu, nici nu e de mirare ca rezultatele de la bacalaureat sunt dezastruoase.În Gorj, procentul de promovabilitate de anul acesta este sub 54%.

"Acesti copii stim prea bine ca au venit peaceasta ruta, fara capacitate, fara sa fi promovat testele nationale si atuncie normal ca nivelul de pregatire sa fie mai redus", a declarat CameliaBibere, inspector scolar.

În judetul Gorj, în total, 19 elevi au reusit saintre la liceu, desi aveau medii sub cinci.

Omul de încredere al lui Boc, CatalinBaba, va fi platit cu ora de UBB

Catalin Baba si alti profesori de la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, care au plecat în diverse functiipublice în ministere, vor fi platiti cu ora. Hotarârea afost adoptata de Consiliul de Administratie al Universitatii.

Consiliul de Administratie al UniversitatiiBabes-Bolyai a decis sa nu le mai plateasca salarii întregi profesorilor caresunt mai mult plecati. Printre acestia se afla si omulde încredere al premierului Emil Boc, Catalin Baba. "Sunt persoane aflateîn diverse functii care vin la Universitate si îsi tin orele sâmbata sau duminica, dar carenu îsi îndeplinesc toate sarcinile pe care le au. Nu fac cercetare sau alteactivitati care intra în sarcina unui profesor, dar încaseaza salariul întregla finalul fiecarei luni. Domnul Baba a ramas cu orele si din câte stiu eu sile tine sîmbata sau duminica. Nu este normal sa ramâna situatia asa, adica launii le tai salariile si la altii le dai salarii duble. Cei care nu vin vor fiplatiti cu ora pâna în momentul în care vor reveni la Universitate ", adeclarat pentru stiridecluj.roprorectorul Nicolae Bocsan.

Într-un comunicat al Consiliului de Administratieal UBB Cluj se arata ca unii profesori au ajuns sa apeleze la diverse tertipuripentru a-si încasa salariile întregi. "Unele dintre aceste persoane recurgla falsificarea situatiilor trimitându-si rude necalificate sa sustina ore, înlocul lor. Unele dintre aceste persoane au prestatie stiintifica subminimul cerut de postul universitar pe care il ocupa".


06 iulie 2010

Adevarul

 

BAC 2010: Examen fara nota 10 în Capitala si în Ilfov

Niciunelev din Bucuresti si din judetul Ilfov nu a reusit sa obtina mediamaxima la examenul de Bacalaureat, în timp ce în tara absolventii deliceu au luat 131 de medii de 10, potrivit rezultatelor finale aleexamenului.

 ÎnCapitala, doar  58,92% din cei circa 22.000 absolventi de liceu aupromovat examenul înainte de contestatii. Aceasta este cea mai micarata de promovabilitate de dupa Revolutie, potrivit reprezentantilordin Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB). Oficialiidin ISMB explica situatia prin faptul ca anul acesta s-au luat încalcul doar examenele scrise, nu si cele orale unde de regula seobtineau note mai mari.

Cea mai mare medie, 9,99

PotrivitMinisterului Educatiei, din statistica de pâna la ora 12.00, niciuncandidat din Capitala si din Ilfov nu a obtinut media 10 la examenul deBacalaureat.
 Cea mai mare medie, 9.99, a fost obtinuta de unelev de la Liceului Teoretic „Jean Monnet“. În topul liceelor cu ceamai mare medie la Bacalaureat se afla si Colegiul National „IuliaHasdeu“, cu media 9,96, Colegiul National „Sfântul Sava“ cu 9,95 siColegiul National „Tudor Vianu“ cu 9.93. Doar trei licee din Capitalaau avut promovabilitate de 100%. Este vorba despre Colegiile Nationale„Gheorghe Lazar“, „Mihai Viteazul“ si „Gheorghe Sincai“.

Înjudetul Ilfov, 67% din cei 2005 elevi prezenti la Bac au promovatexamenul. Au predominat însa notele între 6 si 6.99, un numar de 699 deelevi reusind sa promoveze cu aceasta medie, în timp ce medii între 9si 9,99 au obtinut doar 20 de liceeni. „Nu sunt mari diferente în ceeace priveste promovabilitatea fata de anul trecut. Anul acesta au fostsi mai putine tentative de fraudare a examenului. Am avut doar cincicopii eliminati din Bacalaureat“, a spus Rada Dumitru, purtatorul decuvânt al Inspectoratului Scolar Ilfov.

Absolventii de liceu pot primi sase luni ajutor de somaj

Dacaai peste 16 ani si ai terminat liceul poti primi timp de sase luni dezile un ajutor de somaj în valoare de 255 de lei, potrivit AgentieiMunicipale de Ocupare Bucuresti (AMOFM).

"Însituatia în care absolventul se încadreaza în cursul celor 60 de zile,pe o perioada mai mare de 12 luni, cu program normal de lucru,beneficiaza de o prima de 425 lei", se arata în comunicatul AMOFM. 

Absolventiipot beneficia de acest drept chiar daca între timp s-au angajat cuprogram normal de lucru, pe o perioada de cel putin un an de zile.

Absolventiiau nevoie, pentru înregistrarea la agentiile de ocupare, de act deidentitate, act de studiu sau adeverinta din care sa rezulte dataabsolvirii, certificat nastere, certificat casatorie sau de divort -daca este cazul - (toate în copie si original) si adeverinta de lamedicul de familie cu mentiunea "apt munca" sau "apt munca cuurmatoarele restrictii".

Azi

Jale mare la Bacalaureat

Cel mai slab procent de promovabilitate din ultimul deceniu: 67,4%

Doar 58,92% dintre absolventii de liceu care au dat Bacalaureatul în Capitala au trecut examenul.

Promovabilitateala examenul de bacalaureat din Bucuresti a fost în 2010 cu 17,18procente mai mica decât anul trecut, astfel ca numai 6 din 10 dintrecandidatii bucuresteni prezenti la test au obtinut medie de promovare,respectiv minimum sase, potrivit statisticilor provizorii aleMinisterului Educatiei. La nivel national, promovabilitatea este ceamai slaba din ultimii 10 ani: 67,4 %. Solutionarea contestatiilor esteprevazuta în perioada 6 – 7 iulie, iar afisarea rezultatelor finale areca termen limita data de 8 iulie. De exemplu, peste 1.700 de candidatidin Timis au depus contestatii dupa primirea rezultatelor. Rezultateleexamenului de Bacalaureat i-au socat pe tinerii timiseni care seasteptau la note mult mai mari. Acest lucru este evidentiat din faptulca peste 430 dintre absolventi au contestat rezultatul de la examenulde limba si literatura româna. Peste 200 dintre ei s-au asteptat la unrezultat mai mare la matematica. Anul acesta s-au înscris la examenulde Bacalaureat 217.227 de absolventi de clasa a XII-a, care au sustinutprobele în 630 de centre de examinare. Examenul de Bacalaureat aînceput pe 15 februarie cu evaluarea competentelor lingvistice decomunicare orala în limba si literatura româna (proba A). În intervalul19 – 29 aprilie a avut loc evaluarea competentelor digitale – proba D,iar între 31 mai – 4 iunie evaluarea competentelor lingvistice într-olimba moderna – proba C. Luni, 28 iunie, absolventii de liceu ausustinut proba scrisa a examenului de Bacalaureat, iar marti, 29 iunie,elevii de la scolile cu predare în limbile minoritatilor nationale ausustinut proba de limba materna. În zilele de 30 iunie si 2 iulie, s-audesfasurat proba obligatorie a profilului si proba la alegere din ariacurriculara corespunzatoare specializarii.

 

 

Curentul

 

Prinsi cu examene de Bac în sac

 

Acumvreo cinci ani, înca mai predam „Textul jurnalistic“ la universitatea„Al. I. Cuza“ din Iasi. Ceea ce ma izbea mai tare decât ar fi facut-ode pilda un tren „Intercity“ era cultura studentilor, de cele mai multeori mai jos de genunchiul broastei-testoase. Le vorbeam, bunaoara,juma’ de ceas cu înflacarare despre Steinbeck, pâna sa îmi dau seama cadoar unul din 20 de studiosi auzise de Steinbeck, dar si ala credea canumele apartinea unui regizor de la Hollywood.


Într-untârziu, m-am prins ca întreaga responsabilitate revine sistemului deselectare în anul întâi de studii. Trierea la admitere facându-se nu înurma unor examene care ar fi cerut o pregatire temeinica, ci pe baza dedosar, intrau la facultate doar cei cu note la Bac aproape de maxim.Iar aici toti studentii loviti de incultura excelau, numai pentru cafamiliile lor stiusera sa fie atenti cu profesorii. În fata unoradintre ei - fii si fiice de mari proxeneti politici si economici -cadrele didactice erau în stare sa faca tumbe si alte giumbuslucuri,mai frumoase ca focile dresate, numai sa fie clientii multamiti.
Deaceea, pentru mine n-a fost nicio surpriza depistarea celor doidirectori de la liceul din Podu Turcului prinsi cu examenele de Bac însac. Daca factorii de investigatie ar manifesta mai multa straduinta,ar descoperi batalioane întregi de alti directori si de profi de rândcare comit acelasi soi de negot.


Daca stapânul e zgârcit, sluga-i hoata. Daca lefurile din învatamânt sunt mici, slujbasii trebuie cumva sa o scoata la capat.
Banul sa iasa, nu conteaza cum.
În discutie, mai intervine un aspect; minor, probabil.
Astfel,eu cred ca ori de câte ori unui absolvent pilos de liceu i semasluieste viitorul, un altul - fara pile, fara bani de pus profilor înplic - se frânge de durere. Un altul plânge si suspina pentru ca i s-afurat fara rusine locul meritat în organigrama acestei planete, care seînvârte atâta de ciudat.
Eu cred ca si din cauza asta geme tara noastra de tâmpiti sus-pusi: fiindca profii îi obisnuiesc de fragezi pe elevi cu necinstea.
De aia avem justitia pe care o avem, de aia avem presa pe care o avem.

 

Promovabilitatea de la Bac reflecta „toleranta zero“ la frauda

 

„Promovabilitateala bacaluareat, înainte de contestatii, este de 67,4%, cu 12,5% maiputin decĺt anul trecut, iar rezultatele reflecta, în sfĺrsit,toleranta zero fata de frauda si realitatea din sistem. Dacapromovabilitatea este mai slaba decĺt în 2009, aceasta cred cadovedeste ca avem un bacalaureat normal, relevant“, a declarat, ieri,ministrul Educatiei, Daniel Funeriu. Lanivel national au fost 131 de note de 10.00, 14,74% dintre elevi auavut note între 9.00 si 10, 28,3% între 8.00 si 9.00, 30,8% între 7.00si 8.00, 25,7% între 6.00 si 7.00, 20% între 5.00 si 6.00, 24.000 deelevi au lipsit, iar 235 au fost eliminati. În topul judetelor cu celemai bune medii sunt Suceava, Caras-Severin cu aproximativ 87% grad depromovabilitate, Arad, Bihor, Hunedoara cu peste 85%, cele mai slaberezultate fiind înregistrate în Ialomita, Calarasi, Dĺmbovita siBrasov, între 45 si 55%. Cele mai multe note de zece la bacalaureat aufost înregistrate în judetele Cluj, Dolj si Iasi. Funeriu a adaugat casi pentru 2011 se va pastra acelasi sistem de organizare abacalaureatului.
ÎnCapitala, promovabilitatea la Bac a fost cu 17,18% mai mica decĺt anultrecut, astfel ca numai 58,92% dintre candidatii prezenti la test auobtinut medii de promovare. În doua licee din municipiul SfĺntuGheorghe, judetul Covasna, niciun elev nu a promovat examenul. Înjudetul Vaslui, candidatii nemultumiti de rezultatele obtinute au depus1.500 de contestatii, în judetul Mures - 1.500, în judetul Suceava -2.000, în judetul Cluj - 2.000.

