31 mai 2011

http://www.adevarul.ro/locale/baia_mare/Baia_Mare-_Parintii_n-au_vrut_sa_fie_observatori_la_Bac_0_490751040.html

 

Baia Mare: Părinţii n-au vrut să fie observatori la Bac

Deşi s-a făcut anunţul că părinţii absolvenţilor de liceu pot fi observatori la examenul de Bacalaureat, niciun adult din judeţ nu s-a înscris. Părinţii mai au o zi până când pot depune cererile ca observatori la Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş.

Asociaţiile de părinţi şi cei înscrişi în diferite ONG-uri care activează în domeniul Educaţiei vor putea să-şi desemneze observatori care să monitorizeze organizarea şi desfăşurarea examenului de Bacalaureat, a decis Ministerul Educaţiei. „Aceştia pot supraveghea pregătirea examenului, adică stabilirea, prin tragere la sorţi, a componenţei comisiilor, verificarea sălilor. Mai mult chiar, observatorii desemnaţi de asociaţiile de părinţi pot asista în sălile de examen la desfăşurarea probelor şi vor putea monitoriza situaţiile în care examenul are loc în condiţii speciale, având dreptul să sesizeze eventualele încălcări ale prevederilor metodologiei“, a explicat Pavel Filip, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş.

„Nu s-a înscris nimeni“

Pentru a putea participa cu observatori la examenul de Bacalaureat, asociaţiile de părinţi ar fi trebuit să se adreseze Comisiei Judeţene de Bacalaureat o solicitare scrisă, oficială, până la data de 1 iunie 2011.

Solicitarea trebuia să includă şi asumarea faptului că persoanele nominalizate sunt eligibile, îndeplinind condiţia de a nu avea nicio rudă până la gradul al IV-lea, inclusiv, printre candidaţii care participă la examenul de Bacalaureat în respectiva sesiune. „Observatorii acreditaţi de Comisia Judeţeană de Bacalaureat vor primi informaţii din partea reprezentantului Comisiei Judeţene, legate de prevederile relevante în vigoare pentru examenul de Bacalaureat, adică lege, metodologii, proceduri, note“, a mai susţinut Pavel Filip.

Acesta a mai adăugat că, până în acest moment, la ISJ Maramureş n-a fost depusă nicio solicitare în acest sens, chiar dacă mai este doar o zi până la termenul final de înscriere. „Pentru cele 23 de centre din judeţ, avem scoase 46 de locuri de observatori pentru părinţi. Nu s-a înscris nimeni. Probabil s-au speriat de condiţiile impuse“, a mai spus Filip, adăugând că, oricum, aceasta era o variantă opţională, nu obligatorie. 

„N-am considerat că e necesar“

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar (FNAPIP) Maramureş spun că n-au considerat că prezenţa lor ar fi necesară la acest examen. „Nu ni s-au semnalat fraude sau încălcări ale regulamentului. În şcolile unde avem asociaţii, am mediatizat acest fapt, dar nu am avut amatori“, a precizat Claudia Cocoşilă, membru fondator al FNAPIP.

Obligaţiile observatorului

Observatorii vor avea acces în centrele de examen numai însoţiţi de un membru al comisiei delegat de preşedintele acesteia şi doar în baza adeverinţei şi a unui act de identitate. În prealabil, observatorul trebuie să dea o declaraţie pe proprie răspundere că nu are rude, inclusiv de gradul IV, care susţin examenul de Bacalaureat.

http://www.adevarul.ro/societate/Zalau-_Fabrica_de_genii_la_un_liceu_din_Transilvania_0_490151544.html

 

Fabrică de genii la un liceu din Transilvania

27 de absolvenţi ai Colegiului Silvania din Zalău au terminat clasa a XII-a cu 10. Opt dintre ei au avut numai medii perfecte pe parcursul celor patru ani de liceu. Absolvenţii de nota 10 de la Colegiul Naţional din Zalău vor să urmeze cariere în diplomaţie, să ajungă avocaţi sau medici. Unii dintre ei îşi vor continua studiile în străinătate. 

Dintre cei 255 de tineri care au absolvit Colegiul Naţional Silvania (CNS) din Zalău săptămâna trecută, 27 au terminat clasa a XII-a cu media 10. Dintre ei, opt au reuşit aceeaşi performanţă şi în clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, astfel că au absolvit nu doar clasa a XII-a, ci tot liceul cu media 10. Anul trecut, 36 de liceeni au terminat cu 10, performanţa fiind considerată un record. Totuşi, în 2010, doar trei elevi ai colegiului au reuşit să termine toţi cei patru ani de liceu cu media perfectă. 

Directorul colegiului, Vasile Bulgărean, susţine că aceste medii, ce pot părea ireale, au fost obţinute de absolvenţi pe merit şi nu sunt rezultatul umflării notelor sau al indulgenţei profesorilor de aici. „Este o generaţie foarte, foarte bună, fapt confirmat şi de rezultatele la concursurile naţionale şi internaţionale obţinute de aceşti copii", a declarat el. Profesorul a mai adăugat că motivul pentru care doar la acest liceu din judeţ se obţin astfel de rezultate este faptul că „de la an la an, tot mai mulţi dintre cei mai buni elevi de clasa a VIII-a din tot Sălajul vin aici. Şi când ai cei mai buni copii dintr-un judeţ întreg, poţi să ai şi astfel de rezultate".


Bulgărean mai spune că, la fel ca şi anul trecut, „scorul" a fost ridicat de clasa de filologie, care a dat opt dintre mediile de 10 din clasa a XII-a şi patru dintre mediile maxime pe toată durata liceului. Potrivit acestuia, clasa ar fi fost „avantajată la curriculă", prin natura profilului. Mai exact, lipsa din orar a unor discipline considerate mai dificile, ca matematica ori fizica, materii care nu sunt studiate în ultimele clase de cei de la filologie, le-ar da un avantaj faţă de restul elevilor.

Farmacie la Cambridge

Elevii nu sunt de aceeaşi părere şi susţin că, dacă eşti dispus să depui ceva efort, poţi absolvi cu media 10 indiferent de profil. Claudia Pop este una dintre cei opt elevi cu note perfecte. În cei patru ani de liceu a participat la olimpiade de ştiinţe, axându-se la final pe chimie. Despre mediile ei de la şcoală, Claudia spune că au fost posibile graţie ambiţiei ei, dar şi unei remarcabile capacităţi de memorare.

„A fost şi foarte multă muncă, pentru că am venit din şcoala generală cu medii numai de 10 şi voiam să mă menţin la fel şi în liceu. Dar m-a ajutat mult şi memoria mea foarte bună, fără de care nu făceam faţă, având în vedere că am lipsit destul de mult de la şcoală, din cauza concursurilor la care am participat, şi am avut tot timpul foarte mult de recuperat", a spus adolescenta. 

Claudia va urma cursurile Facultăţii de Farmacie din cadrul prestigioasei Universităţi Cambridge din Marea Britanie. Mădălina Hăşmăşan îşi doreşte să devină avocat, aşa că se va înscrie la Facultatea de Drept din Cluj. A fost olimpică naţională la limba română, latină şi istorie. „Fiind la filologie, nu ai atâtea teme, deci ai mai mult timp liber, mai multă libertate pentru a învăţa ceea ce te interesează", a explicat Mădălina. O carieră juridică îşi doreşte şi Cristina Feşteu. În privinţa rezultatelor ei din liceu, adolescenta spune că acestea s-au datorat interesului, muncii şi voinţei ei de a învăţa. 

„M-am gândit că, dacă tot am reuşit să intru la cel mai prestigios liceu din judeţ, merită să îmi dau toată silinţa", povesteşte ea. Mădălina Câmpean va da în această vară admitere la Facultatea de Arhitectură, din Cluj-Napoca , unde se intră tot pe bază de examen. Ea spune că „de vină" pentru performanţele şcolare a fost ambiţia: „Am vrut să-mi demonstrez­ mie că pot.

Mie, nu altcuiva". De trei ori olimpică naţională la fizică şi de două ori la matematică, Laszlo Alma va da examen de admitere la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca , unde notele din liceu nu vor fi luate în considerare.  Paula Stroian va studia la Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii „Babeş - Bolyai" din Cluj-Napoca , ea fiind deja familiarizată cu domeniul după ce a obţinut două premii la concursurile naţionale. Andrea Baczovrea să devină medic şi va da admitere la Medicină Generală, la Târgu-Mureş.

Singurul băiat din cei opt absolvenţi „perfecţi" de la CNS, Alexandru Goron, spune că a muncit cu pasiune. „La filologie este, oricum, mai uşor, dar pe mine m-au şi ţinut în priză olimpiadele", a precizat Alexandru. El a obţinut trei menţiuni la olimpiadele de istorie şi una la concursul naţional la filosofie. În privinţa facultăţii, Alexandru ştie doar că vrea să urmeze o carieră în diplomaţie. „Dacă părinţii mei se mută vara aceasta în Italia, voi merge la Torino, dacă rămân la Zalău, voi învăţa la Cluj", a precizat tânărul absolvent. 

25 este locul ocupat Colegiul Naţional Silvania în topul naţional al liceelor, după rezultatele din 2010. 

Urmează testul Bacalaureatului

Elevii cu medii perfecte de la Colegiul Naţional Silvania mai au de trecut un hop până la examenul de admitere: bacalaureatul. Anul trecut, la nivel naţional, 24 de elevi au obţinut media 10 la proba de maturitate. Niciunul dintre aceştia nu provenea dintr-un liceu din Capitală. Printre liceele cu cele mai multe note de 10 s-au numărat şi Colegiul Naţional „B.P.Hasdeu" din Buzău, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu" din Craiova şi Colegiul Naţional „Horia, Cloşca şi Crişan" din Alba-Iulia.

La Colegiul Naţional Silvania 153 dintre cei 249 de candidaţi din 2010 au avut medii peste 9,50. Aici s-au înregistrat şi cele mai multe medii de 10: şapte, dintre care patru sunt din clasa a XII-a, unde 27 dintre cei 30 de absolvenţi ai unei singure clase au încheiat cu media generală 10. Procentul de promovabilitate a fost de 99,6%, diferenţa până la 100% fiind dată de singurul candidat de aici care nu a promovat examenul.


Potrivit raportărilor Ministerului Educaţiei, din 217.227 de elevi care au susţinut în 2010 bacalaureatul, aproape 3.800 au avut, de asemenea, note foarte mari, între 9 şi 10. Alţi 7.000 de candidaţi au obţinut medii cuprinse între 7 şi 8. În Capitală, la trei dintre licee promovabilitatea a fost de 100%. E vorba de colegiile „Gheorghe Lazăr", „Mihai Viteazul", şi „Gheorghe Şincai". Primele locuri în clasamentul pe licee arată că cei mai buni elevi provin de la „Şincai", în general cu note de 9,85. La polul opus s-a situate Galaţiul, unde promovabilitatea a fost de aproximativ 50%. 


Confirmarea valorii: facultatea


Directorul Vasile Bulgărean se declară încrezător că toţi absolvenţii Colegiului Naţional Silvania îşi vor confirma valoarea şi de acum înainte. Foloseşte drept argument experienţa promoţiei de anul trecut, ale cărei vârfuri s-au impus şi în mediul universitar. „Antonia Abrudan, una dintre absolventele care a terminat cu 10, a ajuns în primii trei la Medicină în Cluj. Monica Oltean este şi ea între primii la aceeaşi facultate, iar cea de-a treia absolventă de 10, Izsac Julia, confirmă şi ea la Medicină în Târgu-Mureş", a precizat directorul. Că cea mai bună metodă de a verifica dacă aceste note au fost date pe merit este prestaţia tinerilor după ce ajung la facultate o spune şi inspectorul şcolar general Ioan Abrudan. Întâmplător sau nu, el este chiar tatăl uneia dintre absolventele de 10 de anul trecut şi confirmă că atât fiica sa cât şi ceilalţi colegi ai ei au rezultate remarcabile şi la facultate. 


„Este perfect explicabil ceea ce se întâmplă la Colegiul Naţional Silvania. Practic, aici ajung toţi elevii foarte buni din Sălaj. Ceea ce, în alte judeţe, unde există mai multe licee de talia CNS-ului, nu se întâmplă, copiii buni şi, automat, mediile de 10, distribuindu-se la mai multe unităţi", a declarat şeful Inspectoratului Şcolar Sălaj.

 

 

http://www.azi.ro/index.php?data=31.05.2011&rubrica=Prima_pagina&citeste=4

 

Variantă la restructurări la MAI: salarii reduse cu 30%

 

Salariile din Ministerul Administraţiei şi Internelor vor fi reduse cu 30% în medie, din luna decembrie, dacă nu se va restructura ministerul, a declarat ieri, la Palatul Victoria, ministrul de resort Traian Igaş.

Astfel, angajaţii MAI trebuie să aleagă între reducerea numărului de posturi şi un fond de salarii cu 30% mai mic din luna decembrie, a precizat ministrul Traian Igaş.

 

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=118310

 

Giurgiu: Profesor din municipiu, arestat pentru luare de mita 

 

Un profesor din municipiul Giurgiu a fost arestat preventiv pentru infractiunea de luare de mita, dupa ce a pretins si a primit sume de bani de la unii elevi din clasa a XIII-a in vederea promovarii unor proiecte de bacalaureat. “Politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor au documentat si probat activitatea infractionala sub aspectul comiterii infractiunii de luare de mita in cazul unui profesor de 51 ani, din municipiul Giurgiu . Din cercetarile si investigatiile efectuate de politisti a rezultat ca profesorul a pretins si primit de la 12 elevi ai clasei a XIII-a sume de bani cuprinse intre 300 si 600 de lei, pentru a acorda note de promovare si punerea la dispozitie a unor proiecte din arhiva unitatii de invatamant, ce urmau a fi prezentate la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie 2011”, a declarat purtatorul de cuvant al Inspecto­ratului de Politie al Judetului Giurgiu, Mirela Gheta. Potrivit acesteia, a fost organizata la finele saptamanii trecute o actiune de prindere in flagrant a profesorului, acesta fiind depistat in timp ce primea suma de 1.000 de lei de la doua eleve, in scopul acordarii notelor de promovare la doua discipline.

 

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=118287

 

Niciun liceu din Brasov nu a montat camere de supraveghere pentru Bac

 

Niciun liceu din Brasov nu a montat pana in prezent camere de supraveghere in salile in care se va desfasura examenul de Baca­la­u­reat din acest an, a declarat ieri, intr-o confe­rinta de presa, seful Inspectoratului Scolar Judetean Brasov, prof. Dorel Agache. “Problema este sa fie motivati profesorii, sa fie motivati elevii, gradul de pregatire sa fie corespunzator si sa aplicam spiritul legii. Eu am incredere totala in colegii implicati in exa­menul de Bacalaureat si raspund pentru aceasta treaba. Va asigur ca, la Brasov , Bacalaureatul se va desfasura in aceleasi conditii ca si pana acum”, a spus inspectorul scolar general. El a mentionat ca s-au inscris la Bacalaureat 5.270 de elevi, la care se adauga 2.000 din seriile care au dat examenul anii trecuti si nu l-au luat la anumite materii. Cei mai multi vor sustine examenul de matematica - 7.000 de elevi, potrivit lui Agache.

 

http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011053158987/Social/Profesor-arestat-dupa-ce-a-primit-bani-de-la-12-elevi-pentru-a-le-acorda-note-de-promovare.html

 

Profesor arestat după ce a primit bani de la 12 elevi pentru a le acorda note de promovare

 

Un profesor din municipiul Giurgiu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea o mie de lei de la două eleve pentru a le acorda note de promovare la două discipline.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor au documentat şi probat activitatea infracţională în cazul unui profesor de 51 de ani, din municipiul Giurgiu, rezultånd că acesta a pretins şi primit de la 12 elevi de clasa a XIII-a sume de bani cuprinse între 300 şi 600 de lei, pentru a le acorda note de promovare şi pentru a le pune la dispoziţie proiecte din arhiva unităţii de învăţămånt, care urmau să fie prezentate la examenul de bacalaureat, transmite corespondentul Mediafax.

Astfel, profesorul a fost prezentat magistraţilor Tribunalului Giurgiu, care au emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

 

http://www.evz.ro/detalii/stiri/desenul-la-scoala-disciplina-care-lupta-cu-kitsch-ul-932081.html

 

Desenul la şcoală, disciplina care luptă cu kitsch-ul

 

Într-o oră pe săptămână, elevii învaţă să iubească arta şi să-şi dezvolte simţul pentru frumos. Mâine, de Ziua Copilului , vă oferim o carte esenţială care îi iniţiază pe micuţi în tainele desenului

 

Chiar dacă majoritatea elevilor se concentrează pe orele de matematică, limba română şi alte discipline de examen, la fel de importante sunt şi orele de educaţie artistică, desenul şi muzica. Într-o oră pe săptămână, de la clasa I până la a VIII-lea elevii nu învaţă doar cum să deseneze peisaje, ci şi să aprecieze pictura sau arhitectura de calitate, află noţiuni despre istoria artei şi cu alte cuvinte, vor şti apoi să diferenţieze arta adevărată de cea de kitsch. "Educaţia plastică este foarte importantă pentru că toate manualele şi materialele auxiliare conţin şi noţiuni de artă şi civilizaţie. Are o importanţă deosebită în curriculum pentru că educaţia plastică înseamnă gustul pentru echilibru, gustul pentru frumos, culoare şi armonie", este de părere Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB). 

Un prim pas în dezvoltarea simţului estetic


Orele de desen nu înseamnă doar faptul că elevii mâzgălesc câteva coli de hârtie. Educaţia plastică nu mai este de ceva vreme ora în care copiii primesc o temă şi apoi trebuie să creeze şi atât. 


"Educaţia plastică îi învaţă pe elevi cum să amenajeze un spaţiu interior, cum să ia atitudine în faţa kitsch-ului. Tot la desen află lucruri despre arhitectura catedralelor, stiluri arhitectonice, este vorba de altfel despre dezvoltarea simţului estetic, cu tot ce înseamnă asta", completează Marian Banu.


Totodată, profesorul are misiunea şi de a identifica pasiunea copiilor şi talentul acestora. De exemplu, elevii de clasa a VIII-a au mai multe ore în care învaţă cum să organizeze un spaţiu decorativ pe linia unei reţele, să realizeze compoziţii decorative în contrastul închis-deschis, să facă o schiţă pentru faţada unei construcţii în care se regăsesc arcul de boltă şi rozeta în vitralii. 


Cum să priveşti un tablou
 


Tot elevii mai mari sunt învăţaţi cum să privească un tablou, astfel încât atunci când ajung la un muzeu de artă să poată aprecia valoarea colecţiilor. În planificarea orelor, profesorii de desen trebuie să-i înveţe pe şcolari să ştie să-şi exprime părerea despre o operă de artă, să recunoască elemente de limbaj şi de expresie plastică pe imagini şi să poată discuta plecând de la o imagine, utilizând vocabularul specific artelor. 

Totodată, elevii de clasa a VI-a învaţă printre altele să recunoască reprezentanţi ai Re naşterii din Italia, Germania , Franţa şi Ţările de Jos, îmbo găţindu-şi astfel cultura generală. Dacă elevilor din clase mai mari li se dezvoltă prin desen gândirea artistică, pentru cei mai mici există anumite tehnici prin joc în care învaţă de pildă, să compună un spaţiu decorativ având ca teme "mozaic", "barca", "iepuraş", "pentru că educaţia plastică umanizează". 


PREMII SPECIALE 


Surprize de 1 Iunie de la "Evenimentul zilei"


Mâine, de Ziua Copilului, "Evenimentul zilei" va fi vândut împreună cu o carte specială, "Să desenăm frumos lumea din jur". Cartea, oferită în parteneriat cu Editura Curtea Veche Publishing, la un preţ special, iniţiază copiii în tehnicile de bază ale desenului, picturii şi ale colajului. 


În acelaşi timp, mâine este termenul limită până la care vă puteţi înscrie micuţii la un concurs special al EVZ, ai căror câştigători vor fi premiaţi. Povesteşte-ne o ispravă a copilului tău sau trimite-ne un desen al lui, însoţit de o explicaţie scurtă a acestuia. Nu există restricţii privind temele abordate: aşteptăm desene inocente, haioase, creative, fără pretenţii de opere de artă, şi întâmplări inedite din viaţa copilului. 


Cele mai haioase 5 poveşti şi cele mai reuşite 5 desene vor fi premiate. Câştigătorii vor primi gratuit un exemplar din cartea "Desenează frumos lumea din jur", dar şi alte cărţi. Trimite desenul sau povestea la adresa  ziuacopilului[at]evz.ro. până la 1 iunie inclusiv. Câştigătorii vor fi anunţaţi atât pe site-ul evz.ro, cât şi în ziarul de joi, 2 iunie.

 

http://www.jurnalul.ro/bani-afaceri/economia/romania-locul-doi-in-clasamentul-celor-mai-indatorate-tari-la-fmi-579805.html

 

România, locul doi în clasamentul celor mai îndatorate ţări la FMI

 

După împrumutul contractat în 2009, România a strâns datorii de 17 miliarde de dolari la Fondul Monetar Internaţional. Iar suma ne plasează pe locul al doilea în topul datornicilor la FMI. Doar grecii sunt mai îndatoraţi ca noi, însă diferenţa e doar de 3,4 miliarde.

Nici Ucraina nu o duce mai bine după ce a tras bani de la Fond. Are acum de returnat 15 miliarde de dolari. Există însă şi ţări mai norocoase. Turcia are obligaţii de doar 5 miliarde de dolari faţă de FMI.


Situaţia României pare totuşi mai bună dacă privim nivelul datoriei pe cap de locuitor. Românii au de plătit câte 800 de dolari pentru a-şi achita obligaţiile către FMI. Iar asta în vreme ce grecii şi irlandezii trebuie să dea câte 1.800 de dolari.


Şi ungurii au mai mult de plată decât noi, cu 400 de dolari. Turcii, însă, abia simt povara datoriei. Locuitorii au de achitat mai puţin de 70 de dolari.

 

 

http://www.puterea.ro/news20915/Funeriu-%E2%80%9Emarinimos%E2%80%9D-Ministerul-Educatiei-mai-aloca-200-de-locuri-fara-taxa-la-universitati--.htm

 

Funeriu, „mărinimos”. Ministerul Educaţiei mai alocă 200 de locuri fără taxă la universităţi

 

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Petru Funeriu, a decis să suplimenteze numărul de locuri finanţate de la bugetul de stat cu 200, pentru următorul an universitar. Facultăţile cu cele mai multe locuri „fără taxă” sunt Politehnica Bucureşti, Babeş din Cluj şi Universitatea din Bucureşti.  

Statul a acordat, pentru admiterea la facultăţi, în 2011, 62.850 de locuri finanţate de la buget. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) au fost alocate cu aproximativ 200 de locuri mai multe decât anul trecut, ordinul ministrului, ce reglementează acest aspect, urmând să fie publicat în Monitorul Oficial al României cel târziu săptămâna viitoare. „Universităţile cu cele mai multe locuri de la buget sunt Politehnica din Bucureşti, Babeş din Cluj, Universitatea din Bucureşti şi Alexandru Ioan Cuza din Iaşi . Acesta ar fi topul. Numărul locurilor de la stat este asemănător cu cel de anul trecut. Sunt ceva mai multe, cam de 200”, ne-a declarat Ion Ciucă, director în cadrul Direcţiei Programe Universitare din MECTS. Acesta susţine că instituţiile de învăţământ superior vor fi nevoite să acorde banii de la buget pentru programele performante, în caz contrar urmând să primească finanţare redusă. „Nu au fost modificări majore. Nu s-au acordat multe locuri unei anumite facultăţi. Au fost doar 200 şi ceva de locuri mai multe faţă de anul trecut. Este nesemnificativ. Au fost acordate, de exemplu, 15 locuri la Facultatea de Teatru din Târgu-Mureş pentru că au o specializare nouă. Universităţile vor fi nevoite să acorde bani programelor performante, după cum reiese din analiza ARACIS (n.r. - Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior). Altfel, dacă ai programe neperformante, primeşti finanţare mică”, ne-a mai explicat Ion Ciucă.

Conducerile mai multor universităţi din ţară s-au arătat nemulţumite de decizia ministerului. „A fost alocat acelaşi număr de locuri ca şi anul trecut, 4.700, cu toate că statisticile arată că este nevoie de o suplimentare a numărului de locuri pentru inginerie. Sincer, la ce a fost, mă bucur că nu au fost alocate şi mai puţine locuri. Voi discuta cu rectorii să păstrăm un echilibru al numărului de locuri repartizate, ca în fiecare an. Zilele acestea vom lua o decizie. Dacă doriţi opinia mea, ca rector, voi susţine ca Eacultatea de Electronică şi cea de Calculatoare să rămână cu cele mai multe locuri fără taxă”, ne-a declarat rectorul Univesităţii Politehnica din Bucureşti, Ecaterina Andronescu.   

Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj va avea alocate, ca şi anul trecut, 4.820 de locuri de la buget. „Joi se discută valoarea taxelor şi numărul de locuri la învăţământul cu taxă”, ne-au declarat oficialii universităţii clujene.

Pentru Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti au fost alocate 910 locuri finanţate de la bugetul de stat. „Numărul de locuri la taxă vor fi stabilite în funcţie de normele ARACIS. Nivelul taxelor de şcolarizare a rămas acelaşi ca şi anul trecut, de la 1.800-2.000 de lei la 4.000 de lei, în cazul Medicinei Veterinare, unde este nevoie de mai mult material didactic”, ne-a declarat rectorul Facultăţii de Medicină Veterinară Bucureşti, Ştefan Diaconescu.

Universitatea „Valahia” din Târgovişte are 1.000 de locuri finanţate de la buget, pentru anul 2011-2012 şi 1.175 de locuri la taxă (dintre care 775 la forma de învăţământ la zi şi 400 la învăţământ la distanţă).

 

Acte necesare la înscrierea la facultate

Admiterea la facultate va avea şi anul acesta două sesiuni: iulie (înscrieri: 8-15 iulie; examen: 17-22 iulie) şi septembrie (înscrieri: 1-13 septembrie şi examene: 15-17 septembrie). Dosarul de înscriere trebuie să conţină următoarele acte:

 

·         diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, în original sau copie legalizată sau adeverinţă (în cazul liceelor la care nu s-au eliberat diplomele pentru promoţia 2010) însoţită de foaie matricolă (pentru facultăţile unde admiterea se face pe baza notelor/mediilor din anii de liceu);

·         certificatul de naştere, în copie legalizată;

 

·         adeverinţa medicală tip, din care să rezulte că este apt pentru facultatea la care candidează;

 

·         trei fotografii tip buletin de identitate;

 

·         B.I. sau C.I. în copie;

·         chitanţă de plată a taxei de înscriere.

Topul universităţilor cu cele mai multe locuri finanţate de la bugetul de stat:

  1. Politehnica din Bucureşti
  2. „Babeş-Bolyai” din Cluj
  3. Universitatea din Bucureşti

26 mai 2011

http://www.adevarul.ro/actualitate/In_sfarsit-vacantele_scolare_intra_in_normal_0_486551960.html

În sfârşit, vacanţele şcolare intră în normal

Potrivit ordinului semnat de ministrul Daniel Funeriu, în anul şcolar 2011-2012, elevii vor avea vacanţe de Crăciun şi de Paşte mai lungi cu câte o săptămână. În plus, între 2 şi 6 aprilie 2012, elevi îşi vor putea face singuri orarul, urmând să aleagă între activităţi sportive, artistice şi civice.

Structura anului şcolar intră într-un tipar agreat de părinţi: vacanţa de iarnă şi cea de primăvară se prelungesc cu câte o săptămână, astfel că elevii nu vor mai fi obligaţi să revină la cursuri imediat după Sărbători, cu gândul în altă parte. În plus, vacanţa intersemestrială, care nu făcea decât să rupă ritmul de învăţare al copiilor abia întorşi la şcoală, dispare prin noul calendar. În schimb, vacanţa de vară, care era până acum una dintre cele mai lungi din Europa, se reduce cu o săptămână.

Anul, tot pe semester

Şcoala va începe, potrivit ordinului privind structura noului an, luni 12 septembrie. Primul semestru se va încheia pe 23 decembrie, iar elevii vor rămâne în vacanţa de iarnă timp de trei săptămâni, cu una mai mult decât în ultimii ani. Elevii din clasele primare vor mai avea o săptămână de pauză, între 22 şi 30 octombrie. Semestrul al doilea începe luni, 16 ianuarie 2012, şi se va încheia în 22 iunie. Copiii vor mai avea în acest interval o vacanţă de două săptămâni (7-22 aprilie), Paştele urmând să fie prins chiar la mijlocul acestei perioade, pe 15 aprilie. Vacanţa de vară e prevăzută din 23 iunie până în 9 septembrie.

Potrivit ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, anul şcolar 2011 - 2012 are un număr egal de zile ca şi anul şcolar în curs. Intenţia privind modificarea structurii anului şcolar a fost anunţată pentru prima dată de Funeriu încă de la sfârşitul anului trecut, ministrul Educaţiei preluând atunci o propunere care fusese formulată de parlamentarii din Comisia de educaţie a Camerei. 

Experţii, de accord

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a pledat în mod special pentru scurtarea vacanţei de vară. Ea aducea ca argument tocmai nevoia de prelungire a vacanţelor de Sărbători. La rândul său, Tincuţa Baltag, directorul general al Fundaţiei „Dinu Patriciu", atrage atenţia că vacanţa de vară din România era până acum una dintre cele mai lungi de pe continent, în timp ce elevii români erau printre cei mai slabi din Europa.  „Japonia are 243 de zile de şcoală pe an, Coreea de Sud şi Singapore - 220, iar România doar 177. 

Vacanţa de vară din România e, cred, cea mai mare din lume, nu doar din UE. Aşa se pierd informaţii pe care elevii s-au străduit să le acumuleze în timpul anului", declară Tincuţa Baltag. O altă noutate importantă: pentru prima dată în istoria şcolii româneşti, elevii vor putea să-şi aleagă, timp de o săptămână, cursurile pe care le vor urma. La fel ca în şcolile americane, propunerile vor fi formulate democratic, de toţi actorii sistemului: copii, părinţi, cadre didactice. Elevii vor putea apoi să opteze ce activităţi vor să frecventeze. 

O săptămână de „Şcoală Altfel"

Secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, iniţiatoarea programului „Şcoala altfel", spune că ideea a venit ca răspuns la nemulţumirile elevilor în privinţa rigidităţii cu care se confruntă uneori în sălile de clasă. „Cadrele didactice vor avea ocazia să se manifeste într-un mod în care copiii nu le-au mai cunoscut, în funcţie de pasiunile, de interesele şi de abilităţile fiecăruia. Vor putea să organizeze spectacole, să pună în scenă o piesă de teatru împreună cu elevii. De asemenea, cei care doresc să ridice implicarea elevilor în viaţa cetăţii vor putea să facă tot felul de acţiuni de voluntariat, de ecologizare".

În plus, elevii care ajungeau în faza naţională a olimpiadelor nu se vor mai simţi nedreptăţiţi, consideră secretarul de stat. „În loc să se bucure de performanţele lor, aceşti elevi se simţeau privaţi de vacanţă, pentru că olimpiada se desfăşura tocmai în această perioadă de odihnă pentru ceilalţi elevi. Acum, această etapă se va desfăşura în săptămâna de «Şcoală altfel», iar ceilalţi elevi pot participa şi ei la tot felul de competiţii sportive, de masă". Un lucru important: elevii nu vor putea lipsi de la activităţile pe care le aleg, la ca fel ca în orice altă săptămână de şcoală. 

"Profesorii vor putea să organizeze spectacole, să pună în scenă o piesă de teatru împreună cu elevii."

Oana Badea

secretar de stat Ministerul Educaţiei

 

http://www.adevarul.ro/locale/slobozia/Slobozia-_Elevii_calca_pe_urmele_pompierilor_militari_0_487151375.html

 

Slobozia: Elevii calcă pe urmele pompierilor militari

Astăzi debutează faza judeţeană a concursurilor „Prietenii pompierilor”. Începând cu ora 10.00 echipaje de elevi de la numeroase şcoli din judeţ îşi vor demonstra abilităţile de mici pompieri, urmând ca mîine, 26 mai, începând cu aceeaşi oră, să se desfăşoare concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”.

Gazda celor două concursuri va fi şi în acest an Şcoala nr.2 “Sf. Andrei” din Slobozia, unde elevii îşi vor etala cunoştinţele teoretice, urmând ca, la stadionul municipal “1 Mai”, aceştia să îşi demonstreze şi îndemânarea practică.

În cadrul concursului "Prietenii Pompierilor", elevii vor avea de parcurs două probe practice: „Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 m cu obstacole”. În cadrul celor două concursuri, participanții vor simula toate etapele de stingere a unui incendiu: de la transportul rolei de furtun peste obstacole, la predarea ei, traversarea diferitelor capcane precum şi recunoaşterea diferitelor instrumente de lucru specifice pompierilor şi executarea unor noduri de sfoară utilizate de pompieri.

Cât priveşte competiţia cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, aceasta presupune de asemenea susţinerea unei probe teoretice şi a 2 probe practice: transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţă de 50 m şi deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat.

http://www.adevarul.ro/locale/sibiu/Targ_educational_EDUKAS_la_Sibiu_0_487151353.html

Târg educaţional EDUKAS la Sibiu

Toate şcolie sibiene sunt aşteptate în perioada 26 – 28 mai la cea de-a doua ediţie a Târgului Educaţional EDUKAS, găzduit de Biblioteca ASTRA. Târgul se adresează copiilor şi adulţilor, punându-le la dispoziţie informaţii despre posibilităţile de învăţare formală, nonformală şi informală specifice fiecărei vârste în parte.

Evenimentul promovează educaţia continuă, şi în acelaşi timp, educaţia completă, pluridisciplinară atât pentru dezvoltarea profesională, cât şi pentru cea personală. De fapt, întreg evenimentul va fi structurat pe două direcţii, una dedicată copiilor care pot participa la lecţii demonstrative, jocuri şi prezentări ale ofertelor educaţionale, iar cealaltă dedicată adulţilor care sunt invitaţi la prezentări, ateliere şi demonstraţii ale unor instituţii de cultură şi cluburi. 

Mai mult, pe parcursul celor trei zile de târg vor fi organizate şi numeroase tombole şi concursuri, premiile constând în bilete de intrare la muzeele sibiene şi rechizite şcolare.

“În total vom oferi participanţilor în jur de 100 de premii”, spune Mihaela Ciotină, din partea Aditus Vero, coorganizator. Târhul este deschis între orele 10.00 – 19.00.

 

http://www.azi.ro/index.php?data=25.05.2011&rubrica=Prima_pagina&citeste=4

 

Statul, bun de plată!

Salarii înapoi de 2 miliarde de euro!

Angajaţii din sistemul bugetar au câştigat în instanţă în primele patru luni din acest an drepturi salariale neplătite de 530 milioane de lei, sumă pe care Guvernul o va achita eşalonat până în anul 2014 inclusiv, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă.

Sumele vor fi actualizate la momentul plăţii cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Până la finele anului trecut, drepturile salariale câştigate în instanţă de bugetari totalizau 7,4 miliarde de lei, astfel că suma totală care trebuie plătită de la buget a ajuns acum la aproape 8 miliarde de lei, respectiv circa 1,5% din Produsul Intern Brut. Întreaga sumă este eşalonată  la plată pentru perioada 2012-2014, când beneficiarii vor primi câte o treime din drepturile cuvenite în fiecare an.

Mai mult de jumătate din drepturile salarile obţinute de bugetari în instanţă reprezintă sume câştigate de personalul din unităţile de învăţământ preuniversitare de stat.

„Având în vedere obligaţiile asumate de ţara noastră prin acordurile negociate cu organismele financiare internaţionale în privinţa ţintei de deficit bugetar stabilite pentru acest an, dar şi a importanţei şi volumului obligaţiilor financiare concurente ale statului, măsura eşalonării plăţii titlurilor executorii este nu numai urgentă, dar singura în măsură a face posibilă executarea integrală a titlurilor executorii“, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de urgenţă.

 

http://www.azi.ro/index.php?data=25.05.2011&rubrica=Utile&citeste=1

Se lungesc vacanţele!

 

Anul şcolar 2011-2012 va avea mai puţine vacanţe, dispărând aceea dintre semestre. În schimb, vacanţa de iarnă va avea trei săptămâni în loc de două, iar cea de primăvară două în loc de una, a anunţat, ieri, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

„Semestrul întâi începe pe 12 septembrie, şi se finalizează în 23 decembrie. În acest interval, va fi o vacanţă pentru ciclul primar între 22 – 30 octombrie. Vacanţa de iarnă începe în 24 decembrie şi se încheie în 15 ianuarie“, a explicat ministrul Daniel Funeriu. Semestrul al II-lea începe în 16 ianuarie şi se încheie în 22 iunie. Vacanţa de primăvară va fi în intervalul 7 – 22 aprilie, după care semestrul continuă până în 22 iunie. Vacanţa de vară durează din 23 iunie până în 9 septembrie.

 

http://www.cotidianul.ro/146970-Marin-Gruia-presedinte-SNPPC-Daca-se-revoteaza-legea-privind-disponibilizarile-in-MAI-iesim-cu-totii-in-strada

 

Marin Gruia, preşedinte SNPPC: Dacă se revotează legea privind disponibilizările în MAI ieşim cu toţii în stradă

Dacă se revotează legea privind disponibilizarea personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor vom ieşi în stradă şi vom cere demisia preşedintelui de şedinţă a preşedintei camerei, Roberta Anastase, a declarat, marţi, Marin Gruia, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.

 Conform liderului sindical, reluarea votului pe acest proiect de lege este neconstituţională deoarece după ce s-a votat şi a fost respinsă legea disponibilizărilor din MAI au fost votate alte legi. 

"Am văzut cum se vota cu două mâini în Parlament. Se fură ca-n codru. Vom ieşi cu miile în stradă indiferent ce se va întâmpla cu noi. În sală au fost prezenţi 300 de parlamentari când s-a făcut prezenţa. Legea disponibilizărilor din MAI a fost votată doar de 150 de parlamentari. Noi am fost în sală şi am văzut", a declarat Gruia. 
Conform unor surse parlamentare, proiectul Legii disponibilizărilor din MAI fiind o lege organică nu ar mai putea fi repus pe ordinea de zi şi revotat. 

Proiectul de lege referitor la disponibilizările din MAI a fost respins şi de Camera superioară a Parlamentului, Senatul. Pentru a trece în Camera Deputaţilor erau necesare 170 de voturi pentru şi s-au întrunit doar 150. 

Reprezentanţii sindicaliştilor MAI au organizat, în ultima perioadă, numeroase acţiuni de protest în stradă, prin care au cerut respingerea acestui act normativ care nu a fost discutat cu sindicatele şi care, în opinia lor, nu era în concordanţă cu necesarul de personal din MAI. 