 

Peste 200 de locuri neocupate în liceele salajene

 

Peste230 de locuri au ramas neocupate în liceele din Salaj, în urmarepartizarii computerizate a absolventilor de gimnaziu, cele mai multelocuri fiind la Grupul Scolar „Voievodul Gelu“ din Zalau, majoritateala specializarea Protectia Mediului. Inspectorul scolar general alInspectoratului Scolar Judetean Salaj, Ioan Abrudan, a declarat, pentruMediafax, ca din totalul de 2.187 de elevi repartizati în clasa a IX-aîn liceele salajene 63 sunt din alte judete. Abrudana spus ca, în acest an, mediile de admitere în licee au fost mult maimari decĺt anul trecut. Cea mai mare nota de admitere a fost 9,99 siapartine unei absolvente a Scolii Gimnaziale „Simion Barnutiu“ dinZalau care a optat pentru Colegiul National „Silvania“ din acelasi oras.

 

Cronica Romana

 

Bistrita-Nasaud: Peste 1.200 de contestatii la Bacalaureat


Eleviibistriteni nemultumiti de notele obtinute la examenul de Bacalaureat audepus 1.236 de contestatii, cele mai multe la Limba si literaturaromana si la Matematica , potrivit datelor comunicate Agerpres deinspectorul scolar general Mihai Muresan. Cele mai multe nemultumiri auaparut la Limba si literatura romana, unde s-au depus 448 decontestatii, Matematica, cu 423 de contestatii, Biologie, cu 176 decontestatii, Fizica, cu 96 de contestatii, si Geografie, cu 42contestatii. S-a cerut, de asemenea, recorectarea unor lucrari laChimie , Istorie, Informatica, Limba maghiara, Economie, Logica siFilosofie. In judetul Bistrita-Nasaud, gradul de promovare a examenuluide Bacalaureat a fost de 58,9%, dintre cei 3.056 de candidati prezentidoar 1.800 fiind declarati promovati. Un singur elev a reusit sa obtinamedia 10, in timp ce aproape 1.200 de candidati au luat note intre 6,00si 7,99. Rezultatele in urma contestatiilor vor fi afisate pe 8 iulie.

 

DILEMA VECHE

Cu profesorul la control

Criteriilede performanta pentru evaluarea cadrelor didactice din învatamîntulpreuniversitar, publicate în Monitorul Oficial în 2009, dau masuraclaritatii si eficientei lor înca din primul paragraf, cel care descriescopul pe care-l are conceperea lor: „Prezenta propunere de criteriivizeaza cresterea calitatii educatiei prin stabilirea clara aresponsabilitatii cadrului didactic, atît din perspectiva calitatii,cît si din cea a iminentei descentralizari a sistemului de învatamînt.“Este vorba, deci, pe de o parte, despre o crestere a calitatii dinperspectiva calitatii, logic nu? Pe de alta parte, sa ne fie clar ca,daca pîna acum, într-un sistem de învatamînt centralizat, profesorultrebuia privit ca un mic iresponsabil, care se ascundea dupa fusteleministerelor, acum, odata cu „iminenta descentralizare“, se va maturizasi va fi capabil sa suporte consecintele propriilor fapte. Dar satrecem la procedura de evaluare: mai întîi, cadrul didactic îsi va faceautoevaluarea, completînd o fisa care contine 38 de itemi. Urmeaza„evaluarea colegiala“, care este facuta, conform normelor descrise îndocument, de seful direct, prin completarea aceleiasi fise, sievaluarea facuta de directorul unitatii. Asadar, masurat si cîntarit detrei ori, profesorul se prezinta în fata Consiliului de Administratieal scolii, unde are loc un interviu. Daca sînt diferente între celetrei evaluari, cei implicati trebuie sa aduca dovezi în sprijinulafirmatiilor lor. Lipsesc doar juratii, martorii si detectiviiparticulari. 

Pentrufiecare dintre cele 38 de criterii de evaluare îndeplinit, profesorulprimeste puncte. E greu de ghicit însa care sînt normele dupa care s-afacut acest punctaj: de ce, de pilda, pentru „Respectarea tuturorprevederilor legale privind drepturile copilului si drepturile omului“primeste 1 punct, iar pentru „Acordarea unui respect egal tuturoreducabililor (sic!) indiferent de mediul de provenienta, capacitatea deînvatare si rezultatele obtinute“ primeste 2 puncte. (Cel caruiaprofesorul îi preda are statutul de „scolar“, „elev“, nu de „educabil“,care înseamna doar cineva care poate fi educat si implica si existentaunei categorii de „ineducabili“.) De ce „Participarea la activitatilemetodice si stiintifice stabilite la nivel de catedra, unitate deînvatamînt, localitate“, activitate notata cu 3 puncte, este mai putinimportanta decît „Participarea la programele de formare obligatoriistabilite la nivel national sau local“, notata cu 5 puncte? 

Descriereacriteriilor de performanta e plina de clisee, fraze pompoase, exprimariechivoce sau eronate, alaturari dubioase de cuvinte. Astfel, ca saprimeasca nota mare la evaluare, dascalul trebuie sa îndeplineascaastfel de obiective: „Adaptarea limbajului la nivelul achizitiiloranterioare ale educabililor“, „Utilizarea experientei individuale si aachizitiilor anterioare de învatare ale educabililor“, „Realizarea deactivitati extracurriculare care contribuie direct la atingereaobiectivelor curriculare, ale dezvoltarii personale, institutionale sicomunitare sau a celor propuse de beneficiarii de educatie“, precum si„Realizarea/Participarea la programe/activitati în spiritul integrariisi solidaritatii europene“. 

Dardespre evaluarea profesorilor voi mai scrie si în numarul viitor.Deocamdata, vreau doar sa remarc faptul ca pe forumul cadrelordidactice de pe site-ul Ministerului Educatiei nu se plînge nimeni defisa de evaluare. Dupa discutiile pe care le poarta acolo, dascalii parmai curînd preocupati de felul în care fisa poate fi procurata si demodul în care trebuie completata.   

Maria Iordanescu este psiholog. 

EVZ

Curiozitatile BAC 2010. 22 de zece la rezultatele dinn Dolj!

Doar 67,4% dintre elevii care au sustinut BAC 2010 au promovat examenul, cu aproape 12% mai putini decât anul trecut. Daca, în unele licee, niciun candidat nu a promovat, în altele s-au luat numeroase medii de 10.Sursa: VLAD STANESCU

22 de 10 în Dolj. Cele mai multe medii de zece la BAC 2010, 22, au fost acordate în judetul Dolj. "Premiantul" judetului este Colegiul National "Carol I", cu 11 medii de zece.

NICIUN PROMOVAT.Niciunul dintre cei 92 de elevi înscrisi la bacalaureat la GrupulScolar Industrial Timpuri Noi, din sectorul 3, nu a reusit sa promovezeexamenul.

CEL MAI BUN ELEV , DE 6,01. La GrupulScolar Filipestii de Padure, din judetul Prahova, un singur elev apromovat BAC 2010. Cu mare noroc: eleva a avut media finala 6,01, sasefiind media minima de promovare. Eleva picase examenul într-o sesiuneanterioara.

GHINION: 5,96. Ramânemîn Prahova si avem un nou liceu în care niciun elev nu a promovat. Ceamai mare medie de la Grupul Scolar de Arte si Meserii a Cooperatiei"Spiru Haret", din Ploiesti, a fost 5,96, cu patru sutimi sub mediaminima de promovare. De fapt, cu trei, deoarece regulamentul BAC 2010prevede ca 5,99 se rotunjeste la 6.

GANDUL

 

O treime dintre elevi au picat bacul. Funeriu: „Am avut un examen nefardat”

 

Promovabilitateala bac a scazut într-un singur an cu 12%, unul din trei elevi nereusindsa obtina medie de trecere. Ministrul Educatiei explica pentru Gândulcare e cauza pentru care în unele judete nici jumatate dintre elevi nuau obtinut nota de trecere

Otreime dintre elevii care au sustinut în acest an bacalaureatul nu aureusit sa promoveze probele scrise, promovabilitatea scazândspectaculos cu 12% fata de anul trecut. "Amavut un bacalaureat nefardat!", spune, pentru Gândul, ministrulEducatiei, Daniel Funeriu, care pune rezultatul înregistrat în acest anpe seama combaterii fraudei. Cutoate acestea, diferentele foarte mari dintre judete ridica semne deîntrebare cu privire la capacitatea Ministerului Educatiei de a impuneo evaluare unitara.

Întimp ce, la nivel national, promovabilitatea a fost de 67%, înteritoriu procentul celor promovati difera de la 45% la 87%. În timp ceîn Caras-Severin si în Suceava, aproape noua din zece candidati aupromovat cele trei probe scrise, în Dâmbovita, doar 51% au trecut cusucces peste examene, iar în Ialomita cei care au picat bacul sunt maimulti decât cei care au promovat. Inspectorul scolar general aljudetului Ialomita, Ilie Stavar, explica si el prabusirea de la 62% la45,2% a promovabilitatii prin faptul ca "nu s-a furat aproape deloc",precizând, pentru Gândul, de ce percepe procentul ca fiind unul"relativ bun, chiar daca poate fi perceput ca un dus rece": "În modnormal, anul viitor elevii se vor mobiliza, vor pune mâna pe carte sirezultatele vor creste cu 10%, dar pe baza muncii", precizând ca, dupacontestatii, procentul va creste: "Avem multi elevi care, în momentulacesta, au 5,90 sau 5,98. Pot trece peste media 6 si promovabilitatease va ridica".

Lapolul opus, în Suceava, acolo unde procentul promovabilitatii este dedoua ori mai mare decât în Ialomita, inspectorul scolar general, PetruCarcalete, spune ca procentul real este tot undeva în jurulrezultatelor nationale: "În Suceava avem o selectie în decursul celorpatru ani. Pe ruta progresiva, multi elevi se opresc la clasa a X-a siintra în câmpul muncii. Daca avem 9.000 de elevi care termina clasa aVIII-a, doar 6.000 de elevi ajung la finalul clasei a XII-a. Deci nu evorba de frauda. Pur si simplu, la bacalaureat ajung elevii mai binepregatiti, pentru ca cei slabi abandoneaza pe parcurs". Pertotal, 131 de elevi au obtinut în acest an 10 curat la bac, 14,74%dintre elevi au avut note între 9.00 si 10.00, 28,3% între 8.00 si9.00, 30,8% între 7.00 si 8.00, 25,7% între 6.00 si 7.00, 20% între5.00 si 6.00, 24.000 de elevi au lipsit, iar 235 au fost eliminati. Pelânga Suceava si Caras-Severin, promovabilitate ridicata s-aînregistrat în judetele Arad, Bihor si Hunedoara (85%), în timp cerezultatele slabe (între 45 si 55%) au fost înregistrate în Dâmbovita,Calarasi si Brasov.

În judetul Iasi promovabilitatea este de aproape 55%

Funeriu: "Nu au mai existat cazuri de scurgeri de informatii"

Cum se explica faptul ca promovabilitatea a scazut cu 12% fata de anul trecut?

Efectuamo analiza la nivelul ministerului pentru a evalua corect toti factorii.Organizarea a fost mult îmbunatatita. Nu au mai existat cazuri descurgeri de informatii privind subiectele, comisiile de control aleministerului si-au facut datoria cu discretie si eficienta, telefonulverde pentru semnalarea neregulilor si atitudinea foarte ferma aministerului au inhibat tentativele de frauda. Buna organizare sipolitica de toleranta zero fata de smecherie, furt, aranjamente, micaciupeala sunt cheia însanatosirii educatiei si a societatii în general.Amavut un bacalaureat nefardat. Este un cert si vizibil pas înainte, caretrebuie continuat si în alte domenii. Acesta este doar începutul.Urmarea se va vedea în câteva zile la examenul de titularizare si, dintoamna, în universitati. Sper ca cetatenii României sa înceapa sa aibaîncredere în sistemul de educatie si le multumesc profesorilor pentruca sunt lânga noi pentru a face acest lucru.

-Elevii au învatat mai putin?

Nuavem date care sa ne certifice acest lucru. Este cert ca notele dinacest an reprezinta mult mai bine decât în alti ani cât si cum auînvatat elevii. Rezultatele sunt mult mai relevante si reprezintaRomânia reala.



-Au fost debusolati de frecventele schimbari de sistem?

Improvizatiile în educatie nu aduc nimic bun. Deaceea este important sa avem o noua lege a educatiei care sa deastabilitate si predictibilitate pe termen lung sistemului. Se pare însaca senatorii PNL si PSD nu vad stabilitatea ca fiind importanta, motivpentru care au frânat adoptarea legii educatiei.



-Cum se explica diferentele mari dintre rezultatele pe judete?

Evaluarea si supravegherea neunitare, dar si posibilitatea ca în unele judete, într-adevar, pregatirea sa fi fost mai buna.


-Cum va arata bacalaureatul anul viitor?

Dinpunctul de vedere al elevilor, cvasiidentic cu cel din anul acesta. Cusiguranta anul viitor voi organiza bacalaureatul cu un plus de rigoareîn evaluare.

Realitatea.net

Explicatia esecului de la BAC : Schimbarile lui Funeriu si dezinteresul elevilor

Doar 58,92% din elevii de clasa a XII-a care au dat Bacalaureatul în Capitala au trecut examenul. Aceasta este cea mai mica promovabilitate din ultimii  sase ani în Bucuresti. Profesoriide liceu spun ca de vina este dezinteresul elevilor si nu subiectele deexamen, care nu au fost mai complicate decât cele din 2009.

 

Promovabilitatea la examenul national de bacalaureat din Capitala a fost, în 2010, cu 17,18% mai mica decât anul trecut.

"Anul acesta s-a înregistrat cea mai mica promovabilitate din ultimii sase ani,în Bucuresti. La acest lucru a contribuit faptul ca examenul de anulacesta a fost mult mai bine organizat, astfel încât posibilitatile defraudare sa fie cât mai mici cu putinta. Nu cred ca au fost întotalitate eliminate, însa în marea majoritate a cazurilor, examenul afost foarte serios organizat si copiii nu au mai avut posibilitati de"inspiratie". A contat si faptul ca în sfârsit, supraveghetorii care erau înainte mai "flexibili", au fost mult mai seriosi de data aceasta", a declarat pentru REALITATEA.NET, inspectorul scolar general pentru Bucuresti, Cristian Alexandrescu.

Eleviiau fost dezavantajati în acest an si din cauza faptului ca subiectelenu au mai fost publicate pe site-ului Ministerului Educatiei, înaintede examen, considera seful ISMB.

Promovabilitatea atât de scazuta este pusa si pe seama faptului ca mediile s-au calculat pe notele obtinute la examenele scrise."Daca se va face o selectie a probelor scrise din ultimii ani si se vaface media lor, probabil ca ea este asemanatoare sau putin mai maredecât avem în momentul de fata. Plus ca ar trebui luate în calcul sinotele pe care elevii le luau la disciplinele unde se dadeau probeleorale si faptul ca în ultimii ani, 70-80% dintre elevi alegeau educatiafizica la ultima proba", a explicat Cristian Alexandrescu.

Notele mici pe care le-au luat elevii la Bacul din 2010, nu se traduc neaparat într-un nivel scazut al copiilor. "Estemai degraba vorba de noua forma de organizare a examenului debacalaureat, cu care elevii nu erau pregatiti si n-au stiut la ce sa seastepte. Însa în principiu, marea majoritate a elevilor nu a învatat", a conchis Cristian Alexandrescu.

Profesorii: Subiectele de la Bac au fost mai usoare decât cele din 2009

Oficialul, care este si profesor de matematica, a lamurit ca la proba de matematica subiectele au fost mult mai usoare decât cele din 2009."De fapt, asta a fost si una dintre intentiile ministerului de anulacesta. Pentru ca variantele de subiecte nu au mai aparut pe site, auîncercat sa formuleze unele mai "umane". Cine a învatat, un elev mediu putea sa ia lejer nota 7 la matematica", a mai spus inspectorul scolar.

Si profesorul de matematica, Mihai Mijache, spune ca Bacul nu a fost mai greu decât anul trecut. Ba mai mult, subiectele au fost la acelasi nivel de dificultate.

Dândexemplu Frantei, unde Bacul este diferentiat în functie de pregatireaelevilor, el crede ca problema cu Bac-ul în România este faptul caelevii ar trebui sa dea examen cu grade diferite de dificultate.  "Nueste normal ca un elev care a facut 13 clase sa dea acelasi tip de Bacca si un elev care a facut 12 clase. Trebuie sa se dea posibilitateafiecarui elev sa dea Bacul în functie de nivelul cunostintelor sale", a declarat pentru REALITATEA.NET, profesorul Mihai Mijache.

Dezinteresul elevilor pentru scoala se traduce în notele mici de la Bac

Nivelulslab al elevilor care au terminat 13 clase explica, de asemenea, promovabilitatea scazuta la examenul de bacalaureat. La aceasta se adauga si dezinteresul elevilor pentru actul de educatie .

"Dacanoi promovam cântaretii de manele, se ajunge aici. În liceultehnologic, elevii abandoneaza scoala în clasa X - XI, pentru ca alegsa plece la munca în strainatate. Noua Lege a Educatiei va pune maimult accent pe învatamântul tehnologic si o sa încerce sa-l dezvolte",a precizat profesorul Mihai Mijache.

Chiardaca anul acesta examenul de bacalaureat a suferit modificari,subiectele au fost formulate ca cele din anul trecut. "Examenul debacalaureat nu a fost mai greu decât anul trecut, dimpotriva, copiiicare au învatat au spus ca a fost destul de usor. Subiectele au fostformulate ca anul trecut, iar copiii stiau la ce sa se astepte", adeclarat pentru REALITATEA.NET, Corina Savulescu, profesoara laColegiul Mihai Viteazu.

Multi elevi nu ar fi trebuit sa termine liceul



Profesoara sustine ca unii elevi nici nu ar fi trebuit sa intre la bacalaureat.
"Daca în timpul scolii nu au fost în stare decât sa ia numai nota 2 si 3, nu aveau ce sa caute la examen. Multi dintre ei nu ar fi trebuit sa termine liceul", considera Corina Savulescu.

Potrivit statisticilor Ministerului, înaintea rezolvarii contestatiilor, anul acesta 131 de elevi au obtinut nota 10 la bacalaureat. La polul opus, la un liceu agricol din Calarasi doar sapte elevi au reusit sa promoveze examenul de bacalaureat.

Rata de promovabilitate la bacalaureat în acest an, înainte de contestatii este de 67%.

 

05 iulie 2010

Azi

Admisi la liceucu medii sub 5!

Învatamântul obligatoriu de zece clase a dus la osituatie aberanta la admiterea la liceu: au fost repartizati si absolventi degimnaziu care au avut media de admitere sub 5. Astfel, ultima medie de admitereîn Capitala a fost 3,54.

Eleva Roxana Ghita, absolventa a Scolii 89 „NicolaeLabis“ din Capitala, a fost repartizata cu aceasta medie la Colegiul Tehnic deMaterial Rulant pentru Transporturi Feroviare. Ea a avut media de absolvire aclaselor V-VIII, care reprezinta 50% din nota finala, 5,65, media la tezelenationale 1,32 si media la evaluarea nationala 1,55. “În Bucuresti sunt peste100 de licee care reflecta pregatirea copilului. Trebuie sa oferim o sansatuturor. La „Material Rulant“ sunt si elevi care au intrat cu medii de 7, depilda, la clase de matematica-informatica. Media 3,54 este o exceptie“, aexplicat purtatorul de cuvânt al Inspectoratului Scolar al MunicipiuluiBucuresti, Marian Banu, citat de „Adevarul“. Liderul Consiliului Municipal alElevilor din Bucuresti, Albert Craiu, a explicat ca este îngrijorator faptul caîn Capitala s-a intrat cu o medie atât de mica la liceu. „3,54 este o mediecare nu este de trecere. Sper ca elevii care au obtinut sub 5 la admitere saînvete în liceu, fiindca la Bac nu îi va mai salva învatamântul obligatoriu“, a declarat liderul elevilor dinCapitala. La polul opus se afla cel mai performant liceu din tara – ColegiulNational „Sfântul Sava“ din Bucuresti, unde cea mai mica medie de admitere afost 9,52, la Filologie. La Matematica-Informatica bilingv engleza, media ultimuluiadmis a fost de 9,93, iar la matematica-informatica a fost de 9,65. Multi elevicare îsi doreau sa intre la acest colegiu nu au fost acceptati în urmarepartitiei computerizate, desi aveau medii foarte mari.

 

Adevarul

Elevii de la Liceul Economic s-au angajat „virtual”

 

Daca ar fi fost o bursa alocurilor de munca în adevaratul sens al cuvântului, mai multi elevi de la Liceul Economic Ion Ghica din Târgoviste, si-ar fi gasit un loc de munca, de mâine. Dinpacate, zeci de adolescenti au participat la o „Bursa Virtuala a Locurilor deMunca”, organizata de AJOFM Dâmbovita.