La şedinţa din plenul Camerei Deputaţilor a participat şi o delegaţie a sindicaliştilor de 20 de persoane. Dacă acest act normativ era aprobat marţi de Camera Deputaţilor, circa 9.500 de angajaţi, poliţişti din MAI, ar fi fost disponibilizaţi. AGERPRES

http://www.cotidianul.ro/146969-Ordonanta-privind-indemnizatia-pentru-cresterea-copilului-adoptata-de-Camera-Deputatilor

 

Ordonanţa privind indemnizaţia pentru creşterea copilului, adoptată de Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi Ordonanţa de Guvern privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, cu 178 de voturi pentru, 106 împotrivă şi o abţinere.
Ordonanţa stabileşte măsuri opţionale, la dispoziţia părinţilor, cu privire la concediul pentru creşterea copiilor. Cei care aleg să stea cu copilul acasă până la un an primesc o indemnizaţie în cuantum de până la 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi care nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 3.400 lei. 

În cazul părinţilor care optează să stea acasă cu copii până la vârsta de doi ani cuantumul indemnizaţiei este între 600 şi 1.200 de lei. Ordonanţa Guvernului mai prevede şi acordarea unui stimulent de inserţie în cuantum de 500 de lei părinţilor care se întorc la activitatea profesională până la împlinirea vârstei de un an de către copil. 

Deputaţii liberali şi cei social-democraţi nu au susţinut acest proiect de act normativ, considerându-l discriminatoriu. 'Această ordonanţă de urgenţă creează mari discriminări între părinţi şi între copii. Ne spune Guvernul aici că prin această ordonanţă se fac economii. Din păcate, Guvernul abordează problema natalităţii, a copiilor din România, strict contabil. Acele stimulente care se dau pentru ca mamele să se întoarcă mai devreme la muncă nu ajung nici măcar pentru creşă sau plata unei bone, ca să nu mai amintim că acele creşe nici nu există', a spus deputatul PNL Cristina Pocora. 

Ordonanţa de urgenţă a fost adoptată şi de Senat iar Camera Deputaţilor este decizională. AGERPRES

http://www.cronicaromana.ro/sindicatele-se-opun-concedierilor-si-reducerii-programului-angajatilor-cfr.html

 

Sindicatele se opun concedierilor si reducerii programului angajatilor CFR

 

Societatea CFR Marfa reduce programul angajatilor cu doua zile pe luna, pentru o perioada de sase saptamani, iar din luna iulie va demara un program de concediere colectiva a unui numar de 3.000 de angajati. Potrivit unui comunicat al CFR Marfa, remis luni seara Agerpres, conducerea societatii a initiat un amplu Program de restructurare si reorganizare care are drept scop diminuarea pierderilor, a arieratelor si incadrarea in fondul de salarizare aprobat prin Bugetul de Venituri si Cheltuieli. In acest sens, incepand cu prima decada a lunii iulie 2011 se va pune in practica un program de concediere colectiva prin reducerea a 3.000 de posturi, in conformitate cu prevederile legale in vigoare si Contractul Colectiv de Munca (CCM) pe anul in curs. De asemenea, in urmatoarele sase saptamani, se va reduce programul de lucru cu doua zile pe luna, incepand de luni, 23 mai 2011 si pana la finele lunii iunie, ceea ce inseamna ca din 30 de zile lucratoare se vor lucra doar 28. Potrivit CFR Marfa, sindicatele semnatare ale CCM au fost consultate in privinta acestei decizii in data de 18 mai 2011. La randul lor, reprezentantii salariatilor se opun acestor masuri si considera ca acestea incalca contractul de munca valabil in cadrul Companiei CFR Marfa, hotararea fiind luata fara acordul Federatiei Mecanicilor de Loco­motiva, sindicat reprezentativ, si fara respectarea prevederilor legale in vigoare. Sindicalistii spun ca potrivit unor documente semnate de administratie este vorba de o reducere a saptamanii de lucru de la cinci la patru zile, astfel fiind vorba de o reducere cu patru zile pe luna, nu cu doua cum sustin reprezentantii CFR Marfa. Reducerea programului de lucru de la cinci la patru zile provoaca lucratorilor o pierdere salariala de 20 la suta care se adauga unei reduceri a veniturilor salariale de 30 la suta, stabilite anul trecut si valabila si pentru anul 2011 si vine pe fondul reducerilor de personal. CNS “Cartel Alfa”, la care Federatia Mecanicilor de Locomotiva (FML) este afiliata, considera ca aceasta decizie, luata unilateral de conducerea Socie­tatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa “CFR Marfa”, este “dovada incompetentei manageriale care intelege ca reforma inseamna doar concediere colectiva si reducere salariala”. CNS “Cartel Alfa” cere ministerului sa impuna conducerii Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa «CFR Marfa» - SA sa negocieze de indata cu reprezentantii Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, pentru gasirea unor solutii legale, care sa respecte contractul colectiv de munca aflat in vigoare, in caz contrar existand varianta declansarii unor ample actiuni de protest.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=118035

 

Olt: Peste 70 de elevi gasiti de politisti absentand de la cursuri 

Politistii au sanctionat patru elevi din orasele Piatra-Olt si Potcoava pentru tulburarea ordinii si linistii publice si au gasit alti 71 de elevi care absentau de la cursuri, in cadrul unei ample actiuni desfasurate saptamana trecuta in scopul prevenirii absenteismului scolar si combaterii violentei in scoli. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Olt, Claudia Radu, a anuntat ca, saptamana trecuta, in orasele din judet, politistii au desfasurat actiuni preventive care au urmarit depistarea elevilor care lipsesc de la cursuri si merg in timpul orelor in diferite unitati de alimentatie publica, sanctionarea celor care vand bauturi alcoolice minorilor, identificarea scolilor in care au avut loc evenimente cu violenta, a elevilor violenti, reglementarea accesului in scoli si stabilirea persoanelor care actioneaza frecvent in zona scolilor. In urma actiunilor politistilor, au fost descoperiti 71 de elevi care lipseau de la cursuri. Politistii au mai identificat 18 persoane care care se aflau in zona unitatilor de invatamant, desi nu erau elevi si nu au putut sa isi justifice prezenta acolo.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=118070

 

Profesorii nu accepta plata esalonata a drepturilor castigate in instanta

Conducerea Sindicatului Liber din Inva­ta­mant si-a manifestat dezaprobarea totala, la inceputul acestei saptamani, fata de demersul Ministerului Educatiei prin care le solicita ca­dre­lor didactice sa se adreseze instantelor de judecata pentru amanarea platii drepturilor pe care le-au castigat in baza legii 221/2008. “Adica eu am castigat in instanta si ei vin sa ne ceara sa renuntam, sine die, la plata lor? Caci asta inseamna amanarea pe care o cer ei. Guvernul cere clementa amaratilor sa astepte, ca va sosi clipa cea fericita si isi vor lua banii pentru care ai facut proces si ai castigat. Din punctul nostru de vedere este o porcarie, ceva ordinar. Acestia haiducesc acum pe cei saraci si dau la cei bogati. Cum se poate asa ceva?”, a declarat, intr-o conferinta de presa, liderul de sindicat prof. Ioan Tent. Prim-vicepre­se­dintele SLI Bihor, prof. ing. Gheorghe Blaj, a explicat ca directorii de scoli au primit doua adrese de la MECTS, ultima, in data de 11 mai, prin intermediul careia li se cere sa solicite amanarea platii drepturilor salariale pentru ca “nu exista fonduri necesare”. In context, cei doi lideri de sindicat au anuntat ca intentioneaza sa se adreseze Curtii Europene a Drepturilor Omului, deoarece nu vad alta cale pentru a-si recupera drepturile castigate in instanta.
Angajatii din sistemul bugetar au castigat in instanta in primele patru luni din acest an drepturi salariale neplatite de 530 milioane lei, suma pe care Guvernul o va achita esalonat pa­na in anul 2014 inclusiv, potrivit unui pro­iect de ordonanta de urgenta. Sumele vor fi actualizate la momentul platii cu indicele pre­tu­rilor de consum comunicat de Institutul Natio­nal de Statistica. Pana la finele anului trecut, drepturile salariale castigate in instanta de bugetari totalizau 7,4 miliarde lei, astfel ca suma totala care trebuie platita de la buget a ajuns acum la aproape 8 miliarde de lei, respectiv circa 1,5% din Produsul Intern Brut.

 

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=118062

Demisia lui Boc, printre subiectele Birourilor Permanente reunite 

Senatorii si deputatii din Birourile Permanente reunite ale celor doua Camere ale Parlamentului au discutat ieri despre posibilitatea demisiei premierului Emil Boc, au declarat, pentru Mediafax, surse participante la sedinta. Potrivit acestora, in timpul reuniunii conducerii celor doua Camere, unii dintre parlamentari au evocat unele informatii despre posibilitatea ca prim-ministrul Emil Boc sa demisioneze in cursul serii de ieri. Premierul Emil Boc s-a aflat ieri la Palatul Cotroceni unde a avut o discutie cu presedintele Traian Basescu, dupa intalnirea din Parlament cu deputatii minoritatilor nationale, au declarat agentiei Mediafax surse oficiale. Intalnirea a avut loc in conditiile in care se vehiculeaza informatii conform carora va avea loc in maximum o saptamana o remaniere guvernamentala si in conditiile in care este necesara numirea unui nou titular la Ministerul Muncii. De asemenea, exista informatii potrivit carora este posibil ca Emil Boc sa-si depuna mandatul de prim-ministru. 

Deputatul PDL Raluca Turcan a declarat ieri ca o schimbare de premier cu unul care sa-ti ofere credibilitate maxima si o persoana foarte apreciata ar putea constitui o relansare atat pentru Guvern, cat si pentru PDL. Ea a spus ca isi mentine punctul de vedere, daca subiectul schimbarii premierului Emil Boc va fi redeschis. Turcan crede ca “pericolul pentru PDL, in momentul de fata, nu este sa se scindeze”. “Cel mai mare pericol pentru noi ar fi sa nu ne mobilizam cu totii si sa nu vaslim cu totii in aceeasi directie, unii sa declare un non-combat si chiar sa se gandeasca la faptul ca un scor prost la alegerile din 2012 ar putea fi o sansa pentru castigarea alegerilor interne dupa alegerile de anul viitor”, adauga deputatul PDL.

 

http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011052558741/Actualitate/Elevii-prinsi-copiind-nu-vor-mai-avea-dreptul-sa-participe-la-urmatoarele-2-sesiuni-de-Bac.html

 

Elevii prinşi copiind nu vor mai avea dreptul să participe la următoarele 2 sesiuni de Bac

 

Măsurile de securitate pentru eliminarea fraudei la examenul de bacalaureat au fost sporite, iar cei care copiază vor fi şi mai drastic sancţionaţi, ei fiind eliminaţi şi primind interdicţie de a participa la două sesiuni, a anunţat, ieri, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, într-o conferinţă de presă. „Cuvântul cheie la bacalaureat este stabilitate. Conţinutul probelor şi modul de desfăşurare este cvasiidentic cu cel de anul trecut, mai puţin calendarul. Ca element de noutate au fost întărite măsurile care vizează politica MECTS de toleranţă zero faţă de fraudă. Cel mai puternic semnal de reformă, nu doar în educaţie şi în societate, este să avem toleranţă zero faţă de fraudă“, a apus ministrul Educaţiei. El a precizat că au fost luate câteva măsuri pentru eliminarea fraudei, solicitându-se inspectoratelor şcolare să asigure pentru organizarea bacalaureatului cât mai multe săli de clasă prevăzute cu camere de luat vederi. „Reamintesc că este interzis accesul în sală cu telefone mobile sau alte astfel de instrumente. Tot pe palierul prevenţiei au fost transparentizate toate măsurile, astfel că organizaţii de părinţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale care au fost acreditate de către inspectoratul şcolar judeţean vor putea să aibă acces la tot ceea ce ţine de supravegherea examenelor şi la procedurile de desfăşurare a bacalaureatului“, a mai spus ministrul Educaţiei. De asemenea, au fost întărite şi ridicate la nivel sporit sancţiunile pentru cei care au fraudat. „Este vorba de interdicţia de a da bacalaureatul următoarele două sesiuni, în cazul celor care sunt prinşi copiind. Aşadar, când vorbim despre bacalaureat spunem stabilitate, organizare ireproşabilă, transparentizare sporită prin accesul observatorilor acreditaţi la supraveghere. Toţi inspectorii generali şcolari au fost instruiţi să colaboreze cu organele de anchetă în cazul fraudelor“, a adăugat Funeriu. MECTS va institui, la fel ca anul trecut, o linie verde pentru semnalarea tuturor tentativelor şi cazurilor de potenţială fraudare, a mai spus ministrul. „La acest Tel Verde pot fi semnalate eventualele situaţii privind acordarea de foloase materiale necuvenite sau tentative de acest fel. În plus, pot fi semnalate eventualele cereri sau presiuni asupra copiilor şi părinţilor pentru şpagă. Este interzisă şpaga în învăţământ, fie că este vorba de bacalaureat, alt examen sau înscrierea în clasa întâi“, a conchis ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Totodată, ministrul a anunţat că noua structură a anului de învăţământ 2011-2012 va avea ca noutate o săptămână intitulată „şcoala altfel“, prevăzută înainte de vacanţa de primăvară, în care vor putea fi organizate activităţi extracurriculare şi extraşcolare, a mai spus acesta. „Înainte de vacanţa de primăvară va fi o săptămână intitulată «şcoala alfel», iniţiativă la propunerea secretarului de stat pentru învăţământ preuniversitar, Oana Badea. În acest interval au loc fazele naţionale ale olimpiadelor pe discipline. Unii elevi participă la olimpiade. În această săptămână va fi organizat un set de acţiuni specifice“, a spus Daniel Funeriu.  Ministrul a precizat că timpul din această săptămână va fi dedicat activităţilor extraşcolare şi extracurriculare, derulate conform unui orar special elaborat de fiecare unitate de învăţământ după ce vor fi consultaţi elevii, cadrele didactice şi părinţii. De asemenea, Daniel Funeriu a anunţat că anul şcolar 2011-20012 va avea mai puţine vacanţe, dispărând aceea dintre semestre, în schimb vacanţa de iarnă va avea trei săptămâni în loc de două, iar cea de primăvară două în loc de una. „Semetrul întâi al anului şcolar 2011-2012 începe luni, 12 septembrie, şi se finalizează în 23 decembrie 2011. În acest interval va fi o vacanţă pentru ciclul primar în intervalul 22-30 octombrie. Vacanţa de iarnă începe în 24 decembrie 2011 şi se încheie în 15 ianuarie 2012, având astfel trei săptămâni“, a explicat ministrul Daniel Funeriu. Semestrul al II-lea începe, luni, 16 ianuarie 2012, şi se încheie în 22 iunie. Vacanţa de primăvară va fi în intervalul 7-22 aprilie, după care semestrul continuă până în 22 iunie. Vacanţa de vară durează din 23 iunie până în 9 septembrie. Potrivit ministrului Educaţiei, anul şcolar 2011-2012 are un număr egal de zile ca şi anul şcolar în curs.

 

http://www.evz.ro/detalii/stiri/sistemul-anti-frauda-la-bac-camere-de-filmat-observatori-din-afara-pedepse-aspre-pentru-elevii.html

 

Sistemul anti-fraudă la BAC 2011: camere de filmat, observatori din afară, pedepse aspre pentru elevii care copiază

 

Ca să-i cumințească pe cei care se gândesc că ar putea să treacă examenul de bacalaureat cu plicul plin cu bani, reprezentanții Ministerului Educației s-au gândit la câteva metode care speră să dea roade.

 

Şcolile care au posibilitatea vor folosi sisteme de supraveghere video în școli, iar părinții și membrii ONG-urilor sunt bineveniți să supravegheze desfășurarea examenului. Spre exemplu, Inspectoratul Şcolar Timiş a decis să monteze camere video în toate sălile din cele 36 de şcoli generale unde vor fi susţinute probele examenului de bacalaureat. Camerele vor transmite imaginile pe internet şi vor fi stocate pe un server. Totodată, s-au asprit și pedepsele pentru cei care sunt prinși cu fițuica în mânecă: nu vor mai putea susține examenul în următoarele două sesiuni. Mai exact, dacă în cadrul examenului care debutează pe 8 iunie un elev va fi prins copiind, după ce va primi nota 1 și va fi eliminat din examen, nu va mai putea să reia Bac-ul până la sesiunea a doua de examinare din anul următor.
"Ministerul continuă politică de toleranță zero anti-fraudă la examenul de bacalaureat", spune hotărât ministrul Daniel Funeriu.


Între timp, inspectoratele școlare fac înscrieri pentru cei care doresc să fie observatori la Bac.

Ca și anul trecut, părinții și elevii sau profesorii vor avea la dispoziție o linie verde la care vor putea semnala cazuri de fraudă sau nereguli. Cu toate că nu foarte mulți s-au îngrămădit folosească numărul gratuit pus la dispoziție de minister, Daniel Funeriu susține că va da roade. "Au fost, anul trecut, câteva semnalări, două-trei, unele dintre ele ne-au ajutat mult și au fost soluționate chiar prin înlocuirea unor membri din comisiile de examen", a explicat ministrul.

 

http://www.puterea.ro/news20603/Boc-s-a-intalnit-cu-Basescu-la-Cotroceni-Exista-informatii-potrivit-carora-este-posibil-ca-Emil-Boc-sa-si-depuna-mandatul-de-prim-ministru.htm

 

Boc s-a întâlnit cu Băsescu la Cotroceni. Există informaţii potrivit cărora este posibil ca Emil Boc să-şi depună mandatul de prim-ministru


Premierul Emil Boc s-a aflat, marţi, la Palatul Cotroceni, unde a avut o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, după întâlnirea din Parlament cu deputaţii minorităţilor naţionale, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Întâlnirea a avut loc în condiţiile în care se vehiculează informaţii conform cărora va avea loc în maximum o săptămână o remaniere guvernamentală şi în condiţiile în care este necesară numirea unui nou titular la Ministerul Muncii. De asemenea, există informaţii potrivit cărora este posibil ca Emil Boc să-şi depună mandatul de prim-ministru.

Deputaţii minorităţilor naţionale au discutat, marţi, cu premierul Emil Boc despre amendamentele lor la proiectul Statutului minorităţilor naţionale şi despre unele "disfuncţionalităţi" ale coaliţiei în teritoriu, a declarat liderul grupului, Varujan Pambuccian.

Pambuccian a mai spus că nu s-a discutat "absolut nimic" despre o remaniere guvernamentală.

La rândul său, premierul Emil Boc a declarat că a discutat cu parlamentarii minorităţilor naţionale "probleme specifice" şi legislative.

Aceasta a fost singura declaraţie făcută de către premierul Emil Boc, după ce a stat timp de aproape două ore la grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.

Raluca Turcan: O schimbare a premierului ar putea recredibiliza Guvernul şi partidul

Deputatul PDL Raluca Turcan a declarat marţi că o schimbare de premier cu unul care să-ţi ofere credibilitate maximă şi o persoană foarte apreciată ar putea constitui o relansare atât pentru Guvern, cât şi pentru PDL.

Raluca Turcan spune că îşi menţine punctul de vedere, dacă subiectul schimbării premierului Emil Boc va fi redeschis.

"Dacă subiectul este redeschis, îmi menţin opinia că o schimbare de premier poate să revitalizeze, însă nu este suficient. Trebuie făcută o evaluare şi a miniştrilor şi a celor din eşaloanele inferioare ale PDL, pentru că, chiar dacă reformele PDL la guvernare vor continua, nu este suficient să ajungem la recredibilizarea partidului. Recredibilizarea vine din eliminarea tuturor vulnerabilităţilor şi din oameni credibili, oameni care să fie buni comunicatori", explică deputatul PDL la RFI.

Ea consideră că "o schimbare de premier cu unul care să-ţi ofere credibilitate maximă şi o persoană foarte apreciată ar putea constitui o relansare atât pentru Guvern, cât şi pentru PDL".

Întrebată dacă PDL este un partid mai puternic după Convenţia Naţională, Raluca Turcan a răspuns:

"Forţa nu vine peste noapte. S-au ales nişte oameni în conducere şi brusc partidul devine mai puternic. Forţa se obţine în timp şi vine din proiectele politice. Dacă partidul va avea puterea să identifice erorile, să le corecteze, să întărească ceea ce a făcut bine, are şanse să devină mult mai puternic".

Turcan crede că "pericolul pentru PDL în momentul de faţă nu este să se scindeze".

"Cel mai mare pericol pentru noi ar fi să nu ne mobilizăm cu toţii şi să nu vâslim cu toţii în aceeaşi direcţie, unii să declare un non-combat şi chiar să se gândească la faptul că un scor prost la alegerile din 2012 ar putea fi o şansă pentru câştigarea alegerilor interne după alegerile de anul viitor", adaugă deputatul PDL.

 

http://www.puterea.ro/news20644/Funeriu-a-anuntat-modificarile-la-structura-anului-scolar-%E2%80%9Cscoala-altfel%E2%80%9D-Profesorii-vor-fi-eliminati-din-invatamant-daca-iau-spaga-la-Bac.htm

 

Funeriu a anunţat modificările la structura anului şcolar: “Şcoala altfel”. Profesorii vor fi eliminaţi din învăţământ dacă iau şpagă la Bac

 

Măsurile de securitate pentru eliminarea fraudei la examenul de bacalaureat au fost sporite, iar cei care copiază vor fi şi mai drastic sancţionaţi, ei fiind eliminaţi şi primind interdicţie de a participa la două sesiuni, a anunţat, ieri, ministrul educaţiei, Daniel Funeriu. Demnitarul a anunţat, de asemenea, că înainte de vacanţă, elevii vor avea o săptămână de“şcoală altfel”.

"Cuvântul-cheie la bacalaureat este stabilitate. Conţinutul probelor şi modul de desfăşurare este cvasiidentic cu cel de anul trecut, mai puţin calendarul. Ca element de noutate au fost întărite măsurile care vizează politica MECTS de toleranţă zero faţă de fraudă. Cel mai puternic semnal de reformă, nu doar în educaţie şi în societate, este să avem toleranţă zero faţă de fraudă", a declarat ministrul educaţiei. Acesta a precizat că au fost luate câteva măsuri pentru eliminarea fraudei, solicitându-se inspectoratelor şcolare să asigure pentru organizarea bacalaureatului cât mai multe săli de clasă prevăzute cu camere de luat vederi. "Reamintesc că este interzis accesul în sală cu telefone mobile sau alte astfel de instrumente. Tot pe palierul prevenţiei au fost transparentizate toate măsurile, astfel că organizaţii de părinţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale care au fost acreditate de către inspectoratul şcolar judeţean vor putea să aibă acces la tot ceea ce ţine de supravegherea examenelor şi la procedurile de desfăşurare a bacalaureatului", a mai spus ministrul educaţiei. De asemenea, au fost întărite şi ridicate la nivel sporit sancţiunile pentru cei care au fraudat. "Este vorba despre interdicţia de a da bacalaureatul în următoarele două sesiuni, în cazul celor care sunt prinşi copiind. Aşadar, când vorbim despre bacalaureat spunem stabilitate, organizare ireproşabilă, transparentizare sporită prin accesul observatorilor acreditaţi la supraveghere. Toţi inspectorii generali şcolari au fost instruiţi să colaboreze cu organele de anchetă în cazul fraudelor", a adăugat Funeriu.

MECTS va institui, la fel ca anul trecut, o linie verde pentru semnalarea tuturor tentativelor şi cazurilor de potenţială fraudare, a mai spus ministrul. "La acest Tel Verde pot fi semnalate eventualele situaţii privind acordarea de foloase materiale necuvenite sau tentative de acest fel. În plus, pot fi semnalate eventualele cereri sau presiuni asupra copiilor şi părinţilor pentru şpagă. Este interzisă şpaga în învăţământ, fie că este vorba de bacalaureat, alt examen sau înscrierea în clasa întâi", a conchis ministrul educaţiei, Daniel Funeriu.

Funeriu face “Şcoală altfel”

Noua structură a anului de învăţământ 2011-2012 va avea o săptămână intitulată "Şcoala altfel", prevăzută înainte de vacanţa de primăvară, în care vor putea fi organizate activităţi extracurriculare şi extraşcolare, a anunţat, ieri, ministrul educaţiei, Daniel Funeriu. "Înainte de vacanţa de primăvară va fi o săptămână intitulată «Şcoala altfel», iniţiativă la propunerea secretarului de stat pentru învăţământ preuniversitar, Oana Badea. În acest interval au loc fazele naţionale ale olimpiadelor pe discipline. Unii elevi participă la olimpiade. În această săptămână va fi organizat un set de acţiuni specifice", a spus Funeriu. Ministrul a precizat că timpul din această săptămână va fi dedicat activităţilor extraşcolare şi extracurriculare, derulate conform unui orar special elaborat de fiecare unitate de învăţământ după ce vor fi consultaţi elevii, cadrele didactice şi părinţii. "După aprobarea de către Consilul de Administraţie a programului «Şcoala altfel», programul va deveni obligatoriu pentru şcoala respectivă. Şi numărul de ore care va fi acoperit de acest program va fi cel puţin egal cu numărul de ore aflat în orarul obişnuit", a adăugat ministrul educaţiei.

În săptămâna "Şcoala altfel" vor fi organizate activităţi culturale, tehnico-ştiinţifice, sportive, activităţi de educaţie pentru cetăţenie democratică, pentru promovarea valorilor umanitare, inclusiv voluntariat, caritate, implicarea în viaţa activă în societate, responsabilitate socială, relaţii de comunicare. Elevii vor mai putea participa la activităţi pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos, inclusiv referitoare la siguranţa pe internet, dependenţă de calculator, activităţi de educaţie ecologică şi de protecţia mediului, respectiv cele care ţin de colectare selectivă, economisirea energiei şi energii alternative. De asemenea, vor putea fi organizate activităţi de educaţie rutieră, pază pentru stingerea incendiilor, educaţie pentru reacţii corecte în situaţii de urgenţă. "Este vorba de o săptămână nou introdusă în programa şcolară, care se va axa pe activităţi extracurriculare şi extraşcolare. A fost elaborat un ghid pentru desfăşurarea acestei săptămâni care va fi adoptat odată cu ordinul de ministru care prevede structura anului şcolar", a precizat Funeriu.

http://www.realitatea.net/membrii-comisiilor-de-invatamant-suparati-pe-funeriu-ca-a-chiulit-de-la-sedinte_838264.html

 

Membrii comisiilor de învăţământ, supăraţi pe Funeriu că a chiulit de la şedinţe

 

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, şi-a prezentat marţi raportul de activitate pe 2010, în faţa comisiilor reunite de învăţământ. N-a avut însă o misiune uşoară, pentru că a fost supus unui tir de acuzaţii de senatori şi deputaţi, fie ei de la putere sau din opoziţie.

Ministrul i-a supărat pe membrii comisiilor de învăţământ, pentru că a chiulit de la cinci şedinţe, la care ar fi trebuit să-şi prezinte raportul de activitate.

"Să fiţi mai reţinut când spuneţi că eradicaţi hoţia, copiatul, şmecheria de la evaluare. Pentru că dumneavoastră spuneţi ceva şi în spatele dumneavoastră lumea râde", i-a spus senatorul PDL, Mihail Hărdău ministrului Educaţiei.

Ministrul Educaţiei nu s-a lăsat însă intimidat. 

"Poate nu stăpânesc într-adevăr arta dialogului însă cred că cea mai bună metodă prin care un ministru se poate exprima este prin texte de lege şi prin acte", i-a reprlicat Daniel Funeriu.

Ministrul a răspuns întrebărilor membrilor comisiilor reunite timp de trei ore. Testul la chimie a fost singurul luat cu nota 10.


"Pot să apreciez că legăturile dintre domnul ministru şi comisiile reunite sunt de tip Van der Vals, adică sunt cele mai slabe legături şi dorim ca după acest Raport să ajungem la legături ionice sau covalente", a mai spus Mihail Hărdău.

"Să ştiţi că legăturile Van der Vals pot să fie extrem de puternice, pot să ajungă până la 2 kilocalorii pe mol în funcţie de mediul în care ele se exercită", a replicat ministrul Daniel Funeriu.

 

http://www.realitatea.net/funeriu-spune-ca-i-s-a-parut-nefiresc-sa-le-ceara-subordonatilor-sa-i-echivaleze-studiile_838103.html

 

Funeriu spune că i s-a părut "nefiresc" să le ceară subordonaţilor să-i echivaleze studiile

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, marţi, că nu şi-a echivalat până în prezent studiile efectuate în străinătate pentru că a considerat "nefiresc" să le ceară acest lucru subordonaţilor săi, având în vedere că "trăim într-o societate plină de suspiciuni".Ministrul Educaţiei spune că îşi va echivala studiile dacă va fi nevoie.

"Dacă aş dori să ocup un post în care se cere echivalarea studiilor, cu siguranţă aş face-o. Oricum, nu am nicio emoţie că ar exista probleme în echivalarea studiilor, fie acum, fie mai târziu", a spus Funeriu.

Ministrul Daniel Funeriu a fost ţinta unor critici şi ironii, venite în special de la sindicate, care i-au reproşat că are doar unsprezece clase, conform Legii învăţământului din România, pentru că nu şi-a echivalat diplomele obţinute în străinătate, nici măcar după ce a preluat portofoliul Educaţiei.

 

25 mai 2011

SIPA "Muntenia" - Oferta bilete mare + munte - odihna - tratament


23 mai 2011

Codul Muncii republicat


 
 
 

SCRISOARE DESCHISA

CATRE PARLAMENTUL EUROPEAN

 

 

PACTUL EURO PLUS si ’GUVERNAREA ECONOMICA’ AMENINTA MODELUL NOSTRU SOCIAL, DEMNITATEA UMANA SI PROSPERITATEA COMUNA  

 

 

 

 

Stimate Membru al Parlamentului European,

 

 

Prin prezenta Ne adresam Dvs in numele unei largi coalitii de Sindicate si ONG-uri sociale din multe dintre Statele Membre (www.jointsocialconference.eu), pentru a ne exprima ingrijorarea cu privire la adoptarea recentului Pact pentru Euro si cu privire la discutia pe cele “6 pachete” legate de Guvernarea Economica, pe care vi se va cere sa le votati in cadrul urmatoarei sesiuni plenare din 6 Iunie.

 

Societatea Civila Europeana respinge prevederile acestui Pact si pe cele ale “Guvernarii Economice” care constituie un atac explicit asupra Modelului Social European, asupra Dialogului Social si, cel mai important, asupra Demnitatii Umane si a chintesentei Valorilor societatii noastre. Aceste prevederi sint in flagranta contradictie cu recentul angajament de a scoate cel putin 20 milioane de oameni din saracie si excludere sociala, conform celor consfintite de Strategia Europa 2020.

 

Pe scurt, ingrijorarile noastre esentiale sint:

 

1.                  NU DIMINUARILOR SALARIALE !

Pactul este explicit in incurajarea Statelor Membre sa reduca drastic costurile cu munca si sugereaza indirect eliminarea prin forta a mecanismelor de indexare cit si decuplarea salariilor de inflatie si legarea, in schimb, a acestora de productivitate. Salariile din Sectorul Public urmeaza de asemenea sa fie aliniate acestei tendinte, salariile din Sectorul Privat urmind a fi si ele afectate. Acesta constituie un atac fatis impotriva Drepturilor, Locurilor de Munca Decente si Calitatii procesului Angajarii care va avea ca rezultat impingerea a tot mai multor oameni si ale familiilor acestora in saracie, greutati si excludere sociala.  

 

2.                  NU SUBMINARII DREPTURILOR SOCIALE!

Ca intotdeauna, regulile care protejeaza angajatii sint prezentate ca fiind "constringeri administrative ce trebuie eliminate”.                
"Sectoarele protejate trebuie sa fie mai deschise, in particular in Sectorul Serviciilor si al Comertului cu Amanuntul in scopul intaririi competitiei” … Traducere: regulile care obliga oprirea afacerilor, adica munca, in zilele de Duminica, trebuie eliminate.
Pactul vrea de asemenea sa "reformeze Piata Muncii si sa promoveze flexi-securitatea"

 

3.                  NU CRESTERII VIRSTEI DE PENSIONARE SI SUBMINARII PENSIILOR PUBLICE!

Pentru reducerea presiunii asupra Bugetelor Publice, Pactul sugereaza cresterea virstei de pensionare in concordanta cu cresterea sperantei de viata, fara a lua insa in considerare conditiile de munca si impactul vietii de munca prelungite asupra sperantei de viata si Demnitatii Umane.

Nu vrem beneficii de pensionare slabe, nici false solutii ale privatizarii sistemelor de pensii, care risca sa modifice Dreptul Universal la Demna Inaintare in Virsta intr-un privilegiu pentru cei putini care si-l pot permite.  

 

4.                  NU SISTEMELOR DE IMPOZITARE CARE SPORESC INEGALITATEA!

Coordonarea fiscala sugerata mascheaza pericolele cresterii impozitarii indirecte si a extinderii bazei de impozitare. Aceasta se traduce prin cresterea nivelurilor TVA-ului in loc de a impune marilor afaceri si banci sa contribuie prin taxarea tranzactiilor financiare. Costurile crizei urmeaza sa cada, din nou, pe umerii celor care deja sufera saracia si excluderea, celor care au fost deja cel mai dur loviti de efectele crizelor fianciara, economica si sociala.

 

5.                  NU PROASTEI GUVERNARI CARE AMENINTA DEMOCRATIA!

Nimic pentru Oameni fara de Oameni! Acest Pact prin Guverne, la cel mai inalt nivel, submineaza Contractele Colective de Munca si Dialogul Social, in vreme ce Oamenii se confrunta cu greutati si organizatiile non-guvernamentale sint lasate complet in afara luarii deciciilor cruciale care vor avea un impact sever asupra vietilor lor. Parlamentele nationale sint de asemenea lasate fara nici un cuvint de spus : aceste masuri vor conduce la cresterea puterii Comisiei Europene in ceea ce priveste adoptarea politicilor fiscale de catre noi, care este o prerogativa esentiala a Parlamentelor Nationale. Pactul vorbeste explicit despre "chestiuni de jurisdictie interna" si asigura "un rol central Comisiei in monitorizarea si implementarea angajamentelor". Pactul va ranforsa modelul guvernarii economice deja existent si va pretinde eforturi pentru a merge dincolo de ceea ce exista deja. Comisia Europeana va monitoriza "inainte de adoptare" proiectul de buget al Statelor Membre pentru a verifica daca acestea sint in acord cu politicile neo-liberale ale Uniunii si, unde se impune, va penaliza Statele Membre cu amenzi.

 

 

* * *

 

 

Avind in vedere ca sinteti alesi democratic reprezentanti ai popoarelor Europei, va indemnam hotarit sa nu ramineti nepasatori in timp ce Drepturile Fundamentale sint complet abandonate in numele acestei curse catre strafundurile competitivitatii, productivitatii si cresterii, ce favorizeaza marile grupuri economice si financiare in detrimentul muncitorilor si a straturilor mai nevoiase ale societatii.

 

 

Nu ii dezamagiti pe cei care v-au votat impingindu-i fortat in saracie!

 

Cresterea competitivitatii cu orice pret, si cu astfel de costuri umane ridicate, va conduce doar la cresterea decalajului deja mare intre cei bogati si cei saraci si la impingerea fortata a si mai multora in saracie si mizerie.

 

 

Nu va situati de partea inegalitatii si a incalcarii Drepturilor Fundamentale!

 

Criza financiara, care este cauza marilor deficite publice, a fost consecinta deciziilor eronate luate de cei dispunind de mijloace si bani, care au tinjit dupa si mai multe mijloace si mai multi bani. Consecinta dezastruasa a fost deja resimtita de cei mai vulnerabili si dezavantajati.

 

 

Nu fiti de acord ca cei saraci sa plateasca nota a doua oara!

 

Sinteti confruntati cu oportunitatea istorica de a  face Europa un loc mai bun pentru toti, un loc al Egalitatii, Solidaritatii, Democratiei si Bunastarii tuturor. Este timpul sa schimbam tendinta si paradigma si sa afirmam drept prioritati Dezvoltarea Umana, Coeziunea Sociala si Prosperitatea pentru Toti. 

 

 

 

In Iunie RIDICATI-VA PENTRU EUROPA SOCIALA!

Actionati pentru o Alternativa Reala!

 

1.                   Nu sprijiniti acest proiect al Guvernarii Economice si nici “Pactul Euro Plus”!
Respingeti masurile de control care au drept tinta tarile cu deficite: dezechilibrele din interiorul UE trebuie corectate (inclusiv surplusul asociat cu politicile de dumping salarial). Respingeti logica “majoritatii inverse” care face ca sanctiunile impotriva Statelor sa devina practic automate;

2.                   Refuzati ferm constringerile si sanctiunile impotriva politicii nationale privind salarizarea (inclusiv indexarea, inclusiv salarizarea din Sectorul Public). Aceste politici tin de domeniul national si de responsabilitatea partenerilor sociali, nicidecum de Comisia Europeana. In plus, salariile mai mici vor adinci Criza ;

3.                   Refuzati limitarea cresterii cheltuielilor publice si refuzati reducerea bugetelor guvernelor. Dimpotriva, reguli clare in vederea armonizarii taxarii trebuie sa sprijine cresterea resurselor Statelor;

4.         Respingeti orice presiune in favoarea sistemelor de pensii finantate din fonduri private

http://www.adevarul.ro/locale/giurgiu/S-a_dat_startul_inscrierilor_pentru_BAC_0_485951510.html

 

S-a dat startul înscrierilor pentru BAC

Începând de astăzi până 27 mai absolvenţii claselor a XII-a au timp să se înscrie la examenul de Bacalaureat. Prima probă a examenului, Proba A de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, este programată în perioada 6-8 iunie. Elevii giurgiuveni se pregătesc intens în speranţa că vor reuşi să obţină o notă bună la probele examenului de maturitate.

Înscrierea elevilor de clasa a XII-a la examenul de Bacalaureat se face la secretariatul liceului absolvit de candidat începând de astăzi până vineri 27 mai.

"În fiecare după-amiază lucrez suplimentar pentru bacalaureat. Am emoţii, dar cred că voi obţine rezultate bune. Nu am lăsat totul pe ultima sută de metri.Îmi este puţin teamă la matematică şi informatică, dar sper să nu fie subiecte grele", a povestit Ema Stanciu, o elevă de clasa a XII-a.

Prima probă a examenului, Proba A de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, este programată în perioada 6-8 iunie.  Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă(Proba B), va avea loc în perioada 8-10 iunie. 

Proba D, evaluarea competentelor digitale, este programată pentru  perioada 13 - 17 iunie iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, va avea loc în perioada 20-23 iunie. 