Reprezentantiiinstitutiei au dorit în acest fel, sa-i familiarizeze pe cei mici, cu cautareaunui loc de munca si mai ales cu interviul sustinut în fata angajatorului.„Vrem sa îi ajutam sa îsi caute mai usor un loc de munca acum pe vremurileastea. De asemenea, vrem sa i învatam cum sa se orienteze pe piata muncii”, adeclarat Catalin Niculae, directorul AJOFM Dâmbovita.

Anagjatoriiau venit la bursa virtuala cu oferte în companii de asigurari, în alimentatie,în constructii, în domeniul hotelier si în croitorie. Cele maicautate posturi au fost cele de economist iar la polul opus s-au situatposturile de croitor. „Pentru postul de economist amprimit în numai o ora, 20 de CV-uri. Noi cautam oameni cu experienta asa cale-am propus sa îi chemam la serviciu, sa stea pe lânga un angajat de-al nostrumai experimentat si astfel sa învete ceva”, a declarat Alina Antonescu,reprezentanta firmei SC. Cobadi SRL.

Printre cei care au optat pentruun loc e economist, se numara si Ana-Maria. Constienta însa ca nu are experintapentru acest post, s-a orientat catre croitorie. „Eu sunt printre putinii elevicare au optat pentru meseria de croitor. Vreau sa devin economist si initial amoptat pentru acest post, dar pentru ca nu am experienta, m-am gândit si la oalternativa pentru a face ceva. Si atunci am optat pentru croitorie”, spuneAna-Maria Soci, o eleva de 16 ani de la Liceul Economic.

 

Cotidianul

Aproximativ 40% din elevii bucuresteni au picat Bac-ul

Doar 58,92% din elevii de clasa a XII-a care au dat Bacalaureatul înCapitala au trecut examenul. Cu aproape 20% mai putini decât anul trecut.

"În 2010 a fost un examen adevarat. Examenul oral a fost corect, iar la scris nu s-a maiputut copia dupa ce ministrul Educatiei i-a scanctioat pe cei care au încercatsa fraudeze exemenul", au explicat, duminica, pentru Mediafax, sursedin minister.

Potrivit statisticilor MECTS, la nivelul Capitalei, promovabilitatea a fostde 58,92 la suta , cu 17,18 la suta mai mica decât în 2009.

"Este un procent cu aproximativ 15-18% mai mic decât în 2009. Este unlucru firesc, pentru ca au fost trei probe de concurs, în care fiecare candidata facut dovada în scris a pregatirii. În Bucuresti, comisia municipala a luatexamenul foarte în serios. Am vrut sa avem o toleranta zero fata de oriceîncercare de a copia", a declarat la Realitatea TV ,purtator de cuvânt al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, MarianBanu.

Cei care nu sunt multumiti de nota de la BAC au putut depune contestatii pâna duminica, laora 20.00. Solutionarea acestora este prevazuta în perioada 6 - 7 iulie, iarafisarea rezultatelor finale are ca termen limita data de 8 iulie.

Anul acesta s-au înscris la examenul de Bacalaureat 217.227 de absolventide clasa a XII-a, care au sustinut probele în 630 de centre de examinare.

 

EVZ

Cum s-a copiat la BAC 2010

 

O parte dintre liceeni au aflat ieri ca noptilesacrificate pentru învatat au dat roade, dupa ce au vazut rezultatele la BAC 2010. Altii au fostmultumiti ca efortul de a le cumpara "neatentia" supraveghetorilor afost încununat de succes la examenul de BAC din acest an.

Peste 200.000 de elevi de clasa a XII-aau aflat ieri rezultatele la examenul deBacalaureat desfasurat saptamâna trecuta.

Cu exceptia celor câteva note de 10 si a gradului mare de promovabilitate,"bilantul" de la BAC 2010 poate fi tradus altfel: numarul elevilor eliminati din examen pentru ca auîncercat sa copieze este mai mare decât în anii trecuti (peste 200 în total),doi profesori de la un liceu din Bacau se afla în arest dupa ce au fostsurprinsi luând mita, iar 41 dintre lucrari au fost anulate la un centru deexaminare din Cluj, dupa ce au existat suspiciuni ca ar fi fost xeroxate.

Au existat însa si cazuri în care, lafel ca în alti ani, elevii au facut cu succes cheta pentru a plati"neatentia" profesorilor supraveghetori, astfel încât sa se poata"inspira" sau "consulta" între ei. Cum a fostposibil acest lucru, în anumite centre din tara povestesc chiar elevi care acum, as teap ta sa primeasca diploma deBacalaureat.

BAC 2010: Povestiri din sala de examen

"S-au strâns bani. Am facut cheta înainte sa intram în sala, am dat câte20 de lei fiecare si, la 20 de minute dupa ce s-au dat subiectele, au venit sirezolvarile", rezuma un baiat modul în care s-a derulat proba scrisa lalimba si literatura româna.

La alte licee, dupa ce au intrat în sala de concurs, elevii au trebuit sagaseasca tot felul de metode pentru "a plasa" banii. "Am datfiecare câte 25 de lei. I-am adunat în clasa, pe sub banca, darsupraveghetoarele ne vedeau. Apoi i-am bagat într-un pachet de servetele sil-am pus pe catedra, sub geanta uneia dintre profesoare", explica un altelev "trucul" folosit.

Pachetul de servetele pare sa fi fost"camuflajul" perfect pentru a oferi "o atentie"supraveghetorilor si în alte centre de examinare. "Ne-am adunat pe hol sia strâns un baiat câte 20 de lei, apoi i-a pus într-un pachet de servetele si apus pachetul pe catedra. La noi nu s-au adus rezolvarile, dar ne-au lasat sacopiem unul de la altul", explica o eleva cum a reusit sa aiba un examenrelaxat.

Revoltat, unul dintre prietenii acesteia se simte pacalit: "Înseamna canoi suntem cei mai fraieri, am dat câte 50 de om si nu ne-au dat niciorezolvare. E drept ca am copiat asa «unu de la altu»".

BAC 2010: Nu toate sunt norocoase

E dezaprobat rapid de un alt elev, potrivit caruia, "livrarea"subiectelor gata rezolvate la BAC 2010 a fost doar o chestiune de noroc: "Pai, e dupa noroc. Daca pici în clasa cuunul pentru care a platit tacsu o gramada de bani, normal ca supraveghetorii nuîi dau numai lu’ ala. Sau se mai întâmpla sa se cunoasca supraveghetorii cuprofii din liceu si... vin raspunsurile".

 

Rezultate bacalaureat 2010: mai putini promovati decât anul trecut

 

Numai în Bucuresti, promovabilitatea la examenul national de bacalaureat afost în 2010 cu 17,18% mai mica decât anul trecut.

Rezultatele labacalaureat 2010 au fost afisate ieri si sunt publicate si online pe site-ul bacalaureat.edu.ro/2010/index.html.

Doar 58,92% dintre candidatii prezentila examenul de maturitate au obtinut medii de promovare, potrivit unorstatistici ale  Ministrului Educatiei, Cercetarii, Tineretului siSportului.

La nivel national, promovabilitateaeste mai mica cu între 10 si 15 procente fata de situatia din 2009, cel maiprobabil din cauza masurilor de combatere a fraudelor în organizarea sidesfasurarea examenului de bacalaureat luate in acest an, potrivit ministrulEducatiei, Daniel Funeriu.

"În 2010 a fost un examenadevarat. Examenul oral a fost corect, iar la scris nu s-a mai putut copia dupace ministrul Educatiei i-a scanctioat pe cei care au încercat sa fraudezeexemenul", sustin surse din minister, potrivit Mediafax.

Rezultate bacalaureat: note mari înBihor

În schimb, în judetul Bihorpromovabilitatea la examenul de bacalaureat este de 85,38%, iar 11,23 la sutadintre absolventi au obtinut mediii cuprinse între 9 si 9,99, noteaza Mediafax.

 

Romania Libera

La Smeeni,niciun elev nu a luat bacul

Conducerea Inspectoratului scolar judetean Buzau adecis, luni, demararea unei anchete la Grupul scolar agricol Smeeni unde niciunul dincei 63 de absolventi nu a obtinut media de promovabilitate la examenul debacalaureat.

Dintre cei 63 candidati de înscrisi la examenul debacalaureat, unul a fost eliminat pentru ca a încercat sa copieze, iar 62 auluat note sub media de promovare.

”Nu au nicio scuza. Cele doua clase sunt încadratecu profesori calificati, iar de-a lungul anului scolar nu am primit niciunsemnal privind slaba pregatire a elevilor din partea conducerii scolii”, adeclarat, pentru Agerpres, inspectorul general alInspectoratului scolar judetean Buzau, Florina Stoian.

Potrivit sursei citate, echipa de ancheta vaanaliza rezultatele scolare pe ultimii doi ani, dar si activitate inspectorilorde profil care au efectuat în aceasta perioada inspectii tematice la Grupul scolar agricol dinSmeeni.

În judetul Buzau opt elevi au obtinut la examenulde bacalaureat media 10,00, sapte de la Colegiul B.P .Hasdeu si unul de la Liceul cu program sportiv,ambele institutii scolare din municipiul Buzau, iar procentul depromovabilitate a fost de 65,73 la suta, inferior celui din 2009.

Afla ce nota ailuat la bac!

Emotiile absolventilor de liceu au luat sfârsit,pentru ca liceele au afisat duminica rezultatele examenului de Bacalaureat2010. Au existat insa si elevi mai norocosi, caci in Capitala,in unele licee, au fost afisate notele inca din noaptea de sambata spreduminica, potrivit ziare.com.

Notele pot fi aflate si online, pe site-ul Ministerului Educatiei (clickpe link), unde sunt afisate rapoartele pe intreaga tara. Pentru promovareaexamenului este nevoie ca participantii sa obtina cel putin nota 5 la fiecareproba scrisa sau practica si media generala de minimum 6.

Cei care sunt nemultumiti de rezultate pot depunecontestatii in cursul zilei de duminica, intre orele 16:00 - 20:00. Notelefinale, dupa finalizarea contestatiilor, vor fi afisate pana la 8 iulie.

Incepand cu ziua de luni, absolventii se potpregati pentru admiterea la facultate, fie pentru sesiunea din iulie, fiepentru cea din august-septembrie.

Cei mai putin norocosi, care nu au luat nota detrecere la Bac ,vor avea o noua sansa, in toamna, odata cu cea de-a doua sesiune aBacalaureatului 2010, care va incepe pe 23 august. Inscrierile pentru cea de-adoua sesiune se vor face in perioada 05 - 09 iulie 2010.

Bacalaureatul din acest an nu a fost unul prealinistit. DNA ancheteaza 42 de lucrari identice la proba de Limba romana de laexamenul de bacalaureat, multiplicate la copiator. Autoritatile incearca saafle cum a fost posibila xeroxarea color a tezelor dintr-un singur centru pehartii tipizate de examen.

Scandalul a izbucnit joi, dupa ce ministrulEducatiei, Daniel Funeriu, a anuntat ca la un centru de examinare din Cluj au fostgasite peste 40 de lucrari identice.

Realitatea.net

Dezastru la BAC :Peste 40% din elevii bucuresteni au picat examenul.

 

Doar58,92% din elevii de clasa a XII-a care au dat Bacalaureatul în Capitala autrecut examenul. Cu aproape 20% mai putini decât anultrecut. Vezi aici rezultatele finale.

Promovabilitatea la examenul national de bacalaureat din Capitala a fost în2010 cu 17,18 procente mai mica decât anul trecut, astfel ca numai 58,92 lasuta dintre candidatii prezenti la test au obtinut medii de promovare,respectiv minimum sase, potrivit unor statistici ale Ministerului Educatiei,citate de Mediafax.

"Este un procent cu aproximativ 15-18% mai mic decât în 2009. Este un lucru firesc, pentru ca au fost trei probe deconcurs, în care fiecare candidat a facut dovada în scris a pregatirii.În Bucuresti, comisia municipala a luat examenul foarte în serios. Am vrut sa avem o toleranta zero fata de oriceîncercare de a copia", a declarat la Realitatea TV ,purtator de cuvânt al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, MarianBanu.

Cei care nu sunt multumiti de nota de la BAC au putut depune contestatii pâna duminica, laora 20.00. Solutionarea acestora este prevazuta în perioada 6 - 7 iulie, iarafisarea rezultatelor finale are ca termen limita data de 8 iulie.

Anul acesta s-au înscris la examenul de Bacalaureat 217.227de absolventi de clasa a XII-a, care au sustinut probele în 630 de centrede examinare.

Examenul de Bacalaureat a început pe 15 februarie cu evaluareacompetentelor lingvistice de comunicare orala în limba si literatura româna(proba A).

În intervalul 19 - 29 aprilie a avut loc evaluarea competentelor digitale -proba D, iar între 31 mai - 4 iunie evaluarea competentelor lingvistice într-olimba moderna - proba C.

Luni, 28 iunie, absolventii de liceu au sustinut proba scrisa a examenuluide Bacalaureat, iar marti, 29 iunie, elevii de la scolile cu predare în limbileminoritatilor nationale au sustinut proba de limba materna. În zileleurmatoare, respectiv 30 iunie si 2 iulie, s-a desfasurat proba obligatorie aprofilului si proba la alegere din aria curriculara corespunzatoarespecializarii.


04 iulie 2010

Convocare Colegiul National al Liderilor

Adresa FSLI catre Ministerul Muncii

Adresa FSLI catre MECTS

02 iulie 2010

Azi

59.000 debugetari vor fi concediati

Guvernul a decis, miercuri, concedierea a 59.000 debugetari. Jumatate dintre acestia vor fi din administratiile locale, iar restuldin ministerele Administratiei, Muncii, Educatiei si Agriculturii.

Disponibilizarile de personal vor fi efectuate pe bazastandardelor de cost, au declarat pentru Mediafax surse oficiale. Agentiileguvernamentale care nu au fost înfiintate pe baza unor directive ale UniuniiEuropene sau prin legi organice vor fi desfiintate de Guvern si transformate îndirectii de minister, iar unitatile subordonate ministerelor vor fi coordonatede o singura structura la nivelul institutiei. Statisticile arata ca peste 2.500de primarii si consilii judetene nu mai aduna bani pentru a sustinecheltuielile de personal.

 Primarii îl contrazic pe Boc

Primele reactii ale primarilor contrazic guvernul. Deexemplu, Primaria municipiului Satu Mare nu va face reduceri de personal,administratia locala fiind subdimensionata. Primarul Iuliu Ilyes a declaratieri pentru Agerpres ca, potrivit încadrarilor facute de Guvern, Primaria SatuMare si institutiile subordonate ar mai avea 300 de locuri disponibile. „Suntemcu 40% subdimensionati fata de aceasta cifra. Media pe tara este cu 40% pestecifra“, a declarat primarul Iuliu Ilyes.

Motivul subdimensionarii a fost invocat si de primariaTimisoara. Institutia crede ca va scapa de reducerile de personal, deoarecenumarul angajatilor este subdimensionat fata de necesarul prevazut de schema, adeclarat joi, pentru Agerpres, primarul Gheorghe Ciuhandu.

„Asteptam sa vedem Ordonanta publicata, pâna acum amvazut doar proiectul. Pentru categoria de administratie de municipii, noi avemun necesar de 700-800 de salariati, dar lucram cu un efectiv de sub 500“, adeclarat pentru Agerpres primarul Gheorghe Ciuhandu.

În opinia sa, propunerea Executivului de a reduce cu 40%a numarului angajatilor din primarii denota incapacitatea Cabinetului Boc de agasi solutii viabile de a scoate tara din criza, fiind depasit de situatie. Elacuza Guvernul de diletantism si apreciaza decizia ca fiind imorala.

 

EVZ

BAC 2010: proba la alegere a specializarii

Absolventii de liceu din tara sustin astazi ultima proba de la BAC 2010 si anume cea lamateria aleasa conform profilului urmat în liceu.

Examenul dematuritate, cum mai este cunoscut bacalaureatul a început luni, cu  probascrisa la limba si literatura româna. Au urmat, marti, proba la limba materna simiercuri examenul la materia obligatorie de profil, pe care majoritateaelevilor l-au sustinut la matematica sau istorie.

Rezultatele BAC 2010 vor fi afisateduminica, 4 iulie, pâna la ora 16:00. În seara respectivei zile, între orele16:00 si 20:00, elevii vor putea depune contestatie. Rezultatele finale vor fiafisate pe 8 iulie.

Realitatea.net

Funeriu: BAC-ul din 2011 va fi aproape identic cu cel din acest an

 

Guvernul a decis, prin ordonanta de urgenta, ca examenul de bacalaureat din2011 sa aiba tot trei probe scrise, la care se adauga proba la limba maternapentru elevii care au urmat liceul într-o limba a minoritatilor nationale.

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, aanuntat, joi, ca examenul de bacalaureat din 2011 va fi aproape identic cu celdin acest an, fiind sustinut la aceleasi discipline: probele orale vor fiorganizate în timpul anului scolar, iar cele scrise, la sfârsitul semestruluial doilea.

"Executivul a aprobat o ordonanta de urgentapentru organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat din 2011. Nuexista diferente majore, examenul va fi organizat în timpul cursurilor pentruprobele orale, la fel ca si în 2010, iar probele scrise vor fi la sfârsitulsemestrului al doilea", a declarat ministrul Daniel Funeriu.

El a precizat ca Ministerul Educatiei a dorit ca metodologia de organizare sidesfasurare a examenului national de bacalaureat sa fie anuntata din timp,astfel încât elevii sa stie ca nu vor avea loc schimbari în cursul anului,"asa cum am si promis", a spus Funeriu.

Guvernul a decis, prin ordonanta de urgenta, ca examenul de bacalaureat din2011 sa aiba tot trei probe scrise, la care se adauga proba la limba maternapentru elevii care au urmat liceul într-o limba a minoritatilor nationale.

Astfel, toti elevii vor sustine obligatoriu proba scrisala limba româna. A doua proba scrisa va fi la matematica, pentru filieratehnologica, real si o parte din vocational si istorie, pentru uman si cealaltaparte din vocational. La cea de a treia proba scrisa elevii vor putea opta, înfunctie de filiera, profil si specializare, pentru una din urmatoarele grupe dediscipline: fizica, chimie, biologie sau informatica; geografie, filozofie,logica si argumentare, economie, psihologie si, dupa caz, sociologie.

De asemenea, pe parcursul clasei a XII-a elevii vor sustine probele orale, lalimba româna, o limba straina si la utilizarea calculatorului. Elevii care auurmat liceul într-o limba a minoritatilor nationale vor sustine proba orala sila limba materna.

Rezultatele la aceste probe vor fi notate prin calificative, de la"slab" la 'foarte bine" si sunt obligatorii pentru a puteaajunge la probele scrise de la sfârsitul anului scolar.

Elevii vor promova examenul de bacalaureat daca vor participa la toate probeleorale, vor obtine cel putin nota cinci la fiecare proba scrisa sau practica sivor avea media generala minimum sase.

Ordonanta de Urgenta privind organizarea examenului de bacalaureat din 2011 a fost publicata joi înMonitorul Oficial.

Proiectul Legii Educatiei, care cuprinde si prevederi privind organizareaexamenului de bacalaureat, a fost adoptat de Camera Deputatilor si este îndezbatere la Senat.

 

 

Elevii de clasa a XII-a sustin vineri ultima proba de la Bacalaureat

 

Vinerieste ultima proba, cea la alegere a profilului si specializarii, adica fizica,chimie, biologie sau informatica, pentru profilul real si geografie, filosofie,logica, economie, psihologie sau sociologie, pentru absolventii de uman.

La ora 8.00, Comisia Nationala de Bacalaureat a extras variantele desubiecte, din cele 10 pe care le-a pregatit. Acestea vor fi facute publice abiadupa ora 14.30, împreuna cu baremele de corectare. Elevii auintrat în salile de examen pe baza actului de identitate, între orele 7.30 si8.30.

Prima afisare a rezultatelor va avea loc duminica, 4 iulie, pânala ora 16.00. În aceeasi zi, între16.00 - 20.00 vor putea fi depuse contestatiile. Solutionareaacestora este programata în perioada 6 - 7 iulie, iar afisarea rezultatelor finale are catermen limita data de 8 iulie.

Pentru promovarea examenului este nevoie ca participantii sa obtina cel putinnota 5 la fiecare proba scrisa sau practica si media generala de minimum 6.Candidatii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesctoate conditiile mentionate, sunt declarati respinsi. Media generala 5,99 va firotunjita la 6.

Bacul a început luni cu proba scrisa la limba si literatura româna, iarmarti a urmat proba scrisa la limba si literatura materna. Miercuri, 200.000 deelevi au sustinut cea de-a treia proba a examenului de bacalaureat, respectivproba obligatorie a profilului, adica istorie pentru cei de la uman simatematica pentru cei de la profilul real.

Ministrul Educatiei, DanielFuneriu, a anuntat, joi, ca examenulde bacalaureat din 2011 va fi aproape identic cu cel din acest an, fiindsustinut la aceleasi discipline: probele orale vor fi organizate în timpulanului scolar, iar cele scrise, la sfârsitul semestrului al doilea.


01 iulie 2010

Adevarul

 

Dosarul "Spaga la BAC ": Mafia Bac-uluivindea note cu sute de euro

 

La liceul din Podu Turcului, elevii care dadeau bani primeau la Bac rezolvarea subiectelor. Aceastaeste reteta de coruptie pusa la punct de director, adjuncta si secretara. Patruagenti s-au dat absolventi ai Liceului „Alexandru Vlahuta“ din Podu Turculuipentru a-si cumpara nota 10 la Bacalaureat.

Picat parca din senin, dosarul „Spaga la Bac " a fost de fapt pregatit de ofiteriiDirectiei Generale Anticoruptie (DGA) si procurorii Directiei NationaleAnticoruptie (DNA) timp de aproape un an. Cazul le-a atras atentiaanchetatorilor în urma mai multor sesizari, conform carora la Liceul „AlexandruVlahuta" din Podu Turcului se ia Bacalaureatul cu note foarte mari.