Startul probelor scrise se dă pe 27 iunie. Examenul se va desfășura pe parcursul a patru zile. Prima probă scrisă va fi la limba și literatura română, urmată de cea la limba și literatura maternă.  Proba scrisă obligatorie corespunzătoare profilului este programată pentru 29 iunie. Pe 1 iulie va avea loc ultima probă scrisă, din materia la alegere. 
Pe 3 iulie vor fi anunţate rezultatele, iar eventualele contestaţii se vor putea depune pe 4 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate la 8 iulie. Cei care nu promovează examenul de Bacalaureat în prima sesiune mai au o a doua şansă în august-septembrie.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117913

Bacau: Dezbatere intre elevi si detinuti privind nocivitatea infractiunilor 


Un grup de elevi ai Colegiului national “Ferdinand I” din Bacau s-a aflat, la sfarsitul sapta­manii, fata in fata cu mai multe persoane private de libertate de la penitenciarul din municipiu, intr-o dezbatere privind “riscul infractional la care sunt expusi adolescentii in viata cotidiana scolara si extrascolara”. “Scopul urmarit atat de profesori, cat si de conducerea penitenciarului a fost acela de prevenire a savarsirii de infractiuni, prin sublinierea consecintelor care decurg din comiterea unei fapte penale, dar si conturarea imaginii penitenciarului ca partener social aflat in slujba comunitatii, prin promovarea transparentei in activitatea custodiala si extinderea parteneriatului cu societatea civila”, a declarat, pentru Agerpres, comisarul sef Victor Cuzic, directorul penitenciarului. Profesoara Lucica Ciuperca este de parere ca o asemenea dezbatere, intr-un spatiu neconventional pentru elevi, permite “dezvoltarea unei atitudini pro-sociale si a comportamentului responsabil, precum si motivarea tineri­lor in gasirea unor solutii pentru evitarea implicarii acestora in savarsirea de infractiuni”. “A fost o intalnire socanta. Am aflat direct de la cei trecuti, cu urmari triste, prin “filtrul” vietii fapte pe care nu le luam in considerare ori despre care refuzam sa discutam noi, tinerii, dar care, neglijandu-le, aduc, iata, mari prejudicii, traume de multe ori dificil de a fi vindicate”, a afirmat eleva Andrea Popescu.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117907

Un nou val de scumpiri ale produselor alimentare, in perioada urmatoare

Federatia Nationala a Producatorilor Agricoli din Romania (FNPAR) anunta o majorare a preturilor produsele alimentare, in perioada urmatoare, invocand atat conditiile meteo cat si lipsa unui sprijin pentru acest sector din partea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. “Datele de la aceasta ora arata ca productia de secara va fi cu 22,9% mai mica fata de cea de anul trecut, productia de rapita cu 22%, iar productia de oleaginoase cu 7,6%. De asemenea, productiile de legume si fructe (caise, cirese, ardei etc) sunt intarziate si e clar ca productiile vor fi mai mici. Dupa ploile din aceasta primavara, pentru lunile iunie si iulie Administratia Nationala de Meteorologie a prognozat temperaturi ridicate, iar sistemul de irigatii nu este functional. Ministrul Agriculturii declara ca Romania nu va intra in criza alimentara pentru ca are potential, insa potentialul trebuie si valorificat prin politici coerente, ceea ce la ora actuala lipseste cu desavarsire Romaniei”, a declarat intr-un comunicat pre­sedintele FNPAR, Viorel Matei. FNPAR cere Minis­terului Agriculturii sa elaboreze strategiile si politicile agricole ale Romaniei, astfel incat “mancarea sa nu devina un lux”. “Ministrul Agriculturii ar trebui sa se preocupe mai mult de problemele agricultorilor si nu sa incerce sa strice si ceea ce acestia au reusit fara ajutorul domniei sale si anume sa fie reprezentati la cel mai inalt nivel la organizatiilor europene din dome­niul lor de activitate, COPA si COGECA. 
Incercarea ministrului Tabara (Valeriu Tabara, mi­nis­trul de resort, n.r.) de a determina excluderea agricultorilor romani din acest for, prin refuzul domniei sale de a achita cotizatia, traducerea in si din limba romana arata ca nu se afla la conducerea Ministerului Agriculturii pentru a face politici agricole europene, ci altfel de politici”, se mai arata in comunicat. FNPAR a fost infiintata in anul 2007 si este cea mai mare asociatie patronala din agricultura.
Romanii aloca mai mult de jumatate din cheltuielile lunare pentru alimente, electricitate, facturi la gaz si alti combustibili, avand, de departe, cea mai mare pondere din UE, potrivit unei analize UniCredit. Cu o pondere a acestor plati de 54% din totalul cheltuielilor lunare, Romania este urmata de Lituania, (40%), Bulgaria (39%) si Slovacia (37%). Ponderea detinuta de alimente, electricitate, gaz si combustibili in totalul cheltuielilor se situeaza la 34% in Letonia si Polonia si la 32% in Croatia, Ungaria si Turcia. La polul opus al clasamentului privind ponderea cheltuielilor cu alimente, electricitate, gaz si combustibili in totalul consumului se situeaza Marea Britanie (12%), Danemarca (15%) si ( Austria 16%).

 

http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011052358639/Social/Boc-Legea-asistentei-sociale-va-fi-adoptata-miercuri-de-Guvern.html

 

Boc: Legea asistenţei sociale va fi adoptată miercuri de Guvern

 

Premierul Emil Boc, ministru interimar al Muncii, a declarat că ministerul pe care îl conduce a finalizat proiectul de lege al asistenţei sociale, după ce au fost incluse observaţiile primite de la ministerele de Finanţe şi de Justiţie. „Am integrat cele peste 100 de observaţii primite de la Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul de Justiţie pe Legea asistenţei sociale şi miercuri legea poate fi adoptată în Guvern“, a declarat Emil Boc, în cadrul conferinţei de presă pe care a susţinut-o vineri la Ministerul Muncii. Boc a precizat că, după adoptarea de către Parlament a acestei legi-cadru a asistenţei sociale, vor urma 15 legi care vor detalia fiecare prestaţie socială în parte. Prin Legea asistenţei sociale va fi introdus un plafon maximal al cuantumului prestaţiilor sociale de care poate beneficia o persoană.

 

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/din-ciclul-misterele-codului-muncii-cui-ii-foloseste-evaluarea-147530.html

 

Din ciclul «Misterele Codului muncii»: cui îi folosește evaluarea?

 

La 20 mai a.c. a expirat termenul până la care fiecare contract de muncă trebuia să fie completat cu obiective de performanță și criterii de evaluare. Asta, în condițiile în care angajatorii fac în continuare confuzie între termeni, iar Inspecția Muncii pândește orice greșeală pentru a-i amenda. Iată care sunt nelămuririle companiilor și care ar fi eventualele soluții.

«Noi am avut un control pe 2 mai și ne-au și amendat. Pe moment, nici nu ne-am dat seama pentru ce», spune amuzată directoarea de resurse umane a unei companii petroliere. Este una dintre vocile nedumerite dintr-o sală plină de avocați în dreptul muncii și specialiști în resurse umane, care nu reușesc să cadă de acord asupra înțelesului celor două sintagme nou-introduse de Codul muncii: obiective de performanță și criterii de evaluare.

Din cauza manierei de redactare a textului de lege, au apărut mari întrebări în rândul angajatorilor. Este, de altfel, tema care provoacă cele mai aprinse dezbateri în legătură cu noul cod, cu atât mai mult cu cât e o chestiune de bază în reglementarea raporturilor de muncă“, afirmă moderatorul discuției, Șerban Pâslaru, coordonator al practicii de dreptul muncii în cadrul societății de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații.

Despre ce este vorba, pas cu pas? În mare, potrivit legii, angajatorii au primit un nou drept: acela de a stabili obiective de performanță individuală, pe care salariații trebuie să încerce a le îndeplini, măsura în care și reușesc fiind determinată în funcție de anumite criterii de evaluare. Aceasta a fost una dintre prevederile care au încins sindicatele. Ele au avertizat asupra dezastrului ce ar urma să lovească piața muncii, companiile fiind suspectate că vor dori să profite de prerogativă pentru a face disponibilizări pe capete. Din fericire, sindicatele s-au înșelat; din datele de până acum, numărul celor care au căzut victimă acestei prevederi este infim.

Cel puțin în teorie, această măsură vine exclusiv în avantajul companiilor, ținând cont că stabilirea obiectivelor de performanță este realizată unilateral de către angajator, salariatul fiind pus în fața faptului împlinit. Și totuși, directorii de resurse umane nu se simt deloc câștigați. „Ce măsuri trebuie să iau dacă un angajat nu a realizat obiectivele de performanță? Nu va mai primi nicio primă? Nu va mai fi promovat? Sau va fi dat afară? Legiuitorul n-a făcut această distincție“, expune una dintre cele mai arzătoare întrebări Șerban Pâslaru. 
Confuzii sunt pe toată linia, inclusiv la nivelul cel mai de jos: care e diferența dintre obiectivul de performanță și norma de lucru, sintagmă folosită de zeci de ani în legislația muncii? Teoretic, normele se referă la cantitate, iar obiectivele, la calitate. În practică, însă, în momentul de față, obligate să conformeze în grabă, majoritatea obiectivelor companiilor au primit tot definiții numerice: „obținerea unor vânzări de...“ etc.

Altă nelămurire: în timp ce obiectivele și procedura de evaluare sunt stabilite unilateral de angajator, criteriile ar trebui puse la punct împreună cu salariații. „Soluția optimă este să negociezi cu fiecare salariat în parte“, spune Șerban Pâslaru. Variantă care, în cazul companiilor cu sute sau mii de angajați, frizează absurdul, nu numai din cauza pierderii imense de timp, ci și pentru că în multinaționale, de pildă, există criterii la nivel de grup, care nu pot face obiectul negocierii cu salariații. Unii angajatori au recurs la soluții aflate la limita legii: introducerea criteriilor de evaluare în fișa postului (document conceput exclusiv de către angajator, dar asimilat contractului individual de muncă), în speranța că angajații nu vor observa. Însă, așa cum spune reprezentantul Țuca, Zbârcea & Asociații, odată chemați în instanță în urma unor concedieri care au avut ca bază aceste criterii nenegociate, este foarte posibil ca argumentul să nu reziste în fața judecătorilor.

Criterii hilare, concedieri serioase

Dacă vă numărați printre fericiții care nu s-au confruntat, până în momentul de față, cu noile prevederi ale Codului muncii și nu faceți nicio distincție între termenii enumerați mai sus și utilitatea lor, iată câteva exemple practice, date de reprezentanta unui lanț de retail: „În cazul nostru, un obiectiv de performanță este satisfacția clienților. Așadar, criteriile de evaluare pentru vânzători sunt rezultatele chestionarelor privind satisfacția clienților sau impresiile lăsate clienților misterioși (persoane care pretind că sunt cumpărători obișnuiți și care verifică felul în care se raportează vânzătorii la clienți – n.r.).

Așa că, oricât de hilar ar suna, un criteriu este zâmbetul acordat clienților. Sau, în cazul unui încărcător-descărcător, obiectivul este, evident, așezarea în ordine a mărfii, iar criteriile vor fi rapiditatea cu care așază cutiile și procentajul de marfă distrusă.“ Și încă un exemplu: obiectivul este realizarea unei baze de date extrem de riguroase, iar unul dintre indicatori, numărul de erori făcute de angajat. Și, în funcție de rezultate, urmează disponibilizările.

 

http://www.evz.ro/detalii/stiri/sindicalistii-vor-40-de-salarii-minime-931175.html

Sindicaliştii vor 40 de salarii minime

 

Salariul minim al unui angajat din sectorul siderurgic ar putea fi diferit, din toamnă, de cel al unui muncitor care lucrează în construcţii.

Confederaţiile sindicale au propus, vineri, în cadrul Comisiei de dialog social, împărţirea economiei româneşti în 39 de sectoare de activitate. 

Potrivit vicepreşedintelui sindicatului „Cartel Alfa”, Petru Dandea, reprezentaţii Ministerului Muncii, instituţie condusă de ministrul interimar Emil Boc, au sugerat că, în următoarele zile, propunerea va fi analizată de specialiştii ministerului împreună cu reprezentanţii a cinci confederaţii sindicale. Angajaţii din IT şi domeniul bancar, cel mai bine plătiţi 

„Guvernul va identifica cel mai mic salariu şi îl va declara salariu minim pe economie. Este posibil ca primele contracte sectoriale să fie încheiate în toamnă”, a explicat Dandea.

Dacă ideea va fi pusă în practică, România va avea 40 de salarii minime, câte unul pentru fiecare sector şi unul în sistemul bugetar. Cei mai mulţi angajaţi, aproximativ 700.000, lucrează în comerţ, în timp ce cel mai mic sector are 35.000. 

În ceea ce priveşte valoarea salariilor, cei mai bine plăţiţi sunt cei din domenile IT&C, bancar, farmaceutic şi marketing, potrivit specialiştilor în resurse umane. Pe de altă parte, cele mai mici salarii sunt cele din producţie, turism şi agricultură. 

În prezent, în România sunt două salarii minime pe ecomonie: 670 de lei, cel propus de Guvern, şi 710 lei, prevăzut în Contractul Colectiv de muncă unic la nivel naţional.

 

http://www.gandul.info/financiar/mancarea-se-va-scumpi-in-urmatoarele-luni-avertizeaza-producatorii-agricoli-de-ce-alimentele-ar-putea-sa-devina-un-lux-8278839

 

Mâncarea se va scumpi în următoarele luni, avertizează producătorii agricoli. De ce alimentele ar putea "să devină un lux"

"Alimentele se vor scumpi în perioada următoare din cauza condiţiilor meteo, dar şi a lipsei politicilor agricole", avertizează Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR).

"Datele de la această oră arată că producţia de secară va fi cu 22,9% mai mică faţă de cea de anul trecut, producţia de rapiţă cu 22%, iar producţia de oleaginoase cu 7,6%. De asemenea, producţiile de legume şi fructe (caise, cireşe, ardei) sunt întârziate şi clar producţiile vor fi mai mici. După ploile din această primăvară, pentru lunile iunie şi iulie Administraţia Naţională de Meteorologie a prognozat temperaturi ridicate, iar sistemul de irigaţii nu este funcţional. Ministrul Agriculturii declara că România nu va intra în criză alimentară pentru că are potenţial, însă potenţialul trebuie şi valorificat prin politici coerente, ceea ce la ora actuală lipseşte cu desăvârşire României", a declarat, într-un comunicat remis gândul, preşedintele FNPAR, Viorel Matei.

 

Producătorii agricoli cer Ministerului Agriculturii să elaboreze strategiile şi politicile agricole ale României, astfel încât "mâncarea să nu devină un lux".

"Ministrul agriculturii ar trebui să se preocupe mai mult de problemele agricultorilor şi nu să încerce să strice şi ceea ce aceştia au reuşit fără ajutorul domniei sale şi anume să fie reprezentaţi la cel mai înalt nivel la organizaţiilor europene din domeniul lor de activitate, COPA şi COGECA. Încercarea ministrului Tabără de a determina excluderea agricultorilor români din acest for, prin refuzul domniei sale de a achita cotizaţia, traducerea în şi din limba română arată că nu se află la conducerea Ministerului Agriculturii pentru a face politici agricole europene, ci altfel de politici", se precizează în comunicat.

Alimentele procesate, mai scumpe cu 12%

La rândul său, preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, a declarat la începutul lunii mai, că preţurile produselor alimentare procesate vor creşte în următoarele 2-3 luni cu până la 10-12%. Declaraţia a fost făcută la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de ProTv. El a afirmat că majorările de preţuri au început deja şi se vor derula pe parcursul următoarelor luni. "Va fi o medie între 8 şi 10%. La cereale şi la produse de panificaţie spre toamnă vom asista la o sistare de preţuri şi poate chiar la o reducere. La legume va urma o scădere", a adăugat el. Minea consideră că nu se poate face nimic pentru stoparea creşterii preţurilor la alimente.

În aceeaşi emisiune, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu, a explicat majorările de preţuri prin scumpirea cerealelor. "Cerealele, pentru prima dată după 20 de ani, au avut o creştere extraordinară de preţuri. Discutam de 120-130 de euro pe tonă şi, la un moment dat, am ajuns la 260 de euro pe tonă. Dacă luăm de exemplu porcul, hrănirea durează cam 6 luni, deci ceea ce a început hrănirea în decembrie vom avea la sfâşitul lunii mai o creştere, care înseamnă influenţa cerealelor în preţul cărnii", a spus Rădulescu.

România are în acest an a doua cea mai mare creştere a preţurilor de consum, după Bulgaria , dintr-o listă cu şapte ţări foste comuniste. În luna martie, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,12% comparativ cu decembrie 2010. De la începutul anului, scumpiri de peste 10% au fost înregistrate la legume şi conserve de legume (19,2%), în special pentru cartofi (24,7%) şi fructe proaspete (12,56%).

http://www.jurnalul.ro/bani-afaceri/economia/greva-la-arcelormittal-578889.html

Grevă la ArcelorMittal

Metalurgiştii din România sunt nemulţumiţi de salarii şi condiţiile grele de muncă.

 

Metalurgiştii de la ArcelorMittal se pre­gă­tesc de grevă. Sindicatul Na­ţi­o­nal "Solidaritatea" al Metalurgiştilor din România(SNSMR ) a transmis vineri conducerii combinatului Ar­celorMittal Hunedoara o adresă prin care reiterează revendicările legate de negocierea Contractului Colectiv de Muncă pentru perioada 2011-2012. Revendicările nu vizează doar ma­jorări salariale ci şi o serie de alte drepturi, legate de condiţiile grele de mun­că, de acordarea de sporuri pentru orele suplimentare lucrate, pentru concedii şi zile de sărbătoare etc.

Vicepreşedintele SNSMR, Marin Mititelu, de la ArcelorMittal Hune­doa­ra, a declarat pentru Jurnalul Na­ţi­­onal:  "Dacă până marţi 24 mai ac., o­ra 13:00, nu vom cădea la în­ţe­le­ge­re cu conducerea societăţii asu­pra ce­lor zece revendicări pe care le-am îna­intat în scris, vom declanşa o grevă de avertisment, în aceeaşi zi, în­tre ore­le 13:00-15:00. Dacă, nici pe parcursul săptămânii viitoare, re­ven­di­cările noastre nu vor fi acceptate, atunci, în ziua de luni, 30 mai ac., ora 7:00, vom demara greva gene­ra­lă, pe pe­rioadă nelimitată". "Concernul Ar­ce­lorMittal a de­clanşat bătălia finală cu propriii angajaţi din România, în ur­ma căreia nu se ştie ce va mai ră­mâ­ne din metalurgia naţională, numai la Ga­laţi ur­mând a fi concediaţi încă trei mii de sa­la­riaţi şi acesta e doar în­ce­­putul" – se arată într-un document al sindica­te­lor din metalurgie. ArcelorMittal a decis să transforme în fier vechi Fur­na­lele nr 1 şi 2, Oţe­lă­­riile Linz Donowitz nr 2 şi 3, Tur­-nă­toria Conti­nuă nr 3, Laminorul de Semifabricate, Laminorul Slebing şi cel de Tablă Groasă nr 1, precum şi Uzina Cocso-Chimică. "Măsura este una po­trivită pentru a scăpa de grija ra­por­tă­rilor către AVAS şi Guvern, în care Furnalele 1 şi 2 sunt prezentate ca fiind în stare de conservare, deşi pen­tru repunerea lor în funcţiune ar fi necesare reparaţii de or­di­nul zecilor de milioane de euro" – se arată în do­cu­mentul amintit.

Potrivit aceluiaşi document, "bu­ne­le intenţii" ale patronatului de la Ar­celorMittal sunt vizibile şi la com­bi­natul de la Hunedoara unde, cu toa­te că anul trecut a fost declarată de­mararea a două investiţii importante, situaţia din teren este cu totul alta. Astfel, cu toate că în decembrie 2011 s-a hotărât obţinerea necesarului de oxigen tehnic prin efectuarea unei noi investiţii, în ianuarie 2011 s-a renunţat la acest plan. O soartă simi­la­ră se pare că va avea şi o altă in­ves­ti­ţie demarată, şi anume, laminorul de pro­filuri economice. Sindicaliştii atrag atenţia că renunţarea la acest la­mi­nor va afecta şi producătorul de ţevi din Roman, aparţinând tot Ar­celorMittal, care este principalul be­ne­­ficiar al producţiei realizate la Hu­ne­­doara. În plus, tot la Roman, mo­der­nizarea laminorului de 16 ţoli, o in­­vestiţie de 63 de milioane de lei, anunţată de patronat, nici măcar nu a fost demarată, parte din utilajele achiziţionate în acest scop fiind pe cale de a fi vândute. Nici la combina­tul de ţevi de la Iaşi (fostul Tepro- n.red.) situaţia nu este mai bună. Potrivit unor surse apro­­piate sindicatelor din metalurgie, la Iaşi activitatea ArcelorMittal ar ur­ma să se concentreze doar pe pro­duc­ţia ţevilor "ordinare", producţia celor "speciale" urmând să se transfe­re la combinatele ArcelorMittal din Cehia şi Polonia.
Marin Mititelu declară că o parte din instalaţiile şi utilajele de la combi­na­tul din 
Hunedoara tăiate şi predate la fier vechi erau cuprinse în Anexa nr 4 a contractului de privatizare, care prevedea că aceste obiective nu puteau fi desfiinţate, în cel mai rău caz ele puteau fi trecute în con­servare, pentru că faceau parte din Strategia de siguranţă naţională. "Din cele cinci laminoare desfiinţate la Hunedoara, trei sunt cuprinse pe Anexa nr 4 a contractului de privatizare, care curpinde utilajele şi instalaţiile care nu trebuiau demolate ci trecute în conservare" – spune Marin Mititelu. ArcelorMittal controlează în România combinatele de la Hunedoara şi Galaţi, producătorii de ţevi din Roman şi Iaşi, operatorul portuar Romportmet Galaţi.

http://www.puterea.ro/news20526/Profesor-de-sport-arestat-pentru-luare-de-mita.htm

 

Profesor de sport arestat pentru luare de mită

Antrenorul echipei de handbal feminin CSM Unirea Slobozia, Gheorghe Neagu, a fost arestat pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant în momentul în care primea bani de la mama unei eleve. Potrivit Tribunalului Ialomiţa, decizia nu este definitivă, avocatul antrenorului atacând cu recurs hotărârea magistraţilor la Curtea de Apel Bucureşti. "Gheorghe Neagu a fost prezentat Tribunalului Ialomiţa, care a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile, decizia fiind atacată cu recurs", a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Ialomiţa, Cristina Istrate. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Gheorghe Neagu ar fi pretins şi primit 100 de euro pentru a promova o elevă a Grupului Şcolar "Mihai Eminescu", iar după ce a primit banii marcaţi profesorul a fost reţinut sub acuzaţia de luare de mită.

Gheorghe Neagu antrenează echipa de handbal de patru etape şi predă la Grupul Şcolar "Mihai Eminescu" din 1977. Soţia sa, Ileana Neagu, este antrenor secund al formaţiei CSM Unirea Slobozia, care activează în Divizia A.

 

http://www.puterea.ro/news20515/Statul-da-bilete-de-odihna-pentru-parlamentari-si-edili-Ministerul-Muncii-ar-putea-aloca-doar-10000-de-tichete-de-vacanta-in-loc-de-60000.htm

Statul dă bilete de odihnă pentru parlamentari şi edili. Ministerul Muncii ar putea aloca doar 10.000 de tichete de vacanţă, în loc de 60.000

Politicienii par doar să-i fi amăgit pe bugetari prin promisiunea că, în 2011, se vor acorda biletele de odihnă, cu reducere de 50% la serviciile turistice. Cel puţin pentru angajaţii din învăţământ, nu au fost acordate încă bilete din partea Ministerului Muncii, cu toate că, în anii anteriori (cu excepţia lui 2010, când biletele nu au fost acordate), tichetele erau deja repartizate la această dată. Sindicatele din învăţământ avertizează că au fost acordate doar 10.000 de bilete anul acesta, faţă de 70.000, cum promiteau reprezentanţii Guvernului, iar acestea ar avea destinaţii prestabilite. Pentru profesori nu au fost alocate bilete de odihnă.  

 

După ce reprezentanţii Puterii s-au lăudat că au reintrodus “biletele de odihnă”, prin care bugetarii puteau beneficia de reduceri de 50% la sejururi pe litoralul românesc sau la munte (evident, în condiţii mai modeste de cazare), realitatea s-a dovedit a fi cu totul alta. Aparent doar anumite clase de bugetari vor avea acces la biletele de odihnă şi în nici un caz nu pare a fi vorba despre angajaţii cu venituri mici, de la stat. Angajaţii din învăţământ susţin că pentru ei nu au fost rezervate astfel de bilete. Informaţia este confirmată şi de reprezentanţii sindicatelor din Educaţie, care susţin că Guvernul, prin Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), a alocat prea puţine bilete, ce pare să aibă destinaţii prestabilite. “Au fost alocate numai 10.000 de bilete, la aproximativ 1.100.000 de bugetari. Asta înseamnă că vine cam un bilet la 100 de bugetari. Cei mai mulţi nu vor avea posibilitatea să meargă în concediu de odihnă. În urmă cu trei ani, s-au acordat între 60.000 şi 70.000 de bilete. Şi aşa erau puţine şi nu puteau acoperi cererile sindicatelor”, ne-a declarat preşedintele executiv al Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ (FSI) Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor. Potrivit acestuia, biletele de odihnă ar putea ajunge tot la politicieni, care sunt de asemenea bugetari. “Este adevărat că în învăţământ nu s-a auzit nimic despre aceste bilete. Oricum sunt foarte puţine bilete, probabil ca să ajungă la cine trebuie. Vor ajunge la parlamentari sau la angajaţi din primării, pentru că şi aceştia sunt tot angajaţi la stat. Este o bătaie de joc”, ne-a mai spus Nistor.

 

Începutul programului de concediu pentru bugetari, sub semnul întrebării

Conducerea Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care reprezintă aproximativ 800.000 de cadre didactice, susţine că nu a fost primit nici un semnal din partea Ministerului Muncii, cum că ar fi fost alocate biletele de odihnă. “Am auzit şi noi că ar trebui alocate 50.000 – 60.000 de bilete. Deocamdată nu am primit nici un semnal de Casa Naţională de Pensii, de la casele judeţene de pensii sau de la Ministerul Muncii. Aşteptăm să fim chemaţi la discuţii săptămânile acestea”, ne-a declarat secretarul general al FSLI, Liviu Pop. Acesta susţine că, până în urmă cu doi ani, până la această dată biletele erau deja acordate. “Anul trecut nu s-au acordat bilete de odihnă, dar până acum doi ani, la finalul lunii mai biletele erau deja acordate. Aşa trebuie pentru că prima parte a programului începe în perioada 13-15 iunie. În anii anteriori, eram chemaţi de reprezentanţele locale ale Ministerului Muncii şi ne erau repartizate biletele. Sindicatele primeau 84% dintre bilete, restul fiind pentru tratament.  Cele de tratament se  acordă în continuare. Am înţeles că în acest moment se organizează licitaţiile”, ne-a mai explicat Liviu Pop. Reprezentanţii Guvernului se lăudau la începutul anului că au reintrodus biletele de odihnă pentru bugetari, urmând să fie oferite aproximativ 50.000-60.000 de bilete. Statul a alocat pentru biletele de odihnă 34.417 lei. Durata sejurului unui bilet de odihnă este de şase zile. “Numărul total al biletelor de odihnă şi al biletelor pentru tratament balnear, acordate în anul 2011 prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice, care poate fi finanţat din bugetul asigurărilor sociale de stat, se stabileşte în urma finalizării procedurii de achiziţie, derulată cu respectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în corelaţie cu raportul preţ/bilet practicat de către operatorii economici participanţi la procedura de achiziţie”, se arată în HG 83/2011 privind acordarea biletelor de odihnă şi tratament.

20 mai 2011

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Daniel_Funeriu-_-Diplomele_romanesti-bune_in_Europa_abia_peste_o_generatie_0_483552249.html

Daniel Funeriu: „Diplomele româneşti, bune în Europa abia peste o generaţie“

Ministrul Daniel Funeriu a explicat pentru „Adevărul“ cum vor fi împărţite universităţile româneşti pe categorii: „licenţă“, „licenţă şi master“, „licenţă, master şi doctorat“.

Şeful Educaţiei a precizat că procesul de clasificare a universităţilor nu le va favoriza pe cele de stat în defavoarea celor private şi că urmează o ierarhizare a programelor de studii, care va arăta unde sunt mai bune cursurile pentru fiecare specializare în parte. El a atras atenţia că ar mai putea dura 20 de ani până când diplomele româneşti vor ajunge la standarde comparabile cu cele occidentale, iar valoarea lor va conta pe piaţa muncii europene. Daniel Funeriu a precizat şi că evaluarea este făcută de experţi internaţionali, pentru că mediul academic românesc inspiră neîncredere, evaluările din trecut fiind acaparate de o adevărată „conjuraţie a mediocrităţii".

„Adevărul": Domnule ministru, suntem la finalul primei etape de evaluare a universităţilor româneşti. E vorba şi de o ierarhizare, sau doar de o clasificare, aşa cum e prevăzut în Legea educaţiei?

Daniel Funeriu: Nu pot fi comparate universităţi din domeniul artelor cu specializări din domeniul militar, tot aşa cum nu poate fi comparată o Politehnică, de exemplu, cu programele de studii umaniste. Ar fi ca şi cum ai compara perele şi merele. Poţi totuşi să faci acest lucru, dacă te uiţi la numărul de calorii pe care acestea ţi le oferă. O ierarhizare a universităţilor nu este nici fezabilă, nici utilă. În schimb, universităţile pot fi clasificate şi urmează să fie împărţite în 3 tipuri: cele centrate pe educaţie, care vor avea programe de studiu până la nivel de licenţă, universităţi de cercetare, care vor putea să meargă până la nivelul de master, şi cel de-al treilea tip, universităţi de cercetare avansată, care vor putea să organizeze şi programe de doctorat. Altfel spus, nu vom mai organiza doctorate în universităţi care nu au, potrivit evaluării, capacitatea instituţională şi calitatea necesară pentru a merge la un nivel atât de ridicat. Clasificarea va face acest lucru, ceea ce nu înseamnă că dispar universităţile care pot organiza doar programele de licenţă. Exemplul clasic este o universitate mică, dintr-un oraş de provincie, care nu ar putea face astăzi şi probabil nici în viitorul apropiat concurenţă unei universităţi occidentale. Dar ele au un rol local foarte important.

De ce aţi decis ca printre evaluatori să se numere experţi europeni?

Avem sprijinul unui organism internaţional: Asociaţia Europeană a Universităţilor, probabil cea mai respectată voce la nivel european. Pe 23 mai, la începutul săptămânii viitoare, se va încheia perioada de colectare a datelor pe care le aşteptăm din partea universităţilor. Este o muncă importantă şi le mulţumim rectorilor că s-au înhămat la acest efort. Cât despre cei care s-au plâns că perioada de răspuns la solicitarea noastră - o lună - este prea scurtă, le-am adresat întrebarea: ce fel de instituţie este aceea care nu poate să comunice câte lucrări ştiinţifice are, câte cărţi a produs şi câte titluri de doctorat ş.a.m.d.

De ce nu aţi folosit doar experţi din România pentru evaluarea universităţilor?

Legea cere deja experţi internaţionali, pentru că în mediul universitar românesc domneşte neîncrederea. Iar în mediul european domneşte neîncrederea faţă de ceea ce se întâmplă în mediul academic românesc. Nu degeaba au fost scandaluri legate de diplome, acordate mai mult sau mai puţin corect... Pentru a ridica aceste suspiciuni, pentru a stabili un „moment zero" - un moment în care precizăm unde suntem noi astăzi - am decis să fim asistaţi de această organizaţie europeană.

Cu rectorii aţi discutat? Ei ce spun odată puşi în faţa situaţiei că ar putea rămâne fără programele de studii masterale ori doctorale pe care le organizează în acest moment?

Sunt în contact cu mai toţi rectorii din România, iar cei mai mulţi dintre ei sprijină acest efort pentru că-şi dau seama că-n momentul în care ştiu unde să ţintească, vor reuşi să-şi dezvolte instituţia cum se cuvine. În acelaşi timp există, de ce să nu o recunoaştem, o conjuraţie a mediocrităţii care nu doreşte ca acest efort să fie dus până la bun sfârşit. El va fi dus până la bun sfârşit, vă asigur! Şi nu cred că vreun rector al vreunei instituţii din România va îndrăzni să nu facă acest lucru până la capăt... Masteratele şi doctoratele nu sunt ale universităţilor, sunt ale studenţilor! Problema este că sunt studenţi la astfel de programe care primesc o diplomă de master sau de doctor fără nicio acoperire în competenţe. Cu alte cuvinte, o generaţie întreagă de studenţi, cu astfel de diplome, a fost nenorocită. Acest lucru trebuia să înceteze, şi va înceta odată cu noua clasificare.

Acest pas va stopa deci celebrele „fabrici de diplome"?

Acest pas înseamnă că statul nu va mai finanţa programele de studiu care nu au acoperire în calitate. Dacă din această evaluare reiese că o universitate nu poate merge decât până la nivel de licenţă, statul nu va mai susţine programele superioare. Nu va mai da cifră de şcolarizare.

Dar aveţi încredere că datele pe care le primiţi din teritoriu sunt corecte?

Da! O dată, din cauza pedepselor care sunt foarte severe. Potrivit Legii educaţiei, universitatea riscă sancţiuni majore, iar în al doilea rând ar fi un „fals în acte publice"... Eu nu mă îndoiesc de onestitatea generală a mediului academic românesc, dar, în plus, există un control exercitat de Ministerul Educaţiei, şi un control intern al comunităţii academice.

Ce va schimba practic această clasificare?

Vă dau un exemplu: până acum, numărul de doctorate stătea în stiloul ministrului, care aproba un număr de granturi pe an. De acum înainte va fi vorba de o competiţie între conducătorii de doctorate, un concurs de proiecte ştiinţifice, şi nu am motive să mă îndoiesc că vor câştiga cei mai buni. Va fi scos arbitrariul din ecuaţie.

O proiecţie, domnule ministru: când vor ajunge diplomele româneşti la un standard comparabil cu cel asigurat de universităţile occidentale?

O generaţie. Va trebui să treacă o generaţie până când diplomele româneşti vor fi la standarde comparabile cu cele occidentale. Pentru că acum multe dintre universităţile româneşti au o bază materială bună, la standarde ca în Vest. Problema e resursa umană! Şi cinstea! Trebuie să nu ne mai furăm căciula de unii singuri, iar de acum înainte urmează bătălia pentru atragerea resursei umane de calitate. Criteriile şi oamenii care vor popula universităţile româneşti de acum înainte vor determina viteza cu care ne vom alinia la standardele occidentale.

"Problema universităţilor româneşti e resursa umană! Şi cinstea! Trebuie să nu ne mai furăm căciula de unii singuri.''

Doctorate şi la universităţile private

Riscă vreo universitate să se închidă în urma evaluării din acest moment?

Nu. Programele acreditate vor continua, iar o dată la cinci ani toate programele sunt reevaluate. Dacă atunci pică testul, sigur că nu vor mai avea dreptul de a organiza cursuri. În următoarea perioadă urmează însă marea noutate: ierarhizarea programelor de studii. Să spunem că e vorba despre programe de studii de drept. Şi luăm Universitatea Bucureşti, Babeş-Bolyai şi celelalte programe de studii de drept. Ca să nu avem discuţii, evaluarea va fi făcută de aceiaşi experţi europeni. Şi atunci, fie­care student şi fiecare angajator va şti care dintre programe e cotat mai bine şi care mai prost. Iar apoi piaţa - cea a muncii şi cea educaţională - urmează să cearnă între instituţii. Astăzi însă nu putem spune că un absolvent de aici sau unul de dincolo este mai bun pentru că a urmat un program de studii mai bun.

Am putea avea surpriza de a constata că unele universităţi private ar putea primi dreptul de a organiza programe până la cele de doctorat, iar unele universităţi de stat vor fi nevoite să renunţe ?

Eu am refuzat întotdeauna să fac o astfel de diferenţă între universităţi publice şi private, în baza prejudecăţii că la stat „se face carte", iar la privat  - nu. Cunosc universităţi private care au de pildă procese administrative mult mai performante decât instituţiile de stat. Trebuie să ne debarasăm de prejudecăţi şi să judecăm doar în baza calităţii relevate de aceste evaluări. Abia la finalul ierarhizării programelor de studii vom putea vedea unde e mai bine.

Când vom afla rezultatele evaluărilor?

Clasificarea universităţilor va fi gata înainte de luna iulie, la timp pentru admitere, în timp ce rezultatele ierarhizării le vom afla ceva mai târziu, în 2014, pentru că şi procesul este unul mai lent, mai minuţios, chiar dacă rezultate intermediare am putea vedea destul de curând, în câteva luni. Vorbim însă de un proces dinamic, fiecare universitate va afla unde este şi ce trebuie să facă pentru a avansa. Cel mai important este totuşi că vom opri furatul propriei căciuli... Deja, din datele pe care le avem, am descoperit lucruri foarte interesante, din păcate, din punct de vedere negativ. De exemplu, profesori universitari cu mai multe norme întregi, la mai multe specializări universitare. Ceea ce, din punct de vedere fizic ar fi foarte dificil, şi în acelaşi timp ne întrebăm ce calitate pot avea programele respective de studiu. Vă mai dau un exemplu: ştiţi că în România numărul profesorilor universitari este aproape egal cu cel al conferenţiarilor? Este ca şi cum, într-o armată ar exista generali tot atâţia câţi oşteni. Pentru comparaţie: în Germania , raportul este de unu la trei, în Franţa de doi conferenţiari la un profesor. Şi ne mai mirăm că a fi profesor universitar nu mai înseamnă mare lucru în România de astăzi.

Şi cum va schimba situaţia noua clasificare?

O va schimba, pentru că tocmai în această idee am înăsprit recent condiţiile prin care poţi ajunge profesor universitar. Pe scurt, facem curăţenie în sistemul universitar! Iar unul dintre criteriile de calitate pe care le avem în vedere este numărul de activităţi de cercetare în străinătate sau numărul de profesori occidentali care să vină aici. Schimburile internaţionale vor fi o componentă importantă a calităţii. Sper că, odată ce tinerii noştri de valoare plecaţi în Occident vor constata că lucrurile intră şi aici pe un făgaş normal, vor căpăta mai multă încredere să revină.

''Sper că, odată ce tinerii noştri de valoare plecaţi în Occident vor constata că lucrurile intră şi aici pe un făgaş normal, vor căpăta mai multă încredere să revină.''

http://www.adevarul.ro/locale/bistrita/bistrita_0_484151672.html

Elevii bistriţeni momesc alţi copii spre şcolile lor

Diplome la olimpiade, cupe, medalii şi chiar obiecte de mobilier şcolar, au fost scoase în stradă de şcolile din Bistriţa pentru a arăta ce performanţe şi ce specialităţi oferă. După ce au testat ce înseamnă viaţa în aceste şcoli, elevii interesaţi sunt aşteptaţi să se înscrie pentru a-şi petrece anii de liceu acolo unde li s-a părut mai atractiv

Copiii, părinţii, elevii şi absolvenţii care au trecut ieri pe pietonalul Liviu Rebreanu au fost momiţi de colegii lor din alte unităţi de învăţământ cu oferte care mai de care mai avantajoase şi mai atractive. Li s-au promis profesori blânzi, baluri şi distracţie, premii de excelenţă la concursuri sportive sau o viaţă nonconformistă.

 Cel mai bogat stand a fost fără îndoială cel al Liceului cu Program Sportiv care a scos la înaintare zecile de medalii şi cupe câştigate la concursuri locale, naţionale şi internaţionale. Nici poza Gabrielei Szabo, poate cea mai de marcă absolventă a şcolii, nu a lipsit din oferta PLS. „Avem oferte atât pentru sportivii care vor avea posibilitatea de a se antrena şi a studia alături de profesori de marcă cât şi pentru cei care doresc să studieze turism sau ştiinţele naturii. Suntem o şcoală cu rezultate extraordinare pe plan naţional, iar cupele şi medaliile pe care le-am adus aici reprezintă doar o mică parte din tot ce avem în vitrina liceului. Şi să nu uităm, Gabi Szabo a terminat la noi, deşi toată lumea crede că a fost elevă la Liviu Rebreanu, nu e advărat, a fost la LPS", încearcă să-i convingă Marius Horvat de 17 ani pe cei care se opresc la standul său.

Invitaţi să deseneze pe pietonal

O altă ofertă interesantă au avut-o elevii de la Liceul de Arte Plastice Corneliu Baba. Aceştia au adus planşe făcute de către elevii de la secţia de arhitectură, desene şi crochiuri realizate de cei de la arte plastice dar şi o rochie realizată din materiale neconvenţionale. Atracţia standului a fost, însă, fără îndoială o „capră", un obiect de mobilier pe care elevii lucrează în orele de atelier. „Tinerii interesaţi care au trecut pe aici s-au putut opri să testeze acest obiect, să încerce să tragă câteva linii cu creionul, să guste puţin din ceea ce înseamnă o oră de liceu la arte plastice", explică Claudia Pop, profesor de desen în cadrul Liceului Corneliu Baba.

Absolvenţii de clasa a VIII au fost poate cei mai interesaţi să se plimbe pe la standurile amplasate ieri pe pietonal. Alexandra Rînja de 15 ani de la Şcoala Generală Ştefan cel Mare a lăsat pentru câteva minute standul şcolii pe care o reprezintă şi a dat o tură pe la licee. „Am luat pliante de la mai multe licee, dar cred că până la urmă voi alege Colegiul Naţional Liviu Rebreanu. M-am hotărât să fac matematică informatică şi cred că oferta celor de la Liviu este cea mai bună. Recunosc că ar putea fi o părere preconcepută, dar acolo am stat mai mult şi am pus mai multe întrebări", mărturiseşte eleva.

http://www.cotidianul.ro/146351-Gheorghe-Naghiu-Noul-Cod-de-Dialog-Social-a-distrus-practic-dialogul-social

 

Preşedintele Confederaţiei Patronatului Român

Gheorghe Naghiu: Noul Cod de Dialog Social a distrus practic dialogul social

Preşedintele Confederaţiei Patronatului Român, Gheorghe Naghiu, vorbeşte într-un interviu pentru cotidianul.ro despre noul Cod de Dialog Social. De asemenea, Naghiu mai susţine că actualul preşedinte al Consilului Economic şi Social are o condamnare penală pentru infracţiuni de drept comun şi a fost dovedit de CNSAS ca fiind fost agent al Securităţii.

- Domnule Gheorghe Naghiu, sunteţi preşedintele Confederaţiei Patronatului Român, patronat care a susţinut noul Cod de Dialog Social. Sunteţi mulţumit de el?

- Deloc! După părerea mea, această variantă a distrus practic dialogul social din România. Ceea ce mi se pare de neiertat este faptul că şi viitorul dialogului social este compromis. Este adevărat că am dialogat cu toţi factorii de resort îmbunătăţirea acestei ultime variante. Am vrut să particip, concret, cu experienţa şi buna credinţă, dar concluziile obţinute, deşi apreciate, au fost ignorate. Ignoranţa manifestată de guvernanţi a transformat totul într-un dialog al surzilor. A existat şi o culme a ipocriziei. Eram ascultaţi atent, ni se cereau insistent materiale scrise, se trăgeau concluzii interesante. Dar totul „de ochii soacrei", cum se spune în popor.

- Ce anume vă deranjează din noul Cod de Dialog Social?

- În acest moment, totul. Noul Cod de Dialog Social ar fi trebuit să facă ordine şi în patronate. Este arhicunoscut faptul că sunt patronate, aşa-zise confederaţii, care nu reprezintă pe nimeni şi nimic, dar strigă cel mai tare. Această lege cuprinde articole incalificabile. Vă dau un exemplu. Există în lege articole care permit crearea unor organizaţii patronale de tip mafiot. Acestea sunt cele care se bucură de sprijinul actualului guvern şi în concepţia lor trebuie să existe. Practic, s-a legalizat existenţa acestui grup de practici mafiote. Ei sunt partenerii-marionetă de dialog social ai actualului guvern, celelalte confederaţii sunt practic anulate din orice initiaţive patronale. De fapt, o maşină de vot. Or, noi ca organizaţie patronală ne-am propus eliminarea organizaţiilor fantomă dintre noi, organizaţii care împrăştie o imagine negativă asupra întregii mişcări patronale şi chiar în rândul patronilor.

- Concret, ne puteţi da ceva date?

- Da. În noua Legea se spune (art.55. pct.2) că "organizaţiile patronale îşi pot constitui structuri organizatorice teritoriale proprii, cu sau fără personalitate juridică. Structurile organizatorice teritoriale fără personalitate juridică îşi desfăşoară activitatea în baza statutului organizaţiilor patronale din care fac parte". Dacă veţi căuta în lege vreun articol care să expliciteze cum se creează o filială cu personalitate juridică, veţi avea o mare surpriză. Nu există. Când am citit draftul proiectului, am propus ca art. 2 să sune aşa: „Patronatele îşi pot constitui structuri organizatorice teritoriale proprii doar cu personalitate juridică". În acest fel, atât confederaţiile, cât şi statul ar putea avea o evidenţă a cotizaţiilor şi cheltuielilor. Ar putea spune dacă există o organizaţie patronală sau nu. Iar asta nu este totul. Dar cine să audă?

- Mai aveţi şi alte nemulţumiri?

- Foarte multe. Dar cred că mă voi opri aici, nu înainte de a vă mai arăta că legea este partizană, lipsită de sens şi de la început concepută pentru a permite corupţia. Legea spune (art.64. pct.2.): „Confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional se pot constitui într-o structură de reprezentare unitară a intereselor lor, în condiţiile în care această structură cuprinde cel puţin jumătate plus unu din totalitatea confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional". Iată cum dintr-un condei s-a anulat dreptul de opinie al altor confederaţii patronale. Noi am propus ca acest articol să sune astfel: „Confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional se pot asocia pentru reprezentarea unitară a intereselor lor". Din punctul nostru de vedere aşa cum este formulat art. 64, pct. 2 în lege reprezintă o încercare de impunere "în forţă" a unei prevederi de natură să permită grupări ilegale între confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional ce pot domina procesul decizional.

În prezent există o astfel de grupare. Este constituită din acea perfidă "jumătate plus unu" şi sfidează cu dezinvoltură legi şi concepte. Toate hotărârile ce ar trebui luate de patronate prin consens le iau numai ele, necatadicsind măcar să anunţe celelalte confederaţii patronale că au discutat respectiva problemă şi ce au hotărât. Dar, de vorbit, vorbesc în numele întregii mişcări patronale.

- Cum decurge în prezent dialogul dintre Confederaţia Patronatului Român şi Consiliul Economic şi Social?

- Nu există nici un dialog. Noi am atenţionat de mult timp preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului, prim-ministrul, ministrul Justiţiei, ministrul Muncii să demareze procedurile privitoare la reanalizarea şi invalidarea desemnării lui Florian Costache în funcţia de preşedinte al Consiliului Economic şi Social. Ne-am argumentat cererea prin faptul că preşedintele CES are o condamnare penală pentru infracţiuni de drept comun şi a fost dovedit de CNSAS ca fiind agent al Securităţii, dar nimeni n-a mişcat un deget.

Anul trecut ne-am exprimat rezervele privitor la "independenţa politică a CES" şi la moralitatea preşedintelui acestei instituţii. Nu am primit nici un răspuns. De la nimeni.

Am întrebat şi eu membrii Confederaţiei dacă e bine să stăm la masă cu un astfel de om? Sau, mai concret, dacă este normal să ne conducă un astfel de personaj? Răspunsul din partea lor a fost NU. Din păcate, răspunsul guvernului Boc este DA, deoarece Florian Costache încă conduce CES-ul. Şi al Parlamentului la fel. De remarcat un lucru ciudat. Parlamentul iniţial a invalidat numirea acestuia în funcţia de preşedinte. Ulterior a revenit. De ce? Iată de ce suntem trişti că noul Cod de Dialog social este mai prost decât fosta Lege 356/2001. Putem afirma că actuala lege confirmă că actualul guvern nu are în vedere existenţa dialogului.

Considerăm că economia României va intra în normalitate numai atunci când politicile macroeconomice vor fi stabilite şi susţinute de patronate reale şi reprezentative. Oare ce guvern ar accepta... ?

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117834

 

Noua conducere la Confederatia Europeana a Sindicatelor 

 

Delegatiile sindicale din 36 de state care participa la Congresul Confederatiei Europene a Sindicatelor (CES) au votat si au ales ieri noul secretar general al Confederatiei, in persoana doamnei Bernadette Ségol, si noul presedinte, in persoana domnului Ignacio Fernández Toxo, pentru urmatorii patru ani, conform unui Comunicat al CNS Cartel ALFA. Noul presedinte al Confederatiei Sindica­telor Europene, Ignacio Fernández Toxo es­te secretar general al sindicatului spa­­ni­ol “Confederación Sindical de Comisio­nes Obreras”. Bernadette Ségol este secondata de o noua echipa compusa din: Niemec Józef si Itschert Patrick, alesi in functia de secretar general adjunct, Menne Claudia, Visentini Luca, Veronica Nilsson Anna-Maria, Judith Kirton-Darling, care au fost alesi in functia de secretar confederal.

 

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117837

Scaderea ratei somajului, o noua gogorita a guvernantilor

Anunturile triumfaliste ale guvernantilor in privinta scaderii ratei somajului reprezinta o diversiune pliata per­fect pe tiparul intereselor portocalii. Situatia, la nivel national, este mult mai grava pentru faptul ca toti cei care ies din perioada de asistenta de somaj nu vor mai avea niciun mijloc de subzistenta. Practic, sutele de mii de romani concediati anul trecut, care au parasit sau vor parasi randurile celor care primesc ajutor de somaj nu vor avea locuri de munca unde sa se angajeze, deoarece guvernantii au avut cu totul alte prioritati decat crearea de noi locuri de munca in economia nationala. Pe de alta par­te, folosind datele statistice, rezulta ca dincolo de rata oficiala a somajului numarul populatiei din Romania care nu lucreaza este de aproape 50%. 
Concret, din 20 de milioane de ro­mani, 9,5 milioane nu lucreaza (pensi­o­nari, copii, elevi, studenti), si ca atare raman doar 10,5 milioane apti de munca. Din acestia, sa presupunem ca doua milioane sunt plecati la munca in strainatate si mai raman circa 8,5 mili­oa­ne. Potrivit datelor Institutului Nati­o­nal de Statistica, doar 4,2 milioane de romani sunt angajati, deci mai raman 4,3 milioane de romani care nu sunt angajati. Acest lucru arata ca avem o rata de neocupare a fortei de munca de cel putin 50%. Cu atat mai penibile devin declaratiile premierului Boc si ale colegilor sai de guvern care vorbesc despre o rata a somajului de doar 5,4 la suta. 

Mai mult, in mai toate judetele tarii exista o disperata lupta pentru ob­ti­nerea unui loc de munca, in con­tex­tul in care ofertele Agentiilor Jude­te­ne pentru Ocuparea Fortei de Munca sunt insuficiente. Pe de alta parte, obligati­vi­tatea ca toti administratorii de bloc sa isi inregistreze contractele de munca la ITM a facut ca, subit, numarul contrac­telor sa creas­ca, in ciuda unei realitati economice alarmante. Cum iesirea din criza reprezinta mai mult decat niste cifre statistice, rupte de realitate, marca INS, nu putem sa nu remarcam lipsa solutiilor actualei guvernari. Cat timp una dintre prioritati nu va fi crearea de locuri de munca, dublata de reducerea fiscalitatii, rata somajului va arata foarte bine doar in indicatorii statistici ai unei guvernari ce nu are nimic in comun cu nevoile si asteptarile populatiei. 

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117847

Motiune simpla pe tema etnobotanicelor, depusa saptamana viitoare la Camera

Uniunea Social Liberala intentioneaza sa depuna saptamana viitoare, la Camera Deputatilor, o motiune simpla pe tema etnobota­nicelor, anuntat ieri purtatorul de cuvant al Departamentelor PSD, senatorul Olguta Vasilescu. “ Demersul va avea loc dupa ce o vom transmite la Biroul Permanent National al PSD si apoi catre USL”, a afirmat Olguta Vasilescu. Potrivit acesteia, la ora actuala in Parlamentul Romaniei sunt depuse 24 de initiative legislative care privesc interzicerea consumului de etnobotanice. “Pentru urgentarea insa a interzicerii acestor substante, se impunea o Ordonanta de Urgenta a Guvernului Boc. Efectele unei OUG sunt imediate si nu dureaza atat de mult ca o lege sa treaca prin Parlament. (...) Pentru noi situatia este explicabila in ceea ce priveste inactivitatea Guvernului in acest domeniu, avand in vedere ca in 2009 o comisie formata din specialisti, sub inaltul patronaj al presedintelui Traian Basescu, a cerut dezincriminarea consumului de droguri usoare”, a mai spus senatorul PSD. Pe de alta parte, Partidul Social Democrat neaga informatiile aparute in mass-media, conform carora i-ar fi oferit functia de presedinte al Senatului UDMR-ului, in schimbul colaborarii acestei formatiuni cu Uniunea Social Liberala. Totodata, USL sustine ca PDL trebuie indepartat cat mai repede de la guvernare “din cauza dezastrului economic si social generat de incompetenta si coruptia acestui partid”.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/usl-depune-o-motiune-pe-etnobotanice-930844.html

USL depune o moțiune pe etnobotanice

 

Uniunea Social Liberală intenţionează să depună săptămâna viitoare, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă pe tema etnobotanicelor.

"Am decis să pregătim o moţiune simplă pe tema etnobotanicelor pe care s-o depunem la Camera Deputaţilor săptămâna viitoare, evident, după ce o vom transmite la Biroul Permanent Naţional al PSD şi apoi către USL", a afirmat Olguţa Vasilescu, citată de Agerpres.
Potrivit acesteia, la ora actuală în Parlamentul României sunt depuse 24 de iniţiative legislative care privesc interzicerea consumului de etnobotanice. "Pentru urgentarea însă a interzicerii acestor substanţe, se impunea o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului Boc. Efectele unei OUG sunt imediate şi nu durează atât de mult ca o lege să treacă prin Parlament. (...) Pentru noi situaţia este explicabilă în ceea ce priveşte inactivitatea Guvernului în acest domeniu, având în vedere că în 2009 o comisie formată din specialişti, sub înaltul patronaj al preşedintelui Traian Băsescu, a cerut dezincriminarea consumului de droguri uşoare", a mai spus senatorul PSD

http://www.gandul.info/politica/basescu-cei-care-tipa-legat-de-predarea-in-romana-dormeau-si-s-au-trezit-cand-a-trecut-legea-8274498

Băsescu: Cei care ţipă legat de predarea în română dormeau şi s-au trezit când a trecut legea

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, într-o dezbatere organizată de Ziarul Financiar că, în cazul legii privind predarea Istoriei şi Geografiei în limba română, parlamentarii care acum acuză acest fapt "dormeau într-un somn adânc" şi s-au trezit când a trecut legea.

"Mă uitam chiar zilele trecute la nişte declaraţii de-astea supărate, că au dormit în Parlament şi a trecut nu ştiu ce lege în limba română pentru maghiari, ca şi cum dormise un partid. Dormiseră toate în Parlament şi s-a votat legea. Inclusiv cei care ţipau, dormeau într-un somn adânc şi s-au trezit când a trecut legea", a declarat Traian Băsescu.

El a spus că acest lucru nu este permis, fiind "o chestie de responsabilitate".

"Nu poţi să arunci vorbe... Noi ne-am supărat că am dormit, a trecut legea şi analiştii politici, analiştii economici să spună risc de instabilitate politică în România", a mai spus şeful statului.

Adoptarea iniţiativei "demagogice şi ultranaţionaliste" care elimină obligativitatea predării Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor dovedeşte defecţiunile coaliţiei, iar susţinerea acesteia ar putea arunca în aer coaliţia, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX vicepremierul UDMR Marko Bela.

Deputatul Mircia Giurgiu a propus, în proiect, abrogarea alineatului 8 al articolului 46 din Legea 1/2011 privind educaţia naţională, care stipulează că în învăţământul primar, gimnazial şi liceal cu predare în limbile minorităţilor naţionale Istoria şi Geografia României să fie predate în aceste limbi, după programe şcolare şi manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română, cu obligaţia transcrierii şi a însuşirii toponimiei şi a numelor proprii româneşti şi în limba română.

Iniţiativa a fost adoptată tacit deoarece termenul stabilit pentru dezbatere şi vot final, 1 mai 2011, a fost depăşit.

Comisia pentru învăţământ a propus respingerea proiectului, iar Guvernul nu a transmis un punctde vedere cu privire la acest proiect.

Camera Deputaţilor este primul for sesizat cu acest proiect, Senatul fiind decizional.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că a avut o discuţie cu premierul Emil Boc în care au convenit ca legea adoptată tacit la Cameră care prevede abrogarea studierii Istoriei şi Geografiei în limba maternă să fie "blocată" în Senat.

http://www.puterea.ro/news20405/Basescu-da-vina-pe-Boc-si-pe-UDMR-pentru-majorarea-TVA--.htm

Băsescu dă vina pe Boc şi pe UDMR pentru majorarea TVA

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că  majorarea TVA la 24% a fost o eroare politică, susţinută inclusiv de "marii bărbaţi care s-au duelat la Convenţia PDL", care a întârziat ieşirea din recesiune cu cel puţin şase luni. Deloc surprinzător, analiştii sunt de acord cu afirmaţia preşedintelui, menţionând că ar fi existat şi alte metode  mai puţin greu de suportat de populaţie, pentru depăşirea impasului economic în care s-a aflat ţara . Declaraţia preşedintelui este pur politicianistă, întrucât răul a fost deja comis şi nu există şanse pentru revenirea la TVA de 19% mai devreme de 3-4 ani. De altfel, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat recent că reducerea TVA şi a altor taxe va fi posibilă doar pe termen lung, odată ce România va îmbunătăţi colectarea şi administrarea în sistemul fiscal, scenariul fiind posibil în următorii 5 sau 10 ani.

Şeful statului a precizat că majorarea TVA a fost una din marile erori politice, susţinută de toată coaliţia de la acea vreme. Băsescu a spus că el personal a susţinut scăderea pensiilor cu 10%, ca măsură temporară, dar Curtea Constituţională a respins o ordonanţă emisă în acest sens. Preşedintele a adăugat că o altă propunere a fost un impozit temporar de 10%, care să se fi aplicat la toate pensiile, de la cea mai mare la cele de până la 340 de lei. Preşedintele a menţionat că în schimb, cei din coaliţie s-au reunit la Guvern şi au decis creşterea TVA. Băsescu a spus că acel impozit pe pensii s-ar fi putut elimina repede, eventual în două etape, până la 1 ianuarie 2012, în timp ce reducerea TVA presupune ani buni. Şeful statului a criticat coaliţia aflată la putere în acea perioadă, spunând că toţi reprezentanţii acesteia au respins scăderea pensiilor şi au ameninţat cu plecarea de la guvernare. Băsescu a spus că mărirea TVA a fost susţinută şi de "marii bărbaţi care s-au duelat la Convenţia PDL". Şeful statului a mai spus că mărirea TVA a întârziat ieşirea ţării din recesiune cu cel puţin şase luni.

Şerbănescu: “TVA nu va mai reveni la 19%. Bugetul trăieşte din TVA”

Analistul economic Ilie Şerbănescu îi dă dreptate preşedintelui Băsescu în legătură cu afirmaţia că majorarea TVA a fost o mare eroare. „Varianta cu impozitul de 10% pe toate pensiile era viabil şi chiar potrivit. În acelaşi timp, era mult mai simplu să se renunţe la cota unică şi atunci afecta pe toată lumea în mod echitabil”, ne-a declarat analistul. Referitor la o posibilă scădere a TVA, Şerbănescu a spus că acest lucru nu este posibil. „Taxa pe valoarea adăugată nu va mai scădea înapoi la 19%. Bugetul trăieşte din TVA. Ca să compensezi un punct procentual din TVA trebuie să măreşti cu 5-6% celelalte impozite. Oricum, nici măcar acum TVA nu este colectată cum trebuie. Cota reală de TVA este în jur de 14%, adică la modul în care se strânge TVA de 24%, e ca şi cum ar fi de 14%.” Referitor la posibile noi măsuri de austeritate, Şerbănescu a declarat: „Nu cred că mai au de unde să taie pentru a rezolva deficitul. Eu cred că în 2011 şi 2012 se va tăia foarte mult din investiţii. Este sigurul loc de unde se mai poate trage ceva”.

Patronate: „Majorarea TVA a bulversat toată zona agroalimentară”

Şi preşedintele Agrostar, Ştefan Nicolae, a declarat că preşedintele Băsescu are perfectă dreptate cu privire la TVA. „Păcat că nu a zis asta atunci când încă se mai putea face ceva. Creşterea TVA a bulversat toată zona agroalimentară. A crescut inflaţia foarte mult, dar şi evaziunea fiscală. TVA e de 24% pe toată filiera agroalimentară este imensă, mai ales luând în considerare că în unele state din UE, TVA pe aceeaşi zonă este de 5%, sau chiar mai puţin”. Referitor la o posibilă întoarcere la 19%, Minea a spus că „scăderea TVA este posibilă oricând, atât timp cât statul se va concentra asupra luptei împotriva evaziunii fiscale. Nu mi se pare normal ca populaţia să plătească un TVA atât de mare doar pentru a susţine marile interese evazioniste”.

Franks: “Reducerea TVA - doar pe termen lung, în 5-10 ani”

"Nu văd spaţiu suficient pentru 2012 (pentru reducerea taxelor - n.r.), când deficitul bugetar trebuie să scadă la sub 3% din PIB, să existe reduceri substanţiale la taxe, pentru că acest lucru ar presupune măsuri severe pe partea de cheltuieli, care cred că nu sunt posibile. Trebuie să fim realişti în această privinţă", a spus, recent, Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România.  

"În timp, în următorii 5 sau 10 ani, sper ca România să aibă o mai bună colectare a taxelor şi să crească eficienţa administrării, pentru a putea avea loc reduceri de TVA, de contribuţii sociale şi să poată să raţionalizeze şi alte taxe", a afirmat oficialul FMI. Franks a mai spus că România are nevoie de un sistem mai simplu de taxe, mai realist, iar acest obiectiv poate fi atins doar dacă vor exista acţiuni pentru a îmbunătăţi colectarea taxelor, inclusiv prin ridicarea la suprafaţă a economiei subterane.

19 mai 2011

Adresa scoli

http://www.azi.ro/index.php?data=19.05.2011&rubrica=Prima_pagina&citeste=5

 

Un nou maxim istoric la sfârşitul lunii martie

 

Datoria cocoşează România: 199 miliarde lei

 

În primul trimestru, datoria publică a crescut cu 5 miliarde de lei, adică 1,22 miliarde de euro, atingând, la sfârşitul lunii martie, un nou maxim istoric: 198,9 miliarde de lei, 48 de miliarde de euro, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.

Datoria a fost umflată şi de încasarea, în ultima parte a lunii martie, a celei de-a patra tranşe din împrumutul de la Comisia Europeană, tranşă de 1,2 miliarde de euro.

Dacă, în prima lună a anului, datoria publică se diminuase cu 3,5 miliarde de lei, în februarie, ea şi-a reluat tendinţa ascendentă, pentru ca, în martie, ritmul de creştere să se accentueze, ponderea datoriei publice în Produsul Intern Brut ajungând la 36,7%.

Potrivit ZF, analiştii au avertizat de mai multe ori că structura datoriei României are un profil nefavorabil al scadenţelor, având în vedere ponderea mare a împrumuturilor pe termen scurt, de sub un an.

„Atât timp cât reuşim să menţinem datoria publică sub control, în jur de 40% din PIB, este bine. În ceea ce priveşte problema legată de ponderea mare a datoriei pe termen scurt, cred că, odată ce va începe programul de obligaţiuni pe pieţele externe, situaţia se va îmbunătăţi. Ai nevoie de volume foarte mari şi de termene foarte lungi ca să poţi să modifici structura datoriei“, a precizat Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, citat de ZF.

Necesarul de finanţare rămâne ridicat în acest an, nivelul estimat de analişti fiind de aproximativ de 20 miliarde de euro. Statul are de finanţat, în acest an, un deficit bugetar de 4,4% din PIB, adică 24 miliarde de lei (6 miliarde de euro), şi de refinanţat titlurile scadente. În iulie, Ministerul Finanţelor Publice are un vârf de plată de aproximativ 2,4 miliarde de euro, în condiţiile în care ajung la scadenţă două împrumuturi în euro contractate de la băncile locale în 2009 şi 2010.

Pentru acest an, Finanţele estimează o creştere a serviciului datoriei publice guvernamentale la 62,5 miliarde de lei, din care 51,4 miliarde reprezintă rate de capital şi restul dobânzi.

În funcţie de monedă, cea mai mare parte a datoriei publice este în lei şi euro, cu ponderi de 46,5%, respectiv 43% din total.

Pe tipuri de instrumente, împrumuturile de stat de la CE, FMI şi alte instituţii financiare internaţionale au o pondere de 39,9% din datoria publică totală, obligaţiunile 19,9%, iar certificatele de trezorerie 18,5%. Eurobondurile reprezintă doar 5,38% din total.

În 2010, datoria publică a crescut într-un ritm rapid de 32%, în condiţiile în care statul s-a împrumutat masiv şi a ajuns la 194 miliarde de lei. Astfel, datoria publică a crescut de la 35 la 46 miliarde de euro, în 2010, mai exact cu nu mai puţin de un miliard de euro pe lună.

 

http://www.azi.ro/index.php?data=19.05.2011&rubrica=Starea_economiei&citeste=4

 

Coşul zilnic

 

Falsele restructurări

 

Tema restructurărilor economico-financiare a revenit, în forţă, după mai mulţi ani de „tăcere“, în urma acordurilor cu FMI din 2009 şi 2011. Lucrurile sunt prezentate în aşa fel încât nimic altceva nu va mai împiedica relansarea economiei româneşti decât „restructurarea regiilor şi societăţilor naţionale“. În formularea citată, se „ascund“ multe capcane, nu numai de ordin semantic, ci – mai ales – de natură economică şi socială.

O primă constatare vizează dezechilibrele grave, aproape cronice, legate de raporturile dintre oferta şi cererea internă, dintre industrie şi agricultură, dintre oraş şi sat, dintre diverse regiuni ale ţării, dintre populaţia activă şi cea ocupată ş.a.m.d. Practic, aceste exemple arată că este nevoie de o reală restructurare a întregii economii, respectiv de un alt model de dezvoltare a României. Ceea ce rămâne un deziderat pios, sub actuala Putere.

Elementul cel mai periculos în concepţia „restructuralistă“ a actualilor factori decidenţi (care se află atât la Washington cât şi la Bruxelles) constă în reducerea întregii operaţiuni la disponibilizări de personal. De aici, impactul social considerabil. Prin definiţie, restructurarea adevărată implică măsuri coordonate, interdependente în foarte multe domenii, de la cel economic până la cel tehnologic, de la cel strict financiar până la cel managerial. Câteva exemple din actualitatea imediată ne ajută să înţelegem mai lesne despre ce este vorba.

Dificulităţile financiare ale companiilor feroviare, termoenergetice, din infastructură etc. îşi au principala origine (confirmată zilnic de presă) în transformarea respectivelor entităţi în surse de alimentare cu fonduri substanţiale a clientelei politice. Dacă s-ar dori cu adevărat să se restructureze companiile de stat, atunci s-ar cuveni ca operaţiunea să înceapă cu eradicarea unei asemenea practici. Nu managementul privat asigură îndeplinirea acestui obiectiv, deoarece au existat suficiente dovezi, unele foarte recente, de „sfântă uniune“ între exponenţi ai sectoarelor public şi privat în vederea practicării „mulsului“ de la stat. Aşa că, dacă avem de-a face cu premise false nu ne putem aştepta decât la rezultate pe măsură. Mai bine zis „fără măsură“ când este, la mijloc, posibilitatea prăduirii banului public.

 

http://www.cotidianul.ro/146206-Autoritatile-nu-stiu-ce-firme-au-incheiat-cele-200000-de-noi-contracte-de-munca-de-care-vorbeste-Boc

 

Premierul nu ştie că minciuna are picioare scurte

 

Autorităţile nu ştiu ce firme au încheiat cele 200.000 de noi contracte de muncă de care vorbeşte Boc

Codul muncii a dus la încheierea a aproape 200.000 de noi contracte de muncă în două săptămâni, spune premierul. Nu se ştie care sunt companiile care au făcut angajări şi nici câte contracte s-au desfiinţat în aceeaşi perioadă.

"Ne apropiem de 200.000 de noi contracte de muncă(...) Este încă un semn că economia a ieşit din recesiune şi merge într-o direcţie mai bună", acesta este tipul de discurs pe care premierul Emil Boc îl rosteşte de la preluarea interimatului funcţiei de ministru al muncii de fiecare dată când are ocazia.

Inspecţia Muncii a anunţat la începutul acestei săptămâni că în perioada 2 - 15 mai (adică la mai puţin de două săptămâni de la intrarea în vigoare a noului Cod al muncii) au fost înregistrate la nivel naţional 177.746 de noi contracte de muncă.

Ziarul Financiar a cerut reprezentanţilor Inspecţiei Muncii, Ministerului Muncii şi Guvernului zece exemple de firme care au încheiat contracte noi de muncă în perioada la care se referă premierul Boc. Reprezentanţii acestor instituţii nu au oferit un răspuns oficial până la închiderea ediţiei."Nu e posibil să închei 200.000 de noi contracte de muncă în mai puţin de o lună. O parte sunt contracte care se reînnoiesc pentru că firmele au scăzut salariile şi sunt nevoite să facă noi contracte, o parte sunt medicii disponibilizaţi şi reîncadraţi, iar o parte sunt pentru cei care au nevoie de contracte noi pentru că au primit avize necesare la locul de muncă. Sigur, e posibil să fi crescut numărul de contracte în sectorul construcţiilor, pentru că a început sezonul, însă nu 200.000, pentru că firmele nu au aşteptat noul Cod al muncii ca să dea startul la angajări", a spus Mariana Câmpeanu, economistă şi statisticiană, care a fost ministru al muncii în timpul guvernului Tăriceanu.

În niciun comunicat oficial sau declaraţie publică nu s-a precizat câte contracte de muncă au fost încetate/ desfiinţate în aceeaşi perioadă, pentru a vedea evoluţia reală a contractelor de muncă aflate în vigoare, ca urmare a flexibilizării create de noua legislaţie a muncii.

În timp ce autorităţile sunt optimiste şi anunţă zeci de mii de noi angajări în fiecare zi, reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini, cei care au susţinut şi care au creat proiectul de modificare a legislaţiei muncii, estimau un număr de până la 90.000 de noi angajări pe termen scurt după intrarea în vigoare a noului Cod al muncii."Se remarcă o creştere a cererii pe partea de recrutare şi pe muncă temporară faţă de prima perioadă a anului, însă nu aş pune această evoluţie pe seama noilor modificări aduse la Codul muncii, ci pe nevoile sezoniere ale companiilor. Piaţa începe să se dezmorţească", a spus Monica Dona, PR Manager în cadrul firmei de recrutare Lugera & Makler.

http://www.cronicaromana.ro/guvernarea-portocalie-un-esec-cu-sau-fara-boc-.html

 

Guvernarea portocalie, un esec cu sau fara Boc 

 

Va fi inlocuit premierul Boc dupa Conventia Nationala a PDL? Intrebarea este pusa cu ob­stinatie, de dimi­neata pa­na seara, pe mai toate canalele de stiri, prin mai toate paginile ziarelor. Au loc discutii aprinse in talk-show-uri interminabile, se aduc argumente pro si contra, se vorbeste despre in­teresele guvernarii, ale regimului, ale Roma­niei. Privind la realitatea economica si sociala a Romaniei anului 2011, intrebarea este inutila. Cu Boc sau fara Boc la Palatul Victoria, cat timp toate parghiile decizionale se afla la Palatul Cotroceni nu se va schimba nimic. Chiar daca va fi numit un premier “tehnocrat” lucrurile vor evolua in aceeasi directie gresita. Exista o multime de personaje dornice sa joace rolul lui Boc la Guvern, “incantate” sa joace rolul de marioneta prezidentiala doar pentru a obtine o functie la care in mod normal nu ar avea niciodata acces. Tocmai din acest motiv, intrebarea capata accente cronice de irelevanta. 
Guvernarea Basescu-Boc a mers din esec in esec, din abuz in abuz, din gafa in gafa. Banul public a fost devalizat sistematic in favoarea unei clientele avide sa obtina profit maxim din fiecare zi a guvernarii portocalii. Tupeul decidentilor creste proportional cu saracia in care se afla milioane de romani. Scaderea ratei somajului exista doar in statistici care eludeaza crunt realitatea, in timp ce cresterea preturilor pare sa fi scapat de sub orice control.
Se amageste oare cineva crezand ca daca Boc va pleca de la Palatul Victoria va fi numit vreun profesionist apolitic, capabil sa puna interesul national mai presus de cel al regimului Basescu? Fiti convinsi ca nu! Seful suprem de la Cotroceni va dori sa controleze totul la nivel institutional, si nu numai, si in anii care urmeaza. 
De aceea in Modrogan se fac strategii pentru mentinerea PDL la guvernare si dupa 2012. Masina de propaganda a Puterii mizeaza pe diversiuni peste diversiuni, in timp ce decidentii se pregatesc pentru o frauda de proportii la viitoarele alegeri. Ei stiu ca va fi greu de demonstrat o frauda cat timp institutiile statului nu pierd nicio zi in a-si arata sustinerea pe fata a regimului Basescu. Mentinerea lui Boc de la Palatul Victoria reprezinta o problema pentru PDL, in sensul in care cota de incredere electorala in acesta este foarte mica. Iar un partid care se vrea la guvernare si din 2013 are nevoie de un lider care sa traga dupa el partidul. 
Pe de alta parte, schimbarea lui Boc da prost pentru PDL, in conditiile in care la varful Puterii se vorbeste despre “performanta” evitarii colapsului economic, despre iminenta crestere a nivelului de trai, despre reforma statului, despre un viitor luminos. Parerile sunt impartite in Modrogan, decisiv fiind si de aceasta data punctul de vedere al sefului statului. Strategiile PDL nu au nimic in comun cu interesul cetateanului. Nu au avut, de altfel, niciodata. Tocmai din acest motiv este evident ca intrebarea inlocuirii lui Boc din fruntea Guvernului nu poate genera un raspuns favorabil pentru o populatie care traieste in antiteza cu versiunea oficiala a unei Puteri ce continua sa mearga din abuz in abuz. Se anunta clipe grele pentru Romania.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117753

 

Valcea: Olimpicii de clasa a XII-a sustin Bacalaureatul la Ramnicu Valcea

Elevii olimpici de clasa a XII-a din intreaga tara vor sustine examenul de Bacalaureat, in acest an, la Ramnicu Valcea. Prof. Gabriela Ene, seful Inspectoratului Scolar Judetean Valcea, a precizat ca in centrul de la Ramnic vor sustine examenul de Bacalaureat 631 de olimpici din toata tara. Potrivit sefului ISJ Valcea, MECTS va aloca si fondurile necesare organizarii si desfasurarii acestui examen. Din judetul Valcea sunt patru elevi olimpici care vor sustine Bacalaureatul in centrul de la Ramnic, dupa cum a spus prof. Gabriela Ene. “Repet si accentuez ca dezavuez orice forma de bani de protocol. O cafea sau o apa le poate pune la dispo­zitie condu­cerea unitatii scolare unde se desfasoara examenul respectiv”, a afirmat Ene. Cei 631 de elevi vor sustine probele de competente lingvistice si digitale la Colegiul Economic, Colegiul “Mircea cel Batran”, Colegiul Forestier, Colegiul “Matei Basa­rab” si la Grupul scolar “Henri Coanda”, iar probele scrise la Colegiul Energetic si la Grupul scolar Oltchim. Alocatia de hrana este 18 lei pe zi de elev. Elevii vor fi cazati in internatele de la Seminarul Teologic, de la Directia Taberelor Scolare si la cel al Colegiului Forestier.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117808

Mii de angajati de la CFR Electrificare au intrat in greva

Aproximativ 3.000 de angajati de la retelele electrice de la CFR au intrat in greva voluntara si colectiva, ieri dimineata, a declarat Ionel Socaciu, presedinte al Federatiei Sindicatelor ELCATEL, pentru Agerpres. Sindica­listii sunt nemultumiti de intarzierea platii salariilor, de nerespectarea contractelor colective de munca si de numarul mare de disponibilizari anun­tat. Conform sindicalistilor, circulatia pe calea ferata nu a fost intrerupta dar angajatii nu au intervenit la eventualele defectiuni electrice si nu au efectuat lucrari ce intra sfera lor de activitate. CFR Electrificare va plati sumele restante catre salariati, respectiv 50 la suta din avansul pe luna aprilie si lichidarea, in aceasta seara urmand ca protestul sa se incheie, a declarat, pentru Agerpres, directorul general al CFR Electrificare, Ionel Truica. “Noi avem contract cu CFR si din incasarile pe care le are compania vom plati jumatate din avansul pe luna aprilie si lichidarea. E vorba de circa patru mili­oane de lei, astfel incat protestul sa se incheie”, a spus oficialul CFR Elec­tri­ficare. Acesta a precizat ca doar acti­vi­tatea de intretinere a fost afectata, in special la Timisoara, Constanta si Arad, si ca niciun tren de calatori sau marfa nu a fost afectat.