Patru ofiteri DGA s-au prezentat drept tineri interesati sa treaca deexamen fara sa învete. Surse apropiate anchetei sustin ca ofiterii s-autransferat în ultimul semestru de scoala la seral, la Podu Turcului , auavut mutatie în aceeasi localitate, iar la finalul cursurilor au batut palma cudirectorii pentru a promova examenul cu brio. În schimbulnotei 10, ei au dat 2.000 de lei, banii Parchetului, inscriptionati cu„mita".

De altfel, potrivit anchetatorilor, aufost gasite 251 de teze identice, toate de 10, dar si zeci dintre copiilerezolvarilor facute de secretara, în toaletele scolii.

„Daca instanta va decide ca examenul a fost fraudat, atunci este posibilaanularea acestuia. Aceasta decizie o poate lua însa numai instanta", adeclarat Emanuel Humulescu, prim-procuror al DNA Bacau.

Au dat Bac-ul, dar nu erau în tara

Anchetatorii mai spun ca pe lista celorcare au cotizat se afla si câtiva primari din judetul Bacau. Potrivitprocurorilor, numele lor nu pot fi publicate pâna la finalizarea audierilor.Totodata, la probele de competente digitale si lingvistice care s-au dat îniarna unii candidati nu au fost prezenti, iar în locul lor au venit rude.

Anchetatorii au scos la iveala faptulca multi dintre ei erau plecati la munca în strainatate. La Bacalaureatul deanul trecut, promovabilitatea la liceul din Podu Turcului a fost de 80%.

S-au înscris 56 de candidati si aupromovat 45. Dintre acestia, 30 au obtinut note peste 7, iar patru dintre ei nus-au prezentat. Niciunul nu a primit nota 10. 

Opt elevi eliminati

Peste 200.000 de elevi de clasa a XII-aau sustinut ieri probele scrise la matematica si istorie. Opt dintre acestia aufost prinsi cu fituici si telefoane mobile si eliminati din examen. Mâine, 2iulie, va avea loc ultima proba scrisa la Bacalaureat , cea despecialitate.

Subiecte usor de rezolvat la matematica

Integralele, logaritmii si polinoamelenu au dat batai prea mari de cap elevilor bucuresteni care au sustinut ieriproba de matematica la Bacalaureat.

„Punctele C de la fiecare problema erau ceva mai grele. Înrest a fost usor si timp suficient", spune Ioana Marin, absolventa aColegiului National „Sf. Sava". Colegul ei, Cristian Ungureanu, crede canu ar fi fost nevoie de mai mult de doua ore pentru rezolvarea problemelor.„Pentru mine a fost simplu, am facut exercitii asemanatoare la meditatii",a spus Cristian.

La rândul lor, profesorii de matematicaspun ca subiectele puteau fi atacate cu succes de orice elev cât de câtpregatit. „Cred ca niciodata în ultimii 10 ani nu a mai fost atât de usor. Vorfi multe note de 10", este convins Octavian Stanasila, profesor la Universitatea Politehnica din Bucuresti.

Unde mai e profitabil sa muncesti dacanu ai facultate?

Money.ro a realizat o analiza din punct de vedere al profitului, unde estemeseria ta cel mai bine platita.

Astfel, Marea Britanie platesteelectricienii auto cu cel putin 5.000 de euro lunar, Norvegia remunereaza cuminimum 3.500 de euro pe luna instalatorii industriali, iar Olanda, Libia siBelgia sunt statele care remunereaza cel mai bine asistentii medicali, cuminimum 2.000 de euro lunar.

Scotia cauta electricieni auto.

Salariu lunar: 3.500-4.000 de lire sterline.

Norvegia recruteazainstalatori de aer conditionat.

Salariu lunar: 2.500-3.000 de euro.

Suedia cautataximetristi.

Salariu lunar: 2.000-2.500 de euro.

Emiratele Arabe Unite recruteazakinetoterapeuti.

Salariu lunar: 1.600-2.000 de euro.

Grecia recruteazasudori.

Salariu: 1.600-1.800 de euro.

Finlanda cauta personal pentru vânzari.

Salariu: 1.400-1.600 de euro.

Germania recruteazachelnerite si barmanite.

Salariu lunar: 800-1.000 de euro.

Franta recruteaza muncitori în constructii.

Salariu lunar: minimum 1.000 de euro.

Azi

Plângere la OIM împotriva Guvernului

Delegatia „Cartel Alfa“ a depus, în cadrul ConferinteiOrganizatiei Internationale a Muncii (OIM), o plângere împotriva Guvernului Bocca urmare a masurii de reducere a salariilor bugetarilor cu 25%.

Delegatia sindicalistilor români a propus, de asemenea,adoptarea unei rezolutii ce priveste România si care se refera la ceea ce CNS„Cartel ALFA“, sustinuta de celelalte Confederatii Sindicale din România,participante la Conferinta ,considera ca reprezinta o încalcare grava a drepturilor lucratorilor. Rezolutiaa fost redactata în colaborare cu juristii belgieni si a fost adoptata deConferinta Organizatiei Internationale a Muncii, astfel ca, din 2011, taranoastra va figura pe lista cazurilor speciale ale OIM. „Criza economica dinRomânia nu poate fi utilizata ca pretext pentru reducerea salariilorlucratorilor cu 25%, dar nici a altor prevederi sociale. Toate aceste reducerireprezinta o grava încalcare a conventiilor internationale de munca, a CoduluiMuncii si a documentelor Organizatiei Internationale a Muncii pe care Româniale-a semnat. Ne opunem ferm acestor practici care încalca drepturilefundamentale ale lucratorilor si afecteaza pacea sociala, conditii obligatoriipentru un stat, care trebuie sa faca fata provocarilor crizei economice“, searata în rezolutia care a fost aprobata de Conferinta OIM.

 

Cotidianul

România si Italia lupta la CEDO pentru a mentineicoanele în scoli

România, alaturi de alte noua state europene, s-aalaturat Italiei în apelul depus la CEDO împotriva interdictiei de a afisa simboluri religioaseîn scoli. CEDO nu poate forta Italia sa coboare simbolurile de pe pereti. Însadecizia ramâne în jurisprudenta si, în cazul în care guvernul nu se supunedeciziei, pot aparea alte procese pe acest temei.

Într-un caz judecat în 2009, în care era implicatstatul italian, CEDO a decis ca simbolurile religioase din salile de clasacontravin dreptului parintilor de a-si educa copiii în propria religie. Cazuljudecat la CEDO a fost similar celui care a facut valuri în România în 2007, când BisericaOrtodoxa Româna a invocat tot o hotarâre CEDO, care cerea însa ca regimulsimbolurilor religioase sa fie decis la nivelul comunitatilor locale.

CEDO a precizat ca prezenta crucifixului estederanjanta pentru copiii care au o alta religie decât cea crestina sau caresunt atei. În fata Curtii Constitutionale, guvernul italian a asemanat simbolulcatolic cu un "drapel" al singurei biserici care este numita înConstitutie, un simbol al statului italian.

Pornind de la cazul similar al unui profesorbuzoian, justitia româna a cerut, în 2007, Ministerului Educatiei sa elaborezenorme interne privind expunerea simbolurilor religioase în scoli si a respinsca neîntemeiata contestatia ministerului la recomandarea Consiliului pentruCombaterea Discriminarii de scoatere a simbolurilor religioase din scoli.Atunci, reprezentantii Bisericii Ortodoxe Române au invocat hotarârea CEDO caregimul simbolurilor religioase sa fie decis la nivelul comunitatilor locale,hotarâre care acum este contrazisa de verdictul în cazul Italiei. Ulterior, maimulte organizatii nonguvernamentale au atacat aceeasi recomandare a Consiliuluipentru Combaterea Discriminarii si au obtinut câstig de cauza, printr-ohotarâre definitiva si irevocabila.

Hossu: Veniturilebugetarilor scad cu 30-32 la suta de la 1 iulie

PresedinteleConfederatiei National Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, adeclarat, miercuri, ca începând cu 1 iulie salariile bugetarilor vor fi maimici cu 30-32 la suta, iar în 2011 ele ar putea fi corectate cu cel mult 10-15la suta.

BogdanHossu a precizat ca aplicarea masurilor de austeritate vor însemna "olovitura foarte dura" pentru bugetari, întrucât veniturile acestora se vordiminua cu pâna la 32 la suta, respectiv 25 la suta prin masura de rudecere asalariilor, cinci la suta prin majorarea TVA, la care se adauga alte corectiicare se vor produce odata cu aplicarea noilor masuri.

"La anul salariile vor fi corectate, în cel maibun caz, cu cinci sau zece la suta. Blocajul apare de la fondul alocatsectorului bugetar", a mai spus presedintele CNS "Cartel Alfa".

La rândul sau, prim-vicepresedintele FederatieiSindicatelor Libere din Învatamânt (FSLI), Simion Hancescu, a declarat capersonalul didactic va fi supus unei curbe de sacrificiu fara precedent, iarmasurile care se aplica din 1 iulie nu fac decât sa întoarca cu zece ani înurma situatia personalului bugetar.

El a precizat ca multi dintre profesorii tineri arputea sa renunte la învatamânt de la 1 septembrie, deoarece veniturile acestoravor fi reduse la 600 de lei, iar daca trebuie sa faca si naveta nu vor ramânecu mai mult de 300 - 350 de lei.

"Situatia este disperata si este clar ca sielevii vor avea de suferit", a mai spus Hancescu.

Legile austeritatii, care vizeaza reducerea cu 25%a salariilor bugetarilor si recalcularea unor categorii de pensii, au fostpublicate, miercuri, în Monitorul Oficial, în variantele adoptate de Parlament,dupa decizia Curtii Constitutionale privind neconstitutionalitatea unorarticole.

Judecatorii Curtii Constitutionale au declarat, în25 iunie, neconstitutionale unele articole din legile asupra carora Guvernulsi-a angajat raspunderea, în fata Parlamentului, în sedinta comuna din 7 iunie.

Executivul a decis, sâmbata, sa majoreze TVA de la19% la 24% pentru a mentine deficitul bugetar în limita convenita cu FMI, dupace Curtea Constitutionala a decis ca nu pot fi reduse pensiile.

Gradinite noi în sectorul 6

În perioada vacantei de vara, Primaria Sectorului 6va crea locuri noi în gradinite si, de asemenea, va derula lucrari de reparatiisi renovare în gradinitele din sector.

Pâna la 1 octombrie vor fi deschise si vor fi gatasa-i primeasca pe copii trei noi corpuri de gradinite. Acestea sunt în incintaScolii Generale nr. 198, un corp de gradinita la Scoala nr. 311, iar încartierul Drumul Taberei, Gradinita nr. 41 va mai avea înca un spatiu destinatcelor mici. Pâna la sfârsitul anului se va finaliza si construirea unui noucorp de gradinita în incinta Scolii generale nr. 142 din cartierul Militari.