 

http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011051958497/Social/Elevii-care-vor-copia-la-examenul-de-Evaluare-Nationala-vor-primi-nota-1.html

 

Elevii care vor copia la examenul de Evaluare Naţională vor primi nota 1

 

Elevii care vor fi prinşi la copiat sau care vor vorbi cu ceilalţi colegi în timpul Evaluării Naţionale primesc nota 1 la proba respectivă. Prevederile fac parte din ordinul privind organizarea şi desfăşurarea Evaluării Naţionale 2011, care arată că elevii claselor a VIII-a, atåt din învăţămåntul de stat, cåt şi din învăţămåntul particular au dreptul să susţină aceste examene fără taxă. Înscrierea la liceu se face fără examen, pe baza mediei de admitere, cu excepţia liceelor/claselor pentru care se susţin probe de aptitudini, clasele cu regim de predare bilingv pentru care se susţin probe de verificare a cunoştinţelor de limba modernă şi clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, pentru care se susţin probe de verificare a cunoştinţelor la limba maternă.

Cum se va desfăşura Evaluarea Naţională pentru elevii claselor a VIII-a


Potrivit metodologiei aprobate de Ministerul Educaţiei, Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Atåt candidaţii proveniţi din învăţămåntul de stat, cåt şi cei din învăţămåntul particular au dreptul să susţină Evaluarea Naţională fără taxă. Durata fiecărei probe este de 120 de minute, iar disciplinele la care elevii claselor a VIII-a susţin probe în cadrul Evaluării Naţionale sunt următoarele:
* Limba şi literatura romånă;

  • Limba şi literatura maternă - pentru elevii aparţinånd minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă;
  • * Matematică.
    Elevilor aparţinånd minorităţilor naţionale, care au urmat, conform legii, în limba maternă cursurile disciplinelor la care se susţin probe, li se asigură subiectele de matematică atåt în limba în care au studiat, cåt şi în limba romånă.
    La Evaluare se pot înscrie absolvenţii clasei a VIII-a din seria curentă şi absolvenţi din seriile anterioare, care nu au participat în nicio sesiune la unul din examenele naţionale: examenul de capacitate, testele naţionale, tezele cu subiect unic sau evaluare naţională.
    Elevii romåni care au studiat în străinătate se pot înscrie la Evaluarea Naţională numai după echivalarea studiilor şi promovarea examenelor de diferenţă stabilite de MECTS, prin Centrul Naţional pentru Recunoaşterea şi Echivalarea Diplomelor.
    Probele scrise pentru Evaluarea Naţională încep la ora 09:00, moment în care se deschid plicurile sigilate care conţin varianta de subiecte multiplicată, în fiecare sală în care se susţine examenul.
    Elevii nu au voie să intre în sală cu niciun fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare.
    Elevii surprinşi cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, alte materiale sau instrumente care ar putea fi folosite pentru copiat sau mijloace de comunicare cu exteriorul, cei surprinşi copiind în timpul desfăşurării Evaluării Naţionale, comunicånd cu ceilalţi elevi sau comitånd alte fapte menite să le favorizeze rezolvarea subiectelor, primesc nota 1 (unu) la lucrarea respectivă; tentativa de fraudă se pedepseşte în acelaşi mod.
    În situaţia în care frauda este dovedită după evaluarea lucrării, nota obţinută prin fraudă se anulează şi se înlocuieşte cu nota 1 (unu).
    Se interzice colectarea de fonduri materiale sau băneşti de la elevi, de la părinţii acestora sau de la orice persoană care are rude în råndul elevilor, fonduri care au ca destinaţie asigurarea meselor sau a altor beneficii pentru membrii comisiilor din unităţile de învăţămånt sau din centrele zonale de evaluare.

    Calendarul Evaluării Naţionale 2011


10 iunie - Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
13-15 iunie - Înscrierea la Evaluarea Naţională
20 iunie - Limba şi literatura romånă - proba scrisă 
21 iunie - Limba şi literatura maternă - proba scrisă
22 iunie - Matematică - proba scrisă 
24 iunie - Afişarea rezultatelor (pånă la ora 14)
24 iunie - Depunerea contestaţiilor (orele 14-18)
25-26 iunie - Rezolvarea contestaţiilor
27 iunie - Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

Înscrierea la liceu


Media generală obţinută la Evaluarea Naţională constitutie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţămåntul liceal de stat, potrivit ordinului nr. 4802/ 31.08.2010, privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţămåntul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012.
Înscrierea în licee de stat în clasa a IX-a se face fără examen, pe baza mediei de admitere. Excepţie fac liceele/clasele pentru care se susţin probe de aptitudini, clasele cu regim de predare bilingv pentru care se susţin probe de verificare a cunoştinţelor de limba modernă şi clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, pentru care se susţin probe de verificare a cunoştinţelor la limba maternă.
Media de admitere este media aritmetică între media generală la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a şi media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a.


Vezi ataşat Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012


Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţămåntul de zi, a absolvenţilor de gimnaziu (cu excepţia celor care candidează pentru licee/clase pentru care se susţin probe de aptitudini, a celor care solicită înscrierea în învăţămåntul special şi a celor care candidează pe locurile speciale pentru romi) se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare, pentru unităţile şcolare finanţate de la bugetul de stat.
Media generală la Evaluarea Naţională va fi calculată, indiferent dacă una sau mai multe din notele obţinute la evaluarea naţionala sunt inferioare notei cinci. Media de admitere se calculează, indiferent dacă media generală la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a este inferioară notei cinci.

 

http://www.puterea.ro/news20371/Dumitru-Costin-N-ai-organizatie-puternica-guvernele-si-puterea-te-distrug.htm

 

Dumitru Costin: N-ai organizaţie puternică, guvernele şi puterea te distrug

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că dacă structura sindicală nu este puternică, guvernele şi puterea o distrug, aşa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani, în care au profitat de slăbiciunile sindicatelor.

Dumitru Costin a mai spus că organizaţiile sindicale trebuie să strângă rândurile, iar pentru asta BNS a trimis câte o invitaţie de a fuziona celorlalte patru confederaţii, dar până acum numai "Cartel Alfa" şi CNSLR Frăţia au răspuns.

El a precizat că a propus această fuziune pentru că, în ultima perioadă de timp, din cauza acestei "fărâmiţări" a sindicaliştilor, cei de la putere au putut "să joace foarte bine între unii sau alţii", au găsit vulnerabilităţile, le-au speculat şi i-au pus unii împotriva altora.

Liderul BNS a mai spus că organizaţia sindicală "nu este un moft, nu este o ticăloşie, nu este o golănie".

Proiectul propus de BNS celorlalte confederaţii sindicale s-ar putea finaliza până în toamna acestui an, a precizat Costin.

În ce priveşte noul Cod al Muncii, Dumitru Costin a spus că prevederile acestuia produc un dezechilibru major în relaţia dintre angajat şi angajator. El a precizat că noul Cod al Muncii dă o libertate totală angajatorului în a stabili indicatorii de performanţă pentru un lucrător sau altul.

Prezentăm integral interviul acordat de preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, agenţiei de presă MEDIAFAX:

Reporter: Apariţia noului Cod al Muncii a grăbit cumva ideea aceasta de fuzionare a confederaţiilor sindicale?

Dumitru Costin: Ideea de fuziune a confederaţiilor sindicale nu este neapărat grăbită de modificările din noul Cod al Muncii şi din Codul de Dialog Social, aşa cum am insistat să clarific. Nu neapărat. Noi cei din Blocul Naţional suntem cei care, la consiliul nostru naţional extraordinar din urmă cu aproximativ o lună, am hotărât să adresăm o scrisoare tuturor celorlalte confederaţii sindicale şi să facem un apel către ei în ideea de a ne aşeza la masă şi a găsi o formulă normală şi firească de negociere şi de consolidare.

De ce am făcut acest lucru? Nu împinşi de la spate de modificările de legislaţie, ci din cauza unor constatări, anume că în ultima perioadă de timp, din cauza acestei fărâmiţări, acestei atomizări, puterea, indiferent cum s-a numit ea, a putut să joace foarte bine între unii sau alţii. Au găsit vulnerabilităţi, le-au speculat, ne-au pus unii împotriva altora. Erau utilizaţi anumiţi lideri ai unor federaţii profesionale, se acredita ideea spargerii mişcării sindicale şi creării unei structuri sindicale a bugetarilor din România. Ideea pe care mergem noi este aceea: e cazul să strângem rândurile, e cazul să ne organizăm într-un format nou, modern, eficient, care să ofere servicii foarte bune membrilor de sindicat să justifice faimoasa întrebare «De ce sunt membru al unei organizaţii şi ce beneficii îmi aduce apartanenţa la o asemenea oganizaţie?». Pentru că aceste întrebări de regulă nu-şi prea primesc răspunsul. Cel puţin ultimii 20 de ani au arătat acest lucru.

Când te întrebi pentru ce plăteşti cotizaţia sindicală, răspunsul care vine este pentru că îţi negociez contractul colectiv de muncă şi eventual îţi mai ofer nişte ajutoare sociale, mai organizez mici competiţii sportive, chestii de genul acesta sau, mai rău, o chestie care a proliferat în ultima perioadă de timp: s-au creat organizaţii sindicale conduse de indivizi ori puşi de administraţii de sindicate galbene, ori de indivizi frustraţi care şi-au pierdut poziţiile în ierarhiile sindicale şi au creat aceste organizaţii sindicale noi, cu gândul - de la bun început au gândit acest lucru - să creeze organizaţia sindicală ca s-o mănânce pe cealaltă din curtea companiei sau instituţiei respective, să distrugă.

Şi cum puteam să facem acest lucru? Foarte simplu. Luăm o cotizaţie mai mică decât iau ceilalţi şi toată această cotizaţie o întoarcem înapoi, de două ori pe an de Paşti şi de Crăciun, v-o dăm înapoi. Evident că oamenii, în sărăcia asta, se gândesc: bine ne-au luat banii, ăia sunt tot banii mei şi mi-i dă înapoi. Ar fi trebuit să se întrebe normal şi firesc: «Bine, dacă eu ţi-am plătit o cotizaţie ca tu să mă reprezinţi, să negociezi un contract bun pentru mine, să mă asişti de la spate, să mă ajuţi din punct de vedere juridic, fiscal, să mă ajuţi să mă reorientez profesional, dacă am o problemă şi mâine, poimâine rămân pe drumuri şomer, de ce îmi dai banii ăştia înapoi, tu cum o să funcţionezi? Te plăteşte cumva patronul? Tu cum o să funcţionezi, tu cum o să îmi asiguri mie toate serviciile de care eu am nevoie ca membru de sindicat în organizaţia ta? De unde resurse? Sau de fapt tu eşti doar o coajă aşa creată care nu faci nimic altceva decât să produci distorsiuni şi să ameţeşti oamenii şi să-i păcăleşti?»Şi din păcate au prins aceste false organizaţii sindicale, care nu au făcut nimic altceva decât să atomizeze de la o zi la alta mişcarea sindicală.

Rep.: Aţi vorbit şi cu oamenii înainte?

D.C.: Oamenii să ştiţi că simt nevoia strângerii rândurilor. Aşa cum am spus, creăm nişte punţi de comunicare rapide, moderne, cu fiecare individ membru de sindicat în organizaţia noastră. Chiar dacă nu putem să ajungem fizic noi acolo, ei vor avea în permanenţă acces la informaţii şi vor putea să aibă reacţii, opinii, păreri, o să fie ascultaţi, respectaţi şi sprijiniţi. Cred că ăsta e lucrul cel mai important pe care îl avem noi de făcut în perioada imediat următoare ca mişcare sindicală. Evident, nu pot să generalizez acest lucru la întreaga mişcarea sindicală, vorbesc strict de familia noastră.

Am făcut acest apel în ultimul nostru consiliu naţional, către toate celelalte confederaţii, până acum ne-au răspuns două confederaţii, doar cei din CNSRL Frăţia şi din Cartel Alfa. Avem o echipă de negociere mandatată de consiliul naţional, am început deja consultările cu cele două organizaţii.

Rep.: Cam când s-ar putea finaliza?

D.C.: Este greu de estimat când se poate finaliza acest proces, pentru că vorbim de organizaţii diferite, cu culturi instituţionale diferite, cu priorităţi diferite. Noi, spre exemplu, Blocul Naţional Sindical, ne-am stabilit ca în perioada imediat următoare, deci până în noiembrie, să punem la punct această nouă formă de organizare. Alţi colegi nici nu au început să gândească ceea ce noi facem acum, şi unul din subiectele pe care le are de discutat echipa de negociere a BNS este şi aceea de a discuta cu colegii dacă şi ei agreează această idee de restructurare şi reformare a mişcării sindicale din temelii. Pentru că dacă ei nu vor vrea, nu putem să-i obligăm. Dar nici nu putem, asta e teza pe care noi o susţinem, să mergem în continuare în acelaşi format şi în aceeaşi formă de organizare care se dovedeşte păguboasă pentru membrii de sindicat în primul rând, pentru lucrători şi, nu în ultimul rând, pentru organizaţie în sine, că dacă oamenilor le este greu şi nu au speranţe, nu au soluţii, nu au sprijin, nu au ajutor, atunci nici organizaţia în sine nu poate să fie puternică.

N-ai organizaţie puternică, guvernele şi puterea te distrug, aşa cum cel puţin în opinia mea au făcut-o în ultimii doi ani de zile. Au profitat de toate aceste slăbiciuni ale noastre şi au distrus bucăţică cu bucăţică. Însă, din păcate, nu sunt conştienţi de un lucru: orice societate normală are nevoie de astfel de interlocuitori. Nu suntem un moft. Organizaţia sindicală nu e un moft, nu e o ticăloşie, nu e o golănie. Organizaţia sindicală până la urmă se naşte din exprimarea unuia din drepturile fundamentale ale omului, dreptul la liberă asociere. Până la urmă, aşa ajung oamenii să se asocieze şi să constituie organizaţii sindicale. Şi se asociază tocmai pentru a se putea apăra mai bine, pentru a-şi putea promova mai bine interesele, treptat. Dacă în ăştia 20 de ani am lucrat într-un format de organizaţii care în opinia mea nu au dus acolo unde trebuia - şi o să vă explic şi de ce nu au dus acolo unde trebuia -, până la urmă marea responsabilitate, marea vină este a noastră, a liderilor, care n-am reuşit în tot acest amar de vreme să începem să evaluăm corect schimbările din societate, schimbările din piaţa muncii şi să venim la rândul nostru cu alternative pentru a ne moderniza şi a ne schimba modul în care funcţionăm, existăm şi reprezentăm oamenii. Aşa cum am spus, pot să discuţi despre conducerea unei noi entităţi în momentul în care ai stabilit foarte clar cum este organizată şi cum funcţionează aceasta. În momentul acela ai clar şi elementele care duc spre o echipă de conducere. Cel puţin BNS nu merge pe teza unei conduceri monocefale, cu un singur individ care să conducă. Noi suntem singura confederaţie sindicală din România care are chiar în statutul său foarte clar stabilite responsabilităţile preşedintelui, vicepreşedintelui, secretarului general, vicepreşedinţilor, membrilor board-ului, fiecare are răspunderi clare, fiecare candidează pentru un mandat.

Nu fuziunea ne duce la o reacţie mai bună din partea oamenilor, ci o informare corectă a lor în mobilizare eficientă a lor. Fuziunea nu face decât un singur lucru: va crea o masă mai mare de indivizi reprezentaţi, iar dacă această masă va rămâne în acelaşi format de organizare prost care dăinuie de 20 de ani, membrii de sindicat de acolo vor fi la fel de neinformaţi, la fel de puţin mobilizaţi, la fel de puţin asistaţi, deci nu am rezolvat nimic. Informarea şi mobilizarea oamenilor sunt esenţiale. Dacă le dai informaţii în timp real, informaţii corecte, le explici oamenilor despre ce este vorba, le explici riscurile pe care le au, atunci cu siguranţă vei avea în stradă alături de tine, ca lider de sindicat, ca activist mult mai mulţi oameni.

Rep.: Când se va finaliza această fuziune?

D.C.: Este posibil să se finalizeze până în toamna acestui an şi atunci Congresul BNS să se transforme într-un congres de fuziune a mişcării sindicale între două sau mai multe confederaţii sindicale, cu toate că până în prezent doar două, Cartel Alfa şi CNSLR Frăţia, au răspuns invitaţiei. La fel de bine s-ar putea să nu se finalizeze procesul până în toamna acestui an, să fim cu negocierile avansate şi în toamna acestui an la Congresul BNS să se facă doar o extensie de mandat pentru cei care conduc sau să aleagă o echipă interimară care să ducă procesul de fuziune la sfârşit şi fuziunea aceasta să aibă loc în primăvara sau vara anului viitor.

http://www.puterea.ro/news20343/Noua-metodologie-de-examen-Elevii-care-vor-sustine-evaluarea-nationala-risca-sa-fie-notati-cu-1-daca-sunt-gasiti-cu-carti.htm

Noua metodologie de examen. Elevii care vor susţine evaluarea naţională riscă să fie notaţi cu 1 dacă sunt găsiţi cu cărţi

Elevii claselor a VIII-a care vor susţine, în iunie, evaluarea naţională riscă să fie eliminaţi din examen, iar lucrarea să fie notată cu 1, dacă sunt depistaţi cu cărţi ori cu instrumente electronice ce permit comunicarea sau stocarea informaţiilor, chiar dacă nu le-au folosit.

Potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale în anul şcolar 2010-2011, elevii nu au voie să pătrundă în sala de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări ce pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, telefoane mobile sau cu orice instrument electronic de calcul, de stocare a informaţiilor sau de comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor menţionate poate conduce, după caz, şi la sancţionarea asistenţilor care supraveghează desfăşurarea examenului.

La evaluarea naţională se pot înscrie atât absolvenţii clasei a VIII-a din seria curentă, cât şi cei din seriile anterioare care nu au participat în nici o sesiune la unul din examenele naţionale (examenul de capacitate, testele naţionale, tezele cu subiect unic sau evaluarea naţională). Candidaţii din promoţiile de până în 1998 inclusiv nu participă la evaluarea naţională, întrucât pot solicita echivalarea examenului de capacitate. De asemenea, elevii români care au studiat în strainătate se pot înscrie la evaluarea naţională numai după echivalarea studiilor şi promovarea examenelor de diferenţă stabilite de Ministerul Educaţiei, prin Centrul Naţional pentru Recunoaşterea şi Echivalarea Diplomelor, mai prevede metodologia.

Potrivit calendarului de desfăşurare a evaluării naţionale, înscrierea candidaţilor se face în intervalul 13-15 iunie la secretariatele unităţilor de învăţamânt pe care aceştia le-au absolvit. Atât candidaţii proveniţi din învăţământul de stat, cât şi cei din învăţământul particular au dreptul să susţină acest examen fără taxă. 

Evaluarea naţională constă în susţinerea unor probe scrise, fiecare cu durata de 120 de minute. Disciplinele la care se vor susţine probe de examen sunt: limba şi literatura română (20 iunie), limba şi literatura maternă - pentru elevii care aparţin minorităţilor naţionale şi care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă (21 iunie) şi matematica (22 iunie).

Rezultatele finale vor fi afişate la 24 iunie, urmând ca depunerea contestaţiilor să se facă în aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00-18.00.

Evaluarea naţională se defăşoară anual într-o singură sesiune şi reprezintă modalitatea de evaluare a competenţelor dobândite pe parcursul învăţământului gimnazial. Fără susţinerea acestui examen, elevii nu se pot înscrie în clasa a IX-a.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/educatie/elevii-care-copiaza-la-evaluarea-nationala-nu-pierd-dreptul-de-a-se-inscrie-la-liceu-225688.html

Elevii care copiază la evaluarea naţională nu pierd dreptul de a se înscrie la liceu

Elevii care termină anul acesta clasa a VIII-a se vor putea înscrie la liceu după ce vor susţine două sau trei examene, de la caz la caz, la evaluarea naţională. Materiile la care vor fi examinaţi în scris sunt: limba şi literatura română - 20 iunie, limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale) - 21 iunie şi matematica - 22 iunie. Nota de admitere la liceu este media aritmetică între cea generală la Evaluarea Naţională şi media generală de absolvire a claselor  V - VIII.

Elevii care vor fi prinşi copiind la Evaluarea Naţională sau vorbind cu alţi colegi în timpul examenelor vor primi nota 1. Acest lucru nu îi va împiedica însă să se înscrie la liceu. "Media generală la Evaluarea Naţională va fi calculată, indiferent dacă una sau mai multe din notele obţinute la evaluarea naţională sunt inferioare notei cinci", au precizat reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Copiii care vor obţine una sau mai multe note de 1 la evaluare riscă să aibă o medie generală mică şi să intre la un liceu mai prost cotat. 

Fără bani sau cadouri la profesori


Cei care participă la examenele de la evaluarea naţională nu au voie să ofere profesorilor bani sau cadouri în speranţa că aceştia vor fi mai indulgenţi. "Depinde de la caz la caz, dacă elevii vor oferi două sticle de apă sau o cafea profesorilor e ok, interzise sunt cadourile consistente. Dacă vom fi sesizaţi că au fost oferite daruri cadrelor didactice, vom face o cercetare administrativă şi vom lua măsurile de rigoare. Putem merge până la înlocuirea cadrului didactic vinovat din comisie", spune Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Elevii din clasele a VIII-a, atât din învăţământul de stat cât şi cel privat, vor putea susţine examenele de evaluare naţională fără a plăti vreo taxă.

Potrivit metodologiei aprobate de Ministerul Educaţiei, Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. 

Cine se poate înscrie


La Evaluare se pot înscrie absolvenţii clasei a VIII-a din seria curentă şi  cele anterioare, care nu au participat la nicio sesiune la unul din examenele naţionale: de capacitate, teste naţionale, teze cu subiect unic sau evaluare naţională. Înscrierile au loc în perioada 13-15 iunie.

Elevii români care au studiat în străinătate se pot înscrie la Evaluarea Naţională numai după echivalarea studiilor şi promovarea examenelor de diferenţă.

Probele scrise pentru Evaluarea Naţională vor începe la ora 9, după ce se vor deschide plicurile sigilate cu subiectele. Elevii nu au voie să intre în sală cu niciun fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Cei care nu vor respecta aceste indicaţii şi vor fi prinşi vor primi nota 1.

Rezultatele vor fi afişate pe 24 iunie, iar până la ora 18 a aceleaşi zile se pot depune eventualele contestaţii care vor fi rezolvate între 25 şi 26 iunie, iar pe 27 iunie se vor afişa rezultatele finale. 

Înscrierea la liceu


Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţământul de zi, a absolvenţilor de gimnaziu (cu excepţia celor care candidează pentru licee/clase pentru care se susţin probe de aptitudini, a celor care solicită înscrierea în învăţământul special şi a celor care candidează pe locurile speciale pentru romi) se face prin repartizare computerizată.

Se ţine cont de ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, pe baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare, pentru unităţile şcolare finanţate de la bugetul de stat.

http://www.zf.ro/profesii/unde-sunt-cele-200-000-de-noi-contracte-de-munca-incheiate-in-doua-saptamani-de-care-vorbeste-boc-8273493

Unde sunt cele 200.000 de noi contracte de muncă încheiate în două săptămâni de care vorbeşte Boc?

 

Codul muncii a dus la încheierea a aproape 200.000 de noi contracte de muncă în două săptămâni, spune premierul. Nu se ştie care sunt companiile care au făcut angajări şi nici câte contracte s-au desfiinţat în aceeaşi perioadă. 

"Ne apropiem de 200.000 de noi contracte de muncă(...) Este încă un semn că economia a ieşit din recesiune şi merge într-o direcţie mai bună", acesta este tipul de discurs pe care premierul Emil Boc îl rosteşte de la preluarea interimatului funcţiei de ministru al muncii de fiecare dată când are ocazia.

 

Inspecţia Muncii a anunţat la începutul acestei săptămâni că în perioada 2 - 15 mai (adică la mai puţin de două săptămâni de la intrarea în vigoare a noului Cod al muncii) au fost înregistrate la nivel naţional 177.746 de noi contracte de muncă.

Ziarul Financiar a cerut reprezentanţilor Inspecţiei Muncii, Ministerului Muncii şi Guvernului zece exemple de firme care au încheiat contracte noi de muncă în perioada la care se referă premierul Boc. Reprezentanţii acestor instituţii nu au oferit un răspuns oficial până la închiderea ediţiei.

"Nu e posibil să închei 200.000 de noi contracte de muncă în mai puţin de o lună. O parte sunt contracte care se reînnoiesc pentru că firmele au scăzut salariile şi sunt nevoite să facă noi contracte, o parte sunt medicii disponibilizaţi şi reîncadraţi, iar o parte sunt pentru cei care au nevoie de contracte noi pentru că au primit avize necesare la locul de muncă. Sigur, e posibil să fi crescut numărul de contracte în sectorul construcţiilor, pentru că a început sezonul, însă nu 200.000, pentru că firmele nu au aşteptat noul Cod al muncii ca să dea startul la angajări", a spus Mariana Câmpeanu, economistă şi statisticiană, care a fost ministru al muncii în timpul guvernului Tăriceanu.

În niciun comunicat oficial sau declaraţie publică nu s-a precizat câte contracte de muncă au fost încetate/ desfiinţate în aceeaşi perioadă, pentru a vedea evoluţia reală a contractelor de muncă aflate în vigoare, ca urmare a flexibilizării create de noua legislaţie a muncii.

Ultimele date furnizate de Inspecţia Muncii arată că în perioada de boom economic din 2007 - 2008, când marile companii făceau sute sau chiar mii de noi angajări anual (cum este cazul BRD Groupe Societe Generale, care a făcut câte 2.000 de noi angajări/an în această perioadă), evoluţia numărului de contracte de muncă active arăta o creştere de 327.000 a numărului de contracte: astfel, dacă la finele lui 2007 erau 5,98 mil. contracte de muncă în vigoare, la sfârşitul lui 2008 numărul acestora a ajuns la 6,26 mil. contracte. În aceeaşi perioadă au încetat aproape 300.000 de contracte de muncă, de unde rezultă că evoluţia reală a numărului de contracte de muncă a fost reprezentată de o creştere de numai 27.000 de noi contracte de muncă.

Comparativ, în perioada 2-15 mai 2011, au fost înregistrate peste 177.000 de noi contracte de muncă, potrivit unui comunicat al Inspecţiei Muncii. ZF nu a primit încă un răspuns privind numărul de contracte de muncă încetate în aceeaşi perioadă.

Peste 3 milioane de contracte de muncă au fost încetate în 2009 şi 2010, mai arată statisticile Inspecţiei Muncii, care includ atât contractele permanente de muncă, cât şi pe cele încheiate pentru perioade determinate de timp. Nu se ştie câte dintre aceste desfiinţări de contracte au reprezentat demisii şi câte au fost rezultatul unor concedieri.

În timp ce autorităţile sunt optimiste şi anunţă zeci de mii de noi angajări în fiecare zi, reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini, cei care au susţinut şi care au creat proiectul de modificare a legislaţiei muncii, estimau un număr de până la 90.000 de noi angajări pe termen scurt după intrarea în vigoare a noului Cod al muncii.

"Se remarcă o creştere a cererii pe partea de recrutare şi pe muncă temporară faţă de prima perioadă a anului, însă nu aş pune această evoluţie pe seama noilor modificări aduse la Codul muncii, ci pe nevoile sezoniere ale companiilor. Piaţa începe să se dezmorţească", a spus Monica Dona, PR Manager în cadrul firmei de recrutare Lugera & Makler.

Totuşi, pe site-urile de recrutare nu se remarcă o evoluţie semnificativă a numărului de anunţuri de angajare publicate de angajatori.

"În cele două săptămâni de la intrarea în vigoare a noului Cod al muncii s-a înregistrat o creştere de numai 6% a anunţurilor postate de angajatori comparativ cu cele două săptămâni anterioare. Nu este o creştere semnificativă, ci este o tendinţă normală a reluării unor activităţi pe piaţă", a spus Andreea Cojocaru, key account manager în cadrul site-ului de recrutare Bestjobs.

17 mai 2011

Scrisoare deschisa catre parlamentarii europeni.

LETTRE OUVERTE AUX PARLEMENTAIRES EUROPÉENS


Le « Pacte pour l'EURO + » et les mesures de « Gouvernance Économique »
menacent notre modèle social, la dignité humaine et la prospérité.


Chers membres du Parlement européen,

Au nom d'une large coalition de syndicats, d'ONG et de mouvements sociaux de nombreux pays d'Europe, (voir
www.jointsocialconference.eu) nous nous adressons à vous pour exprimer nos préoccupations concernant l'adoption récente du « Pacte pour l'euro », et les discussions sur les 6 projets de directive relatives à la « Gouvernance Économique », au sujet desquelles il vous sera demandé de voter en session plénière en Juin.

La société civile européenne rejette les dispositions de ce pacte et du projet de « Gouvernance Économique » qui constituent une attaque explicite contre le modèle social européen, le dialogue social, et, surtout, la dignité humaine et les valeurs fondamentales de notre société. Ces mesures sont en contradiction flagrante avec l'engagement récent de sortir au moins 20 millions de personnes de la pauvreté et l'exclusion sociale, consacré par la stratégie Europe 2020.

En bref, nos messages-clés sont:

 

1          Pas de diminution des salaires!

Le pacte est explicite en encourageant les États membres à réduire considérablement les coûts du travail ; il fait allusion à la suppression des mécanismes d'indexation des salaires et à leur découplage de l'inflation, en les reliant uniquement à la productivité. Les salaires du secteur public doivent également être alignés à cette tendance, avec un impact négatif sur les salaires du privé. Ceci est une attaque claire contre les droits, les emplois décents et de qualité, et aura pour seul effet de pousser plus de gens et de leurs familles dans la pauvreté, la misère et l'exclusion sociale.

 

2          Non à l'affaiblissement du droit social

Comme toujours, les règles qui protègent les travailleurs sont présentées comme des « lourdeurs administratives à éliminer ». Il faut

 « ouvrir davantage les secteurs protégés, notamment dans le secteur des services et du commerce de détail, afin de renforcer la concurrence » : traduction : les règles qui protègent la fermeture du dimanche, par exemple, doivent être supprimées.

Le pacte veut aussi « réformer la marché du travail et favoriser la flexicurité ».


3          Non au relèvement de l'âge de la retraite et à l'affaiblissement de nos pensions légales !

Pour réduire la pression sur les budgets publics, ces mesures proposent l'augmentation de l'âge de la retraite selon l'augmentation de l'espérance de vie, sans tenir compte de conditions de travail ni de l'impact de l'allongement de la vie sur l'espérance de vie elle-même, et sur la dignité humaine.

Nous ne voulons pas de pensions de misère, ni de la fausse « solution » des systèmes privés de retraite par capitalisation, qui risquent de changer le droit universel à une vieillesse digne en un privilège pour quelques-uns qui peuvent se le permettre.

4          Non à un système fiscal qui accroîtra les inégalités!
La coordination fiscale suggérée masque le danger d'augmenter de plus en plus la fiscalité indirecte et l'élargissement de l'assiette fiscale. Cela se traduirait par l'augmentation du niveau de la TVA, plutôt que de faire contribuer les grandes entreprises et les banques au moyen de taxes sur les transactions financières. Les coûts de la crise vont tomber, une fois de plus, sur les épaules de ceux qui vivent déjà la pauvreté et d'exclusion, qui ont déjà été les plus durement touchés par les effets de la crise financière, économique et sociale.

5          Non à une mauvaise gouvernance qui menace la démocratie !
Rien pour le peuple sans le peuple! Ce pacte entre les gouvernements, au plus haut niveau, sape les conventions collectives et le dialogue social, alors que les personnes confrontées à des difficultés et  leurs organisations non gouvernementales sont laissés complètement en dehors de la prise de décisions cruciales, qui auront de graves répercussions sur leur vie.
Les parlements nationaux sont aussi laissé sans voix au chapitre : ces mesures augmenteraient les prérogatives de la Commission sur nos choix de politiques budgétaires, qui sont une prérogative essentielle des parlements nationaux.  Le Pacte vise explicitement « les domaines qui relèvent de la compétence nationale », et accorde « un rôle central à la Commission dans le suivi et la mise en œuvre des engagements. » « Il renforcera le modèle de gouvernance économique qui existe déjà, et le renforcera. Il impliquera un effort particulier allant au-delà de ce qui existe déjà. »

La Commission se chargera de contrôler « avant son adoption » le projet de budget des États-membres, de vérifier s’il est bien conforme  avec les politiques néo-libérales de l’Union et, le cas échéant, de sanctionner les États par des amendes.



* *

En tant que représentant démocratiquement élu du peuple de l'Europe, nous vous demandons de ne pas tolérer que les droits fondamentaux soient mis à l'écart au nom de cette course vers le bas pour la compétitivité, la productivité et la croissance, dans l’intérêt des grandes entreprises et des groupes financiers, et au détriment des travailleurs et des plus pauvres.

Ne décevez pas vos électeurs en les condamnant à la pauvreté !

Accroître la compétitivité à tout prix, (y compris à un coût humain élevé), ne fera qu'accroître le fossé déjà grand entre riches et pauvres. Cela poussera plus de gens dans la pauvreté et la misère.

Ne soutenez pas l'inégalité et de la violation des droits fondamentaux!

La crise financière, qui est à l'origine de déficits publics importants, a été le résultat de mauvaises décisions prises par des gestionnaires de grandes fortunes, qui aspiraient à toujours plus de moyens et d'argent. Le résultat désastreux a déjà fait ses ravages sur les plus vulnérables et défavorisés.

Ne faites pas payer la facture de la crise une deuxième fois aux pauvres!

Vous êtes face à une occasion historique de faire de l'Europe un endroit meilleur pour tout le monde, un lieu d'égalité, de solidarité, de démocratie et de bien-être pour tous.  Il est maintenant temps d'inverser la tendance et de changer le paradigme, de donner la priorité au développement humain, à la prospérité pour tous, et à la cohésion sociale.

En Juin,  SOUTENEZ L'EUROPE SOCIALE!

Agissez pour une alternative !

 

Concrètement :

  1. Ne soutenez pas ces projets de « Gouvernance Économique », ni le « Pacte pour l’Euro ». 
    Refusez les mesures de contrôle et de sanction ciblant les pays en déficit : ce sont les déséquilibres globaux au sein de l’UE (y compris donc les excédents liés à des politiques de dumping salarial) qui
  2.  doivent être corrigés.  Refusez la logique de « majorité inversée » qui rend les sanctions contre les Etats quasiment automatiques ;

  3. Refusez fermement toute sanction ou contrainte sur les politiques nationales liées à la formation des salaires (y compris l’indexation, y compris les salaires dans le secteur public) : ces politiques sont
  4.  du domaine national et du ressort des interlocuteurs sociaux : pas de la Commission. En outre, les baisses de salaires auront un effet  d’approfondissement de la crise ;

  5. Refusez d’enfermer la croissance des dépenses publiques dans un carcan, a fortiori de diminuer les budgets publics ; au contraire, des règles claires d’harmonisation fiscale doivent permettre d’augmenter les ressources des Etats

  6. Refusez toute pression vers le passage à des systèmes de pension par capitalisation

http://www.azi.ro/index.php?data=17.05.2011&rubrica=Starea_economiei&citeste=2

 

Scrisoarea către FMI e la dospit

 

Conform unei variante a Scrisorii de Intenţie către FMI, obţinută de Mediafax, guvernul se angajează să privatizeze managementul companiilor de stat cu mari pierderi, să cedeze o parte din acţiunile marilor societăţi din transporturi şi energie şi să ia mai multe măsuri pentru reducerea costurilor, inclusiv concedieri.

Documentul este în lucru la Finanţe, însă informaţiile confirmă declaraţiile lui Jeffrey Franks care preciza, după o primă evaluare a noului acord, că guvernul va vinde pachete de peste 10% din Nuclearelectrica şi Hidroelectrica, iar plafonul maxim va fi de sub 50%.

Potrivit unei anexe a scrisorii de intenţie, guvernul s-ar fi angajat să vândă 20% din CFR Marfă, maxim 20% din acţiunile la Tarom, 10% din Petrom, 15% din Transelectrica, Transgaz şi Romgaz şi cel puţin 10% din acţiunile Hidroelectrica şi Nuclearelectrica.

Se pare că FMI a cerut imperativ recuperarea datoriilor pe care le au clienţii la companiile de stat. Sunt probleme mari cu arierate, în contextul în care datoriile către stat şi mediul privat au ajuns la 5% din PIB. Numai stocul de datorii la bugetele de asigurări sociale a ajuns la 2% din PIB, adică la peste două miliarde de euro. Termenii finali ai Scrisorii de intenţie vor fi comunicaţi oficial după finalizarea redactării documentului de către autorităţile române şi după terminarea negocierilor.

 

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117652

 

Vara aduce mii de disponibilizari si cresteri de tarife la CFR si Metrorex

Guvernul a garantat Fondului Monetar Inter­national ca pana cel tarziu la finele lunii august va modifica legislatia astfel incat sa permita regiilor de transport CFR Calatori si Metrorex sa majoreze tari­fe­le cu mai mult decat rata inflatiei, releva scrisoa­rea de intentie cu FMI obtinuta de Mediafax. Guvernul s-a angajat ca va modifica legislatia astfel incat sa permita majorarea tarifelor cu mai mult decat rata inflatiei, pentru ca aceste companii sa isi poata acoperi cheltuielile curente din venituri.

Un proiect de ordonanta de urgenta deja elabo­rat de Ministerul Transporturilor prevede insa ca tarifele de calatorie cu trenul si cu metroul vor fi majorate prin ordin al ministrului de resort, si nu in functie de evolutia inflatiei, pentru a evita blocajul financiar al Metrorex si CFR Calatori. Ordonanta releva ca bugetul pe acest an al CFR Calatori a fost fundamentat pe o majorare a tari­felor de calatorie cu aproximativ 10%, dar incepand cu luna februa­rie, in timp ce pentru Metrorex este invocat doar faptul ca pretul unei calatorii cu metroul reprezinta aproximativ 30% din pretul minim al unei calato­rii similare in tarile europene. In ultimii ani, ta­rifele Metrorex si RATB au fost majorate, de regula, prin raportare la nivelul inflatiei. Cea mai recenta scumpire a biletelor la CFR Calatori si Metrorex a avut loc in septembrie 2010. 

Guvernul s-a mai angajat in negocierile cu FMI ca va desfiinta in vara acestui an peste 7.000 de posturi din societatile feroviare, companiile energetice si Posta Romana si ca va reduce costurile de functionare ale acestora prin renegocierea contractelor aflate in derulare. Posturile vor fi desfiintate pana la sfarsitul lunilor iunie-septembrie, mizandu-se in acelasi timp si pe “plecari voluntare” din companiile de stat.