Se lucreaza în aceasta vara pentru a termina silucrarile de mansardare de la gradinitele 111, 210, 218, 273 si 217. Prinfinalizarea acestor mansardari, numarul de locuri în gradinite va creste cuaproximativ 500.

Primele care vor intra în reparatii suntgradinitele din sector cu reparatii ale teraselor, igienizari, reparatiiinstalatii subsol la instalatiile sanitare, reparatii instalatii încalzire sireparatii la instalatiile electrice.

Mai mult, autoritatile vin în sprijinul parintilorcare nu au cu cine sa îsi lase copii. Astfel, în sectorul 6 vor functiona si peperioada vacantei de vara trei gradinite: nr. 250, 273 si 309 "ParadisulPiticilor" pentru luna iulie, iar în luna august va functiona Gradinitanr. 273.

 

Curentul

Reducerea cu 25% a salariilorbugetarilor, publicata în MO

 

Legile austeritatii, care vizeaza reducerea cu 25% asalariilor bugetarilor si recalcularea unor categorii de pensii, au fostpublicate, ieri, în Monitorul Oficial, în variantele adoptate de Parlament,dupa decizia CC privind neconstitutionalitatea unor articole.
Presedintele Traian Basescu a promulgat, marti, legile privind unele masurinecesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar si stabilirea unor masuriîn domeniul pensiilor, în variantele primite de la Parlament , dupa ceacestea au fost puse în acord cu decizia Curtii Constitutionale.

 

Pentru ca aîntârziat din cauza inundatiilor, un elev a sustinut Bac-ul cu subiectul derezerva

 

Peste 200.000 de absolventi deliceu au dat, ieri, proba obligatorie a profilului din cadrul examenului debacalaureat. Cei mai multi candidati - aproximativ 160.000 - au sustinut probala matematica, avĺnd de rezolvat la primul subiect logaritm, functii, ecuatiicu numere reale, multimi, vectori, iar la partea de geometrie, cerinte legatede triunghiul dreptunghic. Un candidat de la Centrul de examen organizat la Colegiul Tehnic Radauti, din judetul Suceava, a sustinut proba cu subiect de rezerva, dupa ce aîntĺrziat din cauza inundatiilor puternice care au afectat judetul Suceava.Patru elevi clujeni au fost eliminati din examen, fiind prinsi copiind. Mĺineelevii vor mai trebui sa sustina proba la alegere din aria curricularacorespunzatoare specializarii. Duminica, 4 iulie, pĺna la ora 16.00, seafiseaza rezultatele si pĺna la ora 20.00 vor putea fi depuse eventualelecontestatii. Acestea vor fi solutionate în perioada 6-7 iulie, iar rezultatelefinale vor fi afisate în 8 iulie.

 

Cronica Romana

Riscuri si vulnerabilitati

 

Actuala clasa politicareprezinta, din punctul meu de vedere, cel mai mare risc la adresa siguranteinationale, a securitatii milioanelor de romani. Proasta guvernare, capusareabugetului de stat, confiscarea institutiilor statului, fuga de raspundere,luptele politice iresponsabile pentru Putere si nu in ultimul rand impartireaRomaniei in feude conduse de clientela de partid, sunt doar cateva elemente cear fi trebuit introduse in Strategia de Aparare a unei tari ce se afunda cufiecare zi in neajunsuri si saracie. De peste 20 de ani, o mana de profitoriintitulati lideri politici au transformat Romania intr-o tara ajunsa pe culmiledisperarii. Nu au putut oferi solutii, nu au putut reda increderea, nu au pututsa demonstreze ca democratia inseamna in primul rand libertate si bunastare.Acum, in 2010, nu este greu sa observam ca nu suntem nici liberi si niciprosperi. Avem, uneori, iluzia libertatii dar ne “vindecam” imediat ce ne lovimde vreun functionar de la ghiseu care ne arata cu obraznicie unde ne este locul,reamintindu-ne prin reactia sa ca drepturile noastre exista doar pe hartie.Putem retrai aceasta scena in saloanele spitalelor, pe holulurile Tribunalelor,in mai toate variantele posibile ale realitatii alarmante.
Avem drepturi, din plin, in paginile unei Constitutii pervertite in fiecare zide o clasa politica ce nu are decat un singur scop: protejarea propriilorinterese. Inutil sa mai vorbim despre bunastare, despre obligatia guvernantilorde a asigura cetatenilor un trai decent, despre demnitate. De altfel, potrivitarticolului 47 din Constitutie, statul este obligat sa ia masuri de dezvoltareeconomica si de protectie sociala de natura sa asigure cetatenilor un nivel detrai decent.
Cum putem vorbi astfel despre demnitatea unui cetateanfacand abstractie de nivelul de trai? Ce demnitate poate avea unprofesor care vine jerpelit in fata elevilor sai? Ce demnitate are unintelectual sau un muncitor care nu isi poate plati intretinerea? Ce demnitateare pensionarul care nu isi poate cumpara medicamentele necesare si care nuare, efectiv, ce pune pe masa? Milioane de romani simt efectele recesiunii,vantul aspru al saraciei.
Pe de alta parte, clasa politica si clientela de partid ce graviteaza in jurulsau de peste 20 de ani au reusit “performanta” de a transfera bunurile statuluiin proprietatea lor personala. Obraznicia si nesimtirea acestora a depasitorice inchipuire. Isi afiseaza fara jena opulenta, preferand sa traiasca intr-olume paralela, intr-o realitate ce exclude cu brutalitate cetateanul de rand.Mai mult, au tupeul de a ne da lectii despre democratie, despre obligatianoastra civica de a fi solidari cu ei, cu incompetenta si aroganta ce iicaracterizeaza. Au devenit artizanii dezastrului economic dar nu au nici ceamai vaga intentie de a se opri din furat. De a-si asuma raspunderea pentruesecul guvernarii. De a face pasul inapoi, ca unica varinata pentru a se maisalva ceva. Ei continua sa vanda iluzii. Sa suplineasca solutiile economice cuun tupeu urias. Sa arunce vinovatia in spatele Opozitiei. Sa sustina ca fara“sacrificiul” lor, nivelul de trai ar fi fost si mai scazut, iar economia simai vulnerabila. Oricat de rau ar fi, ei vor spune ca se putea si mai rau. Caviitorul suna bine. Ca singurele solutii sunt saracia si neajunsurile. Nu sipentru oligarhia portocalie, care continua sa fie aparata cu indarjire deactuala Putere.
Indispretul milioanelor de romani.

 

EVZ

 

Medicii emigreaza, dascalii dau meditatii, juristii aleg mediul privat

Daca piata interna si cea externa a muncii i-ar putea absorbi mai usor pemedici, profesori sau pe bugetarii spe cializati în inginerie, IT,contabilitate ori audit, pentru angajatii din administratia publica localalucrurile nu vor sta la fel de bine.

Sursa: CODRIN PRISECARUAr fioportun ca acestia din urma sa intre de pe acum în programe de reconversiecatre domenii cerute de piata, sustin specialistii.

"Esteindicat sa se îndrepte catre IT, care merge si acum si o sa mearga încontinuare, nu doar la noi, ci si în Europa, unde suntem recunoscuti. Se maipot specializa în domeniul financiar, dar si în cel juridic. Ideea e caspecialisti se cauta mereu", explica Ariel Ungureanu, recruitment partnerla compania de resurse umane Reframe Attitude.

Engleza sicalculatorul

Acesta estecompletat de Anca Deleanu, consultant Talent Research&Market Capability lafirma de recrutare Catalyst, potrivit careia, "cursurile de engleza sau deorice alta limba straina, dar si cele de computer - abilitati fundamentalepentru munca în mediul privat - se pot dovedi foarte utile pentrubugetari".

În ceea cepriveste domeniile spre care angajatii statului ar fi indicat sa se îndrepte,Deleanu aminteste pozitiile administrative în "Fast Moving Consumer Goodssau în retail", unde se mai fac angajari.

În plus, arataspecialistii în recrutare, si cei care lucreaza în administratiile financiarear putea sa-si gaseasca usor un job în privat.

România riscasa ramâna însa fara oameni bine pregatiti în domenii-cheie, precum medicina saueducatia.

"Daca îimai tinea ceva în tara , acum, cu taiereasalariilor, sigur multi medici vor alege sa e migreze acolo unde sunt mult maibine platiti. Se va crea un gol absolut natural. S-ar putea sa nu mai fienevoie de disponibilizari", spune Ungureanu.

Investitie pierduta

Însa,"daca ne gândim la medici, la cât costa sa tii un student la Medicina , cu fiecare omcare plea ca peste hotare România pierde 100.000 de euro", adaugaspecialistul. E drept ca o parte vor continua sa aiba si norme la clinicileprivate, iar joburile part-time pot fi solutia pentru cei care vor sa ramâna însistem.

Cât despreeducatie, aici "o sa înfloreasca partea de meditatii", avertizeazaAriel Ungureanu. "Sistemul ar putea deveni chiar opresiv, de genuldaca vrei medii pentru copil, va trebui sa-l dai obligatoriu la pregatire laprofesor", arata specialistul.

Acesta admite si ca în administratia locala sunt prea multi angajati, iar oparte dintre ei "se pot întoarce de unde au venit acum câtiva ani, adicaîn privat". "Oricum, vor fi absorbiti greu în piata privata",conchide Ungureanu.

100.000 de euro

ar putea pierdestatul român cu fiecare medic care emigreaza, spun specialistii în resurseumane



ÎN TARA

Se cautaingineri si specialisti în vânzari

Peste 10.000 delocuri de munca apar vacante atât în bazele de date ale Agentiei Nationalepentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), cât si pe portalurile on-line derecrutare, precum bestjobs.ro sau ejobs.ro.

Daca ANOFMofera cu preponderenta locuri de munca destinate celor care au studii medii sauchiar muncitorilor necalificati (în constructii, textile sau agricultura),recrutorii privati au o oferta mai variata pentru cei cu studii superioare,unde s-ar putea încadra mai bine bugetarii.

Astfel, celemai multe joburi sunt disponibile în domenii precum: vânzari, comert (peste4.500 de oferte), customer/client service, IT software si hardware, inginerie,marketing, food service, dar si în industria hoteliera.

Locuri de munca- mai putine, ce-i drept (câteva sute) - exista si în domenii ca medicinaumana, juridic, audit/consultanta, banci, finante/contabilitate sauachizitii/logistica, unde si-ar putea gasi un job si angajatii de la stat.

Câteva locuride munca sunt vacante si pe partea de secretariat/administrativ, dar si demanagement si consultanta. În sanatate si asistenta sociala se cauta 200 deoameni, alte 100 de locuri fiind disponibile în psihologie.

ÎN EUROPA

Mii de joburidisponibile si pentru români

Bugetarii carealeg varianta emigrarii au la dispozitie câteva mii de joburi, majoritatea îndomeniul medical si al asistentei sociale. Daca vor sa plece prin intermediulretelei europene de recrutare, EURES, Agentia Nationala de Ocupare ofera, înaceasta perioada, peste 400 de joburi.