 

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117654

 

Politistii protesteaza astazi in fata Parlamentului

Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual - SNPPC, afiliat CNS “Cartel ALFA”, organizeaza, astazi, intre orele 9.30 - 14.00, in Piata Constitutiei (partea dinspre Ministerul de Finante), un miting de protest, informeaza un comunicat de presa al sindicalistilor. Protestul public vizeaza proiectul de lege privind masurile de incadrare a Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) in bugetul aprobat pentru 2011. Documentul initiat de M.A.I. prevede, in esenta, disponibili­za­rea a peste 9.500 de politisti, jandarmi si pompieri, potrivit sindicalistilor. Pentru acest an s-a hotarat si anularea principalelor drepturi acordate, prin lege, personalului care este scos din Sistemul de siguranta nationala si ordine publica. Protestul va avea loc odata cu votul final, din Camera De­pu­ta­tilor, a respectivului act normativ. “Scopul protestului nostru este sensibilizarea parlamenta­rilor pentru a da un vot negativ Pro­iectului de Lege privind incadrarea MAI in bugetul alocat”, a afir­mat Gruia. SNPPC isi exprima ingrijorarea ca un numar de politisti disponibilizati, in baza criteriilor impuse de conducerea ministerului si care vor fi privati abuziv, doar in acest an, de drepturile cuvenite la parasirea institutiei, se vor considera abandonati de stat, dupa mai multi ani de cariera si restrictii sociale acceptate.

 

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117661

 

Magistratii acuza Guvernul ca nu respecta deciziile judecatoresti

Presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania, judecatorul Mona Pivniceru de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, a declarat,recent, la Craiova, ca una dintre problemele presante ale sistemului judiciar din Romania este aceea ca incet, dar sigur, se deterioreaza conditia juridica a judecatorului. “Judecatorii se simt amenintati, pentru ca, daca din partea Ministerului Justitiei sau a Parchetului General, judecatorul care a pronuntat o solutie este reclamat de aceste foruri la CSM pentru raspundere disciplinara, de ce a pronuntat aceasta solutie, de buna seama ca este o injonctiune evidenta, publica si disuasiva asupra judecatorului. Cand s-a trecut in Constitutie independenta puterii judecatoresti si cand Europa marseaza pe independenta puterii judecatoresti, legiuitorul nu a inteles ca judecatorul face ce vrea el in dosare. A inteles ca judecatorul, atunci cand pronunta o hotarare, sa nu fie intimidat, sa nu fie infricosat, sa nu fie supus niciunei presiuni administrative sau de alta natura politieneasca”, a declarat Mona Pivniceru. Presedintele AMR a mai afirmat ca, daca secretarul de stat din Ministerul Justitiei Lidia Barac a facut plangeri la comisia de disciplina a CSM pe motiv ca judecatorii din Valcea au dat castig de cauza salariatilor, de buna seama ca altor judecatori le va fi frica sa pronunte aceeasi hotarare, stiind ca colegul lor este pus pe masa CSM pentru a fi judecat. Ea a mai declarat ca in Romania puterea executiva refuza sa execute multe hotarari judecatoresti, iar acest aspect va fi relevat in mecanismul de cooperare si verificare pe justitie, pentru ca este subminata puterea judecatoreasca. “Este o chestiune extrem de importanta si probabil ca o vom releva in mecanism. Pare ceva parodic a ne mai pronunta noi in dosare din moment ce multe hotarari judecatoresti nu se executa. Nu se executa pentru ca administratia, cu alte cuvinte puterea executiva, refuza oficial sa le execute. Intr-o atare situatie la ce mai este bun sa constitui complete, sa-ti imaginezi un sistem judiciar, sa-ti imaginezi ideea de justitie, de dreptate, in conditiile in care un cetatean a castigat un drept si nu si-l poate valorifica?”, a mai spus magistratul.

 

http://www.evz.ro/detalii/stiri/universitatile-clasate-pe-trei-categorii-930578.html

 

Universităţile, clasate pe trei categorii

 

Universităţile vor fi clasificate în trei categorii: universităţi centrate pe educaţie, care au numai pregătire de licenţă, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică, care au licenţă şi masterat şi universităţi de cercetare avansată şi educaţie, care au licenţă, masterat şi doctorat, a explicat astăzi secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Cătălin Baba, potrivit mediafax.ro.

Această clasificare se va face împreună cu experţi ai Asociaţiei Universităţilor Europene şi în baza datelor transmise până în 23 mai de către fiecare instituţie de învăţământ superior. Mai mult, clasarea intenţionată într-o categorie superioară celei reale ar putea fi sancţionată pentru declaraţii false.

În plus, pe 31 mai, o echipă de experţi europeni va aveni la Bucureşti pentru clasificarea universităţilor, şi va evalua datele transmise de către unităţile de învăţământ superior. În cazul în care o instituţie de învăţământ s-a clasat, intenţionat, într-o categorie superioară celei reale ar putea fi sancţionată, conform legii educaţiei pentru declaraţii false şi inducerea în eroare a publicului, a mai spus secretarul de stat pentru învăţământ superior .

Clasificarea nu va fi o ierarhizare

Acesta a spus însă că procesul de evaluare cu scopul clasificării universităţilor nu reprezintă în niciun fel un proces de ierarhizare a instituţiilor de învăţământ superior din România.

Obiectivul asumat este ca, prin intermediul său, universităţile să aibă posibilitatea de a-şi identifica mai bine poziţia în cadrul mediului universitar, social - economic sau cultural şi de a-şi concentra mai bine resursele pentru a-şi îndeplini cu eficienţă misiunea asumată şi pentru a răspunde nevoilor reale ale beneficiarilor direcţi şi indirecţi ai educaţiei şi formării profesionale, a precizat Cătălin Baba pentru mediafax.ro.

Clasificarea univeristăţilor ar trebui încheiată în a doua parte a lunii iunie.

 

http://www.puterea.ro/news20233/Exclusiv-Universitatile-de-stat-vor-fi-evaluate-de-o-ONG-invatamantul-romanesc-cobaiul-Europei.htm

 

Exclusiv: Universităţile de stat vor fi evaluate de o ONG. Învăţământul românesc, cobaiul Europei

Ministerul Educaţiei a ales un ONG european, fără calitate de evaluator, să analizeze rapoartele ce vor sta la baza ierarhizării universităţilor de stat din România. Aceast lucru contravine chiar Legii educaţiei naţionale, promovată de ministrul Daniel Funeriu. România va fi prima ţară pe care se va „testa” noua metodologie de evaluare a activităţii universităţilor.

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) va plăti o organizaţie nonguvernamentală europenă, fără competenţe de evaluator, pentru a ierarhiza universităţile de stat din România.

Dosarele solicitate universităţilor de către ministrul educaţiei, Daniel Petru Funeriu, pentru stabilirea finanţării şi a numărului de locuri în căminele pentru studenţi, alocate din toamnă, vor fi analizate de o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai MECTS şi ai European University Association (Asociaţia Europeană a Universităţilor – EUA).

EUA nu se regăseşte însă pe lista agenţiilor europene cu rol de evaluator al programelor din învăţământul superior, prezentată de Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (European Quality Assurance Register for Higher Education - EQAR). Astfel, analiza dosarelor de activitate a universităţilor de către EUA contravine Legii educaţiei naţionale, care menţionează că evaluarea instituţiilor de învăţământ superior trebuie realizată de către o agenţie din afara ţării. EUA este unul dintre fondatorii EQAR, dar nu se regăseşte pe lista agenţiilor europene de evaluare în domeniul învăţământului superior.

Oarecum ironic, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) este inclusă în lista EQAR.

Potrivit preşedintelui Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), Lazăr Vlăsceanu, suma ce va fi plătită de MECTS pentru evaluarea rapoartelor universităţilor şi sursa bugetului nu au fost încă stabilite. „Domnul ministru va stabili în septembrie suma de bani ce va fi plătită către EUA. Nu s-a stabilit încă nici sursa finanţării. EUA este una dintre fondatoarele EQAR şi deţine funcţia de vicepreşedinte. Nu ştiu dacă este obligatoriu ca EUA să se regăsească pe lista EQAR pentru a avea statut de evaluator. La sfârşitul lui mai va veni o echipă a EUA în România”, ne-a declarat Lazăr Vlăsceanu. 

 

Metodologia, experimentată pe învăţământul românesc

România va reprezenta prima ţară în care se încearcă o evaluare a universităţilor de către EUA. „Comisiile care merg în evaluare vor verifica toate datele din rapoarte. Sunt comisii mixte. Ierarhizarea va fi realizată de ministru, prin hotărâre de Guvern. Pe lângă reprezentanţi din minister, în comisiile de evaluare vor fi şi reprezentanţi ai EUA şi ai Comisiei Europene a Calităţii. Această verificare pe care o facem noi s-ar putea transforma într-o directivă europeană. Urmează, după noi, un proiect similar în Cehia. Noi suntem prima ţară . Pe noi se face calibrarea metodologiei, după care o vor da ca directivă. Metodologia este făcută de România, dar este cu consultarea lor, pe baza expertizei lor. Ei ne dau experţi, dar România face tot procesul. Sunt însă şi experţi români. Nu au venit străinii să ne facă nouă curăţenie în curte. Noi i-am solicitat pe ei să ne ofere expertiză pentru ceea ce dorim noi să facem”, ne-a declarat Ion Ciucă, director în cadrul Direcţiei Programe Universitare din cadrul MECTS. Acesta susţine că evaluarea universităţilor de către EUA nu încalcă actuala legislaţie. „EUA este un ONG, dar toate sunt constituite ca ONG-uri. Chiar şi Comisia de Evaluare a Calităţii este constituită tot ca un ONG. Absolut, acest lucru nu contravine legii, care susţine că evaluarea trebuie realizată de o agenţie din afară”, ne-a mai explicat Ciucă.

Gheorghe Rădulescu, fost director în Ministerul Educaţiei, avertizează că proiectul de ierarhizare a universităţilor va transforma România într-un „cobai al Europei”. „EUA nu are calitate de evaluator. Este o iniţiativă care transformă sistemul de învăţământ din România într-un cobai. Este o abatere de la legislaţia română”, ne-a declarat Gheorghe Rădulescu.  

Suma ce va fi cheltuită de MECTS pentru ierarhizarea universităţilor de stat nu este însă cunoscută, dar surse din MECTS susţin că valoarea proiectului ar fi de ordinul milioanelor de euro. 

Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, a emis un ordin prin care a solicitat conducerilor universităţilor de stat să realizeze, în aproximativ două săptămâni, un raport privind activitatea instituţiilor de învăţământ superior pe ultimii cinci ani, în afară de 2011. În baza analizei acestor rapoarte, se vor stabili, din toamnă, finanţările de la bugetul de stat pentru universităţi şi numărul de locuri în cămine destinate studenţilor fiecărei instituţii de învăţământ.

13 mai 2011

http://www.adevarul.ro/actualitate/social/profesori-sindicate-FSLI-salarii-scadere_0_479352538.html

Profesorii, cei mai săraci angajaţi din România

După ce salariile din învăţământ au scăzut cu 28,49 la sută în luna martie 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, profesorii au devenit cei mai săraci angajaţi din România.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) precizează că, potrivit datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, salariile din învăţământ au înregistrat o scădere cu 28,49 la sută în luna martie 2011 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Prin urmare, un profesor debutant are un salariu net de 660 de lei, un profesor cu grad didactic II şi o vechime de 10 ani are un salariu de 805 lei, iar un profesor cu grad didactic I şi 25 de ani vechime are un salariu de 1.100 de lei. Aplicarea Legii de salarizare în 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar loveşte până şi în mamele din învăţământ", se arată într-un comunicat al FSLI, scrie Mediafax.

FSLI precizează că unui cadru didactic cu o vechime de nouă ani care intră în concediu pentru creşterea copilului nu i se mai consideră vechime efectivă în învăţământ, aşa cum prevedea vechea legislaţie, perioada din timpul concediului de maternitate şi nu mai poate beneficia de sporul de stabilitate, de 10 la sută, pe care ar fi trebuit să îl primească la o vechime efectivă de 10 ani.

"Guvernul României a reuşit, prin toate măsurile aplicate în ultimii ani, să transforme angajaţii din învăţământ în cerşetori. Este inadmisibil ca un cadru didactic să fie cel mai prost plătit angajat din ţară , în condiţiile în care responsabilităţile pe care le are sunt extrem de mari. Vă întrebăm, domnilor guvernanţi, cum poate un profesor să mai impună respect în faţa elevilor şi a societăţii, dacă nu are cu ce se hrăni, nu are bani de cărţi sau de haine şi nu îşi poate achita cheltuielile lunare de întreţinere? Nivelul salariilor arată, încă o dată, dispreţul guvernanţilor faţă de salariaţii din sistemul de învăţământ", a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

http://www.adevarul.ro/locale/focsani/Ziua_Scolii_-Ion_Basgan-sarbatorita_la_Teatru_0_479952116.html

Ziua Şcolii „Ion Basgan”, sărbătorită la Teatru

Elevii Şcolii „Ion Basgan" din Focşani au sărbătorit aseară, la Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia", Ziua Şcolii, printr-un mare spectacol la care şi-au adus contribuţia cei mai talentaţi copii ai unităţii de învăţământ.

Timp de aproximativ trei ore, echipele de dansatori, cântăreţi, recitatori, sportivi i-au entuziasmat pe specatorii care au umplut până la refuz sala de spectacole, aceştia dovedind că elevii Şcoalii „Ion Basgan" nu sunt numai foarte buni la învăţătură, ci sunt şi artişti extrem de talentaţi.

Cu această ocazie, au fost evidenţiaţi şi elevii care au obţinut în cursul acestui an şcolar rezultate de excepţie în concursurile judeţene şi naţionale la care au participat.

Petrecerea s-a încheiat cu o inedită paradă a modei, plină de culoare , vestimentaţia elevilor fiind realizată din materiale reciclabile „salvate" din a ajunge la coşul de gunoi.

Şcoala „Ion Basgan" este singura unitate din Vrancea care a obţinut titlul de Şcoală Verde.

http://www.adevarul.ro/actualitate/Bani_publici_pentru_studiul_la_scoli_private_0_479352550.html

Bani publici pentru studiul la şcoli private

Legea educaţiei prevede că statul îi poate finanţa şi pe elevii care învaţă în şcoli private. Parteneriatul public-privat ca soluţie pentru o educaţie mai bună a fost subiectul unei conferinţe organizate de Fundaţia „Dinu Patriciu“.

Găsirea unor soluţii pentru un învăţământ mai performant a fost preocuparea reprezentanţilor autorităţilor şi mediului privat care s-au întâlnit la dezbaterea „Parteneriatul Public-Privat în Educaţie", organizată ieri de Fundaţia „Dinu Patriciu".

„Cred că suntem cu toţii de acord că sistemul educaţional românesc se află în impas şi nu de acum ori de anul trecut, ci de ceva vreme. Noi considerăm că o potenţială soluţie pentru problemele sistemului educaţional ar fi o implicare mai puternică a sistemului privat în şcoala românească", a explicat Tincuţa Baltag, directorul general al Fundaţiei „Dinu Patriciu". Ea spune că noua Lege a parteneriatului public-privat a şi creat cadrul legislativ favorabil pentru dezvoltarea de proiecte în educaţie. „Este vorba despre un cuvânt cheie în acest demers şi anume «încrederea»: atât din partea sistemului privat - care trebuie să investească bani în aşa ceva, cât şi din partea Ministerului Educaţiei, şi a Guvernului în general, care ar trebui să cedeze o parte din control şi să participe la finanţarea unor astfel de proiecte". Un astfel de proiect comun ar putea fi legat de ideea că finanţarea urmează elevul, chiar şi într-o şcoală privată.

Colaborare, nu privatizare

„Nu vorbim despre privatizarea educaţiei, ci despre o colaborare reală între Ministerul Educaţiei şi companiile, fundaţiile, organizaţiile neguvernamentale din România, pentru realizarea aceluiaşi scop: creşterea nivelului educaţiei", precizează Tincuţa Baltag.

Liliana Preoteasa, director general în Ministerul Educaţiei, spune că elevii pot primi finanţarea care li se cuvine şi dacă învaţă în şcoli particulare. „Noi (n.r. - Ministerul Educaţiei) nu finanţăm şcoli private, ci îl finanţăm pe copil. Copilul are dreptul de a se duce unde crede că-i e mai bine, iar noi îl sprijinim dându-i finanţarea de bază", explică ea. Anul acesta, ministerul a calculat o sumă la 2.230 de lei pe an pentru un elev de gimnaziu din mediul urban, în timp ce pentru un elev de la sate a alocat câte 2.700 de lei.

Opţiunea şcolii private rămâne însă disponibilă pentru un număr extrem de restrâns de elevi, căci cele mai mici taxe la aceste instituţii se ridică la aproximativ 3.000 de euro pe an, iar părinţii ar trebui să acopere diferenţa între ce acordă statul (aproape 550 de euro) şi valoarea acestei taxe.

Liliana Preoteasa şi-a exprimat, de asemenea, dorinţa ca partenerii privaţi să-i sprijine mai ales pe cei dezavantajaţi, şi să investească în programe precum „A doua şansă", de alfabetizare ori de finalizare a studiilor, pentru adulţii care nu au reuşit acest lucru anterior. 

http://www.adevarul.ro/actualitate/social/spiru_haret-invatamant-romania-omul_scolii-fondator-sistem-facultate-romani-cultura_generala_0_479352532.html

Spiru Haret, „ce-a fost şi ce-a ajuns!”. De la ctitor al şcolii româneşti, la o universitate particulară

Am vrut să aflu cine a fost Spiru Haret, dar nu din cărţi sau de pe internet, după cum se practică mai nou, ci din stradă. Am întrebat, aleatoriu, mai mulţi trecători din Bucureşti ce ştiu despre Spiru Haret, dar am aflat, mai degrabă, „ce" este el, decât „cine" a fost. Principalul răspuns primit la întrebarea „Care este primul lucru care vă vine în minte când auziţi de Spiru Haret?" a fost „Facultatea" sau „Universitatea".

Totuşi, Spiru Haret e universitatea particulară omonimă pentru majoritatea tinerilor de pe stradă care au răspuns la întrebarea „Care este primul lucru care vă vine în minte când auziţi de Spiru Haret?".

„Facultatea privată. Este primul lucru care îmi vine în minte", a spus Maria T. (27 de ani), asistentă de export la o multinaţională de farmaceutice. Tânăra şi-a exprimat deschis părerea negativă despre instituţia particulară de învăţământ superior. Ea a precizat că „mulţi aleg «Spiru» doar pentru a obţine o diplomă" şi că universitatea „scoate licenţiaţi pe bandă rulantă". După ce i-am povestit că Spiru Haret este fondatorul sistemului modern de învăţământ, tânăra a atras atenţia: „Deci cea mai proastă universitate poartă numele fondatorului învăţământului modern. Nu merită numele! Dacă el este părintele şcolii moderne, ar trebui să i-l poarte Universitatea Bucureşti".

După acest răspuns, am continuat să abordez oameni pe stradă cu aceeaşi întrebarea „Care este primul lucru care vă vine în minte când auziţi de Spiru Haret?".

Alexandru L. (22 de ani) mi-a răspuns răspicat: „Facultatea «Spiru Haret», cu atât mai mult cu cât sunt înscris acolo la Drept. Nu-mi vine în minte decât universitatea particulară. N-am idee cine a fost Spiru Haret".

„E facultatea privată", a spus şi Liviu M. (41 de ani), taximetrist. El a adăugat că „o fi fost cineva mare, dacă îi poartă numele o universitate".

Un răspuns asemănător am primit şi de la Valentin C. (32 de ani), director de formare profesională: „Mă gândesc la universitatea privată şi la scandalurile pe care le-a avut cu diplomele absolvenţilor şi cu acreditarea cursurilor".

De la „universitate", la „cărturar"

Totuşi, odată cu creşterea mediei de vârstă, perspectiva asupra lui Spiru Haret se modifică.

„Cred că a fost un mare cărturar care a trăit până în secolul XX. Când am făcut eu şcoala, nu se preda despre Spiru Haret", a spus Pavel B. (52 de ani), inginer chimist. „Îmi vine în minte şi liceul Spiru Haret (din Bucureşti, n.r.), unde am învăţat eu".

O profesoară în vârstă de 59 de ani, de la Universitatea Tehnică de Construcţii, Daniela S., s-a apropiat un pic de adevăr: „A fost ministrul Învăţământului, un cărturar. Mai multe nu ştiu".

Spiru Haret, „omis" în comunism

Imaginea vagă de cărturar apare şi în cultura generală a Mioarei M. (62 de ani), fost proiectant la Institutul de Metalurgie Iprolam din Bucureşti, în prezent pensioanară. „Cărturar, istoric, filosof, nu exact ce a fost. Ştiu doar că e vechi, nu şi cine a fost şi ce a făcut", a spus bucureşteanca. "Eu n-am învăţat la şcoală despre el. E Universitatea «Spiru Haret», deci probabil e legat de ceva din învăţământ", a continuat Mioara.

Când a aflat că Spiru Haret a rămas în istorie ca „ctitorul sistemului modern de învăţământ din România", Mioara a explicat: „Eu am făcut şcoală pe timpul comunismului şi nu s-a pomenit nimic de Spiru Haret. Am învăţat că prima universitate din ţară a fost înfiinţată la Iaşi , în 1860, iar a doua - la Bucureşti, în 1864, dar despre Spiru Haret nu ni s-a predat. Pe vremea aceea, aveam scriitori tăiaţi cu cruce în manual, n-am avut voie să-i învăţăm. Nu se tipăreau manuale ca acum, aşa că tăiau scriitorii «netoleraţi»".

Pe de altă parte, Elena F., o pensionară în vârstă de 84 de ani, a răspuns ferm la întrebarea „Cine a fost Spiru Haret?": „De unde să ştiu eu?! Am doar cinci clase. Acum 70 şi ceva de ani când am făcut eu şcoala...".

Reprezentanţi ai mediului academic din ţară au explicat, pentru adevarul.ro, de ce Spiru Haret apare în conştiinţa colectivă mai degrabă ca „universitate" şi mai puţin ca „fondator al învăţământului românesc modern".

Spiru Haret n-a fost chiar atât de cunoscut. El a fost «actualizat» datorită universităţii cu acelaşi nume, în sensul că lumea ştie că a fost cineva cu însemnătate că, altfel, nu ar purta numele lui.Astăzi, nivelul de cultură generală a scăzut dramatic, dar n-aş putea spune că, înainte de '90, Spiru Haret era cunoscut, mai cu seamă că a ţinut de domeniul administraţiei de la sfârşitul secolului al XIX-lea. El a fost important în societatea românescă nu prin opera sa ştiinţifică, ci prin faptul că a fost ctitorul sistemului modern de învăţământ din România. El a făcut cea mai importantă reformă în educaţie: deschiderea autentică sistemului de învăţământ, în sensul optimizării lui", a declarat sociologul Alfred Bulai (foto). 

„Comuniştii n-au scos niciodată în evidenţă personalităţile din administraţie, că doar sistemul lor era cel mai bun. Nu era interzis, dar nici nu se învăţa la şcoală", a precizat conf. univ. dr. Alfred Bulai.

„Cei care au auzit astăzi de el - mă refer la cel mai tineri - e datorită Universităţii «Spiru Haret», nu pentru că s-ar preda cine ştie ce la şcoală. Cei mulţi se gândesc că a fost oarecum o persoană importantă, dacă o instituţie de învăţământ poartă numele lui", a adăugat Bulai.

„Spiru Haret este unul din marii creatori de instituţii din România", a afirmat prof. univ. dr. Constantin Schifirneţ, care a editat lucrarea intitulată "Operele lui Spiru Haret", în 11 volume, apărută la Editura Comunicare.ro, 2009-2010.

„Despre Spiru Haret se spune că este omul şcolii, ctitorul şcolii româneşti, reducând astfel personalitatea lui la o singură dimensiune. Într-adevăr, Haret a reformat învăţământul românesc iar unele dintre ideile sale continuă să stăruie până astăzi. Se neglijează însă faptul că Spiru Haret este, în realitate, un reformator al societăţii româneşti", a declarat profesorul Constantin Schifirneţ (foto).

Haret a intuit, la fel cum au gândit Cuza, Kogălniceanu, Maiorescu şi Eminescu, că o societate predominant agrară şi ţărănească trebuie modernizată din interiorul ei de către instituţii adecvate. Una dintre aceste instituţii este şcoala, concepută de Haret ca mijloc fundamental al unor transformări în mediul ţărănesc", a adăugat Constantin Schifirneţ, care a vorbit şi despre receptarea lui Haret în perioada de dinainte de '89.

„Regimul comunist nu a acceptat haretismul ca doctrină socială şi politică prin care se propovăduia ca orice acţiune reformatoare este benefică numai dacă la realizarea ei sunt implicate toate clasele şi categoriile sociale. În acest sens, era necesar un program naţional de emancipare a ţărănimii prin educaţie şi o strategie de dezvoltare economică a satului. Or, după cum se ştie, regimul comunist a avut ca ţintă industrializarea rapidă şi colectivizarea agriculturii, cu efecte profunde asupra societăţii româneşti, pe care le resimţim puternic şi astăzi."

Spiru Haret "nu este un produs mediatic"

Întrebat care este percepţia românilor de azi despre Spiru Haret, Constantin Schifirneţ a precizat că „este dificil de discutat despre aceasta în lipsa unei cercetări sistematice".

„Totuşi, am putea afirma că emblematica personalitate a lui Spiru Haret nu este cunoscută în toate straturile societăţii româneşti. Aş da doar un exemplu: Spiru Haret nu se regăseşte în clasamentul stabilit de mult controversata emisiune «Mari români», difuzată în anul 2006 de Televiziunea Română, prin care erau identificaţi cei mai mari români din toate timpurile. El nu este un produs mediatic", a explicat profesorul Schifirneţ.

Cu toate acestea, în fiecare judeţ există o instituţie scolară care îi poartă numele, „fiind, probabil, una dintre personalităţile al cărui nume este conferit unui mare număr de instituţii. De aici paradoxul Haret: deşi circulă în spaţiul public opera şi activitatea sunt în mică măsură cunoscute. Nu este o excepţie fiindcă la fel se întâmplă cu orice altă personalitate înscrisă pe frontispiciul unei instituţii", a atras atenţia Constantin Schifirneţ.

„Asocierea lui Haret cu instituţiile care îi poartă numele este un act de recunoaştere a operei şi acţiunilor sale de ctitor al învăţământului nostru modern" Prof.univ.dr. Constantin Schifirneţ, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, SNSPA 

http://www.cotidianul.ro/145474-FSLI-Salariatii-din-invatamant-sunt-cei-mai-saraci-angajati-din-Romania

FSLI: Salariaţii din învăţământ sunt cei mai săraci angajaţi din România

Salariaţii din învăţământ sunt cei mai săraci angajaţi din România, a declarat Simion Hancescu, preşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică indică o scădere a salariilor din învăţământ cu 28,49 la sută în luna martie 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Prin urmare, un profesor debutant are un salariu net de 660 lei, un profesor cu grad didactic II şi o vechime de 10 ani are un salariu de 805 lei, iar un profesor cu grad didactic I şi 25 de ani vechime are un salariu de 1.100 lei.

Potrivit sindicaliştilor din învăţământ, în 2011, aplicarea Legii de salarizare a personalului didactic şi didactic auxiliar loveşte până şi în mamele din învăţământ. Cadrului didactic cu o vechime de 9 ani, care intră în concediu pentru creşterea copilului, nu i se mai consideră vechime efectivă în învăţământ, aşa cum prevedea vechea legislaţie, perioada din timpul concediului de maternitate. Consecinţa este aceea că nu mai poate beneficia de sporul de stabilitate, de 100 la sută, pe care ar fi trebuit să îl primească la o vechime efectivă de 10 ani. Până acum şi concediul de maternitate era considerat vechime efectivă în învăţământ, care îi permitea acordarea acestui spor.

"Guvernul României a reuşit, prin toate măsurile aplicate în ultimii ani, să transforme angajaţii din învăţământ în cerşetori. Este inadmisibil ca un cadru didactic să fie cel mai prost plătit angajat din ţară , în condiţiile în care responsabilităţile pe care le are sunt extreme de mari. Vă întrebăm, domnilor guvernanţi, cum poate un profesor să mai impună respect în faţa elevilor şi a societăţii, dacă nu are cu ce se hrăni, nu are bani de cărţi sau de haine şi nu îşi poate achita cheltuielile lunare de întreţinere? Nivelul salariilor arată, încă o dată, dispreţul guvernanţilor faţă de salariaţii din sistemul de învăţământ", a declarat preşedintele FSLI.

http://www.cronicaromana.ro/sindicalistii-se-plang-oim-si-propun-propria-varianta-de-cod-al-muncii.html

Sindicalistii se plang OIM si propun propria varianta de Cod al Muncii

Liderul Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin, a anuntat, ieri, ca juristii organizatiei sindicale analizeaza modul in care Codul muncii respecta directivele europene in domeniu si conventiile Organizatiei Internationale a Muncii (OIM), ratificate de tara noastra.

Costin a spus ca, desi analiza va fi terminata la sfarsitul lunii, au fost descoperite o serie de nereguli, astfel ca BNS va sesiza Comisia Europeana (CE) si OIM. “Din evaluarile preliminare pe care le avem, acest audit va sublinia incalcari ale directivelor europene. Vom sesiza Comisia Europeana si OIM pentru ca cel putin drepturile si libertatile sindicale sunt profund afectate de forma aprobata a asa-zisului Cod de dialog social. Sunt evidente elementele de natura restrictiva prezente in Cod si in exercitarea dreptului la libera asociere a lucratorilor din Romania ”, a declarat Dumitru Costin, ieri, intr-o confe­rinta de presa. Acesta a afirmat ca a discutat in urma cu zece zile cu reprezentantii Fondului Monetar Inter­na­tio­nal (FMI) si cu cei ai Comisiei Europene, care i-au promis ca, daca auditul va fi bine argumentat si va avea toate justificarile necesare, cele doua foruri vor cere Guvernului sa modifice din nou legislatia muncii si sa o puna in acord cu directivele europene. Potrivit lui Costin, BNS a elaborat deja cinci proiecte legislative, printre care se numara si un nou Cod al muncii, care, pana in 23 mai, ar trebui sa fie parcurs si de comisia de specialitate din Camera superioara a Parlamentului.
“Nu este un Cod rigid, ci unul echilibrat. Nu presu­pune masuri de natura protectiei excesive a lucratorilor, chiar si in situatiile in care nu sunt performanti, ci, dimpotriva, isi propune sa isi introduca niste mecanisme clare, coerente, echilibrate, care sa duca la un echilibru intre angajat si angajator”, a spus Costin.
Acesta a explicat ca principiul potrivit caruia un angajat isi poate schimba angajatorul daca nu-i convin conditiile nu este unul sanatos, deoarece, daca oamenii pleaca in strainatate sau se tot muta de la o firma la alta, nu va exista coerenta in plata contributiilor so­cia­le, de pensii sau de somaj, din care sunt platiti mili­oane de oameni.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117513

Bucuresti: 90 de ani de invatamant electrotehnic, la UPB 


Universitatea Politehnica din Bucuresti a ani­versat ieri 90 de ani de invatamant electro­teh­nic, prilej cu care in perioada 9-14 mai organizeaza evenimentul “Zilele ingineriei electrice”. Potrivit site-ului UPB, ieri a avut loc concursul “High tech in Ingineria Electrica” care se adre­seaza elevilor cu spirit de inovatie si preocupari in domeniul ingineriei electrice. Concursul a constat in elaborarea si prezentarea unor proiecte realizate in echipe. Tematica concursului s-a referit la tratarea unor probleme de mare actualitate in domeniul ingineriei electrice, spre exemplu: aplicatii cu surse regenerabile de energie, case, structuri si echi­­pamente inteligente, utilizarea robotilor, aplicatii informatice, vehicule electrice si hibride. Toti participantii la concurs au primit diplome de participare, iar ca urmare a juri­zarii s-au acordat premii si mentiuni. In perioada 12-14 mai s-a desfasurat si Concursul de matematica “Marcel Rosculet”.

 

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117515

 

Salaj: Mars al liceenilor impotriva violentei in scoli 

Peste 1.000 de liceeni au marsaluit pe principalul bulevard din municipiul Zalau, scandand lozinci si purtand pancarde impotriva violentei in scoli. Potrivit Laurei Crisan, directorul Liceului pe­da­gogic “Gheorghe Sincai”, unitate de invatamant initiatoare a manifestarii, marsul este punctul final al unui proiect mai amplu, intitulat “Stop violentei”. “Este, de fapt, un proiect care se deruleaza de la inceputul anului scolar. Este o initiativa care s-a nascut din dorinta de a face un proiect de combatere a violentei la nivel de scoala. Nu avem cazuri deosebite de violenta, suntem o scoala destul de linistita, majoritare sunt fetele, insa am simtit ca in ultimii ani formele de violenta verbala au inceput sa fie din ce in ce mai accentuate si 
ne-am gandit sa facem un proiect adresat elevilor, gandit de ei. Si atunci ei au gandit activitatile in colaborare cu cei de la Politie si de la Centrul Antidrog. Am derulat o serie de activitati la nivelul scolii, iar acest mars al non-violentei este practic actiunea care incheie proiectul din acest an. Ideea marsului este tot a lor. Au vrut sa faca altceva, sa fie vizibili si in comunitate”, a precizat Laura Crisan.Ea a mentionat ca la mars au participat peste 1.000 de elevi de la cinci licee din Zalau.

 

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117504

 

Ion Samoila, noul lider al CNSLR Fratia

Delegatii la Congresul extraordinar al CNSLR Fratia care s-a desfasurat ieri la Bucuresti l-au ales ca presedinte al Con­fe­deratiei pe Ion Samoila, presedinte al Federatiei Termoelectrica, vicepre­se­dinte fiind ales Liviu Luca, presedinte al Sindicatului National Petrol si Energie. Mandatul noii conduceri este de 1 an si jumatate cand va avea loc Congresul ordinar al Confederatiei. Delegatii au decis sa continue politica de reorganizare a confe­deratiei pe bazele noii legislatii sindicale si sa isi intensifice eforturile pentru apararea drepturilor membrilor de sindicat, in conditiile in care a fost desfiintat contractul colectiv de munca la nivel national si se discuta reorganizarea ramurilor de activitate.

http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011051358251/Social/O-echipa-de-elevi-din-Brasov-calificata-la-concursul-de-informatica-din-SUA.html

O echipă de elevi din Braşov, calificată la concursul de informatică din SUA

O echipă de elevi de la Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil“ din Braşov s-a calificat la finala unui concurs de informatică care se desfăşoară în Statele Unite, la New Haven, pe 28 mai 2011. În ultimii ani, elevii colegiului au avut rezultate foarte bune la acest concurs. Astfel, anul trecut elevii au luat două locuri întåi. Echipa din acest an are în componenţă cinci participanţi la Olimpiada Naţională de Informatică şi alţi doi elevi care au obţinut premii la olimpiada judeţeană: Andi-Dragoş Pop, Mihai Morcov, Alina-Elena Zagan, Daniel Bărbulescu, Rareş Smeu, Teodora Tănase, Bogdan Fodor. Braşovul a fost printre primele judeţe din ţară în ultimii 3 ani, mulţi dintre elevii care au obţinut rezultate foarte bune la olimpiade şi concursuri sunt de la Colegiul „Grigore Moisil“.

http://www.curierulnational.ro/Actualitate%20Companii/2011-05-13/Cati+angajati+temporar+prind+un+loc+de+munca+stabil%3F

 

Câţi angajaţi temporar prind un loc de muncă stabil?


Creşterea numărului de angajări pe perioadă nelimitată a început încă din T1 
Trekwalder: Creşterea pieţei muncii din primele trei luni este organică
O treime din angajaţii temporar au rămas pe perioadă nedeterminată


După mai bine de doi ani de veşti proaste de pe piaţa muncii, românii mai au şi motive de optimism. Semne de dinamizare a angajărilor s-au făcut simţite, însă nu au fost şi confirmate. Acum deja în a doua lună din trimestrul al doilea vine şi confirmarea. Compania de recrutare Trenkwalder şi-a făcut publică evoluţia veniturilor pe primul trimestru al acestui an. Ce ne-a atras atenţia a fost creşterea semnificativă pe segmentul recrutărilor şi nu a leasingului de personal pe care recrutorul a excelat în ultimii ani. Astfel recrutarea de angajaţi permanenţi a determinat o creştere de 201% a veniturilor Trenkwalder pe acest segment în intervalul amintit. Contactaţi de Curierul Naţional, oficialii companiei au confirmat că această evoluţie accelerată a veniturilor este strâns legată de dinamica de pe piaţa muncii. Angajările de personal pentru perioadă nedeterminată au crescut şi sunt o realitate. De aici şi evoluţia rezultatelor companiei de recrutare din primul trimestru al acestui an, pe lângă expertiza proprie. "Evident, creşterea veniturilor pe acest segment de business marchează revirimentul angajărilor permanente, semn că partenerii Trenkwalder au reluat angajările. Companiile şi-au reluat eforturile de completare şi/sau întărire a echipelor, pentru a se poziţiona cât mai bine pentru perioada postrecesiune", ne-a declarat Bogdan Florea, director general al Trenkwalder.
Astfel putem vorbi de o creştere organică a pieţei muncii şi care nu a avut legătură nici cu impactul creat de noul Cod al Muncii. Cu atât mai puţin temerile legate de controalele efectuate de autorităţile din domeniu deoarece acestea vin la începutul lunii mai, adică la mai bine de o lună de la încheierea primului trimestru financiar al acestui an.
Un alt recrutor din România, Smartree, apreciază că este vorba de o creştere solidă a pieţei muncii, iar angajările au rolul de a întări echipele pentru viitor. "Într-adevăr, putem afirma că s-a înregistrat o creştere a cererii pentru angajaţi noi, în primul trimestru al anului 2011. Evoluţia pozitivă se observă mai ales în ceea ce priveşte poziţiile care au ca scop dezvoltarea afacerii (vânzări, new business), precum şi pentru cele aferente noilor linii de business sau cresterii productiei", a declarat pentru Curierul Naţional şi Bogdan Badea, Business Development Director Smartree România.

Şi angajările de personal temporar s-au menţinut pe creştere


Potrivit oficialului companiei, creşterea numărului de angajări pe perioadă nedeterminată nu a însemnat neapărat o scădere a numărului de angajări pentru o perioadă mai scurtă. "Numărul de locuri de muncă cu contracte pe perioade determinate de timp a crescut în trimestrul cu 46%. La această creştere se adaugă revirimentul angajărilor permanente, care se încadrează în tendinţa de revenire a economiei, odată cu ieşirea tehnică din recesiune", ne-a mai spus Bogdan Florea.
Totodată, acesta a mai spus că nu a fost vorba nici de o migraţie masivă a contractelor temporare către permanente, astfel s-au căutat oameni noi. "O parte dintre angajaţii temporari sunt într-adevăr ulterior angajaţi pe perioade de timp nedeterminat, în general aproximativ o treime. Creşterea de 201% se referă la segmentul de business de recrutare, adică recrutare pe perioade de timp nedeterminat de la bun început, nu dintre angajaţii pe perioade de timp determinat", a afirmat directorul general al Trenkwalder, excluzând recrutarea de "personal de probă". Potrivit acestuia, domeniile care au atras cei mai mulţi angajaţi sunt producţia şi în special cea din domeniul automotive şi retail.

Veniturile totale ale Trenkwalder au crescut cu 55%, în T1


Revirimentul în forţă al cererii de servicii de recrutare şi training de personal a făcut ca Trenkwalder să înregistreze o creştere de peste 55% a veniturilor în cursul primului trimestru al anului, se arată în raportul financiar al Trenkwalder, una dintre cele mai mari companii de recrutare din România.
Compania cu sediul central în Sibiu a încheiat trimestrul I cu venituri de 5,92 milioane euro, faţă de 3,81 milioane în aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul revenirii cererii de servicii HR pe toate segmentele. "Dacă anul trecut creşterea noastră s-a datorat exclusiv serviciilor de angajare temporară, primul trimestru al acestui an ne-a adus o creştere de 201% a veniturilor pe segmentul recrutare, respectiv de 12% a cererii pe segmentul de training de personal. Alături de partenerii noştri tradiţionali, care ne solicită tot mai multe servicii, avem noi clienţi care fac eforturi să îşi întărească echipele", a declarat, în comunicat, Bogdan Florea, directorul general al Trenkwalder. 
În afară de creşterea puternică pe segmentele menţionate, Trenkwalder a înregistrat o cerere cu 46% mai mare şi pe segmentul de recrutare temporară, intermediind în primul trimestru peste 3.800 de locuri de muncă - faţă de 2.600 în primele trei luni ale anului trecut. Pe acest segment, creşterea veniturilor a fost de 57% în T1, comparativ cu acceaşi perioadă din 2010.

 

 

http://www.evz.ro/detalii/stiri/admiterea-la-liceu-sunt-locuri-pentru-toti-930083.html

Admiterea la liceu: sunt locuri pentru toţi

 

Părinţii sunt instruiţi cum să completeze formularele la admitere.

Orice absolvent de şcoală generală din ţară are şansa să prindă un loc la liceu, fie că acesta este cu profil tehnic, vocaţional sau teoretic. Important este să-şi dorească asta şi să completeze pe fişele de înscriere opţiunile cele mai potrivite cu rezultatele sale şcolare.

Mai exact, mediile de absolvire şi cele de la evaluarea naţională stabilesc ierarhia la admiterea la liceu, care, şi în acest an, se desfăşoară computerizat. De aceea, regula cea mai importantă pe care o află copiii şi părinţii atunci când sunt instruiţi cum să completeze formularele de înscriere este să opteze pentru cât mai multe licee, astfel ca elevul să aibă mai multe şanse să obţină un loc într-o instituţie de învăţământ. 

Ţi-au pregătit un loc la ei la liceu 


Singura problemă care ar putea să le tulbure bucuria viitorilor liceeni este să nu aibă o medie suficient de mare pentru a intra la liceul pe care l-au visat. Dar un loc în liceu le este clar rezervat.


"Anul trecut, niciun copil nu a rămas în afara sistemului, chiar dacă asta s-a întâmplat în a doua sesiune. Părinţii şi copiii trebuie să ştie că există locuri pentru toată lumea, trebuie doar să completeze corect formularele de înscriere, să meargă la şcoală, să fie la curent cu toate informaţiile şi, eventual, să fie atenţi şi să corecteze datele când sunt in troduse în calculator. Până acum, sistemul nu a dat greş", oferă asigurări Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB). 

Pentru anul şcolar viitor există, doar în Capitală, peste 16.000 de locuri în licee, dintre care 40% sunt de profil tehnic sau vocaţional. Anul acesta a crescut numărul de clase a IX-a în liceele bucureştene, ţinând cont de faptul că a fost o uşoară creştere demografică în rândul tinerilor de 14-15 ani care candidează pentru un loc în licee. 

"Avem 620 de clase de elevi în acest an, în comparaţie cu anul trecut când am avut doar 523 de clase. Ne-am adaptat, de altfel, cerinţelor de dezvoltare profesională a elevilor, dar a fost şi un plus de natalitate, sunt cu o sută de clase mai mult", a mai spus Marian Banu. 


Actele necesare
 


În această perioadă, părinţii trebuie să înceapă să facă vizite la şcoală pentru a fi instruiţi de diriginţii copiilor lor cum să completeze formularele de înscriere. Asta pentru că se presupune că în toate şcolile din ţară au fost deja distribuite broşurile pentru informarea acestora. 

În plus, inspectoratele şcolare din ţară ar trebui să realizeze şi un târg al ofertelor. În Capitală, acesta se desfăşoară la Palatul Copiilor între 12 şi 15 mai.

După ce elevii completează formularele de înscriere cu toate opţiunile pe care le au, urmează perioada în care trebuie să aştepte până ce calculatorul îşi face treaba, adică îi repartizează pe toţi candidaţii în funcţie de media de admitere (media aritmetică între media anilor de studiu şi media evaluării naţionale - n.r.) şi de numărul de locuri disponibile la fiecare liceu. 

După ce sunt declaraţi admişi, tinerii trebuie să se prezinte la liceul unde au fost repartizaţi cu un dosar care să cuprindă cererea de înscriere, cartea de identitate dacă au împlinit 14 ani şi o copie legalizată după certificatul de naştere, adeverinţă cu notele şi media generală de la evaluarea naţională, foaia matricolă pentru clasele V-VIII şi o adeverinţă medicală. 

Şi, ca să se poată orienta mai bine cu privire la şansele pe care le au să intre la un liceu sau la altul, elevii pot consulta pe site-ul admitereliceu.ro ultimele medii de admitere din anii trecuţi. 


TOATE-S VECHI LA ADMITERE

 

"Anul trecut, niciun copil nu a rămas în afara sistemului. Părinţii trebuie să ştie că există locuri pentru toată lumea, trebuie doar să completeze corect formularele, să meargă la şcoală şi să fie la curent cu toate informaţiile. Până acum sistemul nu a dat greş." 

"Avem 620 de clase de elevi în acest an, în comparaţie cu anul trecut, când am avut doar 523 de clase. Ne-am adaptat, de altfel, şi cerinţelor de dezvoltare profesională a elevilor, dar a fost şi un plus de natalitate, sunt cu o sută de clase mai mult." 

"În acest an, procedura de admitere în învăţământul liceal nu aduceschimbări, mergem pe continuitate. Ordinul de ministru cu privire la organizarea examenului a fost dat în toamna anului trecut, prin urmare nu este nicio surpriză, totul este ştiut." 

MARIAN BANU, purtător de cuvânt, Inspectoratul Şcolar Bucureşti 

PROGRAM 

Calendarul trecerii de la elev la licean

·         9 mai - 3 iunie - instruirea părinţilor şi elevilor cu privire la procedura de înscriere

·         29 iunie - ierarhizarea absolvenţilor în ordinea mediilor

·         29 iunie - 5 iulie - completarea fişelor de înscriere cu opţiunile fiecărui candidat

·         30 iunie - 6 iulie - introducerea datelor cu opţiunile elevilor în baza de date computerizată

·         30 iunie - 7 iulie - verificarea datelor din baza de date de către părinţi şi elevi şi corectarea greşelilor

·         9 iulie - transmiterea bazelor de date către Centrul Naţional de Admitere

·         13 iulie - afişarea, în fiecare unitate, a listelor absolvenţilor repartizaţi, proveniţi de la şcolile respective

AMENINŢAREA MINISTRULUI FUNERIU 

Singurul lucru care se schimbă la Bac este că nu se va mai copia

Nu exerciţiile la matematică, nici problemele de la biologie sau informatică, nici măcar eseul la proba la română nu reprezintă "cuiul" examenului de Bacalaureat din acest an. 

Problema despre care s-ar şuşoti în cancelarii şi pe holuri ar fi că, în acest an, elevii nu vor mai putea strânge bani "de protocol" ca să-i îndulcească pe profesorii supraveghetori, şi nici nu vor îndupleca vreun membru al comisiei cu vreun cadou. Cel puţin aşa promite ministrul educaţiei, Daniel Funeriu.

Se va sta cu ochii pe profesori la fel cum s-a stat pe vameşi 

"La Bacalaureat nu se va mai copia. Ce aţi văzut în vămi se va întâmpla şi în Educaţie", a ameninţat Funeriu săptămâna trecută, când se afla într-o vizită la Cluj. 

Ca să asigure corectitudinea desfăşurării examenului, părinţii şi reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale de profil pot fi observatori ai Bacalaureatului. Aceştia vor putea să urmărează tot procesul de testare a elevilor, fără să aibă acces la subiecte şi fără să discute cu candidaţii. Însoţiţi de un membru al comisiei, aceştia vor putea să supravegheze şi desfăşurarea, şi corectarea lucrărilor, ca să se asigure că nu vor exista fraude.

În rest, cu excepţia datelor la care se vor desfăşura probele practice, liceenii nu vor avea nicio surpriză. Dacă anul trecut aceştia au început Bac-ul încă din ianuarie, cu proba de competenţe în limba română, anul acesta se vor înscrise la startul examenului de maturitate cu aceeaşi probă, dar pe 6 iunie. 

Între 13 şi 17 iunie, le vor fi testate competenţele digitale, în timp ce între 20 şi 23 iunie vor fi notaţi pentru competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Elevii care deţin un certificat de competenţe într-o limbă străină pot să sară peste această probă, prin echivalare. 

Probele scrise debutează pe 27 iunie, cu limba şi literatura română, urmată de cea a profilului, pe 29 a aceleiaşi luni. După ce vor susţine, pe 1 iulie, proba la alegerea a specializării, elevii vor termina cu emoţiile examenul de maturitate pe 3 iulie, când vor afla rezultatele. Abia începând cu 2012-2013 vor interveni schimbări în desfăşurarea probelor de Bac, care vor fi bazate pe interdisciplinaritate. 


"La examenul de Bacalaureat nu se va mai copia. Ce aţi văzut în vămi se va întâmpla şi în Educaţie." 

DANIEL FUNERIU, ministrul educaţiei

                                                                                           

http://www.evz.ro/detalii/stiri/fsli-salariatii-din-invatamant-cei-mai-saraci-angajati-din-romania-veniturile-au-scazut.html

 

 

FSLI: Salariaţii din învăţământ, cei mai săraci angajaţi din România. Vezi cu cât le-au scăzut veniturile profesorilor

 

Salariaţii din învăţământ au devenit cei mai săraci angajaţi din România, după ce salariile din domeniu au scăzut cu 28,49 la sută în luna martie 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), citând Institutul Naţional de Statistică (INS) FSLI precizează că, potrivit datelor oficiale ale INS, salariile din învăţământ au înregistrat o scădere cu 28,49 la sută în luna martie 2011 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Prin urmare, un profesor debutant are un salariu net de 660 de lei, un profesor cu grad didactic II şi o vechime de 10 ani are un salariu de 805 lei, iar un profesor cu grad didactic I şi 25 de ani vechime are un salariu de 1.100 de lei. Aplicarea Legii de salarizare în 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar loveşte până şi în mamele din învăţământ”, se arată într-un comunicat al FSLI.

FSLI precizează că unui cadru didactic cu o vechime de nouă ani care intră în concediu pentru creşterea copilului nu i se mai consideră vechime efectivă în învăţământ, aşa cum prevedea vechea legislaţie, perioada din timpul concediului de maternitate şi nu mai poate beneficia de sporul de stabilitate, de 10 la sută, pe care ar fi trebuit să îl primească la o vechime efectivă de 10 ani.

„Guvernul României a reuşit, prin toate măsurile aplicate în ultimii ani, să transforme angajaţii din învăţământ în cerşetori. Este inadmisibil ca un cadru didactic să fie cel mai prost plătit angajat din ţară , în condiţiile în care responsabilităţile pe care le are sunt extrem de mari. Vă întrebăm, domnilor guvernanţi, cum poate un profesor să mai impună respect în faţa elevilor şi a societăţii, dacă nu are cu ce se hrăni, nu are bani de cărţi sau de haine şi nu îşi poate achita cheltuielile lunare de întreţinere? Nivelul salariilor arată, încă o dată, dispreţul guvernanţilor faţă de salariaţii din sistemul de învăţământ”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

 

http://www.puterea.ro/news20080/Funeriu-lupta-sa-inlocuiasca-sefii-universitatilor-deja-inlocuiti-ANI-poate-sesiza-incompatibilitatea-rectorilor-politicieni-dupa-ce-mandatele-acestora-vor-expira--.htm

 

Funeriu luptă să înlocuiască şefii universităţilor, deja înlocuiţi. ANI poate sesiza incompatibilitatea rectorilor-politicieni după ce mandatele acestora vor expira

Ca la noi, la nimeni! Agenţia Naţională de Integritate (ANI) va da un răspuns la sesizarea ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Funeriu, care a cerut să se constate incompatibilitatea celor patru rectori universitari ce deţin funcţii în Parlamentul României, abia după ce mandatele acestora vor expira. Mai mult, rectorii-politicieni oricum nu mai aveau posibilitatea de a ocupa un nou mandat.  

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Petru Funeriu, continuă lupta cu rectorii-politicieni, refuzând să se recunoască înfrânt. Funeriu a depus o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Agenţia va putea să dea un răspuns însă abia în maximum două luni. “A fost înregistrată o sesizare a domnului ministru la ANI. Noi ne sesizasem însă oricum. Sunt verificate dosarele. Ne vom putea pronunţa după ce primim răspunsuri şi de la instituţii (n.r. Parlamentul României şi universităţile în care politicienii deţin funcţii de conducere). Un răspuns final îl vom putea formula în cel mult două luni”, ne-au declarat oficialii ANI.

În aceste condiţii, întreg scandalul cu rectorii-politicieni s-a demonstrat a fi doar un război de declaraţii politice. Când ANI va da răspunsul final cei patru rectori declaraţi iniţial “incompatibili” (Florian Popa - deputat PSD şi rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, Ştefan Drăgulescu - deputat PDL şi rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" Timişoara, Ecaterina Andronescu - senator PSD şi rector al Universităţii Politehnica Bucureşti şi Nicolae Robu - senator PNL şi rector la Politehnica Timişoara) îşi vor încheia deja mandatele, unii dintre ei chiar nemaivând posibilitatea de a se înscrie din nou în cursa” pentru ocuparea fotoliilor de conducere ale respectivelor instituţii de învăţământ superior. “Derularea procedurilor de alegere a unui nou rector începe la 1 iulie. Are loc referendumul. Suntem la jumătatea lunii mai, dacă ANI se pronunţă în două luni. La acea dată mandatele noastre vor fi deja încheiate. Eu nu pot să mai candidez pentru funcţia de rector pentru că sunt la al doilea mandat”, ne-a declarat rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) “Carol Davila”, Florian Popa. Acesta susţine că oricum modificările în timpul anului universitar nu ar fi fost indicate. “Eu cred că domnul ministru a insistat atât de mult cu acest subiect pentru că el vrea să aplice legea. Sau cel puţin vrea să aplice o parte a legii. Din punctul meu de vedere, nu ar fi fost bine ca aceste schimbări să se petreacă în timpul anului”, ne-a mai explicat rectorul UMF “Carol Davila”.

Ministrul neînţeles

Nici colegul de partid al lui Daniel Funeriu, democrat-liberalul Ştefan Drăgulescu, nu înţelege ambiţia ministrului de a se lupta cu rectorii-politicieni, mai ales că mandatele acestora se apropie de final.“Comisiile juridice ale celor două Camere (ale Parlamentului) au stabilit că nu există incompatibilitate. Eu nu cred că ANI poate trece peste punctul de vedere al Parlamentului. Rectorul se alege în perioada 15 martie – 1 aprilie. Ministrul are la dispoziţie, apoi, o lună pentru a aproba rectorul. În cazul în care ANI va da un răspuns nefavorabil nouă, avem dreptul să depunem contestaţie. Va dura şase luni rezolvarea contestaţiei. Este deci clar că mandatele vor fi încheiate. Eu o să mă pensionez după ce termin acest mandat”, ne-a declarat rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara , Ştefan Drăgulescu. Acesta este de părere că ministrul Funeriu ar trebui să-şi calculeze mai bine priorităţile. “Domnul ministru îmi este simpatic. Recunosc că este un tip inteligent, dar nu înţeleg de ce nu poate renunţa la anumite ambiţii, cum este şi aceasta de înlocuire a rectorilor-politicieni. Domnul ministru ar trebui să-şi calculeze mai bine priorităţile. Cred că, în acest moment, sunt probleme mai importante în învăţământ, decât să stai să te cerţi cu rectorii-politicieni. Eu cred că domenii precum educaţia şi sănătatea nu ar trebui politizate. Politizarea nu permite continuitatea proiectelor”, ne-a mai spus rectorul UMF Timişoara.

Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat încă din luna martie că va solicita ANI, în aprilie, să constate incompatibilitatea celor patru rectori-politicieni.    

12 mai 2011

Comunicat de presa FSLI- Profesorii sunt cei mai saraci angajati din Romania

http://www.adevarul.ro/locale/iasi/Scandal-Iasi-eleva-stefanescu-premianta-videochat-liceu_0_479352242.html

Scandal la un liceu din Iaşi din cauza unei eleve premiante care face videochat

 

Tânăra, în vârstă de 23 de ani, este una din cele mai bune eleve la seral în clasa a XIII-a la Colegiul Tehnic „ I. C. Ştefănescu".  Consiliul profesoral va decide astăzi dacă se vor lua măsuri împotriva fetei.

Cadrele didactice de la „I. C. Ştefănescu" au rămas siderate când au văzut imaginile cu Ionela Stoica, elevă în clasa a XIII-a la cursurile de seral. Deşi este una din cele mai bune eleve şi chiar şefă de clasă, tânăra apare pe mai multe site-uri de videochat.

„Până ieri nu am avut ocazia să stau de vorbă cu această elevă şi nu ştiam cum arată. În opinia mea, seamănă cu fata care apare în imaginile de pe site-ul de videochat. Nu am crezut că o să ajung să mă uit pe asemenea site-uri în viaţa mea. Este o elevă foarte bună, şefă de clasă. Credeţi că mai am putere după o asemenea lovitură", a declarat Dolores Voinea, directorul de la „I. C. Ştefănescu"

Cadrul didactic a stat de vorbă cu Ionela iar tânăra nu recunoaşte că ar fi făcut videochat. „Fata mi-a spus că un fost iubit de al ei obişnuia să o pozeze şi crede că acel bărbat vrea să-i facă rău, dar că nu a făcut niciodată videochat", a precizat Voinea.

Cu toate acestea, consiliul profesoral de la „I. C. Ştefănescu" se va reuni astăzi la ora 12.00 pentru a stabili dacă se impun măsuri împotriva tinerei.

„Nu are absenţe şi notele ei sunt foarte bune. Cu toate acestea, un asemenea incident denigrează numele şi imaginea unităţii noastre de învăţământ. Consiliul profesoral va decide dacă se vor lua măsuri", a spus Dolores Voinea.

http://www.azi.ro/index.php?data=12.05.2011&rubrica=Prima_pagina&citeste=2

Învăţământul se colorează în portocaliu

Liceeni cu carnet de membru PDL

La cererea directoarei, elevii de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“ din Bucureşti au acceptat să fie membri PDL ca să-şi vândă lucrările

Elevii din anii terminali de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“ din Bucureşti au acceptat să fie membri PDL că să-şi vândă lucrările. Şi-au făcut carnete de partid la cererea directoarei liceului. Aceasta le-ar fi promis că înscrierea în partid le garantează succesul. Întâmplător sau nu, de când au carnet de partid, liceenii de la „Tonitza“ au vândut tablouri în doar două săptămâni cât în trei ani de şcoală.

Jurnaliştii de la „Observatorul“ Antenei 1 au realizat un reportaj cu camera ascunsă la Liceul Tonitza. În materialul video, elevii au recunoscut cât se poate de clar faptul că li s-a sugerat de la nivelul direcţiunii liceului că în loc să rămână în anonimat e mai bine să se înscrie în PDL şi astfel să reuşească să dobândească şi notorietate, şi ceva bani de buzunar. Câţiva dintre adolescenţii intervievaţi au povestit că tablourile pe care le-au vândut fuseseră expuse (fireşte după ce se înscriseseră în partid) în sediile din Bucureşti ale PDL. Directoarea liceului, Rozalia Budulan, a negat cu vehemenţă informaţiile furnizate chiar de către elevii săi. „Nu, nu este adevărat, noi în şcoală nu facem politică“, a afirmat Rozalia Budulan.

Potrivit cotidianul.ro, profesoara Rozalia Budulan a fost numită fără examen la conducerea liceului, în condiţiile în care soţul său este unul dintre oamenii de bază ai regimului Băsescu. Pompiliu Budulan este membru PDL şi directorul general al NuclearElectrica, unul dintre „boierii-baroni“, aşa cum i-a botezat chiar Traian Băsescu pe membrii partidului său aflaţi la conducerea marilor societăţi energetice de stat.

http://www.azi.ro/index.php?data=12.05.2011&rubrica=Starea_economiei&citeste=2

Salariul mediu net a crescut cu 79 de lei

 

Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în martie, de 1.493 lei, cu 5,6% (79 lei) mai mare decât în februarie şi cu 1,1% sub nivelul din martie 2010.

Cele mai mari creşteri au fost consemnate în fabricarea produselor din tutun, iar cele mai scăzute în hoteluri şi restaurante. Astfel, câştigul salarial mediu net a fost de 5.001 lei în fabricarea produselor din tutun şi de 839 lei în hoteluri şi restaurante.

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.056 lei, cu 5,8% mai mare decât luna precedentă. În martie, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost în creştere faţă de februarie, ca urmare a acordării de prime ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri şi realizărilor de producţii mai mari ori încasărilor mai mari.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun, 32%, şi în intermedieri financiare, cu 29,8%.

La polul opus, cea mai mare reducere, cu 20,8%, s-a înregistrat în activităţi auxiliare, intermedieri financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii). Scăderi între 5% şi 10%, au avut loc în transporturi pe apă şi prelucrarea lemnului.  În sectorul bugetar, s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de februarie în învăţământ (4,8%). În administraţia publică, s-a înregistrat o uşoară scădere, de 0,2%.

http://www.cotidianul.ro/145381-Draftul-scrisorii-catre-FMI-pe-care-Emil-Boc-o-va-trimite-semnata-in-luna-iunie

Pentru cine vrea să afle ce plănuieşte FMI pentru România

Draftul scrisorii către FMI pe care Emil Boc o va trimite semnată în luna iunie

În zadar se chinuie aparatul de propagandă guvernamentală să mascheze veştile rele care ies la iveală din noua scrisoare de intenţie a guvernului către FMI. Chestiunile cele mai îngrijorătoare care apar în draftul de scrisoare de intenţie sunt cele referitoare la traiul de zi cu zi al românilor.

Chiar în deschiderea scrisorii guvernului către FMI apare recunoaşterea în clar a faptului că inflaţia a crescut îngrijorător de mult, "dublată de creşterea rapidă a preţurilor la alimente şi la energie". Mai mult, guvernanţii spun că se aşteaptă la creşteri şi mai mari ale inflaţiei.

Însă partea cea mai rea pentru populaţie apare în capitolul intitulat "Politica Fiscală", în care se specifică următoarele măsuri pe care guvernul Boc-Ciomu are de gând să le ia. Astfel, guvernanţii îşi iau angajamentul în acest capitol că vor continua "reforma în sănătate" (mai pe româneşte spus, vor închide şi alte spitale), că vor efectua şi alte reduceri de "personal din sectorul public" şi că vor elimina şi subvenţiile la căldură, păstrându-le, spun ei, doar "pentru cele mai defavorizate categorii sociale".

http://www.cotidianul.ro/145305-Liceenii-de-la-Tonitza-se-inscriu-in-PDL

Pedelizarea învăţământului continuă în ritm alert

Liceenii de la "Tonitza" se înscriu în PDL

Ceea ce se întâmplă în învăţământul românesc în funesta "eră" Funeriu depăşeşte orice imaginaţie. Nu doar sub aspectul subfinanţării sistemului şi al bramburelii maxime instaurate în şcoli şi universităţi de când a fost adoptată prin asumarea răspunderii noua Lege a învăţământului, ci şi din punctul de vedere al politizării excesive. Iar aici nu vorbim doar despre numirile făcute exclusiv pe criteriul apartenenţei la PDL, UDMR sau UNPR, ci şi despre politizarea care se face cu elevii.

După ce a început treptat, mai întâi, anul trecut, cu carnete de elev tipărite în culoarea PDL, în judeţul Constanţa, şi cu uniforme accesorizate cu aceeaşi culoare portocalie la şcolile de top din judeţul Prahova, acum partidul de guvernământ a trecut la nivelul următor: constrângerea elevilor de liceu de a se înscrie în partidul prezidenţial.

Elevii din anii terminali de la Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza" din Bucureşti au acceptat să fie membri PDL că să-şi vândă lucrările. Şi-au făcut carnete de partid la cererea directoarei liceului. Aceasta le-ar fi promis că înscrierea în partid le garantează succesul. Întâmplător sau nu, de când au carnet de partid, liceenii de la "Tonitza" au vândut tablouri în doar două săptămâni cât în trei ani de şcoală.

Jurnaliştii de la "Observatorul" Antenei 1 au realizat un reportaj cu camera ascunsă la Liceul Tonitza. În materialul video difuzat de Antena 1, elevii de la "Tonitza" au recunoscut cât se poate de clar faptul că li s-a sugerat de la nivelul direcţiunii liceului că în loc să rămână în anonimat e mai bine să se înscrie în PDL şi astfel să reuşească să dobândească şi notorietate, şi ceva bani de buzunar. Câţiva dintre adolescenţii intervievaţi au povestit că tablourile pe care le-au vândut fuseseră expuse (fireşte după ce se înscriseseră în partid) în sediile din Bucureşti ale PDL.

Directoarea liceului, Rozalia Budulan, a negat cu vehemenţă informaţiile furnizate chiar de către elevii săi. "Nu, nu este adevărat, noi în şcoală nu facem politică", a afirmat neconvingător Rozalia Budulan.

Apropos, despre directoarea Liceului de Arte Plastice "Nicolae Tonitza", cotidianul.ro a aflat în exclusivitate că Rozalia Budulan a fost numită fără examen la conducerea acestei pretigioase instituţii de învăţământ preuniversitar, nu pentru că era într-atât de valoroasă ca profesor, ci din simplul motiv că soţul doamnei cu pricina este unul dintre oamenii de bază ai regimului Băsescu. Pompiliu Budulan, soţul directoarei de la Liceul Tonitza, este membru PDL şi directorul general al NuclearElectrica, unul dintre "boierii-baroni", aşa cum i-a botezat chiar Traian Băsescu pe membrii partidului său aflaţi la conducerea marilor societăţi energetice de stat. Din declaraţia de avere a lui Pompiliu Budulan (vezi foto) se poate observa cu uşurinţă legătura de familie dintre directoarea Liceului de Arte Plastice "Nicolae Tonitza" şi directorul general al colosului NuclearElectrica.

E din ce în ce mai bine, nu-i aşa?! Ne îndreptăm cu paşi siguri către vremuri pe care le credeam de mult apuse: partidul unic, cenzura presei, ode înălţate iubitului conducător şi Elenelor sale favorite, beneficii pentru activiştii de partid şi consoartele lor, şcoli politizate, de la grădiniţe până la universităţi, şi tot aşa.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117446

Giurgiu: Cadrele didactice din Iepuresti, a doua zi de greva

Greva cadrelor didactice de la scoala din Iepuresti, judetul Giurgiu , a continuat si ieri, acestia protestand din cauza neplatii salariilor in ultimele trei luni. “Activitatea este intrerupta la scoala din Iepuresti, dar cadrele didactice au fost invitate acum la Primaria din localitate pentru o discutie cu primarul localitatii si se pare ca acesta a promis ca va convoca imediat Consiliul Local pentru aprobarea fondurilor necesare pentru plata salariilor angajatilor de la scoala din Iepuresti”, a declarat, ieri, pentru Agerpres, directorul Scolii Iepuresti, Dumitru Varsa. Neplata salariilor pe ultimele trei luni a fost justificata prin depasirea plafonului de salarii. La scoala din Iepuresti invata 150 de elevi si 75 de prescolari si predau 21 de cadre didactice.
Cadrele didactice de la scoala din Iepuresti au mai intrerupt si in anii trecuti activitatea ca urmare a intarzierilor in plata salariilor.

http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011051258236/Actualitate/Profesoara-de-limba-romana-din-Tulcea-retinuta-pentru-ca-primea-mita-de-la-elevi.html

Profesoară de limba română din Tulcea, reţinută pentru că primea mită de la elevi

O profesoară de limba şi literatura română de la un liceu din Tulcea a fost reţinută de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) după ce, în urma unei percheziţii, anchetatorii au găsit în locuinţa ei sumele de 800 de lei şi 500 de euro, reprezentând mită primită de la trei eleve.

Ofiţerii DGA, coordonaţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, au organizat, marţi, o prindere în flagrant delict a profesoarei de limba şi literatura română I.E., suspectată de luare de mită în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă de ieri al DGA.

Anchetatorii au făcut, marţi seară, o percheziţie la locuinţa femeii, unde au găsit plicuri ce conţineau sumele de 800 de lei şi 500 de euro, primite în cursul zilei de marţi, cu titlu de mită de la trei eleve ale unui liceu din Tulcea.

În schimbul banilor, profesoara urma să le promoveze pe eleve la limba şi literatura română, materie la care se aflau în stare de corigenţă.  Flagrantul a fost organizat ca urmare a denunţului uneia dintre eleve.

Investigaţiile au relevat faptul că legătura dintre eleve şi profesoară a fost intermediată de o altă elevă a liceului, faţă de care s-a început urmărirea penală pentru complicitate la luare de mită, luându-se faţă de aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Celelalte două eleve care au oferit mită sunt cercetate în stare de libertate.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/elevii-si-studentii-se-intrec-la-crosul-universitatii-930009.html

Elevii şi studenţii se întrec la Crosul Universităţii

Duminică, de la ora 11.00, se va da startul competiţiei sportive cu tradiţie – Crosul Universităţii. Elevi şi studenţi vor alerga de la Palatul Facultăţii de Drept, spre Podul Operei, Podul Eroilor, Pod Cotroceni şi retur. Tinerii care ajung linia de sosire după ce au parcurs cei trei kilometri vor putea câştiga bani şi materiale sportive. Înscrierile se fac în ziua crosului, de la ora 9.00, pe terenul de sport din curtea Facultăţii de Drept, iar pe talonul pe care trebuie să-l completeze trebuie să numească instituţia pe care o reprezintă. 

Când ajung la sosire, concurenţii vor introduce taloanele în urnă, în timp ce primii clasaţi vor fi identificaţi de arbitri. La final se va face şi o tragere la sorţi pentru a acorda premii de consolare. 


Crosul este organizat anual de Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport al Universităţii din Bucureşti.  

 

http://www.evz.ro/detalii/stiri/de-ce-nu-te-angajeaza-nimeni-929957.html

De ce nu te angajează nimeni

Tinerii pregătiţi care îşi caută de lucru, au sărit deja pragul de zece interviuri, dar nu au primit nicio ofertă greşesc fie în CV, fie în scrisoarea de intenţie, spun specialiştii în Resurse Umane.

Ai o diplomă într-o specializare căutată pe piaţă şi un CV de care eşti mândru, ţi-ai luat cel mai bun costum pe tine, ţi-ai lustruit pantofii şi ţi-ai pregătit discursul. Ceva pare să nu-i fi dat însă pe spate pe angajatori, de vreme ce toată strădania ta este în zadar. 

Ruxandra Ionescu, Human Capital Consultant la Lugera&Makler, le-a explicat elevilor şi studenţilor prezenţi la conferinţa "Modele educaţionale în sud-estul Europei - tendinţe şi provocări", organizată cu ocazia Zilei Europei, unde greşesc. Evenimentul organizat de Universitatea "Lumina" a adunat peste 100 de recrutatori, studenţi, elevi şi profesori. 


Sweetlips nu face impresie
 

Ca de obicei, succesul stă în mici detalii care "îţi fac" CV-ul: spre exemplu, adresa de e-mail înscrisă la "Datele personale". Sfinx2009, sweetlips, frumushik_ ta@yahoo.com nu vor da niciodată bine în faţa unui angajator serios, indiferent cât de "dulcik" sună. 

"Ne lovim de multe ori de această problemă, în care candidaţii îşi trec în CV un e-mail pe care-l folosesc în discuţiile cu prietenii şi care are un nume foarte creativ. Am avut în faţă studenţi serioşi, dar care aveau un e-mail de genul softkid", a explicat Ruxandra Ionescu.

Specialiştii recomandă ca adresa de e-mail să fie construită din nume şi prenume.

CV-ul ar trebui să fie oglinda tuturor abilităţilor noastre şi a istoricului profesional. De câte ori ai bifat însă pe un CV-şablon luat de pe net că nivelul tău în cunoaşterea limbii engleze este avansat, cu toate că te poticneşti la "Good afternoon" şi "Thank you" ori te-ai dat expert într-ale calculatorului, cu toate că şi Wordul îţi dă de furcă? 

"Sunt foarte importante activităţile tehnice şi lingvistice, dar este important ca acela care aplică să se autoevalueze corect. De exemplu, să vă gândiţi la ce nivel cunoaşteţi Excel, nu doar dacă ştiţi să deschideţi programul şi să faceţi un tabel cu trei linii şi cinci coloane. Nu vă ajută nici să vă supraevaluaţi, nici să vă subevaluaţi. Avansat în engleză înseamnă că, dacă eşti întrebat ceva în engleză la interviu, să poţi răspunde ca în română", este alt sfat al specialistului HR.

Copiatori de scrisori de intenţie de pe internet 

Mulţi alţi candidaţi la diverse joburi greşesc copiind din modelele de pe internet şi schimbând doar datele personale. 

"Noi ştim pe dinafară toate scrisorile de intenţie de pe net. Când deschidem o scrisoare care începe cu «sunt mânat de dorinţa de a reuşi...», o închidem imediat. O scrisoare de intenţie trebuie să conţină un mesaj, să fie o scurtă descriere a dumneavoastră", a explicat expertul Lugera&Makler. 

În opinia specialistului, "este la fel de indicat ca în momentul în care s-au încheiat procedurile de recrutare să trimiteţi o scrisoare de mulţumire, chiar dacă nu aţi primit jobul". 

PORTRET 

Angajatul ideal: motivat şi pregătit

Angajatorii vor de cele mai multe ori să vadă că sunteţi motivat să obţineţi un job în compania lor şi că nu aţi venit doar mânat de dorinţa de a avea un salariu la sfârşit de lună. 

"Fiecare are o motivaţie atunci când aplică pentru un job. La interviu, vei fi întrebat de ce îţi doreşti să lucrezi într-un anumit domeniu şi de ce ai ales domeniul respectiv de facultate. Unui student la geografie îi va fi poate mai greu să-şi găsească un job pe domeniul lui, dar se poate angaja ca operator introducere date sau la un call center, pentru început, şi trebuie să ştie să explice de ce îşi doreşte asta şi ce anume poate să facă", mai spune Ruxandra Ionescu.

Chiar dacă majoritatea celor care mai angajează pe piaţă îşi doresc ca absolvenţii de facultate să aibă deja ceva experienţă, asta nu înseamnă întotdeauna ca tânărul să fi avut un job full time ca să demonstreze că ştie ce face. 

"Cu siguranţă, aveţi în spate experienţa unor proiecte, a unor activităţi extracurriculare care dovedesc implicarea dumneavoastră şi faptul că nu aţi fost un simplu elev sau student care a fost la şcoală şi acasă, la şcoală şi acasă. În acelaşi timp, un student care s-a angajat full time şi a lăsat facultatea pe locul doi nu este mai câştigat decât unul care a lucrat în vacanţele de vară, a făcut şi voluntariat şi s-a implicat în proiecte", mai explică specialistul în Resurse Umane.

http://www.puterea.ro/news19991/Ministrul-Educatiei-s-a-sucit-Funeriu-plateste-profesorii-la-Bac-incalcandu-si-propria-lege--.htm

Ministrul Educaţiei s-a sucit. Funeriu plăteşte profesorii la Bac, încălcându-şi propria lege

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) trece peste prevederile “Legii Funeriu” şi va plăti profesorii care participă la examenul de bacalaureat. Secretarul de stat pe învăţământ preuniversitar, Oana Badea, afirmă că sumele destinate pentru plata dascălilor vor fi aceleaşi ca anul trecut. Oficialii MECTS nu explică însă dacă sumele vor fi din nou diminuate cu 25%. Sindicatele din învăţământ susţin că, probabil, Ministerul Educaţiei s-a temut de boicotarea examenului. Potrivit Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), sumele acordate pentru plata profesorilor care au participat la Bacul de anul trecut au fost mai mici cu 50% faţă de 2009.  

Toţi profesorii ştiau că nu vor mai fi retribuiţi, începând cu anul acesta, pentru asistenţa sau pentru corectarea tezelor la examenul de bacalaureat. Oficialii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) anunţă însă, cu mai puţin de o lună înainte de prima zi a Bacului, că sumele alocate de la buget pentru plata profesorilor asistenţei şi a celor corectori sunt asemănătoare cu cele stabilite şi anul trecut. “Nu ştiu de unde a apărut informaţia că nu se va plăti bacalaureatul. Sindicatele au fost prezente la ultima dezbatere cu partenerii sociali, la care a participat şi domnul ministru. Sindicatele au întrebat dacă sunt bani suficienţi pentru examenul de bacalaureat şi li s-a răspuns că da. Ordinul care stabileşte sumele acordate este în lucru. Nu pot să spun care vor fi sumele, dar, din punctul meu de vedere, vor fi aceleaşi ca anul trecut”, ne-a declarat secretarul de stat pe învăţământ preuniversitar, Oana Badea. Oficialul MECTS a evitat însă să menţioneze dacă sumele ce vor fi primite de dascăli vor fi cele acordate în prima sesiune a bacalaureatului din 2010 sau cele din “etapa” de toamnă (diminuate cu 25%, conform Legii 118/2010). “Eu am spus doar că vor fi alocate sume pentru plata bacalaureatului, ca şi anul trecut. Legea este lege. Ordonatorul de credite nu poate stabili altă sumă de bani”, ne-a mai precizat Oana Badea.