Spre exemplu,Ministerul Sanatatii din Malta cauta 20 de farmacisti, iar salariul variazaîntre 15.873 si 18.556 de euro pe an. În plus, oficialii maltezi vor sa angajeze200 de asistenti medicali pe salarii cuprinse între 13.809 si 18.114 de euroanual. Conditii obligatorii: cunostinte de limba engleza sau malteza la nivelconversational.

Pe de altaparte, în Cipru se cauta nu doar farmacisti si îngrijitori pentru batrâni, cusalarii de la 800 la 2.000 de euro pe luna, ci si brutari, patiseri saudesenatori tehnici. Un medic generalist poate câstiga însa 2.200 euro lunar, lao clinica privata.

Medici cauta si suedezii, care sunt dispusi sa-i plateasca unui chirurg românpâna la 6.000 de euro brut, lunar. Iar englezii angajeaza asistenti sociali sifarmacisti, pe salarii brute cuprinse între 33.000 si 44.000 de lire pe an.

Puterea

Împaratul avea o gradinasi în fund un mar… perla de Bac si câteva consideratii despre forta presei…

Esocanta o perla culeasa de colegii mei din ce au scris elevii la examenul deanul acesta la bacalaureat. E vorba de paralela facuta de un copil întreHarap-Alb si Prigoana jr. Asemanarea ar veni din aceea ca amândoi atrag celemai frumoase femei din povestea unde se misca fiecare dintre ei. Sigur,nu se poate generaliza la o întreaga generatie, nu se poate spune „Doamne,pitziponcii astia au înlocuit complet personajele din cultura generala!”. Nu sepoate nici spune ca nu mai e scoala de altadata, si, fie vorba între noi, bineca nu mai trec pustii de acum prin ce am trecut noi la vârsta lor. Un lucruînsa ma îngrijoreaza. Nu cât sa nu dorm, dar destul cât sa-i acord uneditorial.

E clar ca nu e conceptia unei generatii întregi caSilviu Prigoana jr e mai tare decât Harap-Alb, dar e clar ca tipul a devenit unpersonaj. Copilul care i-a utilizat numele în raspunsul la bacalaureat l-afolosit ca pe un cod, ca pe un substantiv comun, pe care-l cunosc toti, adicasi comisia de corectare. Putea folosi orice alt nume din panoplia actualitatii,de la fete de decor de prin emisiuni la academicieni, comisia trebuia, conformteoriei copilului, sa stie cine sunt. Când au devenit toti astia nume comune? Cândau devenit atât de cunoscuti încât simpla utilizare a numelor înlocuiestepropozitii întregi, chiar fraze? Si de ce?

Cred ca din perla de la bacalaureat trag concluziaca presa mai are ceva forta, dar nu cea pe care poate ca ne-am dori-o noi,gazetarii. Nu putem schimba guverne, nici macar o amarâta de lege, poate vreundirector de agentie, dar putem crea personaje si putem lipi de ele trasaturi,pe care le au sau nu, iar acestea intra în constiinta publica pâna la a devenisubstantive comune.

Am un banc genial cu Fat-Frumos, nu cu Prigoana.Cica se lupta el cu balaurul. Îl baga în pamânt pâna la glezne si vede trecândun corb. „Corbule, corbutule, adu-mi un cioc de apa sa prind puteri si îti voida o halca de balaur sa manânci!” Îi aduce corbul apa, dar balaurul îlsurprinde pe Fat-Frumos, îl arunca în sus si-l baga-n pamânt pâna la genunchisi zice: „Corbule, corbutule, adu-mi un cioc de apa sa prind putere si ti-oi dao halca de voinic sa manânci!”. Aduce corbul iar apa, dar Fat-Frumos seforteaza, îl prinde pe balaur si-l baga în pamânt pâna la gât si spune:„Corbule, corbutule, mai adu un cioc de apa sa prind putere….” Dar corbul îlîntrerupe si striga „Auzi, voi va bateti sau ati mâncat sarat?”.

Lefurile bugetarilor, taiate cu un sfert

Începând de azi, salariile, sporurile,indemnizatiile si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi în lei sauîn valuta, se diminueaza cu 25% în sectorul bugetar. Reducerile se aplica sipersonalului angajat în cadrul Bancii Nationale a României, Comisiei Nationalea Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Privatesi Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.  Nici angajatiiSRI, SIE, SPP, STS, ai Armatei si ai Politiei nu vor scapa de reducerea cu 25%a salariilor. În situatia în care, din aplicarea prevederilor, rezulta ovaloare mai mica decât valoarea salariului minim brut pe tara, suma care seacorda este de 600 lei. Valoarea drepturilor/cheltuielilor cu asistentamedicala, medicamente si proteze aferente personalului propriu, pentru carelegislatia în vigoare la data publicarii noii legi prevede decontarea integralade la bugetul de stat, bugetele de asigurari sociale, bugetele locale sau, dupacaz, bugetele fondurilor speciale, se reduce cu 25%.

Realitatea.net

Perle la BAC : "Omenia poate dauna când e perceputa camijloc perfid de a profita"

Peste 200.000 de elevi au sustinut luni prima proba scrisa aBacalaureatului la Limba si Literatura Româna. Liceenii au fost creativi si în acest an, în încercareade a gasi raspunsul la subiecte si le-au oferit profesorilor adevarate"perle".

Elevilor li s-a cerut sa faca un eseu pe bazabasmului cult pe care l-au studiat, sa comenteze un text la prima vedere scrisde Vasile Alecsandri si sa conceapa un text în care sa-si spuna punctul de vederedespre omenie, plecând de la proverbul, "fapta buna îl lauda pe om"

Iata ce au scris elevii:

"Omenia este o specie lacoma si nepasatoare,deci faptele bune sunt o fapta mareata".

"Omul bun nu se bate pe copii, se vorbeste politicos cu batrânii, sesaluta politicos pe doctori si pe oamenii de stiinta".

"Când eram la Viena a picat pe pamânt o batrânica la intrareaîn metrou" (elevul povesteste mai departe cum a ajutat-o el pe batrânafacând o fapta buna).

"Daca are omenie, alti oameni se uit la tineun alt ochi".

"Omenia este caracter moral sidefinitoriu".

"Omenia poate dauna când e perceputa ca mijlocperfid de a profita".

"Dar în viata asta exista oameni bun care areun suflet mai mare si mai pura decât altii".

"L-a vazut Spânu si l-a convins pentru a-lface asistentul lui" (referindu-se la Harap-Alb ).

"Harap-Alb a trebuit sa-si ia viata în proprialui mâna"

"Când privesc în al tau ochi ma simt de parcama sufoc"

"Tema basmului este învingerea dintre bine sirau".

"Personajul e supus unor încercari chiar simoartea".

"Personajele vorbeste în modul dialog".

"Parantezele sunt indicatoare schemice".

Sila proba orala la limba româna elevii le-au spus profesorilor câteva"perle" memorabile.

"Agripina nu avea decât doi copii, pentru caal treilea, Paunas, nu mai conteaza, pentru ca tot îl manânca vulturii" .

"În cunoscuta balada "Miorita", suntdescrise câteva întâmplari în care sunt implicati doi criminali, o oaieturnatoare si un cioban ce socheaza prin prostia lui".

"În caz de accident nu trebuie sa fugi de la locul faptei, fiindcavictima, daca nu e lovita fatal, poate retine numarul masinii".

"Rascoala de la Bobâlna a început pe undeal si s-a terminat în 1438".

"În versurile: "Ce-ti pasa tie chip de lut / Dac-oi fi eu saualtul?" poetul ne vorbeste despre aspectul fiintei cu care Luceafarul esteîn gagicareala si ea îi spune ca nu stie daca va fi al ei sau va fialtul".

"Nichita Stanescu a stiut el de ce a pusvirgulele si punctele acelea în poezie si nu ma bag eu în ce a facut el".

"La începutul fiecarei poezii eminesciene staplantat câte un tei mai gros sau mai subtire, în functie de câte strofe arepoezia".

"Cânderoul muri împuscat de nemti pe câmp, simti miros de marar si depatrunjel"

Elevii au sustinut miercuri a treia proba la Bac

Examenul de bacalaureat a continuat miercuri cu cea de-a treia proba.Aproximativ 200.000 de elevi au sustinut examenul la proba obligatorie aprofilului.

Aproximativ 200.000 de elevi au sustinut miercuricea de-a treia proba a examenului de bacalaureat, respectiv proba obligatorie aprofilului, adica istorie pentru cei dela uman si matematica pentru cei de la profilul real. Pentrusustinerea probei s-au înscris 206.223 candidati (164.970 candidati vor sustinetestul scris la matematica, în timp ce 41.253 candidati au optat pentruistorie), informeaza Ministerul Educatiei.

La ora 8.00, Comisia Nationala de Bacalaureat aextras variantele de subiecte, din cele 10 pe care le-a pregatit. Acestea vorfi facute publice abia dupa ora 14.30, împreuna cu baremele de corectare.Elevii au intrat în salile de examen pe baza actului de identitate, între orele7.30 si 8.30.

Bacula început luni cu proba scrisa la limba si literatura româna, iarmarti a urmat proba scrisa la limba si literatura materna.

Vineri, 2 iulie, este ultima proba, cea la alegerea profilului si specializarii, adica fizica, chimie, biologie sau informatica,pentru profilul real si geografie, filosofie, logica, economie, psihologie sausociologie, pentru absolventii de uman.

Prima afisarea rezultatelor va avea loc duminica, 4 iulie, pâna la ora 16.00. În aceeasi zi, între 16.00 - 20.00vor putea fi depuse contestatiile. Solutionarea acestora este programata înperioada 6 - 7 iulie, iar afisarea rezultatelor finale are ca termen limitadata de 8 iulie.

Pentru promovarea examenului estenevoie ca participantii sa obtina cel putin nota 5 la fiecare proba scrisa saupractica si media generala de minimum 6. Candidatii cares-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc toate conditiilementionate, sunt declarati respinsi. Media generala 5,99 va fi rotunjita la 6.

Marti, directoriisi secretara unui liceu din Bacau au fost retinuti pentru luare de mita la bac.Directorul, directorul adjunct si secretara Grupului Scolar "Al.Vlahuta" din comuna Podu Turcului, judetul Bacau, unde Directia NationalaAnticoruptie a deschis o ancheta în prima zi de bacalaureat, au fost retinutipentru 29 de zile, sub acuzatia de luare de mita si trafic de influenta.

Inculpatii, prevalându-se de influenta pe care o auasupra comisiei de examinare, au stabilit ca suma ce trebuie achitata defiecare candidat în vederea promovarii examenului sa fie de aproximativ 600euro, respectiv câte 200 euro pentru fiecare proba scrisa, sau 2.000 lei.


Postari mai vechi

Vizualizati postari iunie 2010

Vizualizati postari mai 2010

Vizualizati postari aprilie 2010

Vizualizati postari martie 2010

Vizualizati postari februarie 2010

Vizualizati postari ianuarie 2010

Vizualizati postari decembrie 2009

Vizualizati postari noiembrie 2009

Vizualizati postari octombrie 2009