Sindicaliştii contrazic afirmaţiile oficialilor MECTS

Sindicatele din învăţământ neagă însă că ar fi discutat cu reprezentanţii ministerului despre plata profesorilor la Bac. “Nu am avut o astfel de discuţie. Dacă vor fi plătiţi profesorii, atunci cum explică reprezentanţii Ministerului articolul din Legea educaţiei care stipulează ca această activitate să fie trecută în norma didactică? Este posibil să mizeze pe această perioadă de tranziţie. Foarte bine dacă vor fi plătiţi profesorii. Să vedem însă documentul oficial”, ne-a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu. Acesta nu exclude ca decizia Ministerului Educaţiei de a plăti dascălii pentru participarea la bacalaureat să fie rezultatul temerii că nu va avea cine să supravegheze candidaţii sau să corecteze tezele. “Este foarte posibil că ministerul a decis să plătească bacalaureatul şi de teama unui boicot. Este un boicot faţă de care sindicatele nu au nici o legătură. Noi am încercat să boicotăm examenul anul trecut, dar profesorii nu au fost de acord. Aceasta cu toate că semnaseră pentru această formă de protest. Vom avea însă bacalaureat cu mascaţi anul acesta. Domnul ministru a promis că va fi ca în vămi. Trebuie să recunoaştem că au existat şi colegi care să se aplece la astfel de gesturi (n.r. - luare de mită), însă sunt cazuri izolate. Nu există pădure fără uscături. Nu trebuie să generalizăm”, ne-a mai spsus Hăncescu.

Liderul FSLI susţine însă că sumele acordate dascălilor pentru participarea la Bac erau oricum “jignitoare”. “Şi anul trecut sumele au fost mici, însă au fost mulţi participanţi. Probabil că aşa va fi şi anul acesta. Anul trecut sumele au fost cu 50% mai mici decât în 2009. Sumele acordate profesorilor pentru asistenţă sau corectură denotă oricum bătaie de joc. Un profesor câştiga cât să-şi cumpere un suc”, ne-a mai spus Simion Hăncescu.

Anul trecut, Ministerul Educaţiei a cheltuit 26.414 lei pentru plata profesorilor care au participat la examenul de bacalaureat din diverse “posturi” (şefi de comisie, asistenţi, corectori). Un profesor corector a fost retribuit în prima sesiune a bacalaureatului din 2010 cu 40 de lei pe lucrare. În sesiunea“de toamnă”, veniturile dascălilor care au participat la BAC au fost diminuate cu 25%.

11 mai 2011

ADRESA FSLI privind comasarea unitatilor de invatamant incepand cu 1 septembrie 2011

Legea dialogului social si Legea salarizarii in invatamant

L. 62.2011 legea dialogului social.pdf

L. 63.2011 salarizare invatamant.pdf

10 mai 2011

http://www.azi.ro/index.php?data=10.05.2011&rubrica=Starea_economiei&citeste=4

 

Coşul zilnic

12 luni de comprimare a salariului real

 

Nu este exclus ca datele statistice de la finalul lunii martie 2011 să ateste ieşirea ţării din recesiune. Dar, tot datele statistice arată că martie 2011 a fost a 12-a lună de scădere continuă a salariului real. La nivelul întregii economii, perioada martie 2010 – martie 2011 a fost marcată de o scădere cu peste 9 procente a salariului real. Reamintim că salariul real se calculează ca un raport între dinamica salariilor şi cea a preţurilor. Practic, salariile au scăzut şi preţurile au crescut. De aici, pierderea considerabilă de substanţă a preţului muncii. Cât timp puterea de cumpărare generală a populaţiei se comprimă (din cauza inflaţiei s-au diminuat şi pensiile reale, cel puţin la nivelul majorării generalizate a preţurilor cu peste 8 procente), orice apologie propagandistică la adresa „corectitudinii politicii actualei puteri“ este demagogie pură. Aici nu este vorba despre o situaţie conjuncturală, ci despre procese de adâncime din moment ce vizează o perioadă de 12 luni. Dacă premierul Boc se laudă cu infima creştere economică pe două trimestre, de ce ar fi mai puţin relevante patru trimestre când ne referim la salariul real?

O analiză a scăderii salariului real pe domenii de activitate indică şi categoriile profesionale cele mai afectate. Salariul real al celor care lucrează în învăţământ s-a redus cu peste 28 la sută, cel din administraţia publică, centrală şi locală cu peste 26 la sută, cel din sănătate cu peste 21 la sută. Din 27 de sectoare de activitate de care se ocupă statistica oficială, numai 6 au întregistrat uşoare creşteri ale salariului real (cei care lucrează în industria tutunului, la prelucrarea hidrocarburilor, în industria auto, în comerţ, aviaţie şi imobiliare). Ceea ce arată că marea masă a angajaţilor (din majoritatea covârşitoare a ramurilor economice) a suportat şi suportă din plin loviturile de măciucă ale politicii guvernului Băsescu-Boc-Udrea. Şi aceasta, în timp ce clientela politică prosperă continuu.

Dacă mai există cineva care să pună preţ pe evaluările şi promisiunile nefastului trio, deţinător al Puterii, atunci să consulte datele oficiale despre scăderea dramatică a puterii de cumpărare a populaţiei. Se va lecui pentru totdeauna de orice simpatie faţă de portocaliii angrenaţi frenetic, în aceste zile, pentru dobândirea ciolanului numit „conducerea PD-L“. Măcar acum, în ceasul al 13-lea, s-ar cuveni să le vină rătăciţilor... mintea cea de pe urmă.

 

http://www.cronicaromana.ro/locul-de-munca-ramane-un-lux-la-nivelul-intregii-tari.html

 

Locul de munca ramane un lux la nivelul intregii tari

 

Realitatea pe piata muncii este mult mai grava decat cea care razbate din discursurile guvernantilor. Locul de munca ramane un lux, nu putine fiind judetele in care zeci de someri fac eforturi disperate sa obtina un post, chiar si unul prost platit. Spre exemplu, in Gorj, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca pune la dispozitia persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca doar 89 de posturi vacante. Si astea disponibile pana pe 13 mai. Potrivit purtatorului de cuvant al AJOFM Gorj, Ana-Maria Niculescu, nici in aceasta saptamana nu exista locuri de munca destinate absolventilor de liceu si facultate ai promotiei 2010, majoritatea adresandu-se persoanelor cu ca­li­ficari profesionale. Cele mai multe posturi vacante sunt de muncitori necalificati in agricultura si spargerea si taierea materialelor de constructii. La sfarsitul lunii aprilie, rata somajului in judetul Gorj a fost de 7,31%, corespunzatoare unui numar de 11.258 someri, ceea ce rezulta ca peste 120 de someri se lupta pentru un loc de munca. Situatia este similara si la Valcea, unde directorul AJOFM Valcea, Dumitru Cornoiu, a declarat ca doar 21 de locuri de munca pentru absolventii cu studii superioare sunt vacante. Restul de 265 de locuri de munca disponibile in judet sunt pentru somerii cu studii medii si profesionale. In judetul Valcea erau inregistrati, la sfarsitul lunii aprilie, 9.328 de someri, ceea ce arata ca circa 35 de someri se lupta pentru un loc de munca in judet. Chiar si in Capitala, unde este cel mai usor sa obtii un loc de munca, asistam la o concurenta acerba, de genul 25 de someri pentru un loc de munca vacant. De altfel, tot mai multi economisti pun la indoiala nivelul ratei somajului anuntat recent de premierul Emil Boc si sustine ca situatia este mult mai grava si pentru faptul ca aceia care vor iesi din perioada de asistenta de somaj nu vor mai avea niciun mijloc de subzistenta. Acestia sustin ca sutele de mii de romani care vor parasi randurile celor care primeau ajutor de somaj nu vor avea locuri de munca unde sa se angajeze, deoarece Guvernul nu s-a preocupat de crearea de noi locuri de munca in economia nationala.


http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011051058080/Actualitate/Elevul-de-la-Seminarul-Teologic-Husi-care-si-a-injunghiat-un-coleg-a-fost-arestat.html

 

Elevul de la Seminarul Teologic Huşi care şi-a înjunghiat un coleg a fost arestat

 

Elevul în vârstă de 16 ani de la Liceul Teologic Huşi, care şi-a înjunghiat cu un cuţit un coleg de cameră, a fost arestat preventiv, ieri după-amiază, pentru 19 zile, de magistraţii Tribunalului Vaslui, pentru tentativă de omor, transmite corespondentul Mediafax.
La propunerea procurorului de caz, magistraţii Tribunalului Vaslui au emis mandat de arestare preventivă pentru 19 zile pe numele lui Bogdan Venin, elevul în vârstă de 16 ani care, în cursul serii de duminică, i-a înfipt un cuţit în spate unui coleg de cameră din internatul unde erau cazaţi. 

Iniţial, anchetatorii au emis o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, procurorul de caz strângând suficiente dovezi la dosar pentru ca adolescentul să primească mandat de arestare preventivă, sub acuzaţia de tentativă de omor.

 

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/cartile-de-munca-devin-istorie-evidenta-salariatilor-doar-electronic-147036.html

 

Cărţile de muncă devin istorie. Evidenţa salariaţilor, doar electronic

 

După 30 iunie 2011, cărţile de muncă ale românilor vor fi păstrate exclusiv în arhive. Registrul general de evidenţă a salariaţilor rămâne singurul instrument de stocare a datelor legate de angajații din România.

Guvernul a emis în ultima perioadă o serie de acte normative care să reglementeze modul în care se trece practic de la un sistem la altul. Astfel, printr-un ordin al ministrului muncii, s-a stabilit procedura prin care inspectoratele de muncă (ITM) certifică şi eliberează carnetele de muncă angajatorilor pentru ca aceştia să le păstreze în arhive. Până la 30 iunie, toate procedurile vor fi definitivate, astfel încât vechile cărţi de muncă nu vor mai exista decât în arhive.

Fără cozi la inspectoratele de muncă

Acum, singura bază de date despre angajaţii din România este registrul general de evidenţă a salariaţilor – REVISAL. Modul de întocmire şi completare a registrului a fost stabilit printr-o hotărâre de guvern, prin care s-au instituit şi amenzi contravenţionale ce pot ajunge până la 20.000 lei.

„Deși este un program care necesită destul de multe îmbunătăţiri, REVISAL are avantajele lui. Primul, şi cel mai evident, este legat de faptul că au dispărut cozile de la inspectoratele teritoriale de muncă“, este de părere Iuliana Badea, director de vânzări la compania de recrutare Lugera & Makler.

Potrivit reglementărilor ­cuprinse în HG şi în noul cod al muncii, fiecare angajator are obligaţia de a înfiinţa şi transmite la inspectoratul teritorial de muncă un registru general de evidenţă a salariaţilor şi de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora. A fost instituită și obligativitatea de a completa registrul în ordinea angajării, prin înscrierea mai multor elemente. În primul rând, trebuie cuprinse elementele de identificare a tuturor salariaților: nume, prenume, cod numeric personal, cetăţenie şi ţara de provenienţă. Apoi se trec data angajării, funcţia/ocupaţia, tipul contractului individual de muncă, durata normală a timpului de muncă, salariul, sporurile şi cuantumul acestora, perioada şi cauzele de suspendare a contractului, data şi temeiul încetării contractului individual de muncă.

Dispare birocrația, se reduce munca la negru

Firma este obligată ca la angajarea fiecărui salariat să înregistreze datele în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză.

„Obligativitatea de a raporta contractele de muncă cu o zi înainte de începerea activităţii angajatului responsabilizează părţile susținând implicit reducerea fenomenului de muncă la negru“, a arătat Badea. Registrul se transmite la ITM în format electronic, fie prin completarea online a bazei de date existente pe portalul Inspecţiei Muncii, fie prin e-mail, pe bază de semnătură electronică, fie prin depunerea la sediul ITM în format electronic, însoțit de o adresă de înaintare semnată de angajator.

Evidența registrelor, respectiv a datelor cuprinse în acestea, transmise de angajatori la ITM, se ţine într-o bază de date organizată la nivelul Inspecţiei Muncii. Registrul se păstrează în formă electronică la sediul angajatorului. Astfel, prin introducerea acestui sistem se reduce birocraţia, dar specialiştii spun că programul va trebui îmbunătăţit pentru a nu apărea probleme în depistarea eventualelor nereguli în acte.

„Dezavantajele REVISAL sunt strict legate de performanţele programului şi de instrumentele pe care acesta nu ţi le oferă în momentul de faţă. Datele încărcate de operator nu sunt ulterior afişate decât parţial, programul dă erori, nu există opţiunea de a lucra online, ci doar într-un fişier xml care se încarcă ulterior, nu există opţiunea de a exporta date sau de a genera rapoarte“, a mai arătat Badea.

Guvernul a stabilit şi sancţiuni pentru cei care nu respectă regulile de înscriere a datelor în registru. Astfel de fapte vor fi sancţionate cu amenzi care pornesc de la 1.500 lei şi pot ajunge până la 20.000 lei pentru mai multe cazuri de neînregistrare a contractelor individuale de muncă anterior începerii activităţii salariaților.

 

http://www.evz.ro/detalii/stiri/mai-multa-scoala-vacante-mai-lungi-si-mai-rare-929631.html

 

Mai multă şcoală, vacanţe mai lungi şi mai rare

 

Fără vacanţe intersemestriale, o vacanţă mai mare de iarnă şi cea de vară scurtată cu două săptămâni, acestea sunt variante agreate de Ministerul Educaţiei. Nu s-a luat nicio decizie încă.

Potrivit oficialilor din ministerul educaţiei, anul şcolar va suferi modifică, fără să se ştie exact dacă elevii vor avea un volum mai mult de muncă începând cu anul şcolar 2011-2012 sau cu 2012-2013. După ce au primit mai multe variante de la societatea civilă, oficialii din minister se gândesc că cel mai potrivit ar fi ca vacanţa de vară să fie mai scurtă. „Tendinţa este să crească numărul de zile de şcoală şi să ajungem la nivelul mediei europene. Printre ultimele variante consultate, luăm în calcul dispariţia vacanţelor intersemestriale, creşterea vacanţei de Paşti şi scurtarea celei de vară”, a spus Oana Badea, secretar de stat în preuniversitar. Sindicatele din educaţie sunt deja revoltaţi de schimbările preconizate. „În fapt doresc să crească cu încă două săptamâni durata anului şcolar. Logic era să se se facă o reformă a programei şcolare pentru fiecare disciplină şi apoi stabilit numărul de saptămâni necesar parcurgerii acesteia”, este opinia lui Liviu Marian Pop, secretar general în Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Acesta deja a calculat că profesorii vor lucra în aceste condiţii mai mult cu 5,5% pe acelaşi salariu. 

Reprezentanţii ministerului susţin că nu s-au hotărât nimic oficial şi că oricum vor analiza toate posibilităţi şi vor lua în considerare toate opiniile, cu mici excepţii: „Am primit şi o propunere de la o asociaţie de turism care cerea ca vacanţa de vară să înceapă pe 15 mai şi să nu se încheie mai devreme de 15 septembrie”, îşi aminteşte Oana Badea. Ministrul Daniel Funeriu a declarat în urmă cu câteva luni că poate ar fi benefic dacă s-ar lua în considerare şi perioadele în care părinţii îşi iau concediu în stabilirea vacanţelor. 


http://www.evz.ro/detalii/stiri/doar-universitatile-de-calitate-vor-mai-avea-doctoranzi-929574.html

 

Doar universităţile de calitate vor mai avea doctoranzi

 

Guvernul pregăteşte un act normativ prin care să primească locuri la doctorat doar instituţiile de învăţământ superior vor mai primi locuri la doctorat, pe baza rezultatelor în cercetare

 

Potrivit ministrului educaţiei, doctoratele nu vor mai fi stabilite „din stiloul ministrului”, adică acest tip de studii nu vor mai exista la toate universităţile din ţară, indiferent de rezultatele obţinute de acestea în domeniul cercetării. De altfel, universităţile au intrat într-un proces de evaluare în vederea clasificării acestora în funcţie de tipul de studii pe care le oferă: de licenţă, de licenţă şi masterat sau de licenţă, masterat şi doctorat. „Hotărârea de organizare a doctoratelor înseamnă o schimbare majoră şi profundă. Locurile la doctorat acordate anumitor universităţi nu vor mai fi date din stiloul ministrului, ci vor fi date pe bază de competiţie între universităţi. Cei mai buni să aibă cei mai mulţi studenţi doctoranzi. Cuvântul cheie de desfăşurare a doctoratelor începând cu 2011 - 2012 va fi că doctoratul va fi o experienţă profesională de cercetare în vederea formării tinerilor pentru cercetare, dezvoltare şi slujbe de înalt nivel", a spus Daniel Funeriu, pentru Agerpres.

În plus, ministrul a mai spus şi că vârsta conducătorilor va scădea până la media de 53 de ani, dacă aceştia vor îndeplini criteriile de calitate. 

 

http://www.gandul.info/news/admiterea-in-licee-bucuresti-2011-unde-poti-afla-informatii-despre-profiluri-si-specializari-mediile-de-admitere-de-anul-trecut-inscriere-si-calendarul-evaluarii-nationale-8252340

 

Admiterea în licee - Bucureşti 2011. Unde poţi afla informaţii despre profiluri şi specializări, mediile de admitere de anul trecut, înscriere şi calendarul evaluării naţionale

 

Elevii pot afla informaţii despre profilurile şi specializările liceelor din Capitală, mediile de admitere de anul trecut, înscrierea şi calendarul evaluării naţionale din broşura ISMB ce va fi distribuită gratuit, pentru anul şcolar 2011-2012 fiind peste 16.000 de locuri în clasa a IX-a.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a realizat broşura "Admiterea în clasa a IX-a învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2011-2012", ce va fi distribuită gratuit tuturor elevilor clasei a VIII-a din Capitală, aceasta fiind publicată şi în format electronic, pe site-ulwww.ismb.edu.ro.

Potrivit conducerii ISMB, broşura cuprinde date şi informaţii utile atât pentru elevi cât şi pentru părinţi, referitoare la procedurile de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012 şi calendarul admiterii aprobat prin ordin al ministrului.

Elevii mai pot afla informaţii despre procedura de înscriere, planul de şcolarizare aprobat pentru 2011-2012, reţeaua unităţilor de învăţământ liceal din Bucureşti şi filierele, profilurile şi specializările propuse de acestea.

În broşură au fost trecute media ultimului candidat declarat admis în anul şcolar 2010-2011, în unităţile pentru care şi-au exprimat opţiunea, precum şi calendarul înscrierii la licee. Totodată, broşura cuprinde informaţii despre unităţile şcolare care organizează clase cu predarea unei limbi moderne în regim bilingv sau clase în învăţământul vocaţional, precum şi graficul susţinerii probelor de aptitudini şi a cunoştinţelor de limbi moderne sau limbă maternă şi centrele în care vor avea loc.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a precizat că reprezenţii unităţilor de învăţământ vor organiza în perioada următoare întâlniri cu părinţii şi elevii, pentru prezentarea şi clarificarea tuturor aspectelor legate de activitatea de admitere pentru anul şcolar 2011-2012.

În Bucureşti, numărul locurilor pentru admiterea în clasa a IX-a, învăţământ preuniversitar de stat, în anul şcolar 2011-2012, va fi de 16.525 locuri, cu peste 1.200 de locuri mai multe decât anul trecut, pentru că este o generaţie mai numeroasă, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISMB, Marian Banu.

Inspectorul general şcolar al Capitalei, Cristian Alexandrescu, a precizat că numărul de locuri în licee este sensibil egal cu cel de anul trecut, iar creşterea cifrei de şcolarizare cu peste 1.200 de locuri reprezintă majorarea globală a acestora.

"Nu avem diferenţe flagrante ale numărului de locuri între cele pentru anul şcolar 2010-2011 şi cele din anul în curs", a spus inspectorul general şcolar al Capitalei.

Astfel, Colegiul Naţional "Sfântul Sava are, pentru anul şcolar 2010-2011, 270 de locuri, dintre care 180 la Informatică intensiv, Colegiul "I.L. Caragiale" şi Colegiul "Tudor Vianu" au câte 270 de locuri, Liceul Teoretic "Jean Monnet" are 150 de locuri, Colegiul Econimic "Virgil Madgearu" are 270 de locuri, Liceul de arte "Nicolae Tonitza" are 30 de locuri, Colegiul Naţional "Mihai Vitezul" are 300 de locuri, dintre care 270 la Matematică-informatică, Colegiul "Spiru Haret", Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai", Colegiul Tehnic de industrie alimentară "D. Moţoc" şi Colegiul "Iulia Haşdeu" - câte 240 de locuri, Colegiul "Gheorghe Lazăr" - 300 de locuri, Şcoala Centrală, Şcoala Superioară Comercială "N. Kretzulescu", Colegiul "Ion Neculce" şi Colegiul "Ion Creangă" - câte 210 locuri.

Elevii clasei a VIII-a vor încheia cursurile în 10 iunie, iar în perioada 13-15 iunie se vor înscrie la evaluarea naţională.

Toate probele evaluării de la clasa aVIII-a sunt susţinute în scris. În 20 iunie este programată evaluarea la Limba şi literatura română, în 21 iunie la Limba şi literatura maternă, iar în 22 iunie la Matematică.

Afişarea rezultatelor este programată, potrivit calandarului de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale, în 24 iunie, în aceeaşi zi putând fi depuse şi eventualele contestaţii. După soluţionarea contestaţiilor, în perioada 25-26 iunie, vor fi afişate, în 27 iunie, rezultatele finale.

http://www.puterea.ro/news19867/Inspectoratul-scolar-Bucuresti-a-publicat-brosura-pentru-admiterea-la-liceu.htm

Inspectoratul Şcolar Bucureşti a publicat broşura pentru admiterea la liceu

 

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a realizat şi publicat broşura „Admiterea în clasa a IX-a învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2011-2012” care cuprinde date şi informaţii utile atât pentru elevi, cât şi pentru părinţi, a declarat, luni, pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al inspectoratului, Marian Banu. Potrivit acestuia, broşura cuprinde procedurile de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012 şi calendarul admiterii aprobate de MECTS, procedura de înscriere, reţeaua unităţilor de învăţământ liceal din municipiul Bucureşti, planul de şcolarizare aprobat pentru anul şcolar, filierele, profilurile şi specializările propuse de aceste unităţi de învăţământ liceal, media ultimului candidat declarat admis. De asemenea, broşura cuprinde şi calendarul înscrierii la licee, unităţile şcolare care organizează clase cu predarea unei limbi moderne în regim bilingv sau clase în învăţământul vocaţional, graficul susţinerii probelor de aptitudini şi a cunoştinţelor de limbi moderne sau limbă maternă şi centrele de susţinere a acestora.

Conducerile unităţilor de învăţământ vor organiza în perioada următoare întâlniri cu părinţii şi elevii pentru prezentarea şi clarificarea tuturor aspectelor legate de activitatea de admitere pentru anul şcolar. Numărul total de locuri pentru admiterea în clasa a IX-a în învăţământul preuniversitar de stat în municipiul Bucureşti pentru anul şcolar 2011-2012 este de 16.525 de locuri. 

Broşura „Admiterea în clasa a IX-a învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2011-2012” este distribuită gratuit tuturor absolvenţilor clasei a VIII-a din municipiul Bucureşti şi a fost publicată în format electronic pe site-ul www.ismb.edu.ro. 

09 mai 2011

Comunicat de presa FSLI, 9.05.2011

05 mai 2011

http://www.adevarul.ro/locale/focsani/Profesorii_care_intra_in_restrangere_de_activitate_sunt_convocati_la_Inspectoratul_Scolar_Vrancea_0_475152600.html

 

Profesorii care intră în restrângere de activitate sunt convocaţi la Inspectoratul Şcolar Vrancea

Mâine şi poimâine, începând cu ora 9.00, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea vor avea loc şedinţele publice pentru încadrarea cadrelor didactice care intră în restrângere de activitate sau care solicit pretransferul

Vineri se va lua în discuţie situaţia profesorilor de la toate disciplinele, iat sâmbătă au fost convocaţi învăţătorii şi educatoarele.

Până în prezent au fost depuse 65 de cereri, cele mai multe pentru restrângere de activitate.

http://www.azi.ro/index.php?data=05.05.2011&rubrica=Prima_pagina&citeste=2

Judecătorii Curţii Constituţionale aprobă pe bandă toate legile aberante ale guvernului Boc

CCR nu mişcă în front

Legea salarizării profesorilor şi Codul Dialogului Social, pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea, au fost declarate constituţionale

Curtea Constituţională a României a decis, ieri, că Legea privind eşalonarea plătii drepturilor salariale ale profesorilor şi Codul Dialogului Social sunt constituţionale.

Magistraţi ai Curţii Constituţionale au respins, în unanimitate de voturi, obiecţiile Opoziţiei depuse atât pe Legea Codului de Dialog Social, cât şi pe legea care plafonează salariile dascălilor în 2011, informează Realitatea TV. Astfel, cele două acte normative vor merge la promulgare, la preşedintele Traian Băsescu.

Codul Dialogului Social şi Legea privind încadrarea şi salarizarea în 2011 a personalului didactic au fost contestate în 21 aprilie la CCR de 110 deputaţi PSD şi PNL.

Opoziţia a contestat faptul că cele două legi asumate de Guvern nu au avizul Consiliului Economic şi Social, dar şi procedura de adoptare a celor două acte normative.

Pe fond, noul Cod de Dialog Social încalcă, în opinia PSD şi PNL, dreptul la asociere şi la negociere colectivă. În privinţa legii privind plafonarea salariilor profesorilor, parlamentarii Uniunii Social-Liberale au susţinut că încalcă dreptul la negociere şi dreptul la proprietate.

Guvernul şi-a asumat răspunderea, în 18 aprilie, pe Codul Dialogului Social şi pe legea care eşalonează plată drepturilor salariale câştigate în instanţă de cadrele didactice.

Codul Dialogului Social cuprinde un set de acte normative precum: Legea dialogului social, Legea patronatelor, Legea sindicatelor, Legea conflictelor colective de muncă, Legea contractelor colective de muncă şi Legea de organizare a Consiliului Economic şi Social.

Potrivit noilor prevederi, se desfiinţează contractul colectiv de muncă la nivel naţional şi se semnează contracte colective sectoriale doar la nivel de ramură.

De asemenea, prin noul Cod, Guvernul se va retrage din CES, locurile sale urmând a fi cedate organizaţiilor societăţii civile. În plus, este înfiinţat un consiliu naţional tripartit pentru dialogul social care are un rol consultativ, este coordonat de premier şi în el se vor regăsi reprezentanţi ai patronatelor, ai sindicatelor şi din mediul financiar-bancar. În ceea ce priveşte conflictele de muncă, a fost înfiinţată încă o instanţă de mediere prin crearea unui oficiu de mediere şi arbitraj.

Noile prevederi au fost intens contestate de sindicate, care au solicitat Guvernului să-şi retragă proiectul de lege.

Guvernul Boc, campion la asumarea răspunderii

Guvernul condus de Emil Boc şi-a angajat răspunderea în Parlament de şapte ori, cu 13 legi asumate individual sau la pachet. Astfel, actualul Executiv a folosit asumarea răspunderii mai mult decât toate guvernele din ultimii 20 de ani. Asumarea răspunderii anulează rolul Parlamentului şi evită, astfel, dezbaterile.

În afară Legii salarizării şi Codului Dialogului Social, Guvernul şi-a asumat răspunderea pe Codul Civil şi Codul Penal, pe pachetul de legi privind reorganizarea instituţiilor publice, legea-cadru privind salarizarea bugetarilor, Legea Educaţiei, Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pe proiectul de lege privind aplicarea Legii salarizării unitare în anul 2011, dar şi pe Codul Muncii.

 

http://www.cotidianul.ro/144555-Vasilescu-BNR-Ne-asteapta-scumpiri-si-mai-mari-decat-pana-acum

Vasilescu, BNR: Ne aşteaptă scumpiri şi mai mari decât până acum

Până în iunie, BNR estimează că inflaţia anuală va continua să crească, după ce a atins deja nivelul maxim înregistrat în ultimii trei ani. Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR spune că vorbim de o criză a preţurilor la alimente.

Adrian Vasilescu spune că preţurile alimentelor şi combustibililor sunt în creştere în toată lumea."Inflaţia reprezintă creşterea preţurile. Abia mâine va fi dată publicităţii prognoza de inflaţie pentru 2011. Deocamdată pot să spun aşa cum prevede Banca Naţională în trimestrul doi vom avea o uşoară creştere a ratei de inflaţie, nu a inflaţiei ca atare. E un coeficient foarte important creşterea taxei pe valoarea adăugată de la 19 la 24. Ea produce efecte în continuare până la 30 iulie. De la 1 august vom scapa de această povară şi vom putea vorbi de inflaţie fără influenţe ale aritmeticii. La noi cererea de consum nu creşte avem un deficit de cerere. Inflaţia vine din ofertă pentru că oferta suportă şocul inflaţionist. Pe plan extern sunt pericolele din preţurile alimentelor pentru că preţurile sunt în creştere. E chiar o criză a preţurilor, nu o criză a alimentelor. E o problemă cu preţul alimentelor şi preţul combustibilului", a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

BNR nu se aşteaptă ca în 2011 să atingă ţinta de 3% pentru rata inflaţiei anuale.

http://www.cotidianul.ro/144522-CCR-Codul-Dialogului-Social-si-Legea-salarizarii-profesorilor-constitutionale

CCR: Codul Dialogului Social şi Legea salarizării profesorilor, constituţionale

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că Legea salarizării profesorilor şi Codul Dialogului Social sunt constituţionale. Legile au fost asumate de Guvern, în timp ce Opoziţia le-a contestat.

Magistraţi ai Curţii Constituţionale au respins, în unanimitate de voturi, obiecţiile Opoziţiei depuse atât pe Legea Codului de Dialog Social, cât şi pe legea care plafonează salariile dascălilor în 2011, informează Realitatea TV. Astfel, cele două acte normative vor merge la promulgare, la preşedintele Traian Băsescu.

Magistraţii Curţii Constituţionale au dezbătut, miercuri, sesizările Opoziţiei cu privire la legea Codului de Dialog Social şi Legea salarizării profesorilor în 2011, asupra cărora Guvernul şi-a angajat răspunderea. Parlamentarii PSD şi cei de la PNL au contestat atât procedura de adoptare a celor două acte normative, cât şi aspecte de fond.

Astfel, Opoziţia a contestat faptul că cele două legi asumate de Guvern nu au avizul Consiliului Economic şi Social. Pe fond, noul Cod de Dialog Social încalcă, în opinia PSD şi PNL, dreptul la asociere şi la negociere colectivă.

În privinţa legii privind plafonarea salariilor profesorilor, parlamentarii Uniunii Social-Liberale au susţinut că încalcă dreptul la negociere şi dreptul la proprietate.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117147

CCR vede constitutionale Legea salarizarii profesorilor si Codul Social 

Curtea Constitutionala a Romaniei(CCR) a decis ieri, cu unanimitate de voturi, ca legile dialogului social si salarizarii profesorilor, asupra carora Guvernul si-a angajat raspunderea, sunt constitutionale. Astfel, judecatorii CCR au respins sesizarile formulate de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat si Partidului National Liberal privind neconstitutionalitatea Codului de dialog social si a Legii salarizarii profesorilor. Deciziile CCR sunt definitive si general obligatorii, urmand sa fie inaintate presedintelui Romaniei in vederea promulgarii celor doua acte normative. Legea dialogului social si Legea privind incadrarea si salarizarea in 2011 a personalului didactic au fost contestate in 21 aprilie la CCR de 110 deputati PSD si PNL. Social-democratii si liberalii au contestat atat procedura de adoptare a celor doua acte normative, cat si aspecte de fond. Dupa aflarea deciziei, presedintele PSD, Victor Ponta, a precizat ca verdictul Curtii Constitutionale privind constitutionalitatea Legii dialogului social si a Legii salarizarii profesorilor in 2011 creeaza precedente ‘’extrem de periculoase’’. “Nu e nicio mirare pentru noi ca sunt decizii politice. Pe viitor, solutia este una singura: schimbarea structurii Curtii Constitutionale si numirea judecatorilor din randul magistratilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in locul actualilor judecatori, numiti politic. Traian Basescu a reusit sa distruga si aceasta institutie a statului roman, asa ca se impune s-o reconstruim, pe alte baze decat cele politice”, a declarat presedintele PSD. La randul sau, viceliderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputatilor, Eugen Nicolaescu, a declarat pentru Agerpres, ca liberalii trebuie sa ii convinga pe romani sa ii voteze la urmatoarele alegeri pentru ca odata ajunsi la guvernare sa modifice imediat toate “legile proaste” promovate de Guvernul Boc.
El a adaugat ca orice decizie a Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) este definitiva si obligatorie, referindu-se la declararea drept constitutionale a legii salarizarii profesorilor si Codului de dialog social. “Din punct de vedere legislativ si tehnic, decizia Curtii este obligatorie si definitiva. In mod normal, in acest moment, presedintele poate sa promulge cele doua legi si ele sa produca consecintele de rigoare. Eu cred ca noi (PNL - n.r) nu avem decat un singur lucru de facut: sa convingem populatia sa ne voteze, sa ajungem la guvernare, iar cand o sa ajungem la guvernare, vom modifica imediat toate legile proaste pe care acest Guvern le-a dat. Nu numai acestea doua, pentru ca mai sunt multe alte legi proaste. Noi le-am contestat. Am aratat ce efecte negative produc si ce consecinte au in viata oamenilor”, a sustinut Nicolaescu.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117100

Valcea: ISJ reclama numarul redus de psihopedagogi raportat la cel de elevi 

Seful inspectoratului Scolar Judetean Valcea, prof. Gabriela Ene, sustine ca numarul de psihopedagogi este prea mic raportat la cel al elevilor din judet - de unu la o mie. 
Gabriela Ene a precizat ca din cauza limitarii posturilor a devenit foarte dificila consilierea psihopedagogica a elevilor. 
“Dar, desi sunt putini, pot spune ca isi fac trea­ba. Foarte multe dintre problemele cu care se confrunta sunt in domeniul drogurilor, fie etno­bo­tanice, fie de alta natura, sau al violentei - din familie sau de grup. Abandonul scolar are o pondere mai mica, mai mult in cazul adolescentelor insarcinate. Opozitia in multe cazuri o intalnim la parinti, la acele familii bune care nu doresc mediatizarea cazurilor propriilor copii si atunci merg pana la nerecunoasterea problemei respective”, a afirmat inspectorul general de la Valcea. 
Daca toate liceele valcene au un psihopedagog, nu toate scolile generale beneficiaza de astfel de servicii, Gabriela Ene subliniind ca multe dintre problemele tinerilor vin inca de la varste fragede, in liceu ele doar acutizandu-se. In judetul Valcea sunt doar 50 de psihopedagogi care tin de Inspectoratul Scolar Judetean, mai existand insa si personal de consiliere la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului care preia cazuri de natura sociala.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117103

Botosani: Deficit de locuri in gradinitele din judet

Numarul locurilor disponibile in gradinitele din municipiul Botosani nu va acoperi, in anul scolar urmator, cererile venite din partea parintilor, a precizat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), Daniel Bucataru. Potrivit acestuia, cifra de scolarizare pentru gradinite a fost stabilita la 700 de locuri in municipiul Botosani, in conditiile in care evidentele statistice arata ca numarul copiilor de trei ani este de 1.230. 
“Asta inseamna ca locurile nu vor fi suficiente anul acesta. Dosarele de inscriere se depun la gradinite pana pe data 10 iunie, urmand ca pana pe data de 17 iunie parintii sa primeasca un raspuns din partea gradinitei daca a fost acceptat dosarul sau nu”, a afirmat Daniel Bucataru. 
Deficit de locuri in gradinite se inregistreaza si in municipiul Dorohoi. Oficialii ISJ sustin ca pentru cei 350 de copii cu varsta de grupa mica sunt disponibile doar 230 de locuri.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=117139

FSLI vrea sa-si castige drepturile salariale la forurile internationale

Federatia Sindicatelor Libere din In­vatamant (FSLI) se va adresa foru­ri­lor internationale pentru castigarea drep­turilor, a declarat Simion Han­ces­cu, presedintele FSLI. Membrii Fede­ratiei Sindicatelor Libere din Invata­mant sunt dezamagiti de Decizia Curtii Constitutionale a Romaniei care a hotarat, ieri, ca Legea de sala­ri­zare in 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar precum si Legea Dialogului Social sunt constitutionale. “Acest lucru demonstreaza, inca o data, influentele politicului asupra deciziilor pe care le iau judecatorii CCR. Suntem convinsi ca, indiferent de prevederile celor doua acte nor­ma­tive, judecatorii CCR ar fi dat ace­easi decizie. Atragem atentia ca Le­gea de salarizare in 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar anuleaza prevederile Legii 221/2008, recunoscute prin hotararile judecatoresti irevocabile. Ca reprezentanti ai angajatilor din invatamant putem spune ca ne-am pierdut cu de­sa­varsire incre­derea in institutiile statului si, in consecinta, ne vom adresa fo­ru­ri­lor internationale, unde credem ca ni se va face dreptate. Din pacate, nici pre­se­din­tele Traian Basescu nu mai este garantul respectarii legilor in Romania , pentru ca a fost primul care a intors spatele sistemului de educa­tie romanesc”, a afirmat Simion Han­­cescu. FSLI apreciaza ca, prin Le­gea Dia­logului Social, Guvernul Ro­ma­niei nu vrea sa faca altceva decat sa distruga sindicatele, iar in felul acesta angajatii sa devina vulnerabili.

 

http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011050557898/Economic-financiar/42000-de-contracte-inregistrate-in-2-zile-de-la-intrarea-in-vigoare-a-Codului-Muncii.html

42.000 de contracte înregistrate în 2 zile de la intrarea în vigoare a Codului Muncii

Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că în primele două zile de la intrarea în vigoare a Codului Muncii au fost înregistrate 42.000 de contracte de muncă noi, faţă de doar 10-12 cåt se realizau pe zi înainte de noul act normativ.
Boc, care asigură interimatul la conducerea Ministerului Muncii după demisia lui Ioan Botiş, a precizat că, în urma controalelor efectuate în ţară tot după intrarea în vigoare a noului Cod, au fost aplicate amenzi în valoare de 8,2 miliarde lei vechi.
Premierul a subliniat că acţiunile de control vor continua şi că prevederile noului Cod al Muncii au în vedere creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi descurajarea muncii la negru. De asemenea, Boc a avertizat încă o dată firmele să nu mai angajeze „la negru“, deoarece vor suporta rigorile legii.
Noul Cod al Muncii - adoptat prin asumarea răspunderii, în ciuda criticilor venite din direcţia sindicatelor - a intrat în vigoare luni, 2 mai, şi prevede sancţiuni severe împotriva muncii la negru, după cum a subliniat şi premierul.
Primirea la muncă a pånă la cinci persoane fără încheierea unui contract individual de muncă reprezintă contravenţ